UM 0544/R, legătura dintre Carlos Șacalul și Securitate

Fantoma Voicu, victima unui atentat cu bombă la Geneva

Tocmai când credeam că o să îmbătrânim și o să murim proști (premierul Victor Ponta având grijă să secretizeze toate informațiile despre ofițerii SIE deplin acoperiți care l-au agățat, inițiat și promovat în activitate), o “fantomă” a spionajului extern românesc deschide Cutia Pandorei. Cu o naturalețe greu de atins în branșă, colonelul (r) Cornel Nemetzi își așterne pe hârtie memoriile reușind să deschidă larg ochii cititorului, împăienjeniți de intoxicarea și tabloidizarea vieții de zi cu zi. Astfel, la 25 de ani de la schimbarea regimului Ceaușescu, când nu credeam că mai este posibil să tragem cu ochiul în spatele ușilor închise, un important ofițer din cadrul fostei UM 0920/U, unitatea care se ocupa de cadrele și sursele „S”, fantomele securității externe, publică o carte fenomenală – Ultimul curier ilegal. Memoriile colonelului Nemetzi prezintă numeroase episoade din istoria recentă a României prin prisma omului care a avut acces acolo unde se scrie cu adevărat istoria. A fost curier ilegal, adică ofiţer special de legătură între Centrală şi oamenii acesteia (cadre sau surse) aflaţi în exterior, dar și instructor de fantome, adică profesor de spionaj în cadrul Departamentului de Informații Externe (ulterior CIE, SIE). Ultimul curier ilegal, un adevărat manual de spionaj, analizează în amănunt operațiuni, personaje, documente și proceduri folosite de ofițerii ilegali, dar și poveștile principalilor trădători DIE. Prin funcțiile ocupate în cadrul instituției, Nemetzi a avut acces la dosarele defectorilor, fiind la un moment dat cooptat după propria mărturie chiar în “noua formațiune UM 0544/R, condusă de lt. col. Nica Sergiu și de lt. col. Panduru. R trebuia sa identifice și să pedepsească toți trădătorii, dezertorii, fugarii din DIE și avea sarcini pe linie de terorism internațional”. Un caz aparte, care implică și acțiuni teroriste, subiect al cooperării româno-elvețiene în anii ’90, este cel al “fantomei” DIE, Ioan Șerban, nume conspirat Voicu.

Vara anului 1997, Berna – Elveţia. Magistratul român Mircea Criste primeşte un telefon de la Carla del Ponte, la vremea aceea Procuror General al țării cantoanelor. Criste este invitat la restaurantul unui hotel de lux din centrul oraşului pentru a sărbători alături de partenerii elveţieni finalizarea unui dosar extrem de important. Dosarul Carlos “Şacalul”, referitor la crimele comise de Ilich Ramirez Sanchez, cel mai faimos terorist al Războiului Rece. Printre faptele cuprinse în dosarele acestuia, figura un atentat comis de oamenii lui Carlos în 1982, la comanda lui Nicolae Ceauşescu şi a Securităţii, împotriva unui defector român. Medic sub acoperire, Şerban Ioan a rămas în Elveţia în 1981, căsătorindu-se cu o frumoasă creolă. Deşi explozia maşinii, aranjată de terorişti, nu a făcut decât să-i rănească pe cei doi soţi, Securitatea îşi atinsese scopul. Le dădea tuturor oponenţilor regimului din afara ţării un avertisment. Mai mult decât atât, oamenii lui Pleşiţă au avut grijă să-şi mediatizeze avertismentele în presa străină.

