BREAKING NEWS

PSD, în moarte clinică la Cluj (II)

Al doilea aspirant la funcția de preşedinte al PSD Cluj este Alexandru Cordoş, cunoscut drept un vânător de funcții, galoane și zorzoane din frageda sa tinereţe utecistă. Precum am arătat, Cordoş a fost preşedinte interimar al organizației judeţene Cluj în perioada septembrie 2020-iunie 2023, după care a fost retrogradat secretar executiv, care este de facto a doua funcție într-o organizație. În perioada în care a fost lider interimar, a fost uns, pe căi și pe criterii numai de el ştiute, decan al Facultății de Drept din Cluj Napoca a Universității Creştine Dimitrie Cantemir, unde avea gradul de lector universitar. Totodată, a obținut titlul de doctor în filozofie și a debutat științific în sexologie, dorind să arate probabil că nu a trecut vremea enciclopediștilor. Un intelectual de forță într-un oraș de cinci stele, care va să zică!

Secretar UTC şi student la Academia PCR

Alexandru Cordoş este originar din Câmpia Turzii şi a debutat din fragedă tinereţe în politica mare, la început sub faldurile UTC și PCR. Și-a ascuns însă în CV anii, şcolile și funcțiile de glorie din ultimul deceniu al regimului comunist şi a comis niscaiva falsuri referitor la studiile superioare absolvite ulterior. Nu înțelegem de ce i-a fost ruşine să consemneze, măcar pentru eternitate, că a absolvit şcoala profesională de sculeri-matrițeri și a urmat, la seral, liceul industrial de pe lângă Combinatul Metalurgic (Sîrma) din Câmpia Turzii, unde a debutat în câmpul muncii. A uitat să consemneze și că, în anul de grație 1986, a fost ales secretar UTC pe combinat şi, dovedindu-se un element de nădejde, a fost trimis la Academia PCR Ştefan Gheorghiu, unde erau erau școliți cei mai importanți activiști de partid. Tot în anul respectiv s-a cunoscut și s-a întovărăşit cu fostul ministru de interne loan Rus, care era preşedintele UASCR pe Centrul Universitar Cluj şi un lider important al UTC, ajuns în gaşca de țuțeri ai lui Nicu Ceauşescu. De-aici Ucu şi Sănducu vor fi legați aproape ombilical toată viața. În același an de grație a avut şi primele contacte şi cu Securitate comunistă, întovărâşindu-se cu fruntași uteciști din sinistra instituție, ca Marius Dumitru Matei, alintat Măriucu, cunoscut ca bătăuş al vizitatorilor marelui duşman al regimului ceaușist Doina Cornea.

Cordoş a consemnat în CV-ul său că a urmat în perioada 1986-1990 Academia de Ştiinţe Economice (ASE), la care a obținut licența în economie. O minciună crasă prin omisiune, pentru că, aşa cum am arătat, a urmat cursurile Academiei PCR Ştefan Gheorghiu, dar aceasta a fost desființată în decembrie 1989 odată cu partidul comunist, iar ulterior toți absolvenții, și mai vechi şi mai noi, au beneficiat de diplome de licență de la ASE. O altă minciună este că ar fi absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeş-Bolyai (UBB) în 1997 întrucât a absolvit o facultate privată de drept, din categoria fabrici de diplome, care nu era acreditată, astfel că a susţinut doar examenul de licență la UBB.

Ucu şi Sănducu, tovarăşi de drum din tinereţe

În 1990, după obținerea licenței în economie la ASE, Cordoş a fost uns vicepreşedinte al Cooperativei Tricotajul din Cluj Napoca, la care era preşedinte o mătușă de-a sa, care s-a aflat în rezerva de cadre și cadâne a lui loan Rus. În 1993, când loan Rus era prefect al județului Cluj, a devenit președinte în locul mătușii, ocupând această funcţie până în 2001. În acest an, după ce loan Rus a devenit preşedinte al PSD Cluj şi ministru de interne în guvernul Adrian Năstase, Cordoş a fost numit director în Prefectura județului Cluj, iar în 2003 a fost uns de același Rus director în firma de comercializare autovehicule pe care o deține împreună cu lon Ţiriac, RMB Inter Auto Cluj Napoca.

Tot cu sprijinul nemijlocit al îngerului său păzitor Ucu Rus, Alexandru Cordoș a fost cap de listă al PSD Cluj pentru Senat la alegerile parlamentare din 2008 şi 2012, devenind senator în legislaturile 2008-2012 şi 2012-2016. În ambele mandate s-a remarcat ca pupincurist şi secund al liderului Grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, precum și ca țuțer al ginerelui acestuia Victor Ponta, devenit preşedinte al PSD şi prim-ministru al Guvernului României. La un moment dat, aceștia i-au promis portofoliul de ministru al Muncii şi Protecției Sociale, dar planul le-a fost zădărnicit de apariţia unor probleme penale şi a unor dosare la DNA.

