BREAKING NEWS

Omerta Securității din dosarele Revoluției

În urma deciziei judecătorilor CEDO care au condamnat statul român la plata unor despăgubiri simbolice,  constatând că “autorităţile naţionale judiciare nu au făcut o anchetă efectivă” , Procurorul General al României, Augustin Lazăr pare hotărât să își bage nasul în secretele “Dosarelor Revoluției”. Conform generalului Dan Voinea, cel mai cunoscut anchetator al evenimentelor din decembrie 89, adevărul mult așteptat de români (de peste 27 de ani) se află în rapoartele întocmite de Securitate, de Direcția a IV-a de Contrainformații Militare și de Direcția de Informații a Ministerului de Interne. Ani la rând, ticsite cu agenții fostei Securități, instituțiile de forță ale statului care le-au refuzat magistraților accesul la documente în timpul anchetei, au împiedicat voit cercetările și au ascuns adevărul despre victime. Orice dovadă referitoare la intervenția străină în revoluție a fost dosită. Dealtfel, deși despre cei care au ordonat ascunderea adevărului există date concludente, aceștia ocupând funcții importante în stat, nimeni, absolut nimeni nu le-a cerut socoteală. Protectorii crimei nu au ajuns în fața judecătorilor. Primele indicii despre mușamalizarea adevărului au apărut chiar la începutul anchetei, când noua putere de la București creea impresia că va restabili dreptatea și adevărul într-un stat de abia ieșit din umbra dictaturii ceaușiste. A urmat un lung șir de abuzuri, încununat cu ordine secrete născute din tenebrele democrației noastre originale.

 

Marea minciună naţională numită “Dosarele Revoluţiei” a demarat la începutul anului 1990, odată cu ancheta oficială. Despre jurnaliștii străini prezenți în focul evenimentelor și asasinați sau răniți prin ordin de deschidere a focului, nici măcar propriile ambasade nu mai vor să audă. Materialele înregistrate de aceștia au dispărut. La vremea aceea, majoritatea şefilor organelor de represiune ceauşistă încercau să se ascundă, ardeau sau făceau copii după dosarele serviciilor secrete comuniste. Martorii prezenți la fața locului povestesc faptul că în ianuarie 1990, kilometri de documente din arhivele Armatei şi ale Securităţii au fost tocate și arse în curţile unităţilor militare, uneori sub supravegherea unor consilieri străini. Episodul râpei cu documente secrete de la Berevoiești este doar un exemplu. Au distrus, cu prioritate, rapoartele întocmite de ofiţerii de contrainformaţii pe spaţiul Uniunii Sovietice sau cele care priveau cârtiţele sovietice din țara noastră. Totul se petrecea sub nasul viitorului şef al Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu. Oficial, arhivele partidului şi ale serviciilor secrete au intrat în custodia Armatei, inclusiv bazele de date ale Centrului de Informare şi Documentare de lângă biserica Creţulescu. Crima a fost ascunsă sau secretizată. În aceste condiţii, o mână de procurori, în majoritatea lor tineri detașați de la unitățile de parchet din țară, trebuia să instrumenteze dosarele Revoluţiei. Unii dintre aceştia şi-au făcut datoria cu devotament, în ideea că nimeni nu este mai presus de lege. Alții… Lista magistraților anchetatori ai evenimentelor din decembrie 1989 nu a fost dată publicității.

Demisia unui procuror al Republicii

Despre ascunderea adevărului, muşamalizarea infracțiunilor şi intimidarea martorilor a vorbit şi senatorul Valer Marian. În iunie 1990, procurorul Valer Marianimage1 implicat în anchetarea evenimentelor Revoluţiei Române şi-a dat demisia din Procuratură, protestând împotriva implicării serviciilor secrete în actul de justiţie. La vremea aceea, demisia sa mediatizată în presa centrală demonstra în ce condiţii lucrau magistrații la dosarele sensibile. Fostul procuror acuza “lipsa de cooperare şi obstrucţiile făcute în acest sens de către organele şi instituţiile asupra cărora planează anumite dubii, în special de către Serviciul Român de Informații, poliţie, USLA, agenţia TAROM, dar şi de către unele cadre ale armatei, prin reticenţa manifestată faţă de organele de anchetă în aflarea adevărului…).