A dat nas în nas cu devalizatorul Bancorex

Imediat după ce a vorbit la telefon cu omologul său elveţian Carla del Ponte, procurorul Criste pleacă spre hotelul cu pricina împreună cu cel care-i asigura protecţia. Colaborarea cu autorităţile elveţiene fusese deosebit de fructuoasă, mai ales după 1996, când serviciile secrete româneşti puseseră la dispoziţia autorităților elvețiene documente declasificate despre activitatea venezueleanului Ilich Ramirez Sanchez, mai cunoscut sub porecla “Carlos Şacalul”, o legendă vie a Războiului Rece. Magistratul elveţian era deosebit de mulţumit, pentru că datorită acestor informaţii putea rezolva, în sfârşit, misterul unui atentat comis de Carlos pe teritoriul elveţian cu mai bine de 15 ani în urmă. În orele dupăamiezei, lângă coloanele care vegheau intrarea în hotel, Criste a avut o surpriză de infarct. A dat nas în nas cu un românaş care vorbea în gura mare la telefonul mobil. Nimeni altul decât fostul ofițer de Securitate George Constantin Păunescu, căutat pentru devalizarea Bancorexului, despre care se zvonea că este plecat la tratament în SUA sau Marea Britanie. Carla del Ponte nu-l chemase la masă, degeaba, pe Mircea Criste. Îi făcuse doar o demonstraţie de forţă, punându-l în faţa faptului împlinit. Va anunţa sau nu procurorul român prezenţa unui personaj atât de căutat de justiţie la Berna ? Nu am aflat ce s-a întâmplat mai departe, cert este că G.C. Păunescu nu a fost dat în urmărire cu adevărat niciodată, iar la scurt timp după episodul de mai sus, în 1998, Mircea Criste este numit Procuror General al României.

Carlos și Securitatea

Cooperarea autorităţilor române cu vestita Carla del Ponte a demarat odată cu deschiderea externă oferită de regimul Emil Constantinescu, dar şi după publicarea arhivelor STASI. Sesizaţi din oficiu asupra unui atentat comis împotriva medicului Ion Şerban şi a soţiei acestuia la începutul anului 1982, magistraţii elveţieni au ajuns la concluzia că faptele au fost comise de banda teroristului venezuelean Carlos „pe mână” cu Securitatea română. Din păcate, până în anul 1989 atentatele comise de banda legendarului Şacal au rămas cu autor necunoscut. Autorităţile judiciare din Germania, Franţa şi Elveţia, intrând în posesia unor informaţii de abia după verificarea arhivelor STASI. Deşi există dovezi documentate că Securitatea română îl suprveghea pe Carlos încă de la jumătatea anilor ‘70, autorităţile dâmboviţene nu au scos dosarele la lumină decât în ultima clipă. Adică, după arestarea teroristului Carlos de către agenţii francezi, în Sudan în 1994. Perspectiva de a fi declarat stat terorist (pentru colaborarea şi sprijinul oferit venezueleanului Ramirez Sanchez) a împins oficialii să deschidă arhivele strict secrete ale DIE. Aşa a început colaborarea cu autorităţile judiciare din Germania, Franţa şi Elveţia pentru identificarea împrejurărilor comiterii acestor atentate şi a persoanelor implicate. Ulterior, pe baza probelor doveditoare din Dosarul nr. 187/P/1997, s-a stabilit că unele atentate au fost comise de către banda teroristă condusă de Ramirez Sanchez zis ,,Carlos Şacalul”, bandă autointitulată ,,Organizaţia Revoluţionarilor Internaţionali” sau ,,Organizaţia Luptei Armate Arabe”, la comanda şi cu sprijinul nemijlocit al şefului Centrului de Informaţii Externe, generalul Nicolae Pleşiţă. Dosarul a fost instrumentat de procurorul militar Dan Voinea, urmând a fi redactat de colegul său Viorel Siserman. La vremea aceea, regimul Constantinescu a declasificat dosarele Carlos din arhivele Serviciului de Informaţii Externe (SIE), oferind oficialilor elveţieni (şi nu numai lor) toate datele necesare rezolvării unor cazuri importante. Au fost scoase la iveală implicarea Securităţii în atacurile cu bombă de la postul de radio Europa Liberă, unele atacuri împotriva dizidenţilor români din străinătate, dar şi tentativele de omor comise de oamenii Şacalului împotriva unor ofiţeri de Securitate defectori. Nume, date, locuri. Apoi au fost identificate tipul explozibililor sau seriile armelor folosite în atacuri. Au fost audiate numeroase persoane. Fostul şef CIE, generalul Nicolae Pleşiţă (decorat pentru merite deosebite de preşedintele Franţei şi de autorităţile vest-germane) a protestat vehement împotriva deschiderii arhivelor, iar Tudor Postelnicu, ultimul şef al DSS a dat informaţii importante despre colaborarea teroristului Ilich Ramirez Sanchez cu Securitatea.

