Toate pânzele sus ! Marele marș al bricului Mircea (I)

Tweet

Într-o postare recentă ( 5 iulie a.c. ) de pe site-ul oficial, Ambasada Statelor Unite la București amintește un eveniment unic din istoria Forțelor Navale Române.  “În urmă cu 47 de ani, bricul „Mircea” devenea prima şi singura navă militară a României care acosta într-un port american. Echipajul navei-şcoală a traversat atunci Atlanticul pentru a participa la aniversarea a 200 de ani de la câştigarea Independenţei Statelor Unite.”, consemnează, pe scurt, reprezentanța diplomatică americană din România.  Noi credem că, având în vedere parteneriatul româno-american, epopeea susmenționată merită o abordare mult mai generoasă și vă introducem în culisele marșului maritim al singurului velier autohton care a marcat Bicentenarul Independenței SUA. În acest sens vă oferim mărturii ale celori prezenți  la bordul bricului Mircea (cadeți, marinari, spioni sau diplomați) în timpul marșului din 1976, însoțite de documente și fotografii ale vremii. Informațiile inedite fac parte din “Incoruptibil în Imperiul Contrabandei”, volum de memorii (în curs de apariție) scris de comandorul (r) Nicolae Popa, martor ocular al marelui “marș”.

Peste 3000 de mile marine peste Atlantic

În anul II de studii, cadeţilor de la  Institutul Tehnic de Marină „Mircea cel Bătrân” (studenţi-cadeţi în limbaj marinăresc, conform Regulamentului de Disciplină Militară) li se pregătește o surpriză. Una la un veac. În cazul nostru a fost vorba de una la două veacuri. Se apropia cu pași repezi sărbătoarea Bicentenarului Independenței Statelor Unite ale Americii. Congresul SUA, și preşedintele Gerald Ford, programaseră mare sărbătoare, scop în care invitase 67 de mari nave maritime pentru un regal marinăresc. Din România, pentru data de 4 iulie 1976, a fost invitată nava şcoală Bricul „Mircea” , cu un echipaj format din 187 marinari. 

Specificațiile tehnice principale ale bricului “Mircea” :

Deplasament 1630 tone

Lungime 81,28 metri

Beam 12,50 metri

Draught 5,20 metri

Lungime maximă a mast 44 metri

Viteză pe motor 12 noduri

Viteză pe pânze 10 noduri

Distanță de navigare 5000 mile

Număr de marinari 23

Suprafață totală de navigare 1750 mile pătrate

    Aventura cea mare a început la data de 8 septembrie 1975, când generalul Ion Coman, la vremea aceea, prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi şef al Marelui Stat Major a primit o invitație pentru Marina Militară a României, de la Departamentului Forţelor Maritime al SUA. Evenimentul, o paradă internațională a velierelor, care urma să aibă loc în 4 iulie 1976, puncta cea de a 200-a aniversare a independenţei SUA. Sărbătorirea bicentenarului se organiza împreună cu “Operation Sail 1976” și era o premieră pentru bricul Mircea, singurul velier din istoria României care avea să traverseze Oceanul Atlantic. Nu era prima invitație pe care americanii au făcut-o navei-școală Mircea. În anul 1963, datorită stării de degradare, bricul a ratat un eveniment similar, „Operaţiunea Velierul-1964”, organizat sub înaltul patronaj al preşedintelui John Fitzgerald Kennedy. De această dată,  la inițiativa conducerii Marinei Militare, planul de traversare a Oceanului Atlantic (circa 3300 mile marine), a fost aprobat la cel mai înalt nivel.

Preselecția, pregătirile și îmbarcarea

Pentru mine, plecarea spre SUA era ceva de domeniul imaginarului. La început a fost un zvon scăpat din hăţişurile birocraţilor de la cancelaria Institutului. Dar „dacă nu e foc, nu iese fum”. La întrunirea din careul mare, cu ocazia Noului An (1976), comandantul institutului a transformat zvonul în ştire oficială, iar din momentul anunțului, lumea se puse pe treabă. A urmat preselecţia şi apoi selecţia de cadre şi marinari merituoși, potriviți pentru deplasarea în State, ceea ce, pentru tinerii de la acea vreme însemna un stimulet inedit. Toate cheltuielile deplasării au fost suportate de Statul Român. În ianuarie 1976, tabelele nominale cu propuneri fuseseră întocmite şi trimise la avizarea organelor competente. Au intrat pe fir organele de partid şi organele de informaţii şi contrainformaţii militare. Unii au căzut la primele verificări. Au fost luate în considerare problemele de familie, certurile, divorţurile, beţiile marinăreşti și cunoştinţele şi relaţiile în Vest. Studenţii și cadeţii trecuseră cu toţii de verificări şi paraverificări.

