BREAKING NEWS

Combinațiile teroriștilor de pe teritoriul României

mohamad-yassin-890x395

 

 

 

 

Mohamad Yassin, în ghearele procurorilor DNA

Săptămâna trecută s-a încheiat cu o veste bună. Teroristul numărul 1 al României, sirianul Omar Hayssam a rupt tăcerea, provocând victime printre apropiații fostului președinte Traian Băsescu. Așadar, dr. Mohamad Yassin, prietenul lui Băsescu și fostul partener de afaceri al teroristului a fost săltat urgent de procurorii Direcției Naționale Anticorupție după ce Hayssam Al Omar a început să gângurească. Conform comunicatului de presă, Yassin a fost arestat pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut două milioane de euro pentru a-l scoate din pușcărie pe Omar Hayssam. Cât de tâmpit să fi fost “beneficiarul cinstit al transferurilor de avere” haisamiană să pretindă “ în perioada octombrie 2014 – martie 2015, direct și prin intermediul lui Tahli Fadel, de la două persoane, denunțătoare în cauză, suma de aproximativ două milioane de euro, spunând că ar putea influența organe judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a unei hotarâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare” numai procurorii DNA știu. Motivarea magistraților DNA este de-a dreptul puerilă, avînd în vedere că omul de încredere al lui Băsescu știa cât de strânsă este monitorizarea serviciilor secrete când vine vorba despre terorism și corupție și că protectorul său nu mai este atotputernic cum era în vremurile bune. Să ne aducem aminte că, în urmă cu 10 ani, chiar Hayssam era săltat pentru infracțiuni economice. Ulterior, băieții cu ochi albaștri plasându-i cocoașa Răpirii din Irak.

După 6 iunie 2005, jurnaliștii au comentat îndelung conferința de presă susținută de președintele salvator Traian Băsescu referitoare la eliberarea ostaticilor. Evenimentul prost organizat de pr-ul prezidențial a prilejuit o prezentare pe cât de haotică pe atât de dezlânată a filmului al răpirii jurnaliștilor români în Irak. Președintele de atunci declara sus și tare că Mohammad Yassin “este beneficiarul cinstit al transferului averii lui Omar Hayssam”. După cum s-a dovedit mai târziu, același Mohamad Yassin era puntea de legătură dintre Băsescu și  Hayssam, așa cum clar reiese din cele două scrisori adresate de terorist doctorului Abu Helmi în timpul detenției. Abu Helmi, nimeni altul decât Yassin, era bun prieten cu “Profesorul” din vremea când acesta din urmă nu deținea funcția de șef suprem al României.

Directivele președintelui 

Basescu_Primarie_YassinFostul președintele avea să lămurească opinia publică cu privire la infractorii buni și cei răi care au beneficiat de transferuri de avere din partea teroristului Omar Hayssam, trasând cu această ocazie și direcția anchetei judiciare. Băsescu vorbea despre cele două pușculițe ale sirianului putred de bogat : teroristul american Mohammad Munaf și doctorul Mohamad Yassin. Procurorii au urmat cu strictețe înaltele directive prezidențiale.

“Omar Hayssam vroia să găsească doar motivația să plece din România, fără să aibă de gând să se mai întoarcă vreodată. El, de altfel, și-a predat toate firmele, toată averea, către Munaf, pentru Munaf era extrem de important să revină, de aceea a și suportat statul la beci, pentru că miza lui era infinit mai mare, aceea de a se întoarce credibil în țară, pentru că este cel pe numele căruia s-a transferat averea, cea mai mare parte a averii lui Omar Hayssam – el, soția dânsului și, de asemenea, doctorul Yassin, un alt beneficiar, dar un beneficiar cinstit al transferurilor de avere.”, declara Băsescu în 6 iunie 2005.

Cum de a ajuns doctorul Yassin, fost partener de afaceri cu teroristul Hayssam, “beneficiar cinstit al transferurilor de avere” și de ce s-a grăbit președintele României să declare așa ceva ? Secretul stă în activitatea și prieteniile fostului președinte Băsescu din timpul mandatului său la Primăria Capitalei.