UM 0544/R – sabia lui Damocles

Elveţienii erau interesaţi de cazul medicului Ion Şerban, nerezolvat din lipsă de dovezi. Procurorii au ajuns la concluzia că medicul sub acoperire Ion Şerban, căpitan în cadrul Departamentului de Informaţii Externe – UM 0503, hotărâse să rămână în Elveţia la data de 16 februarie 1981, îndrăgostit de o frumoasă franţuzoaică creolă a cărui tată era proprietarul unei clinici particulare. Şerban a fost condamnat în contumacie la moarte şi la confiscarea totală a averii prin sentinţa 50/25.05. 1981 (Tribunalul Militar Teritorial, Dosar 238/1981). Noul şef al CIE, generalul Nicolae Plesiţă a fost însărcinat să-l vâneze şi să-l execute pe “medicul trădător”. Ce se întâmplase de fapt? După fuga fostului şef al Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, confruntată cu un val de dezertori, noua conducere a Securităţii hotărâse să dea o lecţie trădătorilor din afară, eliminând atât dizidenţii cât şi proprii defectori rămaşi prin străinătate. Nemetzi povestește că la 1 martie 1981, generalul Nicolae Plesita a înființat o nouă formațiune UM 0544/R (la vila de la km. 17), care avea misiunea să identifice și să pedepsească toți trădătorii DIE, având și sarcini pe linie de terorism internațional. “R” era compusă din 12 ofițeri și era condusă de lt. col. Nica Sergiu și de lt. col. Panduru.

“Imediat după înfiinţarea UM 0544/R, am început o activitate de pregătire în arte marţiale, dar după câteva săptămâni s-a renunţat la aceste antrenamente din cauza programului de lucru prea încărcat. Această activitate de pregătire fizică mi-a amintit faptul că la puţin timp după dezertarea lui Pacepa s-a format un colectiv de ofiţeri însărcinat cu prinderea şi, de ce nu, pedepsirea celui de mai sus. în această echipă de comando am fost inclus şi eu, iar circa două luni am fost supus unui program intens de pregătire fizică la USLA unde, sub îndrumarea şi supravegherea a patru instructori, am luat lecţii de judo, karate şi arte marţiale. Paralel cu activitatea de pregătire fizică, împreună cu Tunaru – ofiţerul instructor cu pregătirea militară din Centrală – mi-am împrospătat cunoştinţele de genistică, de folosirea explozivilor clasici şi artizanali, am învăţat tehnica confecţionării de colete explozive etc. Acţiunea pentru care am efectuat această pregătire nu s-a mai executat şi de aceea nu am ajuns să-i cunosc pe ceilalţi ofiţeri cooptaţi în această echipă, cu excepţia unuia căruia îi succedam la sala de antrenament” își amintește Nemetzi.

Se pare că formațiunea care se ocupa cu lichidarea “trădătorilor” nu a dat rezultatele scontate, forțând regimul de la București să apeleze la “specialiști”. Cine era cel mai potrivit pentru o astfel de misiune? Prietenul regimului comunist român, Ilich Ramirez Sanchez, alias Carlos Şacalul. Unul dintre ofițerii însărcinați să-i ducă banii teroristului a povestit magistraților ca acesta i-a primit pe români împreună cu unul dintre adjuncții săi într-o evidentă stare bahică. La vederea banilor, Carlos ar fi aruncat cu fișicurile de dolari în prietenul său.

Fantoma “Voicu” în documentele DIE

Conform informațiilor oferite de Cornel Nemetzi în cartea Ultimul curier ilegal, fostul maior DIE Șerban Ion s-a născut la București în data de 01.09.1933. A urmat faculatea de medicină în oraşul natal, apoi a fost încadrat în Ministerul de Interne. A fost repartizat la fosta Direcţie Regională laşi ca medic militar, unde a lucrat o vreme și pentru Securitate. La mijlocul anilor ’60 dr. Şerban Ion a fost selecţionat şi luat în verificare pentru a fi folosit pe specificul muncii brigăzii U – fantome. Având în vedere profesia sa, Șerban putea fi folosit pentru “asigurarea legăturii cu cadre sau surse speciale aflate în misiune externă, adică centru de legătură externă”. Nemetzi afirmă că din studierea dosarului lui Șerban rezulta că acesta nu avea calităţi deosebite pentru munca de legătură în exterior, având îndoieli pentru modul în care medicul a fost selecționat și transferat la brigada U.

