Cine sunt autorii jafului imobiliar de la Timișoara ?
Despre modul în care au fost preluate abuziv nenumărate imobile de către clanurile interlope în Timișoara s-au scris multe pagini în presa locală și națională. Jurnaliștii spun că, „romii de catifea“ au pornit vânătoarea de imobile istorice imediat după decembrie 1989. Victimele abuzurilor imobiliare afirmă că fără complicitatea autorităților locale, interlopii nu puteau prelua clădiri importante din centrul Timișoarei.
Procedura era simplă. Cu ajutorul unor funcţionari din primărie, afaceriștii de ocazie și avocaţii acestora aflau date despre moştenitorii imobilelor istorice, viitori beneficiari ai unor retrocedări în valoare de milioane de euro. Cumpărau parțial clădirile, apoi prin diferite modalităţi, ameninţări sau şicane, determinau familiile rămase în clădire să vândă sub preţul pieţei, până când mafia devenea proprietar al întregul imobil. În cazul proprietarilor încăpățânați, s-a ajuns la situații aberante, prin care președintelui asociației de locatari din imobilul vizat, omul țiganilor, i se aproba un salariu de 10.000 de $ pe lună, încărcându-l la întreținere pe recalcitrant până ceda.
Astfel, pas cu pas, sute de clădiri, aflate în zona centrală a municipiului de pe Bega, unele de patrimoniu, altele găzduind instituții de stat importante, au fost ajuns în mâinile clanurilor de romi. În lipsa mediatizării, nu știm încă ce abuzuri au fost comise pe teritoriul întregului județ Timiș, dar nu este prea târziu să aflăm.
În timp ce proprietarii erau terorizați de clanurile țigănești, autoritățile au închis ochii. De abia după trei decenii de jaf, mafia imobiliară din Timişoara a intrat și în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Recent, primarul oraşului, Nicolae Robu, fostul edil șef Gheorghe Ciuhandu şi fostul viceprimar Traian Stoia au fost puşi sub acuzare pentru abuz în serviciu într-un dosar de corupţie legat de retrocedări ilegale. Trei vinovați pentru un jaf atât de mare ? Fostul primar, Gheorghe Cihandu, unul dintre edilii al cărui nume a fost asociat cu mafia imobiliară timișoreană, spunea că instanțele nu aveau cum să retrocedeze imobilele pe care romii nu le dețineau. Mafia a lucrat prin intermediul notarilor, avocaţilor și instanţelor. Niciun cuvânt despre poliție și parchete, cei care trebuia să vegheze la respectarea legii. Să nu fi făcut proprietarii abuzați plângeri către autorități ? Unde sunt aceste plângeri ? Ce au păzit poliția și procurorii timp de aproape trei decenii ? Sunt întrebări la care procurorii Direcției Naționale Anticorupție ar trebui să găsească răspunsuri.
Până atunci, în ajutorul anchetei DNA, punem la dispoziție, tabelele cu o mică parte dintre cei care ar trebui luați la întrebări referitor la modul în care și-au făcut sau nu datoria. Este vorba despre persoanele care au deținut funcțiile de conducere, de procuror general, procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prim procuror și prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare și Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget, în perioada 1996 – 2015.
Eduard Ovidiu Ohanesian
FUNCŢIA: PROCUROR GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIŞOARA
NR. CRT. | PERIOADA
01.01.1996-31.12.2015 |
NUME ŞI PRENUME | OBSERVAŢII |
1. | 01.01.1996 – 03.09.1997 | CRIȘAN ALEXANDRU | |
2. | 03.09.1997 – 24.01.2000 | CÂRSTEA CONSTANȚA | |
3. | 27.01.2000 – 21.01.2003 | MURGU SIMEON | |
4. | 12.02.2003 – 01.07.2007 | DUNGAN PETRE | |
5. | 01.07.2007 – 15.07.2013 | BÂC VASILE | |
6. | 15.07.2013 – 31.12.2015 | BRAȘOVEANU ION |
FUNCŢIA: PROCUROR GENERAL ADJUNCT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIŞOARA ( 2 posturi)
NR. CRT. | PERIOADA
01.01.1996-31.12.2015 |
NUME ŞI PRENUME | OBSERVAŢII |
1. | 01.01.1996 – 01.10.1997 | HODOR FLOAREA | |
2. | 01.10.1997 – 12.02.2003 | DUNGAN PETRE | |
3. | 01.02.1999 – 21.01.2003 | ROMÂNU VALENTIN | |
4. | 01.09.2004 – 08.10.2009 | BOIER MARIANA | |
5. | 11.02.2003 – 15.07.2014 | VLADU MINODORA | |
6. | 15.07.2010 – 15.07.2013 | FILIP MIOARA VIOLETA | |
