BREAKING NEWS

Filiera Ciutureanu a acaparat și  Spitalul Clinic de Urgență Constanța

Președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Mihai Lupu, a reacționat, marți, în scandalul mitei de la morga Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei, cerând demisiile unor directori din cadrul acestei instituții. Astfel, după ce procurorii au dispus măsuri preventive și chiar arestarea șpăgarilor, Lupu a vizitat spitalul și a solicitat ca, până la finalizarea cercetărilor, atât directorul medical al SCJU Constanța, Marius-Dragoș Prăzaru, cât și directorul de îngrijiri medicale, Petruș Mihăilescu, să plece din funcțiile pe care le ocupă. Lupu a pus sub semnul întrebării prioritățile profesionale și competențele celor doi manageri. (În imaginea de deschidere a articolului președintele Consiliului Județean Constanța într-o vizită fulger la Spitalul Clinic de Urgență)

“Respect dreptul fiecăruia la prezumția de nevinovăție, însă, consider că până la finalizarea cercetărilor cel mai corect lucru ar fi ca directorul medical al SCJU Constanța, Marius-Dragoș Prăzaru, precum și directorul de îngrijiri medicale, Petruș Mihăilescu să își prezinte demisiile din aceste funcții. În cazul în care nu o vor face, voi fi obligat să îi destitui.”, scria Mihai Lupu pe pagina sa de socializare.

La spitalul județean se taxează și morții”

Amintim faptul că, scandalul de la SCJU a izbucnit luni, după ce magistrații au reținut trei asistenţi medicali de la spitalul județean din Constanţa, într-un dosar de luare de mită în formă continuată, aceștia fiind acuzaţi că primeau bani pentru urgentarea procedurilor legate de manipularea cadavrelor.   

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, în perioada aprilie-mai 2024, inculpaţii, asistenţi medicali la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa, Secţia de anatomie patologică sau Serviciul Judeţean de Medicină Legală, ar fi primit de la un investigator sub acoperire, autorizat de procuror în acest sens, diferite sume de bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu legate de manipularea cadavrelor (îmbălsămare, toaletare, îmbrăcare şi predare către aparţinători a corpurilor persoanelor decedate în spital, scutite de autopsie sau asupra cărora fuseseră efectuate autopsii anatomo-patologice ori medico-legale), în special pentru urgentarea formalităţilor necesare predării defuncţilor către aparţinători”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Cu ocazia vizitei fulger efectuată la spital, șeful consiliului județean, Mihai Lupu, s-a arătat decis în privința celor pe care îi consider responsabili de starea de fapt  : “ Cu stupoare am aflat că în spitalul județean se taxează și morții. Că oamenii deși au salarii destul de bune și menirea lor este să servească actul medical și mai ales această zonă, să aline suferința oamenilor, luau șpăgi. “ Lupu  a mai spus că a cerut managerului de spital, Ionuț Ionescu, șă-i prezinte un raport referitor la incident. Acesta din urmă nu a prezentat niciun raport. Se așteaptă ca la următoarea ședință a Consiliului Județean Constanța, din data de 29.05.2024, Mihai Lupu să ceară demisia directorului general al spitalului județean, Ionuț Cornel Ionescu.

Lista lui Chițac

Surse din anturajul directorului general Ionuț Ionescu afirmă că problemele de la spitalul județean au rădăcini adânci în politică. Reaminitm că, recent, în urma unor neregului semnalate  de presă, Mihai Lupu l-a revocat din Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” pe Viorel Ciutureanu, un apropiat al directorului Ionescu. Practic, Ciutureanu ( printre alte funcții, Viorel Ciutureanu este director general al companiei petroliere Oil Terminal S.A. Constanța ) l-ar fi sprijinit pe Ionuț Ionescu pentru a fi numit director general la spitalul județean, unde, ulterior, și-ar fi impus și alți oameni. Ce-i resorturi ascunse îi leagă pe medicii responsabili pentru incidental de la morgă ? Păi, în primul rând apartența unora dintre ei la PNL. De exemplu, medicul primar ATI, Marius Dragoș Prăzaru, apare pe lista candidaților liberali la Consiliul Municipal Constanța ( denumită generic, lista lui Chițac ), la poziția nr.2.  “Este inadmisibil ca, în timp ce pacienții și medicii se confruntă cu probleme nerezolvate, directorul medical să fie preocupat de campania electorală și să pozeze alături de alți candidați în fața spitalului, iar directorul de îngrijiri medicale să nu știe ce se întâmplă în propria instituție. Am mari semne de întrebare cu privire la prioritățile și angajamentele acestora în calitate de directori ai SCJU și, prin urmare, le aștept demisiile ASTĂZI!”, comenta Lupu pe pagina de socializare. Pas cu pas, eveniment (nefericit) cu eveniment, după dezvăluirile de la Oil Terminal S.A. Constanța, de zilele trecute, iese la iveală caracatița liberală din portofoliul lui Viorel Ciutureanu. O adevărată filieră care a cuprins instituțiile statului din cel mai important oraș de la malul mării. Se adeveresc astfel, spusele președintelui CJC, Mihai Lupu, care într-un interviu televizat, spunea că orașul Constanța a devenit câmpul de răfuială al grupurilor de interese.

E.O.O.