Reuşind “să agaţe” o turistă eleveţiană venită în România, dr. Şerban a plecat în ţara cantoanelor “în misiune” în anul 1968 şi s-a stabilit în orăşelul Gland, rue de Jura 14. S-a căsătorit cu prietena sa elveţiancă şi a reuşit să-şi deschidă un cabinet medical care i-a asigurat mulţi ani o viaţă comodă şi liniştită, mai ales că activitatea sa informativă a fost constant aproape de zero. Constatându-se, în sfârşit, lipsa de calităţi pentru munca informativă a acestui ofiţer special, s-a renunţat la ideea folosirii lui ca centru de legătură externă pentru a nu deconspira faţă de el şi pune în pericol securitatea personală a altor cadre şi surse aflate în misiune externă. În plus, în Elveţia acţiona deja un adevărat ofiţer ilegal, absolvent al unei şcoli de ofiţeri, dotat cu o biografie legendă externă şi folosit ca centru de legătură. În faţa acestei situaţii Centrala i-a ordonat încă de prin 1977 lui Şerban Ion, conspirativ Voicu, să-şi facă bagajele pentru a reveni în ţară. După fuga lui Pacepa, ordinul de mai sus a devenit imperativ, dar ofiţerul a refuzat să-l execute. În aceste circumstanţe dr. Şerban Ion a fost trecut în rezervă. Nu există date din care să rezulte că acesta a trădat organelor de poliţie elveţiene misiunea primită de la DIE şi statutul de ofiţer special pe care l-a avut. Condamnarea sa la moarte şi confiscarea averii a avut loc în anul 1981 prin sentinţa nr. 50/1981 a TMT Bucureşti conform strategiei elaborată de Pleşiţă şi Laibacher…, povestește Nemetzi.

Atentat cu scuze și regrete

Conform documentelor întocmite de procurori, în data de data 23.01.1982 medicul Şerban Ion, a mers cu soţia sa la Geneva şi a parcat maşina lângă Hotelul Beau – Risage. Cei doi au plecat la cumpărături. Echipa lui Carlos Şacalul, aflată pe urmele lui Şerban, a plasat o bombă la roata din faţă-stânga pe interior. După aproximativ 2 ore (în jurul orelor 17,00), cei doi soţi s-au urcat în maşină şi după ce aceasta s-a pus în mişcare, bomba a lovit caroseria maşinii. A urmat o puternică explozie în podea, cei doi soţi fiind răniţi. Anchetatorii spun că soţii Şerban au fost foarte norocoşi, la vremea aceea, automobilele fiind construite în mare parte din elemente metalice solide care au disipat forţa exploziei. Medicul sub acoperire Ion Şerban a rămas totuşi cu o infirmitate la picior.

Fragment din rechizitoriul procurorilor, referitor la Cazul Ion Şerban.

La data de 23.01.1982 Şerban Ion azilant în Elveţia, a mers cu soţia sa la Geneva şi a parcat maşina lângă Hotelul Beau – Risage. După aproximativ 2 ore, în jurul orelor 17,00, cei doi s-au urcat în maşină şi după ce s-au pus în mişcare, o puternică explozie în podea i-a rănit grav pe cei doi. Urmare acestui atentat, autorităţile judiciare elveţiene, au deschis o anchetă (f.).

Este de menţionat că până în anul 1989 toate atentatele sus-amintite, au rămas cu autor necunoscut pentru autorităţile judiciare din Germania, Franţa şi Elveţia. Odată cu verificarea arhivelor STASI, după revoluţia anticomunistă ce a avut loc în anul 1989 s-au găsit documente referitoare la atentatele sus-amintite.