BREAKING NEWS

Erori și falsuri cu dedicație în Țara Oașului

O incursiune jurnalistică în Țara Oașului scoate la iveală abuzurile autorităților locale, pe mână cu experții topografi, care, de circa trei decenii, falsifică acte și măsurători pentru a-i deposeda pe proprietarii de drept de terenuri valoroase. V-am prezentat în mai multe articole, cum acționează mafia politică sătmăreană, pentru a-și proteja interesele financiare în zona Cornet, pentru a asigura câmp de lucru unor firme de casă apropiate PSD. Din spusele păgubiților reiese că  angajații primăriilor și topografii nu s-au dat înapoi de la nimic. Au falsificat schițe cadastrale, hărți, au emis în aceeași zi mai multe titluri de proprietate pe același teren sau au dezmembrat suprafețe pentru a putea înstrăina terenuri valoroase. Revenim cu noi cazuri legate de exploatările de andezit de la Cornet și de proiectul de la Luna Șes, o stațiune turistică începută și neterminată, care trebuia să aducă bunăstare și locuri de muncă oșenilor.

Proprietarii abuzați din Țara Oașului s-au plâns de-a lungul anilor Prefecturii Județului Satu Mare. De trei decenii, atât reprezentanții prefecturii cât și cei ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) s-au deplasat în teren au analizat documente și au constatat neregulile realizate de topografi și de primării. Nu au făcut mai nimic pentru a îndrepta lucrurile. Experții s-au rezumat la a constata că, după 1990, schitele cadastrale făcute în Țara Oașului, dar mai ales în zona exploatării Cornet, “mai mult încurcă lucrurile”. Situația reală din teren nu poate fi suprapusă peste hărțile existente în arhive pentru că topografii nu au respectat nicio scară impusă de normele specifice. Oamenii ne-au dat documente și au povestit prin ce au trecut în tot acest timp. Înregistrările video și documentele pot fi vizualizate mai jos. Din lipsă de spațiu nu putem prezenta uriașa cantitate de documente preluate de la reclamanți. Promitem că vom reveni cu amănunte.

Hărți falsificate

Familia Cicio, din Negrești-Oaș, își caută  dreptatea în justiție de decenii, cheltuindu-și bruma de agoniseală prin tribunale. Cicio Dumitru spune că s-a judecat pentru un teren, iar după ce l-a câștigat în instanță, s-a trezit că a fost pus în posesie pe alt amplasament. Omul susține că hărțile întocmite de topografi sunt falsificate special pentru a-i deposeda de terenul de calitate bună care i se cuvenea. I s-a prous un teren de calitate mai slabă, aflat la distanța de de 4-500 de metri de terenul său. După mai bine de 11 ani de plângeri, procese și discuții între topografi și consiliul local Negrești Oaș, situația cadastrală a familiei Cicio este neclară.

Dezmembrări eronate cu dedicație

            Maria Mureșan, tot din Negrești Oaș, reclamă faptul că, din interese pe care încă nu le-a aflat, dar le poate bănui, terenul care i se cuvenea, de pe strada Mesteacănului, a fost dezmembrat eronat de către un topograf. Pământul în suprafată de 97 de ari aparținea odinioară părinților săi. După judecată, instanța a emis o hotărâre fără a specifica numărul topografic al parcelei aflate în discuție, iar hotărârea nu poate fi pusă în aplicare. Avocații spun că dispozitivul sentinței nu este clar.

-va urma-

E.O.

Documente familia Cicio