Mai mult, actualul senator îl acuza deschis pe şeful SRI Virgil Măgureanu, pentru că acesta a interzis prin ordin subordonaţilor săi să depună mărturie în faţa comisiei de anchetă. Este inutil să mai adăugăm ce act de curaj însemna demisia unui procuror la acea dată, mai ales că acesta a făcut-o în mod public, săptămânalul Expres publicând imediat şi un interviu detaliat cu fostul magistrat. Marian a ţinut să puncteze câteva pericole care pândeau fragila democraţie instaurată după decembrie ’89. Riscurile erau mari. Toate instituţiile ţării erau împânzite de ofiţeri care blocau orice fel de anchetă, protejându-se unii pe alții. De la USLA la SRI, trecând prin personalul aeroporturilor şi al hotelurilor de image2unde s-a tras asupra mulţimii, toţi primiseră ordin să instaureze omerta Securităţii.

“Am avut mari dificultăţi cu lucrătorii din hoteluri şi recepţii. Din Continental şi din Bulevard s-a tras. Acolo au fost găsite femei cu arme la ele şi cu două zile înainte au fost cazaţi mulţi poliţişti şi securişti.”, declara procurorul demisionar într-un interviu publicat de săptămânalul Expres. În vara anului 1990, tânărul Valer Marian încetase să mai fie o rotiţă a sistemului. A fost unul dintre puţinii magistraţi ieşiţi din sistemul comunist şi transformat în justiţiar. A avertizat opinia publică asupra “prosternării în faţa regimului politic”, mai precis în faţa noului regim care se instala la Bucureşti. A și dovedit-o mai târziu, în calitate de jurnalist şi politician.

Au apărut barurile de noapte, cazinourile…

La 20 de ani după evenimentele din decembrie ‘89, pe un ton ponderat, Valer Marian susţinea că procurorii au fost împiedicaţi să ducă mai departe cercetările. Iată ce declara Marian într-o emisiune la sfârşitul anului 2009:

“M-am retras din Procuratură datorită dosarului Revoluţiei, pentru că şi eu am vrut să se afle adevărul, cum vor astăzi, sau au vrut, Nastasiu şi Ciurea. Am depistat diverse operaţiuni, filiere, inclusiv una care ducea spre URSS, spre o intervenţie a unui detaşament special din fosta URSS, care a provocat la noi evenimentele care au declanşat Revoluţia. Dar, la nivelul cel mai înalt şi atunci, la nivelul Procurorului General, nu s-a dorit aflarea adevărului. Şi m-am retras. Nu s-au făcut presiuni asupra mea, dar am fost chemat de Procurorul General de atunci Ulpiu Cherecheanu, fost baschetbalist, care mi-a spus: Valer sau domnu’ coleg, frumoasă-i viaţa acum în Bucureşti. Au apărut barurile de noapte, cazinourile. N-are rost să te consumi atât de mult cu dosarele astea…. Deci nu, n-au fost presiuni, n-au fost ameninţări dar mi-am zis că nu vreau să rămân nici un fraier şi nici să fiu condamnat ulterior. Noi, acolo, atunci, aruncam praf în ochi pe televiziuni, prin presă că lucrăm la dosarele Revoluţiei, dar vă spun cinstit că nu se lucra. Şi acesta a fost motivul pentru care, în august 1990, mi-am dat demisia şi m-am retras din Procuratură”. Vă punem la dispoziție partea a doua a emisiunii “Ediție specială”, difuzată în anul 2009 la postul Nord Vest TV.

Rugăm adânciți cercetările

Declarațiile fostului procuror Valer Marian au fost confirmate câțiva ani mai târziu de apariția în presă a unor fragmente din raportul secretizat al Comisiei Senatoriale Sergiu Nicolaescu, una dintre cele două comisii însărcinate de parlament să studieze evenimentele din decembrie 1989. Documentul cu titlul RAPORT: Crimele din Sibiu in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (VI)”, publicat de jurnalistul Victor Roncea, conține fragmente din ancheta întreprinsă în iulie 1990 de procurorul Marian, concretizată într-un dosar dispărut.

