BREAKING NEWS

Vandalii de campanie mânjesc orașul Constanța în culori liberale

Cum era de așteptat, cu cât ne apropiem de 9 iunie, campania electorală din cel mai important municipiu de la malul Mării Negrea a intrat într-o nouă etapă. Una bazată pe agresivitate.

“Dacă așa arată viitorul județului Constanța, cu „Valu” promis de PNL, atunci ne așteaptă patru ani în care cultul personalității și kitsch-ul se vor ține lanț. Au mâzgălit tot centrul vechi cu mesajele astea oribile.”, scria zilele trecute, pe contul său de Facebook, jurnalistul Călin Gavrilaș, postând câteva fotografii edificatoare din Piața Ovidiu. Ulterior, Gavrilaș a revenit asupra subiectului cu un articol mai detaliat pe site-ul dobrogealive.ro, prezentând imagini edificatoare ale clădirilor vechi din zona peninsulară a orașului de la malul mării, vandalizate la începutul lunii mai. Mesajul electoral al candidatului PNL la președinția Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, „Vine valu” a mânjit pereții și gardurile unor instituții publice, clădiri de locuințe, clădiri abandonate, parapeți de blocare a accesului auto sau alte imobile. Deși codul penal incriminează astfel de acte de vandalism, până acum, organele de ordine publică nu s-au mobilizat pentru a afla autorii. 

Din experiența timpurilor trecute, putem spune că acesta este doar începutul. Reamintim, că la sfârșitul lunii aprilie, au fost atacate cu sălbăticie, corturile și banerele electorale ale Partidiului Umanist Social Liberal (PUSL). Nici în acest caz anchetatorii nu și-au dat silința să pedepsească autorii, semn că “organele” acționează sub consemn când este vorba despre anumite partide.

Ce să mai vorbim despre reclama electorală care acoperă toate geamurile mașinilor de transport în comun din județ. Mai în glumă, mai în serios, jurnaliștii din localitatea Năvodari comentau despre acest abuz de campanie că cetățenii se duc dimineața la serviciu cu PNL și se întorc seara cu PSD. Dacă vorbim numai despre ruta Constanța – Năvodari, transportul public de persoane este practic inundat cu însemnele acestor două partide. Predomină colantele peneliste cu fotografiile candidaților Florin Mitroi și Vergil Chițac și cu mesajele electorale ale acestora, care acoperă aproape în întregime ferestrele autobuzelor și autocarelor. Dar, când vine vorba de anumite partide, Registrul Auto Român, Poliția Rutieră Constanța și alte organe de resort dorm în cizme,.

“Ce s-ar fi întâmplat dacă în loc de „Vine Valu” ar fi scris „Vine Lupu” sau „Vine Palaz”? În câte minute s-ar fi autosesizat bravii polițiști locali și i-ar fi prins cu ajutorul camerelor video pe cei care au vandalizat clădirile din Centrul Vechi al Constanței?”, mai întreabă Gavrilaș pe pagina de socializare.

E.O.O.