BREAKING NEWS

Comunicat Clubul Sportiv Electrica Constanța

CLUBUL SPORTIV ELECTRICA CONSTANȚA își desfăsoară activitatea începând din anul 1974, în Baza nautică proprietate a clubului, la sediul din strada Căpitan Av. Alexandru Șerbănescu FN, dovedită în instanță prin documente, devize si facturi, etc. Clubul Sportiv Electrica Constanța face pe aceasta cale, o informare publică referitoare la abuzul comis de Servicii Energetice S.A., firmă aflată în faliment, care, împreună cu samsarii imobiliari dorește să înstrăineze ilegal baza sportivă a clubului și terenul aferent (circa 11.000 m2), amplasate pe malul lacului Mamaia. În acest scop, Servicii Energetice S.A. a încheiat un contract ilegal de închiriere cu reprezentanții Nautic Yachting Club, club nou înființat, cu scopul final de a pune mâna pe terenul primăriei și pe clădirea proprietate a Clubului Sportiv Electrica Constanța, în scopuri pur imobiliare.

            Cei susmenționați nu aveau dreptul de a închiria terenul la care facem referire, pentru că acesta aparține Primăriei Constanța.

            Menționăm că Primăria Constanța, prin oamenii de legătură din mafia retrocedărilor ilegale (vezi fostul primar Radu Mazăre, fostul arhitect șef al orașului, alți funcționari ai primăriei), alături de SPIT Cconstanța, sprijină aceste demersuri ilegale, refuzând să răspundă oficial cererilor noastre cu privire la dreptul de proprietate asupra bazei nautice a Clubului Sportiv Electrica. De asemenea, Secția 2 Constanța Poliție acoperă și sprijină aceste abuzuri.

            Membrii fondatori ai Clubului Sportiv Electrica, au protestat și vor continua să organizeze proteste atât în fața primăriei, cât si a Sectiei 2 Poliție Constanța, instituție care girează ilegalitățile comise împotriva clubului nostru.

CLUBUL SPORTIV ELECTRICA CONSTANȚA

Președinte

Dumitru Frățilă

Maestru al sporturilor