BREAKING NEWS

Rețeaua clientelară și precară promovată de chestorul Despescu

Deputatul PSD, Daniel Ghiță, a prezentat luni în Camera Deputaților o interpelare adresată ministrului Administrației și Internelor, Cătălin Predoiu, și intitulată ,,Nivelul precar și rolul clientelar al unor șefi de inspectorate județene de poliție promovați de secretarul de stat Bogdan Despescu”, al cărei conținut îl reproducem mai jos:

Principalii prepuși și supuși ai lui Despescu

Opinia publică a recepționat pozitiv reacția dvs rapidă  și fermă după tragicul accident petrecut în localitatea 2 Mai din județul Constanța în vara anului trecut, când un șofer drogat a intrat cu autoturismul într-un grup de turiști tineri, ucigând doi și rănind trei dintre aceștia, după ce în prealabil a fost oprit de două ori în trafic, pentru conducere agresivă, dar nu a fost testat și antidrog de către polițiștii rutieri. Șeful Inspectoratului de Poliție a Județului (IPJ) Constanța, chestorul Constantin Glugă, a demisionat imediat  și ați  anunțat că veți desființa și  reorganiza total IPJ Constanța. Constantin Glugă a fost numit în funcția de șef al IPJ Constanța și avansat la gradul de chestor la propunerea chestorului  principal și secretarului de stat Bogdan Despescu, prim-adjunct al ministrului  Administrației și Internelor din 2019, cu care se afla în relații apropiate de prepușenie și de supușenie.

Conform unor informații apărute în presă, secretarul de stat Bogdan Despescu a creat o rețea clientelară în minister, alegându-și colaboratori și promovând în funcții foști colegi din Academia Națională de Poliție sau colegi ori subalterni ulteriori, care au manifestat  o obediență totală, mulți cu o mentalitate milițienească, și i-au permis să obțină controlul asupra Poliției Române. Printre aceștia se află, în primele rânduri, șefii inspectoratelor județene de poliție Bihor, Satu Mare, Cluj, Harghita, Constanța, Maramureș,  Argeș, Brașov.

Astfel, șeful IJP Bihor, chestorul Alin Hanis, a  fost coleg de an  cu Bogdan Despescu la Academia Națională de Poliție și este bun amic cu acesta.  Chestorul Hanis a fost consătean și bun amic, precum și partener de abuzuri judiciare și de partide de vânătoare, inclusiv de braconaj, cu proscrisul șef al DNA Oradea, Ciprian Man, poreclit procurorul Mandarină, dat afară din DNA în 2019 și cercetat în mai multe dosare  disciplinare și penale. Anul trecut, inspectorul șef al județului Bihor a devenit subiect de anchetă după ce a muștruluit un subaltern din Poliția Rutieră care a oprit-o în trafic pe soția unui afacerist bihorean cu care se afla  relații apropiate.

Șeful IJP Cluj, comisarul șef Mihai Rus, a fost numit în funcție în urma intervențiilor unchiului său Ioan Rus, de două ori ministru de interne, la primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc (fost subaltern în Uniunea Studenților Comuniști din Centrul Universitar Cluj Napoca în ultimii ani ai regimului ceaușist), care a tratat problema cu colegul său de partid Lucian Bode, în perioada în care acesta a deținut portofoliul de ministru al Administrației și Internelor. Șeful IJP Harghita, comisarul șef Ștefan Iordan, a fost numit tot pe pile fiind ginerele unui vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita, care este și fruntaș al UDMR, și lăudându-se că ar fi prieten la cataramă cu Bogdan Despescu.

La  finele lunii noiembrie 2023, în urma scandalului provocat de plecarea frauduloasă din țară a fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost numit inspector șef interimar  al IPJ Maramureș comisarul șef Constantin Ilea, un polițist foarte controversat care a activat anterior în cadrul IPJ Cluj, ca șef al SIPI și apoi  ca adjunct al șefului inspectoratului. În perioada în care a fost șef al SIPI Cluj a dispus operațiuni de poliție politică, inclusiv împotriva unor parlamentari, și a fost în vizorul DNA în dosarul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu, arestat și condamnat definitiv pentru fapte de corupție, din interceptările din dosar rezultând că i-ar fi furnizat acestuia, prin intermediari, informații confidențiale privind mersul anchetei. Foști subalterni din cadrul IPJ Cluj reclamă și alte abuzuri și fapte de corupție ale acestuia.

Chestorul Stan, caz de manual

Șeful IJP Satu Mare, chestorul Sorin Stan, a fost uns șef de inspectorat și avansat la gradul de chestor în urma intervențiilor făcute la Bogdan Despescu de către șeful Poliției bihorene, Alin Hanis, căruia Stan i-a fost prim-adjunct în perioada în care a fost împuternicit  inspector șef al Poliției sătmărene. Stan nu a absolvit Academia de Poliție, nici măcar vreo școală de subofițeri de poliție. Acesta a fost ajutor de măcelar de profesie, apoi a fost angajat cu pile șofer civil la IJP Satu Mare, unde a devenit subofițer iar ulterior ofițer de poliție. Subalternii îl reclamă că este anturat de o serie de afaceriști dubioși, mulți dintre ei anchetați, arestați și chiar condamnați penal, ca  Gheorghe Cicio(zis Grasu), Gigi Marincașu, Ștefan Boda (zis Oșanu), Robert Ardelean, Gheorghe Baltă (zis Oniza), Gheorghe Berinde. (zis Boțu). Soția sa este avocat și are asigurat un portofoliu de clienți constituit, în mare parte, din persoane sau societăți comerciale cercetate penal de IPJ Satu Mare, primării comunale influențate prin șefii de post și firme aflate în insolvență la anumiți lichidatori judiciari, îndeosebi la Ion Dohotar, fost colonel de poliție și șef al lui Stan. Soția acestui șef de inspectorat are obiceiul să se răstească ca o precupeață la subalterni de-ai soțului pentru că nu o salută, deși majoritatea acestora nu o cunoșteau.

Chestorul Stan este reclamat și  pentru că, în condiții dubioase, ar fi dobândit un imobil valoros și ultracentral (situat lângă sediul IPJ Satu Mare), în care soția sa și-ar fi amenajat cabinetul avocațial, și că și-ar construit  rapid o vilă mare pe strada Dara din municipiul Satu Mare. Fiul chestorului Stan, în vârstă de circa 20 de ani, practicant de arte marțiale, este considerat un pericol public în Satu Mare, agresând grav cel puțin patru persoane în ultimii ani: doi tineri, un subofițer de jandarmi și un patron de cafenea. Ultima agresiune a comis-o în perioada sărbătorilor de iarnă, când a tăiat în zona capului, cu o sticlă,  un tânăr din comuna Medieșu Aurit într-un local public. Cu circa un an înainte, a lovit în cap un jandarm aflat în serviciu. Agresiunile sale nu au fost înregistrate și cercetate penal, iar asupra victimelor au fost exercitate presiuni, inclusiv prin  ofițeri de poliție, pentru a nu depune plângeri penale sau pentru a-și retrage plângerile depuse.  Beizadeaua lui Stan are obiceiul să se laude în mediile frecventate că ,,În Satu Mare, Poliția sunt eu”.

Pentru considerentele expuse, vă solicit să dispuneți verificări urgente și minuțioase, prin Corpul dvs de control, asupra aspectelor semnalate, urmând să-mi comunicați constatările efectuate și măsurile dispuse.”

Valer Marian