Frăția de la Mija Park

Din documente reiese că un important partener de afaceri  al doctorului Yassin este Fahti Taher, ambii fiind în 2007 membri ai consiliului de administraţie al Parcului Industrial Mija. Societatea a fost înfiinţată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa în 2002, pe terenurile unității militare Mija, unde se fabrica armament, blindaje speciale și bombe de diverse dimensiuni și tipuri. În iulie 2006, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a rămas cu 40% din firma Mija Parc, pentru că în urma unei majorări de capital, i s-au alăturat Constantin Toma, preşedinte – director general al Omniasig, Rivta Aktiengesellshaft din Liechtenstein, Quatron International Investment co. Ltd din Iordania şi Rivta Handelsges M.B.H. din Austria.  Structura Cosiliului de Administraţie a Parcului Industrial Mija se modifica astfel: Taher preşedinte, Constantin Toma, vicepreşedinte, ceilalţi membri fiind Ion Stan, Mohamad Yassin, Gabriel Plăiaşu, consilier judeţean PNL, Marin Antonescu, vicepreşedintele filialei locale a PD-L.
Antonescu a fost agent al Departamentului de Informaţii Externe, în misiune în Belgia, într-o perioadă care corespunde cu stagiul ex-preşedintelui Traian Băsescu la Anvers. Mai précis era “antena” Departamentului de Informații Externe de la Anvers, ofițer de contraspionaj extern, care furniza informații la UM 0920/V1 – Europa de Vest, prin intermediul colonelului Stoica. Presa a găsit  aceeaşi încrengătură de firme și persoane la societatea Griro, firmă controlată de Fahti Taher. Mohamad Yassin și firma din Liechtenstein, Rivta AG, sunt asociaţi și în M.T. Property SRL, o firmă cu un singur angajat, care se ocupa de lucrări civile şi de geniu. Firma a înregistrat pierderi mai mulţi ani la rând. Sediul la care figurau majoritatea societăţilor doctorului Yassin era în Strada Comana nr 19.

Informatii despre  I S T O R I C U L  FIRMEI

in perioada  13.03.2002 – 09.08.2006  

                   Firma: PARC INDUSTRIAL MIJA SA

                    Nr.inmatriculare: J15/121/2002  acordat la 14.03.2002

                                Stare firma: functiune                                                                                          

                                Adresa: I. L. CARAGIALE, SAT MIJA DN 72A,  Judetul Dâmbovita

                                Durata societatii: nelimitata

                                Cod unic de inregistrare: 14515252

                                Istoric firma: Divizare partialã                                               

                                Nr. inmatriculare anterioare: J15/330/2001;

 

S-a optat pentru urmatoarele tipuri de mentiuni/cereri:

——————————————————————————————

* CEREREA DE  MENTIUNI         15181 din data 09.08.2006:

——————

ASOCIATI

PERSOANE FIZICE – RESEDINTE

————————————-

PERSOANE IMPUTERNICITE

————————————-

  1. DÃNCIULESCU ION administrator – revocare

Cetatenia: românã; sex M; cod pers 1570922151783

Nascut(a) in TARGOVISTE DAMBOVITA la data 22.09.1957

Adresa: ROMANIA; judet: Dâmbovita; localitate: TÂRGOVISTE; B-dul INDEPENDENTEI; bl.J3; sc.B; ap.40;

Puteri MEMBRU C.A.; Garantie legala 1.000.000 LEI; Functie: membru în cons. de administraþie; Data numirii in functie 02.09.2004; Data expirare mandat 12.01.2010; Durata mandat 4;

  1. TUTUIANU ADRIAN administrator – revocare

Cetatenia: românã; sex M; cod pers 1650801151786

Nascut(a) in MALU CU FLORI DAMBOVITA la data 01.08.1965

Adresa: ROMANIA; judet: Dâmbovita; localitate: TÂRGOVISTE; B-dul TUDOR VLADIMIRESCU; bl.5B; ap.11;

