BREAKING NEWS

Răpirea din Irak – 15 ani de minciună și manipulare

În urmă cu un deceniu și jumătate, pe la sfârșitul lunii martie, opinia publică internațională era informată că trei jurnaliști români și ghidul lor, un cetățean SUA de origine irakiană au fost răpiți de teroriști, undeva în centrul Bagdadului. Pentru România, acțiunea teroristă era o premieră, pentru alții, nu. La noi, politizarea și, ulterior, mediatizarea excesivă a evenimentului au ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la adevărații autori ai răpirii, dar și asupra scopurilor urmărite de autorități cu această ocazie. Timp de aproape două luni, cât a ținut spectacolul televizat, jocurile politice s-au făcut la dăpostul ușilor închise. Ulterior, au ieșit la iveală legături politice și economice ale teroriștilor cu politicieni, înalți funcționari publici și servicii secrete, ale căror baze au fost puse înainte de 1989. Despre răpirea jurnaliștilor români s-au construit scenarii și s-au scris mii și mii de pagini. Activitățile infracționale ale unor personalități marcante care colaboraseră cei doi țapi ispășitori, Omar Hayssam și Mohammad Munaf au inundat spațiul public.

            În acest timp, în taină, procurorii DIICOT și serviciile secrete, împinși de la spate de partenerii noștri din NATO, s-au pus pe treabă și au început să scormonească în arhivele prăfuite din subsolurile Securității. La cererea oficialilor SUA, Parchetul General și SRI aveau să scoată cu forcepsul din dosarul “Răpirea din Irak”, un nou dosar, referitor la traficul internațional de armament. Cercetările au demarat în cel mai mare secret. Așadar, epopeea jurnaliștilor avea să deschidă, în sfârșit, Cutia Pandorei care ținuse sub obroc, decenii, cele mai negre secrete ale spionajului românesc.

            Așa au aflat și cetățenii obișnuiți că, în timp ce România adera la oraganizațiile euro-atlantice, întimp ce-și asuma protocoale internaționale restrictive, dar și după aderare, clasa politică și serviciile secrete românești furnizau armament sau substanțe interzise teroriștilor internaționali și participau la operațiuni ilegale pe teritoriu străin. Cu alte cuvinte, militarii noștri și partenerii lor din teatrele de război  erau atacați, răniți și uciși cu armament românesc traficat prin vămi și porturi de o clasă politică cinică și de slugile acestora. Și, ca să fie meniul complet, traficanții români și partenerii acestora, aflați sub protecția serviciilor secrete, unii dintre aceștia fiind chiar pe statul de plată al CIA sau GRU, dădeau la schimb arme cu țigări sau chiar droguri.  

            Despre “Răpirea din Irak” s-au scris tomuri, s-au făcut mii de emisiuni, ba chiar s-au jucat piese de teatru în Palatul Parlamentului. Nu insistăm cu elemente cunoscute deja, dar vă putem îndemna să citiți lucrarea “Afacerea Răpirea din Irak”, apărută în două volume la editura Argonaut, în toamna anului trecut. Cartea, din care vă oferim câteva fragmente, devoalează pas cu pas mecanismele de dezinformare și de manipulare, acordurile secrete și compromisurile la care s-au pretat instituțiile de forță ale statelor implicate în răpirea și eliberarea jurnaliștilor români, pentru a ascunde adevărul de ochii opiniei publice. Așadar, ce ascund serviciile secrete la 15 ani de la “Răpirea din Irak” ?

        Introducere

            După-amiaza zilei de 17 iulie 2015. Căldură mare. La poarta Ambasadei Statelor Unite ale Americii din București domnește o liniște apăsătoare. Fluturându-și

pălăria cu boruri largi, un individ suspect, îmbrăcat în haine de culoare deschisă, se prezintă în fața porții. Cocoșat de greutatea unui pachet voluminos, omul se propti de pervaz la intrare. Hârtiile grele par să-i dea bătăi de cap, marginea ferestrei blindate de la intrarea principală fiind prea îngustă pentru a-i oferi sprijin. Plictisit, portarul din spatele geamului antiglonț, un stupid, ridică cu greu ecranul reflectorizant.

– Bună ziua! Aș dori să depun niște documente în atenția domnului atașat pe probleme juridice, rostește omul cu pălărie. Nu se știe din ce motive, după retragerea controversatului diplomat Mark Gitenstein, numirea unui nou ambasador SUA în

România întârzia de vreo doi ani.

– Cum vă numiți?, întrebă stupidul din spatele blindajului transparent, deschizând un registru voluminos.

– Ohanesian Eduard…

– Cuuum?, se schimonosi omul încercând să scrijelească ceva în condică.

– O-ha-ne-si-an, silabisește petiționarul. Ohanesian Eduard Ovidiu.

Trezit parcă dintr-un somn adânc, portarul reușește să noteze ceva.

– Și despre ce este vorba?, întrebă adormitul fără să ridice privirea.

