Cronica unui război care nu este
“Dezinformarea este precum cocaina. Tragi pe nas o dată, de două ori și este posibil să nu-ți schimbe viața. Dacă o prizezi zilnic, îți va da dependență. Vei fi alt om.”, scria revista Whistleblower, în ediția din septembrie 2012, citându-l pe fostul șef al KGB, Iuri Andropov. Ei bine, de parcă pastila amară Covid 19 pe care am înghițit-o cu noduri în ultimii ani nu era îndeajuns, politologii Kremlinului ne administrează de trei luni încoace, tratamentul “invaziv” ucrainean, cu blindate, și cu toate tabletele ideologice pe care Hoarda Roșie le-a dat jos de pe raftul istoriei (nazism, arme biologice, masacre motivate ultranaționalist, religios sau șovin). Avem zeci de exemple asemănătoare în istoria recentă a omenirii : războaiele din Indochina, Coreea și Vietnam, invazia sovietică din Afganistan, embargoul asupra fostei Iugoslavii sau intervenția americană din Irak. Putem spune că agresiunea de peste Tisa este aceeași Mărie cu altă pălărie, doar că actorii lui Volodimir Zelenski au împodobit-o cu tehnici de manipulare specifice vremurilor noi. Nu mai avem think tank, avem hashtag. Nu mai este revoluție de catifea ca în ’68, este revoluție portocalie a la Kiev. “Idioții utili” folosiți pe vremuri de bolșevici au fost înlocuiți cu trolii informatizați de pe rețele de socializare. În zilele noastre, cutiile de rezonanță ale serviciilor secrete s-au rafinat, iar răspândacii formați la înaltele școli ale spionajului internațional au fost evanghelizați. Vedetele micilor ecrane nu mai sunt jurnaliști, ci adevărați predicatori ai minciunii. Pe nesimțite, Occidentul a mutat războiul rece la Marea Neagră și a încins maidanele din Ucraina și Belarus.
Rușii produc neliniște nucleară
Invazia rușilor din timpurile noastre a scos la iveală gloatele de analiști militari, de troli și de răspândaci utilizați, de obicei, în campaniile electorale. Acum “specialiștii” se grăbesc să prezinte știri proaspete din câmpul de luptă, desenate cu multă pricepere de artiștii jocurilor pe calculator. Acuzele bombastice de neofascism și nazism au curs râu și de o parte și de cealaltă. Retorica Moscovei, ruptă din tenebrele celui de-al Doilea Război Mondial, s-a dovedit la fel de falimentară ca și minciuna americană din 2003, despre armele de distrugere în masă ale dictatorului Sadam Hussein. Militarii ruși sunt acuzați că au jefuit casele oamenilor, magazinele părăsite, inclusiv centrala nucleară de la Cernobîl, de unde ar fi sustras niscai relicve radioactive. S-ar fi săpat tranșee în solul contaminat din perimetrul de siguranță, acolo unde cu zeci de ani înainte, înaintașii lor din armia sovietică îngropaseră resturile reactorului nr.4 . Pe de altă parte, privind prin lentila spionajului extern rusesc, SVR îi acuză pe americani că s-ar fi jucat cu agenți patogeni, cum ar fi ebola sau variola, în laboratoare secrete finanțate de CIA. Am călătorit mult prin Ucraina în timp de pace și am cunoscut fel și fel de oameni. Mi-au rămas în minte vorbele unui milițian, fost paznic al celebrelor rachete balistice Satan. “Sovieticii nu au fost în stare să fabrice un automobil vandabil pe piața internațională. Erau campioni la rachete nucleare !”, spunea acesta. Cu exporturile de carburanți și de arme blocate, rușii fac și ei ce știu mai bine. Ne flutură pe sub nas ultima generație a rachetelor Sarmat codificate Satan 2. Produc și exportă neliniște nucleară.
Unde sunt marii clasici ai maskirovkăi sovietice ?