Puteri MEMBRU C.A.; Garantie legala 1.000.000 LEI; Functie: membru în cons. de administratie; Data numirii in functie 02.09.2004; Data expirare mandat 12.01.2010; Durata mandat 4;

  1. BADEA LEONARDO administrator – modificare date

Cetatenia: românã; sex M; cod pers 1750223151832

Nascut(a) in TARGOVISTE DAMBOVITA la data 23.02.1975

Adresa: ROMANIA; judet: Dâmbovita; localitate: TÂRGOVISTE; B-dul UNIRII; bl.51; sc.A; et.1; ap.2;

Puteri MEMBRU C.A.; Garantie legala 10 ACTIUNI; Functie: membru în cons. de administratie; Data numirii in functie 31.07.2006; Data expirare mandat 30.07.2008; Durata mandat 2;

  1. TAHER FATHI administrator – numire

Cetatenia: iordanianã; sex M;

Nascut(a) in JARBA IORDANIA la data 21.12.1947

Adresa: IORDANIA; localitate: AMAN;

Puteri PRESEDINTE C.A.; Garantie legala 10 ACTIUNI; Functie: presedinte; Data numirii in functie 31.07.2006; Data expirare mandat 30.07.2008; Durata mandat 2; Data depunere specimen semnatura 03.07.2006;

  1. TOMA CONSTANTIN administrator – numire

Cetatenia: românã; sex M; cod pers 1610316400296

Nascut(a) in PLOIESTI PRAHOVA la data 16.03.1961

Adresa: ROMANIA; judet: Municipiul Bucuresti; localitate: BUCURESTI SECTORUL 1; Intr. SIMIONESCU GHEORGHE; nr.4; sect.1;

Puteri VICEPRESEDINTE C.A.; Garantie legala 10 ACTIUNI; Functie: vicepresedinte; Data numirii in functie 31.07.2006; Data expirare mandat 30.07.2008; Durata mandat 2;

  1. STAN ION administrator – numire

Cetatenia: românã; sex M; cod pers 1470205400530

Nascut(a) in CRÃSANI IALOMITA la data 05.02.1947

Adresa: ROMANIA; judet: Municipiul Bucuresti; localitate: BUCURESTI SECTORUL 3; B-dul DECEBAL; nr.18; bl.S4; sc.2; et.6; ap.37; sect.3;

Puteri MEMBRU C.A.; Garantie legala 10 ACTIUNI; Functie: membru în cons. de administratie; Data numirii in functie 31.07.2006; Data expirare mandat 30.07.2008; Durata mandat 2; Data depunere specimen semnatura 04.07.2006;

  1. YASSIN MOHAMAD administrator – numire

 Cetatenia: românã; sex M; cod pers 1600705400745

 Nascut(a) in SIRIA la data 05.07.1960

 Adresa: ROMANIA; judet: Municipiul Bucuresti; localitate: BUCURESTI SECTORUL 1; Str. TURDA; nr.122; bl.39; sc.C; et.1; ap.94; sect.1;

Puteri MEMBRU C.A.; Garantie legala 10 ACTIUNI; Functie: membru în cons. de administratie; Data numirii in functie 31.07.2006; Data expirare mandat 30.07.2008; Durata mandat 2; Data depunere specimen semnatura 26.07.2006;

  1. PLÃIASU GABRIEL administrator – numire

Cetatenia: românã; sex M; cod pers 1650512151783

Nascut(a) in PUCIOASA DÂMBOVITA la data 12.05.1965

Adresa: ROMANIA; judet: Dâmbovita; localitate: TÂRGOVISTE; Calea BUCURESTI; bl.O3; sc.A; et.5; ap.18; tel.0245213747 fax 0245213747

Puteri MEMBRU C.A.; Garantie legala 10 ACTIUNI; Functie: membru în cons. de administratie; Data numirii in functie 31.07.2006; Data expirare mandat 30.07.2008; Durata mandat 2; Data depunere specimen semnatura 18.07.2006;

