BREAKING NEWS

Falsul din biografia arestatului Horia Georgescu

horia_georgescuAdresată: Domnului ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc

Senator: Valer Marian

Circumscripția electorală: Satu Mare

Colegiul electoral: 1

Grup parlamentar: independent

Obiect: Legalitatea angajării numitului Horia Georgescu pe postul de specialist la Direcția Națională Anticorupție

         

Sedința Senatului din : 08.06.2015

 

În temeiul art. 112 alin. 1 din Constituţia României şi art. 158 din Regulamentul Senatului, vă înaintez prezenta

 

ÎNTREBARE:

Printr-o interpelare având ca obiect ”Legalitatea angajării numitului Horia Georgescu în funcția de consilier al ministrului Justiției”, la care nu am primit răspuns, deși a expirat termenul de 15 zile, prevăzut de art. 161 alin. 4 din Regulamentul Senatului, v-am semnalat faptul că numitul Horia Georgescu, fost secretar general și președinte al Agenției Naționale de Integritate, arestat și trimis recent în judecată pentru fapte de corupție, a fost angajat consilier al ministrului Justiției în perioada mai 2007 – aprilie 2008, când a fost desemnat și reprezentant al Ministerului Justiției în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Prin întrebarea respectivă v-am solicitat să verificați și să-mi comunicați dacă susnumitul avea licență în științe juridice la data angajării în funcția de consilier al ministrului Justiției, ce vechime avea în specialitatea studii juridice și ce profesie juridică a exercitat anterior.

Menționez că, potrivit propriului CV, susnumitul a urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității Hyperion București în perioada 1996-2001 și a obținut diplomă de absolvire în promoția 2007, iar potrivit unui răspuns al ministrului Educației, Sorin Mihai Câmpeanu, la o întrebare privind realitatea studiilor absolvite și legalitatea diplomelor de licență dobândite, susnumitul a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Hyperion București în perioada 1995-2000, la forma de învățământ fără frecvență, și, pe baza promovării examenului din sesiunea iulie 2007, a obținut diploma de licență la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir București, care i-a fost eliberată la data 18.08.2009.

Potrivit propriului CV și răspunsului susmenționat al ministrului Educației, numitul Horia Georgescu a urmat și Facultatea de Relații Economice Internaționale Brașov din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir București, în perioada 1999-2003, forma de învățământ la zi, și, pe baza promovării examenului din sesiunea septembrie 2003, a obținut diploma de licență la Academia de Studii Economice București, care i-a fost eliberată la data de 04.10.2005.

În perioada 15.05.2004 – 01.03.2007, numitul Horia Georgescu a fost angajat, conform propriului CV, specialist în investigații financiare la Direcția Națională Anticorupție, structura centrală.

În aceste condiții, solicit să verificați și să-mi comunicați dacă susnumitul avea vechimea prevăzută de lege în specialitatea studii economice în momentul angajării sale ca specialist în investigații financiare la Direcția Națională Anticorupție, ținând cont și de faptul că fratele său Sorin Georgescu l-a denunțat că ar fi dat mită de 18.000 de dolari pentru a fi angajat pe acest post la Direcția Naționala Anticorupție, motiv pentru care a fost cercetat de DNA în dosarul nr. 229/P/2013. Totodată, solicit să-mi comunicați motivele pentru care nu mi-ați răspuns la întrebarea având ca obiect “Legalitatea angajării numitului Horia Georgescu în funcția de consilier al ministrului Justiției”.

Solicit răspuns scris şi verbal.

 

 

Senator

 Valer Marian