Cu un deceniu și jumătate în urmă, călător fiind pe meleagurile Crimeei, am întâlnit grupări paramiliare. În capitala turistică a fostei URSS, la Ialta, grupuri de tineri skinhead îmbrăcați în haine ieftine de camuflaj și susținuți de o asociație, Alianța Slavă, își beau mințile pe terasele unor cârciumi locale. Toți erau ruși. Episodul întâi al agresiunii armate asupra Ucrainei, din 2014, a scos la iveală extremiștii ucraineni. A început să se vorbească tot mai des de gruparea Azov, rezistenții de la uzina Azovstal. Poate că Zelenski a câștigat războiul mediatic, dar Ucraina a pierdut milioane de cetățeni și teritorii din sud și din est. După cum bine spunea zilele trecute, o tânără cu accent ruso-moldovenesc, în Parcul Tineretului din capitală : “Nu am de gând să îmbătrânesc într-o țară distrusă pe jumătate de bombardamente”. Occidentul profită de această pleașcă televizată și pompează armament în țările est-europene cum a mai procedat și în Afganistan, în anii ’80. Armele s-au întors împotriva furnizorilor în septembrie 2001.
Din orice unghi am privi conflictul din vecinătatea granițelor noastre, în tabloul general din Ucraina lipsește ceva. A ieșit la iveală falimentul invaziei blindate în fața dronelor și starea deplorabilă a armiei invadatoare. Se vede de la o poștă că Kremlinul a rămas fără strategi, nu are motivație și nici urmă de imaginație. Se simte lipsa marilor clasici ai maskirovkăi sovietice (un ansamblu de tehnici de dezinformare al serviciilor de spionaj militar, bazat pe inducere în eroare, camuflaj, minciună, negare), genialii șefi ai spionajului sovietic, Moshe Millstein, Iuri Andropov sau Otto Wille Kuusinen.
Mișcări la graniță
La începutul lunii mai, la îndemnul Biroul Federal de investigații (FBI), Bucureștiul a strâns numeroase cadre ale Ministerului de Interne. Oficial, frontieriștii români care au participat la instructajul antiterorist, au avut de înghițit cazul “Boston”, un act terorist la maratonul organizat în 2013. De fapt, pe americani îi interesa nivelul de interoperabilitate dintre instituțiile statului român. În acest timp, la Halmeu, pe granița de Nord-Vest a României, afacerile de război demarau cu exporturi de mașini pickup, pentru care Kievul oferă înlesniri vamale. Să nu vă închipuiți că în țara vecină, populația lovită de rachete, s-a îndrăgostit subit de automobile solide, mari consumatoare de combustibili fosili. Ajunse la destinație ca mașini civile, automobilele ranforsate cu blindaje și echipate cu mitraliere grele, se transformă rapid în mașini de luptă. Se înregistrează un dute-vino cu blindate pe Drumul Careiului. Ziua în amiaza mare, sub acoperirea traficului dens din zilele de sărbătoare oșenească, convoaie de ambulanțe cu geamurile fumurii, inscripționate cu mesaje despre prietenia franco-ucraineană, se deplasau în viteză către Sighet. Au trecut Tisa peste un mic pod de lemn, singurul din cele 11 care treceau râul înainte de 1945. În noaptea aceea, zeci de camioane negre treceau cuminți pe lângă stivele de materiale de construcții ucrainene de la terminalul de cereale de la vama Halmeu. Pe rând, acestea își vărsau pântecele pline în vagoanele așezate pe singurele șine cu ecartament lat (boghiurile sovietice sunt cu circa 10 cm mai mari decât cele românești) din țară, staționate acolo. Sub semnul blocadei navale impuse de ruși, autoritățile române lărgesc, de urgență, căile ferate de la punctul vamal Galați – Giurgiulești. Cică vor servi la deblocarea transportului cerealelor ucrainene. Așa să fie ? Vom afla în curând și de ce, în mare taină, săptămâna trecută, o parte din militarii constănțeni au fost puși sub consemn. Marile puteri s-au mobilizat și își întorc navele militare către Sulina exact ca în 1856, după Războiul Crimeei. Numai că, deocamdată, nimeni nu a declarat vreun război.
Eduard Ovidiu Ohanesian