  1. ANTONESCU MARIN administrator – numire

 Cetatenia: românã; sex M; cod pers 1530325151779

 Nascut(a) in LUNGULETU DÂMBOVITA la data 25.03.1953

 Adresa: ROMANIA; judet: Dâmbovita; localitate: VALEA VOIEVOZILOR; COM. RÃZVAD, ALE. MÂNÃSTIRII; nr.167;

 Puteri MEMBRU C.A.; Garantie legala 10 ACTIUNI; Functie: membru în cons. de administraţie; Data numirii in functie 31.07.2006; Data expirare mandat 30.07.2008; Durata mandat 2; 

  1. TAHER FATHI – administrator

Resedinta: tara românã, judet Ilfov, localitatea: VOLUNTARI, siruta: 179560, Str. DRUMUL NEGRU, nr. 6

Extras de la Registrul Comerţului

La 31.07.2006 fostul ofiţer DIE Marin Antonescu, acţionar, era numit administrator la PARC INDUSTRIAL MIJA SA alături de Yassin Mohamad şi Taher Fathi. Spionul antioccidental Marin Antonescu, şef într-un partid european la putere la vremea aceea lipseşte din “Raportul Tismăneanu”prin care Traian Băsescu a condamnat oficial comunismul şi securitatea. 

Relații de afaceri cu “teroriștii” Hayssam și Munaf

În societatea comercială Manhattan Fashion SRL, Mohamad Yassin a intrat în februarie 2005 și a preluat 30% părți sociale de la asociatul unic Omar Hayssam. Medicul Yassin a devenit şi administrator, cei doi figurând şi ca asociaţi la Registrul Comerţului.
Presa centrală a remarcat că : “până în 2005 Mohamad Yassin, vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, avea doar câteva firme care fie nu funcţionau – nu în acte, cel puţin –, fie înregistrau pierderi şi datorii. În mijlocul scandalului provocat de răpirea din Irak, Yassin i-ar fi dat totuşi un milion de euro lui Hayssam, pentru un teren şi o casă situată pe malul Lacului Străuleşti. Potrivit puţinelor informaţii care s-au scurs prin presă, Yassin ar fi preluat de la Hayssam şi părţile pe care acesta din urmă le deţine în diferite companii.”
DENUMIRE FIRMA

———————–

Denumirea firmei:  MANHATTAN FASHION SRL

————————

SEDIUL FIRMEI

————————

Adresa firmei este: Judetul Municipiul Bucuresti Sect.1; Sos. Chitilei; Nr.3;

————————

TIPUL UNITATII

————————

Firma este declarata  Unitate principalã

————————

FORMA JURIDICA

————————

Este inmatriculata SRL

————————

DURATA SOCIETATII

————————

Durata societatii: nelimitata

————————

CAPITAL SOCIAL

————————

VALOARE CAPITAL

—————–

Capital subscris 1000000000.00 ROL =   1000000000.00 ROL + 0 echiv.$

Aport natura     0.00 ROL

Capital varsat   1000000000.00 ROL = 1000000000.00 ROL + 0 echiv.$

Tip capital: Capital privat autohton

Data varsare integrala a capitalului: 17.01.2003

Parti sociale     –  Nr. parti soc. 100

–  Valoare parti soc. 10000000.00 ROL

——————

ASOCIATI

——————

PERSOANE FIZICE

Se DECLARA urmatorul asociat:

 

  1. HAYSSAM OMAR asociat unic

Cetatenia: românã;

St.civ.: Casatorit sex M; cod pers 1630301400631

Nascut(a) in Meij – Dur,Siria la data 01.03.1963;

Act identitate: CI Serie DP Nr.040421 emis IGP – DEP in data 11.05.2000;

Adresa: ROMANIA; judet:Municipiul Bucureºti; localitate:BUCURESTI SECTORUL 2;

Str. Spãtarului; nr.4; sect.2; tel.01

Aport subscris 1000000000.00 ROL =1000000000.00 ROL + 0 echiv.$

Capital varsat 1000000000.00 echiv.in ROL

Data varsarii integrale 17.01.2003

Nr. actiuni / p.s.: 100

Cota participare la beneficii / pierderi: 100.0000

————————————-

PERSOANE IMPUTERNICITE

————————————-

  1. BOGZA MARIA administrator

Cetatenia: românã; sex F;

