Justiția de famiglie asigură dosul samsarilor imobiliari din Oradea
După cum arătam într-un articol precedent, declanșarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (în dosarul penal nr. 278/124/P/2024) împotriva samsarilor imobiliari Mihail Pater și Ari Attila, este o premieră în justiția bihoreană. Chemați de organele de anchetă săptămâna aceasta pentru audieri în dosarul susmenționat, cei doi au făcut tot posibilul să nu se prezinte. Sursele noastre afirmă că, în cele din urmă Attila s-ar fi prezentat dar a refuzat să facă declarații, motivând că nu are traducător. Dosarul a fost deschis de procuroriiParchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în urma plângerii penale depusă de Petru Popa. Având o intensă activitate în branșă, omul de afaceri a depus de-a lungul timpului nenumărate sesizări și plângeri împotriva rețelelor mafiote care beneficiau de informații din interior de la funcționarii primărie. Aceste rețele folosesc după bunul plac, datele instituțiilor, unele confidențiale, pentru a alimenta activitățile ilegale ale speculanților imobiliari. Deși sesizările și plângerile depuse de Popa erau bine fundamentate cu probe și martori, au fost clasate rând pe rând. Omul de afaceri a arătat cum funcționari corupți din cadrul administrației publice locale (Primărie, Prefectură, Consiliul Județean) și din instituțiile deconcentrate, cum ar fi Oficiul Județean de Publicitate Imobiliară (OJCPI) Bihor, accesau informații despre proiectele edilitare ale municipalității și despre proiectele dezvoltatorilor imobiliari, precum și date de identificare ale persoanelor care obținuseră adeverințe și titluri de proprietate în anumite zone cum ar fi Lotus sau Salca din municipiul Oradea. Posesorii de adeverințe erau abordați de funcționari sau de complici ai acestora care îi convingeau să-și vândă terenurile la prețuri relativ modice, după care le revindeau unor dezvoltatori imobiliari sau Primăriei Municipiului Oradea, care le achiziționau direct sau le expropriau cu plata unor despăgubiri substanțiale.
Au pus mâna pe toată justiția. Pe toată !
O sesizare înaintată în cursul acestui an, de omul de afaceri Petru Popa către Inspecția Judiciară din cadrul Consililui Superior al Magistraturii, arată modul în care aceste rețele infracționale care activează în domeniul imobiliar sunt protejate de justiție. Documentul prezintă amănunțit o afacere de familie practicată de justiția bihoreană, în care cuplurile judecător-avocat, soț-soție, au pâinea și cuțitul. La Oradea, a devenit o practică obișnuită ca judecătoarele care au repartizate procesele de insolvență comercială, să livreze soților-avocați informații confidențiale și utile din dosare. Avocații diseminează informațiile primite la domiciliul conjugal, speculatorilor imobiliari, clienți ai birourilor avocațiale, care îi reprezintă în dosare sau samsarilor care le sunt apropiați. Uneori, în afacerile imobiliare manevrate în justiție, se implică direct sau indirect chiar magistrații și avocații de care vorbim, alteori sunt implicate și alte rude ale acestora. Numai așa se poate explica de ce, timp de 15-20 de ani, anchetatorii s-au făcut că nu văd infracțiunile sesizate și nu au îndrăznit să deschidă Cutia Pandorei imobiliare și funciare din Oradea. De frică să nu deranjeze rețeaua mafiotă de samsari locali sau internaționali, sprijiniți de o rețea specializată din justiție – avocați, notari, judecători racolați și cointeresați prin implicarea lor și a familiilor lor în tranzacții imobiliare de milioane de euro. Sesizarea lui Popa conține și transcrierea unei convorbiri telefonice între două persoane importante ( la care vom reveni într-un alt material de presă), despre obiceiurile cuplului Patricia Sorana Florina Pop, judecător / Adrian Pop, avocat :
,,- Ăștia nu mai sunt avocați și judecători. Ăștia sunt escroci imobiliari. Ăștia nu mai sunt avocați.….Pe avocații Adi Pop și Lazea nu-i mai interesează procesele. Au prins un alt șmen.
- Ce înseamnă un alt șmen?
- De la nevastă-sa vine informația că ăla e terenul bun, zece mii de metri pătrați așa, așa. I-o dat toate datele. Adi Pop ia informația, nu merge el, dar îl trimite pe Hirțea să contacteze oamenii și ia terenul ca drept litigios….Soția lui Adi Pop extrage datele și i le dă lui Adi Pop, care i le dă lui Hirțea ca să contacteze oamenii. Ei știu soluția și, no, că amânăm procesul. Ți-o dăm peste șase luni. Asta-i soluția și-i bună. No, du-te ia terenul și-l câștigi. Și-l cumpără prin alții și alții. Asta-i mafie imobiliară. Nevasta lui Pop n-ar avea dreptul să dea date confidențiale. Deci, nevastă-sa ar trebui să intre prima la pușcărie.
- Și alți judecători, da,da.
- Are date și le dă la bărbat-su și la șmecheri. Ai înțeles? Și nu poți face nimic. Au pus mâna pe toată justiția. Pe toată ! Nu mai poți face nimic. Mafia asta este o structură de crimă organizată. Ca în Italia….. România este terminată! Marele gospodar Bolojan i-a pus cruce.”