În 2015 soția lui Cordoş a fost arestată pentru trafic de influență, fiind condamnată ulterior de Tribunalul Cluj la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, a cărei modalitate de executare a fost transformată în suspendare condiționată de instanţa de apel. Însuşi Cordoș a fost anchetat de DNA pentru fapte de corupție sau asimilate acestora în trei dosare penale, care au fost clasate ulterior, îndeosebi pentru lipsă de probe. Acesta și soția sa au intrat în vizorul DNA după ce, la solicitarea lui loan Rus, Cordoș a intervenit la finul său Valentin Tătar, ofiţer de poliţie judiciară la Serviciul Teritorial Cluj al DNA, ca să afle dacă numele lui Ucu apare în înregistrările şi în declarațiile din dosarul în care au fost arestați fostul preşedinte al Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu (,,Horică, fă te rog plata, ca să nu-l supărăm pe Arpi!”) şi omul de afaceri loan Bene, directorul general al Napoca Construcții, firmă deținută de asociații Rus şi Ţiriac.

Doctor în filozofie şi cercetător in sexologie

După arestarea soției şi inculparea sa, Alexandru Cordoş a trebuit să părăsească PSD şi a încercat să revină în Parlament în 2016, pe lista Partidului România Unită, ghidonat de Victor Ponta și amicul său Sebastian Ghiță, dar n-a avut succes. A încercat ulterior să intre în grațiile lui Liviu Dragnea și să revină în PSD, dar n-a reuşit acest lucru decât după ce conducerea acestui partid a fost preluată de Marcel Ciolacu, care l-a investit președinte interimar al PSD Cluj în septembrie 2020. În decembrie 2020 a candidat pentru Camera Deputaților, fiind pe poziția a doua pe lista PSD Cluj, dar organizația clujeană n-a reușit să obțină decât un mandat de deputat și unul de senator, şi pe acestea la redistribuire naţională. Dacă n-a reuşit să se reafirme pe plan politic, Cordoș s-a afirmat însă în plină pandemie în înalte sfere ale ştiinţei, recte în filozofie și în sexologie.

În 2020 a obţinut în mod neașteptat, am putea spune chiar secretos, titlul de doctor în filozofie, cu o teză intitulată „Perspective filozofice asupra dreptului natural şi convențional-pozitiv”. Un titlu pompos în filozofia dreptului, domeniu în care nu prea au fost elaborate şi publicate lucrari de doctorat în România în epoca postbelică. Lucrarea este de negăsit la bibliotecile din Cluj şi nu o mai are în stoc nici editura care a tipărit-o, Pro Universitaria Bucureşti. Dacă s-a epuizat sau a dispărut atât de rapid, ori este o lucrare revoluționară într-un domeniu deschis de marele filozof englez Thomas Hobbes în secolul XVII, ori este un plagiat ordinar. Vom fi în măsură să vă spunem în curând. Curios este și faptul că Alexandru Cordoş a avut îndrumător de doctorat un profesor de filozofie de la Filiala Baia Mare a Universității Tehnice Cluj Napoca şi a desfășurat activitate prealabilă de cercetare din 2015 la Filiala lași a Academiei Române.

Oare de ce nu a făcut cercetare la Filiala Cluj Napoca a Academiei Române şi nu şi-a susținut doctoratul la o universitate din localitatea sa de domiciliu şi din circumscripția sa electorală, nici măcar la Universitatea Dimitrie Cantemir, la care este lector de vreun deceniu?

După obţinerea ineditului doctorat, lectorul Alexandru Cordoş a fost uns peste noapte decan al Facultății de Drept din Cluj Napoca al Universității Dimitrie Cantemir, cu concursul nemijlocit al rectoriței Corina Dumitrescu, de care îl leagă de ceva vreme cele mai alese sentimente. Cordoş şi-a făcut astfel intrarea în pleiada de politicieni clujeni cu doctorate în filozofie: Emil Boc, Daniel Buda, Alin Tişe. Ca să arate că are vaste şi variate preocupări academice, chiar enciclopedice, în 2021, ultimul an al pandemiei, Cordoş a publicat într-o revistă străină de sexologie (International Journal of Advanced Studies in Sexology) o disertaţie intitulată,,Perception stage regarding Covid-19 and the sexual behaviour” (Stadiul de percepție privind Covid-19 şi comportamentul sexual), la care este coautor cu Cristian Delcea. Ţara ardea, iar şeful PDD Cluj era obsedat de sex! Aşa se mai confirmă o dată proverbul strămoșesc că nu eşti prost destul dacă nu eşti şi fudul.

Valer Marian