Nascut(a) in Roman, jud. Neamþ la data 05.04.1956

Adresa: ROMANIA; judet: Municipiul Bucureºti; localitate: Bucuresti; Str. Rosia Montanã; nr.6; bl.7; sc.A; et.3; ap.23; sect.6; Functie: nespecificatã; Data numirii in functie 14.01.2003; Data expirare mandat 14.01.2007;

* CEREREA DE MENTIUNI         40892 din data 09.02.2005:

Tip capital: Capital privat autohton + Capital strain

——————

ASOCIATI

——————

PERSOANE FIZICE

INTRA in societate urmatorul asociat nou:

 

  1. YASSIN MOHAMAD asociat – nou

Actiune: modificare date identificare;

Cetatenia: r. araba siria;

St.civ.: Nedeclarat sex M;

Nascut(a) in YABROUD, SIRIA la data 05.07.1960;

Act identitate: CI Serie RR Nr.077815 emis SEP in data 13.12.1999;

Adresa: ROMANIA; judet:Municipiul Bucuresti; localitate:BUCURESTI SECTORUL 1;

Str. TURDA; nr.122; bl.39; sc.C; et.1; ap.94; sect.1;

Aport subscris 300000000.00 ROL =300000000.00 ROL + 0 echiv.$

Capital varsat 300000000.00 echiv.in ROL

Nr. actiuni / p.s.: 30

Cota participare la beneficii / pierderi: 30.0000

A suferit MODIFICARI urmatorul asociat astfel:

1. HAYSSAM OMAR asociat unic – existent

Actiune: transmitere actiuni/p.s.; reducere;

Cetatenia: românã;

St.civ.: Casatorit sex M; cod pers 1630301400631

Nascut(a) in Meij – Dur,Siria la data 01.03.1963;

Act identitate: CI Serie DP Nr.040421 emis IGP – DEP in data 11.05.2000;

Adresa: ROMANIA; judet:Municipiul Bucureºti; localitate:BUCURESTI SECTORUL 2;

Str. Spãtarului; nr.4; sect.2; tel.01 fax 01

Aport subscris 700000000.00 ROL =700000000.00 ROL + 0 echiv.$

Capital varsat 700000000.00 echiv.in ROL

Data varsarii integrale 17.01.2003

Nr. actiuni / p.s.: 70

Cota participare la beneficii / pierderi: 70.0000

Transmite actiuni/p.s. : – Nr.actiuni/p.s. transmise: 30

– Val.actiuni/p.s. transmise: 300000000.00

30 * 300000000.00 ROL =0.00 ROL + 0 echiv.$

Persoane care primesc actiuni/p.s.:

(1) YASSIN MOHAMAD primeste 30 * 300000000.00 ROL =0.00 ROL +0 echiv.$

————————————-

PERSOANE IMPUTERNICITE

————————————-

  1. BOGZA MARIA administrator – revocare

Cetatenia: românã; sex F;

Nascut(a) in Roman, jud. Neamþ la data 05.04.1956

Adresa: ROMANIA; judet: Municipiul Bucureºti; localitate: Bucuresti; Str. Rosia Montanã; nr.6; bl.7; sc.A; et.3; ap.23; sect.6; Functie: nespecificatã; Data numirii in functie 14.01.2003; Data expirare mandat 14.01.2007;

  1. YASSIN MOHAMAD administrator – numire

Cetatenia: r. araba siria; sex M;

Nascut(a) in YABROUD, SIRIA la data 05.07.1960

Adresa: ROMANIA; judet: Municipiul Bucureºti; localitate: BUCURESTI SECTORUL 1; Str. TURDA; nr.122; bl.39; sc.C; et.1; ap.94; sect.1; Functie: nespecificatã; Data numirii in functie 20.10.2004; Data expirare mandat 20.10.2008; Data depunere specimen semnatura 06.01.2005.

E.O.O.