BREAKING NEWS

Nu plânge, că se usucă greu

Am o vecină, artist plastic profesionist care, atunci când vorbim despre salarii, pensii, preţuri, impozite şi alte dări, îmi spune: „Nu plânge, că se usucă greu”. De unde se vede că, spre deosebire de bărbaţi, femeile gândesc igienic. Care-i melodrama, mă întreabă pictoriţa, că în 2015 cresc preţurile la alimente? Vei mânca sănătos, dimineaţa îţi iei un covrig, din care mănânci doar găurile, la amiază mănânci doar covrigul şi seara înghiţi o piuneză. De ce să înghit o piuneză? o întreb eu. Pentru că organismul are nevoie şi de fier, zice dumneaei, iar după cum are ceatără, zice bine.

Problema noastră, a românilor, stă din dioptrii. Te uiţi la statistici şi zici că nu vezi bine. Făcând o medie, ajungi în situaţia celui care stă cu o bucă pe un sloi de gheaţă şi cu alta pe un fier încins. În medie, e bine, dar în realitate, e vai de curul lui.

În 2014, veniturile lunare au fost de 2.495 lei, iar cheltuielile de 2.285; 91,5% din venituri s-au dus pe alimente, plata taxelor şi întreţinerea locuinţei. Îţi vine să te întrebi: unde sunt bordeele de altădată, cu buda în curte, formată din doi pari? De unul te sprijineai şi cu unul te apărai de câini.

Va creşte preţul gazului cu 30%. Pe cale de consecinţă, va creşte şi preţul fasolei cu 30%, deoarece şi fasolea produce gaze.

La un consum de 100 lei pe lună, creşte preţul curentului cu un leu, la fel şi preţul serviciilor. Dacă vrei să dedici o manea prietenului tău din Castilia, maneaua e mai scumpă, iar dacă vrei să-ţi cumperi un morcov, şi el va fi mai scump, deoarece tot timpul vom sta cu morcovul „ad doso” gândindu-ne la preţul algocalminelor. Decât să-ţi iei un piramidon, mai bine îţi iei o piramidă, că dacă îţi stă aia pe cap, nu te mai doare capul niciodată.

Se mai spune într-un studiu statistic că în mediul rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, adică 37,4% din totalul veniturilor.

În mod normal, aşa cum se întâmpla în urmă cu  o sută de ani, ţăranul ar trebui să trăiască şi să-i ajute pe orăşeni să trăiască din ceea ce produce găina: lapte, lână, banane şi kappy de noroance. Nu se întâmplă aşa, el îşi întregeşte veniturile din producţia de miss-uri. Mi-s fata de la ţară, Miss dric de fier, Miss gloaba.

Tot statistica spune că, anul trecut doar 9,4% din veniturile gospodăriilor (mai sus ne-am referit la persoane) au provenit din vânzarea produselor agricole, din resurse proprii.

Sigur că nu toate aceste procente sau cifre sunt cu lapte, dar nici nu sunt departe de adevăr, iar în ceea ce priveşte traiul românului, zicala: „Bine-i bugăt şi-aşa rău cum e”, nu se va mai potrivi multă vreme.

Vasile Dragomir