De remarcat că, jurnaliștii locali care au scris câțiva ani despre litigiile declanșate de lupta surdă pentru terenurile din aceste zone cheie din Oradea, s-au oprit brusc prin 2024. Jurnalistul Valer Marian a preluat ștafeta și a dus mai departe șirul dezvăluirilor. Anul trecut, într-un serial dedicat mafiei imobiliarei și funciare structurate în era Bolojan, Marian arăta că urbea de de pe Crișul Repede a devenit un rai al samsarilor imobiliari “ pentru că a beneficiat de sprijinul substanțial al factorului politico-administrativ.
S-a furat o firmă
Unii îl consideră pe afaceristul Mihail Pater, drept capul mafiei funciare din Oradea, pentru că, într-o scurtă perioadă de timp, împreună cu asociații și locotenenții săi ar fi acaparat sute de terenuri în Oradea și în împrejurimi. Unul dintre locotenenți este Călin Hirțea, de profesie tehnician, fost angajat în Primăria Oradea, la Direcția de Sistematizare și Urbanism. Presa centrală scria anul trecut că Hirțea a fost nevoit să demisioneze din primărie, după ce a fost acuzat că ar fi pretins bani de la unii investitori. Este vorba despre sume importante pretinse de la investitorul care deține lanțul de magazine Kaufland și Lidl. Afaceriștii germani care făceau demersuri la primăria orădeană pentru construirea unui astfel de magazin în zona bulevardului Decebal, trebuiau să disimuleze șpaga printr-un contract de consultanță, încheiat printr-o firmă (constituită în luna noiembrie 2015) care a emis în luna următoare trei facturi de peste 100.000 lei. Penalități incluse. După demisia de la stat, Hirțea și-a privatizat metodele. Prin intermediul societății comerciale SC Hircons SRL Oradea, Hirțea a derulat afaceri cu o cunoscută companie de stat din Ungaria, Manevi ZRT Budapesta care a cumpărat mai multe clădiri istorice (palate, castele, hoteluri, ș.a.) în Transilvania (Satu Mare, Oradea, Arad, Cluj Napoca, Jibou, Carei ș.a.).
Omul de afaceri Petru Popa afirmă că după ce Pater și Hirțea s-au aliat împotriva sa, acesta din urmă i-a preluat ilegal firma Daval SRL. În august 2024, jurnaliștii cotidianului Bihoreanul notau : “Cine ar fi crezut că până şi cei mai versaţi afacerişti pot fi victimele unor escrocherii? I s-a întâmplat unui cunoscut jucător în domeniul construcţiilor din Oradea, Petru Popa, dezvoltatorul Nufărul Plaza, lăsat fără una dintre cele mai vechi firme, trecută în acte pe numele unui angajat. Este vorba despre Daval SRL, cu active de aproape 8 milioane lei şi o cifră de afaceri de 5 milioane lei pe anul trecut, ajunsă în proprietatea unui “duşman” printr-o cesiune dubioasă despre care patronul formal al firmei pretinde că nu ştie nimic. „ A urmat un val de plângeri și litigii reciproce. “Menționez că din declarațiile martorilor Dumitrescu Robert și Pena Viorica rezultă fără tăgadă, că numitul Pater Mihail s-a implicat alături de numitul Hirțea Călin în acțiunea frauduloasă de cesionare a părților social ale SC Daval SRL.”, arată Popa în plângerile sale.
Dosul lui Hirțea
În cursul lunii octombrie a.c. am încercat să îl contactăm pe Călin Hirțea pentru a-i cere un punct de vedere. L-am întâlnit pe afacerist la Curtea de Apel Oradea, unde se judecă dosarul nr. dosarul 2966/111/2024, având ca obiect de anulare a contractului de cesiune părți sociale autentificat sub nr. 648/17.07.2024, reprezentând cele 2100 părți sociale ale DAVAL SRL către Hirțea. În încercarea de a obține informații despre caz, l-am abordat pe afacerist în holul Curții de Apel Oradea la etajul doi. Ne-a tratat cu dosul.
- Domnu’ Hirța, Domnu’ Hirța ! Opriți-vă un moment. Afaceristul se face că nu aude.
În cele din urmă, Hirțea s-a oprit, s-a întors și ne-a aruncat o privire nătângă din dosul ochelarilor groși de sticlă. I-am întins mâna și m-am prezentat :
- Mă numesc Ohanesian și sunt jurnalist la Avertisment.net. Aș dori să ne spuneți câte ceva….
- De ce mă înregistrați ?, s-a răstit Hirțea din senin.
I-am întins telefonul să verifice.
- Nu vă înregistrează nimeni. Poftiți telefonul meu. Verificați.
- Nu vreau niciun telefon !
Apoi, ridicându-se pe vârfuri, își chemă avocatul care a asistat la discuție, trei metri mai în spate.
- Domnu’ avocat, uitați, dânsul mă hărțuiește !, se adresă iritat avocatului care îl reprezintă în procese. Este vorba despre Adrian Pop, nimeni altul decât soțul judecătoarei Patricia Sorana Florina Pop din cadrul Curții de Apel Oradea.
- Nu l-am hărțuit domnule. Vrea doar să stăm de vorbă…., am adăugat.
Dialogul s-a încheiat. Hirțea a plecat călcând în străchini.

Am părăsit și noi sediul Curții de Apel Oradea convinși că justiția va face dreptate și că, în mod sigur, ca și în cazul soților Măduța, Doseanu și alții, melanjul acesta toxic, dintre soțul avocat și soția judecător nu va afecta în niciun fel actul de justiție.
Eduard Ovidiu Ohanesian
Leave a comment
You must be logged in to post a comment.