“Referitor la acest fapt, trebuie menţionat că în nota din 31 iulie 1990 procurorul Marian Valer, delegat al Comisie de anchetă Sibiu, spunea în concluzie: „Reţine atenţia că sunt semnificative declaraţiile pasagerilor Boşgan Anişoara, Andrei Ioan, Goga Radu, Chiuchişan Anton şi Vladu Luminiţa, care au afirmat că au sesizat în partea dreaptă a avionului, înspre faţă, un grup compact de bărbaţi mai atleţi, îmbrăcaţi mai sportiv, informaţii care se impuneau a fi coroborate cu faptul că aproape toţi pasagerii identificaţi şi audiaţi până în prezent nu au stat în zona respectivă”. Din procesul verbal nr. 110 din 15 decembrie 1990 existent la dosarul de cercetare al procuraturii, menţionăm numai faptul „… că pot exista persoane despre care nu se ştie unde s-au mutat şi unde lucrează …”.

De asemenea, în acelaşi proces verbal se sugerează de a fi audiată instituţia USLA.: „… Apostol şi Costa referitor la pasagerii din avion (număr, grupuri suspecte) care nu există la dosar …”.

Personalul aeroportului Sibiu anchetat, declară că: „… nu a văzut nimic, deoarece descărca pachetele din hala avionului!…”. Acest lucru o spune cel ce trebuia să se ocupe de asigurarea unor mijloace de transport pasageri în oraş, care erau în număr dublu faţă de cei ce se transporta obişnuit, folosind cursa AN-24.

Surse bine documentate ne-au confirmat că dosarele procurorilor anchetatori în evenimentele din decembrie 1989 au fost dosite, înapoindu-se magistraților, bine pieptănate, cu mențiunea: ” Rugăm adânciți cercetările” pe copertă, o expresie folosită în epoca bolșevică  de comisarii sovieitici. În urma deciziilor CEDO, redeschiderea dosarelor Revoluției, nerezolvate încă, a dus la o adevărată operațiune de scotocire. În luna noiembrie a acestui an, procurorii au descins în Senatul României după documentele ascunse ale comisiilor parlamentare însărcinate cu cercetarea evenimentelor din urmă cu aproape trei decenii.

Cum au pus talpă Justiției

La data de 19 noiembrie 1997, generalul Constantin Degeratu, în calitate de şef al Statului Major General (SMG), a suspendat temporar “dreptul tuturor angajaţilor din subordinea SMG, militari sau civili, de a furniza (presei sau organelor de anchetă) informaţii cu privire la activitatea proprie sau a altor persoane pe timpuldegeratu-ss1 evenimentelor din Decembrie 1989″. Nu a fost anchetat pentru acest abuz, nu a fost nici măcar audiat.

Orice persoană care dorea sau era chemată să depună mărturie şi făcea parte din organigrama Ministerului Apărării Naţionale, trebuia să ceară mai întâi aprobarea ministrului. Aşadar, ministrul decidea cine depune sau nu mărturie despre crimele Revoluţiei. Documentul semnat de generalul Degeratu, un act de intimidare oficial la adresa martorilor, nu a fost dat publicităţii niciodată. Probabil, din motive de secretizare.

Ordinul dovedeşte faptul că în timp ce procurorii se chinuiau să scoată la iveală crimele Revoluţiei şi infractorii care au tras în populaţie, Armata, la cel mai înalt nivel, ascundea dovezile şi făcea totul pentru a intimida sau împiedica martorii cei mai importanţi (militarii participanţi la faţa locului) să depună mărturie. Când se întâmpla acest lucru? Sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, considerată de mulți ca cel mai democratic regim aflat la conducerea țării după 1989. Copii după Ordinul 522/1997 au ajuns în cele din urmă în posesia mai multor asociaţii care “îi reprezintă cu cinste” pe revoluţionari şi pe urmaşii victimelor din decembrie ’89. Nu s-a întâmplat nimic deosebit. Nu s-a depus nici măcar o plângere penală împotriva demnitarului.

MApN plăteşte și astăzi pensiile foştilor securişti, mai ales cadrelor acoperite ale Departamentului de Informaţii Externe (redenumită CIE după 1978), legendaţi ca ofiţeri de armată în cărţile de muncă.

Eduard Ovidiu Ohanesian