15.07.2014 – 31.12.2015 |
FUNCŢIA: PRIM PROCUROR AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIŞ
Nr. crt. | Perioada
01.01.1996-31.12.2015 |
Nume şi prenume | Observaţii |
1. | 01.01.1996 – 01.10.1997 | STANCIU POMPILIU | |
2. | 01.10.1997 – 01.07.2007 | BÂC VASILE | |
15.07.2013 – 31.12.2015 | |||
3. | 06.08.2007 – 15.07.2013 | BRAȘOVEANU ION |
FUNCŢIA: PRIM PROCUROR ADJUNCT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIŞ
Nr. crt. | Perioada
01.01.1996-31.12.2015 |
Nume şi prenume | Observaţii |
1. | 01.01.1996 – 01.12.1998 | BOIER MARIANA | |
2. | 01.12.1998 – 14.02.2000 | VANDICI DOBRA SIMONA-MIOARA | |
3. | 19.02.2007 – 19.08.2007 | ZAMFIR FLOREA | |
01.01.2008 – 30.06.2008 | |||
4. | 14.02.2000 – 01.07.2005 | HURDU MARIA | |
5. | 15.07.2008 – 15.07.2010 | FILIP MIOARA VIOLETA | |
6. | 01.01.2011 – 31.12.2015 | MARCU DANIELA DORINA |
FUNCŢIA: PRIM PROCUROR AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TIMIŞOARA
Nr. crt. | Perioada
01.01.1996-31.12.2015 |
Nume şi prenume | Observaţii |
1. | 01.01.1996 – 18.09.1998 | ZĂRIE IOAN MIRCEA | |
2. | 01.11.1998 – 01.01.2003 | SCHIFFBECK TAMAŞ | |
3. | 01.03.2003 – 07.11.2005 | MUNTEANU FLORIAN | |
4. | 01.01.2006 – 01.12.2007 | BOCŞAN GHEORGHE | În perioada 10.09.2007 – 01.12.2007 a fost delegat la alt parchet |
5. | 15.03.2008 – 15.07.2008 | BRATIȘ ELENA-LOREDANA | |
6. | 15.07.2008 – 31.03.2014 | BĂLAN IONELA CRINA | |
7. | 31.03.2014 – 31.12.2015 | CHIVU CLAUDIA IRINA |
FUNCŢIA: PRIM PROCUROR ADJUNCT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TIMIŞOARA
Nr. crt. | Perioada
01.01.1996-31.12.2015 |
Nume şi prenume | Observaţii |
1. | 01.01.1996 – 01.08.1996 | LAMBERT EDUARD | |
2. | 19.08.1996 – 01.10.1997 | SANDU MARIOARA | |
3. | 01.10.1997 – 01.10.2000 | ZAMFIR FLOREA | În perioada 15.03.2000 – 01.10.2000 a fost delegat la alt parchet |
4. | 01.08.2000 – 16.10.2003 | ZAMFIRESCU LILIANA | În perioada 01.07.2003 – 16.10.2003 a fost delegată la alt parchet |
01.05.2009 – 29.07.2009 | |||
5. | 01.12.2003 – 27.09.2004 | BOCȘAN GHEORGHE | |
6. | 15.08.2005 – 31.12.2005 | ŞOMAN (PURCĂRIN) SILVANA | |
7. | 01.02.2006 – 20.01.2010 | BRATIȘ ELENA-LOREDANA | În perioda 15.03.2008 – 15.07.2008 a fost delegată în funcția de prim-procuror al aceluiași parchet |
8. | 15.03.2008 – 15.07.2008 | BĂLAN IONELA CRINA | |
9. | 10.09.2008 – 09.12.2008 | MICULESCU-UNGUR CAMELIA | |
10. | 15.07.2009 – 15.06.2010 | DUMITRESCU LAVINIA CAMELIA | |
11. | 15.10.2010 – 28.01.2015 | BRINDESCU LAURA-MONICA | |
12. | 12.12.2011 – 12.10.2012 | GHIMIŞ ROATEŞ ADRIANA MIRELA | |
28.01.2015 – 31.12.2015 |
FUNCŢIA: PRIM PROCUROR AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA LUGOJ
Nr. crt. | Perioada
01.01.1996-31.12.2015 |
Nume şi prenume | Observaţii |
1 | 01.01.1996 – 01.01.2014 | CORNEAN DUMITRU | |
2 | 08.01.2014 – 31.12.2015 | TĂTAR DAN CRISTIAN |
FUNCŢIA: PRIM PROCUROR AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SÂNNICOLAU MARE
Nr. crt. | Perioada
01.01.1996-31.12.2015 |
Nume şi prenume | Observaţii |
1 | 01.01.1996 – 01.04.1999 | HAIDUC IOAN | |
2 | 01.04.1999 – 23.06.2008 | ZAMFIRESCU CIPRIAN CĂLIN | În perioada 09.09.2010 – 29.05.2013 a fost suspendat din funcție |
01.01.2009 – 29.05.2013 | |||
3 | 23.06.2008 – 20.12.2008 | ZUH CRISTINA DIANA | |
20.09.2010 – 21.03.2012 | |||
4 | 22.12.2008 – 31.12.2008 | MARCOV MILIANA | |
22.03.2012 – 31.12.2015 |
FUNCŢIA: PRIM PROCUROR AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA DETA
Nr. crt. | Perioada
01.01.1996-31.12.2015 |
Nume şi prenume | Observaţii |
1. | 01.01.1996 – 02.05.2005 | NEGRU EMIL | |
2. | 01.09.2005 – 30.11.2005 | FILIP MIOARA VIOLETA | |
01.02.2006 – 15.07.2008 | |||
3. | 15.07.2008 – 31.12.2008 | POPOVICI IOAN TRAIAN | |
4. | 01.01.2009 – 17.01.2013 | MORARU JEAN GABRIEL | |
5. | 18.01.2013 – 31.12.2015 | SEMEN ELEONOR ELVIS |
FUNCŢIA: PRIM PROCUROR AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA FĂGET
Nr. crt. | Perioada
01.01.1996-31.12.2015 |
Nume şi prenume | Observaţii |
1 | 01.02.1997 – 31.12.2015 | POPESCU CONSTATIN FLORINEL |