La 4 martie 1976, a avut loc îmbarcarea și, la ora 10:20, „Mircea” s-a desprins de cheul de staţionare din portul Constanţa sub comanda locotenent comandorului Eugen Ispas. Bricul „Mircea” era pavoazat, elegant şi curat lună, ca în zi de sărbătoare naţională. Pe vas au urcat 187 de persoane: ofiţeri, profesori, maiştri militari, tehnicieni, telegrafişti şi radiotelgrafişti, marinari, cadeţi şi elevi de la şcolile militare de marină; doi bucătari, doi medici, un foto-reporter şi scriitorul Radu Theodoru. Comandant al marşului pentru etapa Constanţa-SUA a fost numit comandorul Alexandru Hârjan, iar în SUA, activităţile de reprezentare au revenit amiralului Gheorghe Sandu. Pe lângă echipajul de bază al navei au fost ambarcaţi, pentru practică, 87 de cadeţi din Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, anul II, Secţia Militară, şi 20 de elevi, anul II, din Şcoala de Maiştri de Marină. S-au alăturat echipajului cinci civili. Mai târziu, reputatul scriitor Radu Theodoru, şi-a concretizat experienţa la bordul velierului în volumul, “Noi, „Mircea” şi Atlanticul”.

 La plecare, pentru o clipă, uniformele marinăreşti aliniate la bordul navei, au încremenit în salut la bord. Jos, la malul mării, un lumeşag pestriț format din civili şi oficiali fluturau în aer batiste colorate. Undeva, în depărtare, doi marinari agitau codificat nişte steguleţe. Se dezlegau odgoane şi se adunau parâme, urmate de sunete lungi şi scurte de sirenă. Cineva zise: „Drum bun!…” Altcineva răspunde: „Vânt la proră!…” Pregătirea pentru acest drum s-a făcut din vreme. Comandanţi şi profesori și-au dat silința în clase, pregătirea colectivă şi cea individuală trebuia să facă față impactului cu lumea nouă. Pregătirea ideologică de la acea vreme ridica onoarea Marinei Române mai presus de orice.

Traseul

În vederea călătoriei, am răsfoit temeinic cărțile bibliotecii Institutului Tehnic de Marină. În general, cadeţii-studenţi erau încurajați să-şi petreacă timpul liber vizitând biblioteca și să consulte volume de specialitate, tratate despre mările şi oceanele lumii, despre marii exploratori. La vremea aceea, nu exista Internet. Tinerii studioși răsfoiau şi notau  în agende noţiuni, nume şi sintagme din dicţionare, atlase lingvistice şi geografice, se interesau şi lecturau enciclopedii de istorie, artă şi cultură, anuare şi monografii ale oraşelor ce urmau a fi vizitate. “Aleșilor”, cu precădere cadeţilor, li s-a dat intinerariul, lista cu oraşele portuare unde urma să adăsteze bricul şcoala „Mircea”. Cadeţii au cules date geografice, istorice şi  culturale despre marile porturi navale: Las Palmas (Spania), Recife (Brazilia), Caracas (Venezuela), Guayna (Columbia), Veracruz (Mexic), Havana (Cuba); apoi despre oraşele port situate pe Coasta de Est a Americii: New York, Washington, Philadelphia, Insulele Bermude etc. Pentru marinarii români, în special pentru cadeţi, viitori ofiţeri cu înaltă calificare, deplasarea de la Constanţa în portul New York, a fost o probă de foc. În ’76 aceștia au susținut un examen de maturitate marinărească şi, nu numai. Apele mărilor şi apele oceanelor capricioase au fost extrem de greu de străbătut. Furtunile şi valurile uriaşe iscate, vârtejuri şi magnetismele necunoscute au dat de furcă celor de pe covertă, zi de zi, noapte de noapte. Intemperiile, schimbările brutale atmosferice şi maritime au fost învinse şi depăşite graţie inteligenţei şi iscusinţei marinarilor români de pe Bricul „Mircea”. Nava-școală, o ambarcaţiune cu vele, a reuşit să străbată cu succes Marea Neagră, Bosforul şi Dardanalele, Marea Marmara, Marea Egee şi Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, apoi Marea Caraibilor, Golful Mexic, Marea Sargaselor şi, în final, Triunghiul Morţii din Bermude.

Eduard Ovidiu Ohanesian