– O informare despre un terorist, cetățean al Statelor Unite.

La auzul acestor vorbe, pixul leneș din mâna stupidului s-a înfipt în hârtie. Paznicul intrării principale se holbă la hârtiile mele și spuse speriat:

– Mmmdah. Vine imediat un coleg să le preia.

            Deranjat din locul său umbros, sergentul de ambasadă, înarmat ca un robocap, apare și trece la interogatoriu. Era interesat de calitatea de jurnalist pe care și-o aroga ramolitul de sub pălărie. În același timp, freca de zor, cu un tester din hârtie colorată,  documentația groasă care stătea gata-gata să se împrăștie în fața porții. După ce s-a lămurit că nu este vorba despre vreo amenințare, robocapul a împachetat hârtiile în plastic și dus a fost.

            Nu a trecut mult timp de la acest episod. Americanii s-au descărcat de gestiune. Teroristul, cetățean al SUA, Mohammad Munaf, urmărit internațional prin Interpol, protejat, nu se știe din ce motive, timp de un deceniu, de două țări membre ale NATO, a fost adus în țară, în mare secret, la sfârșitul lunii august 2015. În prezent, infractorii Mohammad Munaf și Omar Hayssam își ispășesc pedeapsele în penitenciare diferite, fiind considerații singurii vinovați în “Afacerea Răpirea din Irak”. Deși Munaf a povestit amănunțit cum a fost cules de un avion al Internelor noastre, din Kurdistan, unde se ascunsese de brațul lung al legii, oficialii români au refuzat să dea publicității amănunte despre operațiune. Așa s-a încheiat, s-au cel puțin asta credeau oficialii bucureșteni, răpirea celor trei jurnaliști, din 2005, un episod jenant din istoria României și a Statelor Unite ale Americii, partenere pe fronturile din Afganistan și Irak. Dosarele afacerii au fost mușamalizate și închise parțial sau total. La umbra secretizării abuzive, pentru o jumătate de secol, se ascund în continuare cele mai teribile matrapazlâcuri ale serviciilor secrete de la Revoluția din 1989 încoace. Poate chiar mai teribile.

            Volumul de față analizează în detaliu modul în care, sub umbrela serviciilor

secrete române și americane, agenți acoperiți ca Omar Hayssam, Mohammad Munaf sau Viktor Bout (care activau sub tutelă politică), au putut comite inginerii financiare prin acte de corupție, producând în cele din urmă, terorism. Acestea fiind numai câteva indicii despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, afacerea “Răpirea din Irak”: contrabandă cu armament, trafic de droguri, răpire, operațiuni ilegale pe teritoriu străin. După atâția ani de batjocură și tăinuire, autorului îi vine tot mai greu să creadă că afacerea “Răpirea din Irak” s-a întâmplat, că a fost aievea. Ca și în cazul marilor dosare secretizate după 1990, “Revoluția” și “Mineriadele”, pas cu pas, an de an, începând cu 2005, cei perindați vremelnic la frâiele puterii au încearcat să ne convingă că, de fapt, răpirea nu a fost un act terorist. Ni s-a părut. Într-un fel au dreptate. Afacerea “Răpirea din Irak” nu a fost doar un act de terorism internațional, a fost umbrela sub care, spionajul a desfășurat mai multe operațiuni speciale, începând cu destructurarea unor grupări teroriste, chiar de ei sprijinte și alimentate decenii la rând, ajungând până la eliminarea unor obiective strategice din Orientul Mijlociu.

            Astfel, prin mușamalizarea episodului răpirii, hrubele serviciilor secrete au pus la adăpost de privirile indiscrete ale publicului, capturarea celui mai mediatizat traficant de arme Viktor Bout și operațiunea “Livada”. Despre prezența și activitatea Drug Enforcement Administration (DEA), la București, la începutul anului 2008, nu s-a spus niciun cuvânt. Procurorii și serviciile secrete au ascuns cu grijă prezența DEA pe malurile Dâmboviței. Aceleași unelte, așezate de regimul Traian Băsescu în fruntea Parchetului General, aveau să mușamalizeze și scandalul închisorilor CIA de pe teritoriul României. Nu intenționez să transform acest volum într-un tratat de antiterorism. Detalii extrem de precise despre activitatea infractorilor în acest domeniu, dar mai ales despre contrabanda internațională cu arme găsiți în volumul “Prădarea României”, scris de Victor Gaetan și fostul procuror șef adjunct DIICOT Ciprian Nastasiu, publicat de editura Compania în 2009. Mi-aș dori, în schimb, să vă prezint un tablou cât mai exact al evenimentelor post-răpire.

            Primele indicii ale mușamalizării afacerii “Răpirea din Irak” au venit din detenția de lux de la vila sereiului, unde fusesem exilați pentru trei zile, apoi chiar din gura președintelui statului. Orice jurnalist, cât de cât curios, ar fi sesizat că vestitul Binom (sau Trinom) funcționa cu motoarele turate în 2005, la sediile conspirate ale Serviciului Român de Informații, K2 – K4 – T14. Falsificarea documentelor întregii afaceri este vizibilă chiar în primele pagini ale rechizitoriului DIICOT, din dosarul nr. 540/D/P/2005. Dezinformarea avea să înceapă chiar cu înscrisurile produse de magistratul care a instrumentat dosarul. Fostul procuror șef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, considera că, dintre cei trei răpiți, Ohanesian Eduard Ovidiu era, ca și dumneavoastră, cititorii, martorul unui scenariu de prost gust, pus la cale în laboratoarele serviciilor secrete, moștenitoare ale Securității. Martor, nu victimă! După cum aveam să aflăm ulterior, când structurile mafiote din subordinea fostului președinte Traian Băsescu începeau să crape, Nastasiu nu fusese decât o componentă a faimosului “Binom”. Adus la București de pe malurile râului Bega, la pachet cu alt timișorean (priceput la anchetarea revoluționarilor din 1989), Doru Ioan Cristescu, Nastasiu intra în cercul privilegiaților cu acces la secrete de stat.

            Cum niciunul dintre adevărații vinovați nu a fost cu adevărat pedepsit, vă pun la dispoziție o parte din ancheta secretizată. Este vorba de bani, foarte mulți bani, despre trafic internațional cu armament și cu droguri, dar, poate ce este mai spectaculos, despre operațiuni ilegale desfășurate de serviciile secrete pe teritoriu străin. Afacerea “Răpirea din Irak” rămâne o acțiune fără precedent în istoria României, având urmări greu de cuantificat pentru societate în anii următori. Ne putem referi doar la decapitarea principalelor instituții de forță, din 2006, ocazionată de fuga teroristului Omar Hayssam peste graniță, cel mai păzit român la ora aceea. Dar sunt multe alte dosare colaterale răpirii jurnaliștilor români în Irak, care au zguduit serios mica democrație: scandalul “cd-ului cu informații clasificate despre unitățile militare aliate din Afganistan”, scandalul “închisorilor CIA de la București”, dosarul “Armamentul” sau operațiunea “Livada”. La pachet cu alte dezvăluiri, acest volum vă prezintă primele dovezi ale utilizării protocoalelor dintre SRI și Justiției, faimosul “Binom”, în cursul unei audieri maraton a victimelor răpirii, în absența avocaților de echipe mixte ilegal constituite.

            Nu este de mirare că, timp de 12 ani, două state aliate în NATO, partenere pe câmpuri de bătălie, SUA și România, au încercat să-l protejeze pe agentul CIA Mohammad Munaf, acreditând ideea că, odată ce acesta a săvârșit infracțiuni în Irak, nu trebuie să dea socoteală pentru faptele sale. Până și vestitul INTERPOL avea ochelarii sparți când a venit vorba despre Munaf. Nu le-a mers. Un jurnalist obișnuit le-a stat în cale și a dovedit că “Răpirea din Irak” este povestea unui act de terorism internațional cu luare de ostatici, o făcătură complexă în spatele căreia serviciile secrete au dosit alte operațiuni murdare. Recuperarea celor doi teroriști a rămas în ceață, autoritățile române ascunzând cu încăpățânare până astăzi cum au ajuns românul Hayssam și americanul Munaf înapoi, în penitenciarele autohtone. Țapii ispășitori sunt acum în pușcărie. În cele din urmă, americanii s-au descărcat de gestiune și l-au livrat pe Mohammad Munaf. Asociatul său, Omar Hayssam, subiectul unui troc la fel de murdar, plătește cea mai grea notă. A fost lăsat să-și spele averea strânsă prin infracțiuni timp de trei decenii, apoi a fost deposedat și de cetățenia română.

            Nu sunt vorbe goale. Cartea în două volume vă pune la dispoziție dovezi zdrobitoare, despre ce reprezentanții statului au încercat cu disperare să ascundă documente clasificate, rapoarte, note informative, fotografii, filme, mărturii inedite ale celor implicați, nume și date ce au fost puse aduse la cunoștința autorităților americane și a INTERPOL. Nu este singura instituție internațională pe care am sesizat-o cu privire la protecția acordată de două state membre NATO și partenere în lupta globală contra terorismului, SUA și România. Am sesizat ambasadele principalelor țări occidentale și ambasada Uniunii Europene la București. Fără niciun rezultat.

            Pentru a evidenția dimensiunea internațională a afacerii “Răpirea din Irak”, am acordat o deosebită atenție atât unor personaje cu rol determinant în acțiunile de dezinformare ce au urmat răpirii, cât și operațiunilor speciale derulate de serviciile secrete. Am să închei la toți nasturii acest debut de carte, citându-l pe fostul președinte al țării, care, chestionat public despre adevăratele mize ale afacerii Răpirea din Irak, a replicat tăios: „Deci domnu’ Ohanesian, nici dac-aș ști nu v-aș spune!”.

Eduard Ovidiu Ohanesian