Transcarpatia – kilometrul zero al identității noastre

Certificatul nostru de europeni get-beget are mai mult de un secol  și vine de acolo de unde ne așteptam mai puțin. De la marele nostru vecin Ucraina. În Maramureșul Istoric, în regiunea Transcarpatia, la nici doi pași de frontiera de nord-vest a României  se află  borna care atestă că suntem  inima geografică a Europei încă din anul 1887. Mânăstiri și biserici maramureșene din lemn, cimitire vechi de sute de ani și cetăți dacice milenare stau de veghe pe culmi.

“ LOCUS PERENNIS  DILICENTISSIME CUM LIBELLA  LIBRATIONIS QUAE EST IN AUSTRIA ET IN HUNGARIA CONFECTACUM MENSURA  GRADUM MERIDIONALIUM ET PARALLELOUMIERUM  EUROPEUM  MDCCCLXXXVII

Loc etern. Folosind aparate special fabricate în Austria și Ungaria, ce măsoară meridiane și paralele s-a fixat extrem de precis Centrul Europei. 1887”  Cam așa se traduce inscripția din limba latină înscrisă pe borna din localitatea Dilove (Valea Vișeului), raionul Rahovo, la o aruncătură de băț de granița de nord-vest a României cu Ucraina. În Maramureșul Istoric a amplasat Societatea Geografilor din Austro-Ungaria un obelisc ce desemnează centrul Europei în anul 1887. O piatră de hotar, mai multe plăcuțe scrise în limba latină, rusă sau engleză și un obelisc mai nou ridicat de ucraineni, certifică apartenența istorică a celor două țări vecine la Europa, chiar dacă nu la partea ei cea mai civilizată. Turiștii vin și se fotografiază lângă obeliscul care marchează kilometrul zero european. Pe deasupra trece un pod de fier ruginit și o cale ferată. Dincolo, la câteva sute de metri distanță, Sighet-România. Lângă Dilove,  pe un deal din Apșa de Jos, străjuiește o altă mărturie a prezenței noastre de mii de ani pe aceste meleaguri, poate chiar înainte Europei civilizate. Cetatea dacică de la Cremnița. Arheologi ucraineni și ruși fac săpături în zonă. Ploile care au spălat rămășițele cetății au scos la iveală ceramică de o valoare inestimabilă și chiar podoabe și bani din metale prețioase . Autoritățile ucrainene recunosc valoarea istorică și de patrimoniu a cetăților dacice de pe aceste culmi”, spune un specialist al Muzeului Județean Satu Mare.

Malaia Kopania, o cetate dacică în Ucraina

Situl arheologic de la Malaia Kopania Ucraina, deschis în 2002, se află la 15 kilometri de granița cu România. Arheologii spun că cea mai mare descoperire dacică din ultimii ani, Malaia Kopania este dovada că  dacii își băteau propria monedă. Au fost descoperite urmele unui atelier de turnat fier, inclusiv bucăți de fier neprelucrat care urma să fie topit, o monetărie și un atelier de confecționat rășnite pentru măcinatul grâului. Zecile de morminte dacice conțin oseminte arse depuse în urne, bijuterii, săbii, vârfuri de lance, catarame, pinteni și alte obiecte aparținând elitelor. Malaia Kopania este al doilea cimitir – cetate dacic descoperit, după cel din Zemplen – Slovacia, aflat la 200 de kilometri de granițele României. Specialiștii Muzeului Județean Satu Mare au făcut o descriere succintă a sitului :

 În zona din Ucraina aflată la vest de Carpaţi în satul Malaja Kopanja, la doar 15 km de localitatea de frontieră Tarna Mare din judeţul Satu Mare, se află una dintre cele mai impresionante cetăţi dacice.

“O mare parte din suprafaţa sa a fost deja cercetată, conturându-se imaginea unei aşezări ce a reprezentat un important centru al civilizaţiei dacice, una dintre davele la care fac referire autorii antici. O mare parte din ceea ce cunoaştem despre cetatea dacică de pe malul Tisei se datorează profesorului Vjačeslav Kotigoroško de la Universitatea din Ujgorod. În acest an se împlinesc 30 de ani de când V. Kotigoroško a început săpăturile sistematice de Malaja Kopanja, stabilind că fortificaţia a fost construită şi locuită de către daci. De atunci, în fiecare an, sunt efectuate săpături arheologice, ele având ca rezultat apariţia unor informaţii noi referitoare viaţa oamenilor ce au trăit în zona Tisei superioare, în secolele de la turnura dintre era păgână şi cea creştină.

            Aşezarea, cu o suprafaţă de 3,5 ha, se află pe un deal cu pante abrupte de pe malul drept al Tisei, într-un defileu în care, ieşind spre câmpie, râul străbate ultimele culmi ale Carpaţilor. Sistemul de apărare al cetăţii este deosebit de complex, demn de un mare centru politic, comercial şi religios aflat la fruntariile nordice ale Daciei. Dealul, ce are pe trei laturi  pante abrupte cu  înălţimi de 80 metri, a fost înconjurat de un zid imens construit din pământ, piatră şi bârne de lemn. În locurile în care este mai bine păstrat acesta are şi acum o înălţime de 2,5 m şi o lăţime de 12 m. Pe latura de nord, unde panta dealului este mai domoală, în faţa zidului principal a fost săpat un şanţ adânc şi au fost amenajate, unul după altul, încă trei valuri de apărare din pământ cu palisade din trunchiuri de copaci. Stratul de cultură din interiorul fortificaţie, ce în unele locuri trece de doi metrii, atestă o locuire intensă. Alături de numeroase clădiri obişnuite, ce aveau rolul de locuinţe sau anexe gospodăreşti, există şi câteva ce atrag atenţia asupra unor funcţionalităţi aparte. Patru dintre ele, de dimensiuni deosebit de mari (între 70 şi 175 m²) au câte o latură absidată. Cu un plan identic cu al sanctuarelor de pe terasele Sarmizegetusei Regia sau din alte dave dacice, aceste construcţii sunt considerate clădiri cu caracter cultic.

În mai multe construcţii au fost descoperite cuptoare în preajma cărora se aflau creuzete sau turte şi zgură de metal. Cleştii şi dălţile descoperite nu lasă urme de îndoială că aceste clădiri au fost atelierele unor meşteri bronzieri sau fierari. Marea cantitate de unelte agricole sugerează că fierarii de la Malaja Kopanja produceau uneltele pentru populaţia agrară din cetate şi din aşezările deschise aflate în apropierea ei. În interiorul fortificaţiei au fost descoperite şi numeroase arme (lănci, săbii, săgeţi, pumnale, scuturi) care certifică existenţa unui mare număr de luptători. Două fibule masive de argint par a fi însemne de rang ale elitei războinice. Standardele de viaţă şi pretenţiile acelora ce conduceau cetatea sunt atestate de prezenţa câtorva amfore fabricate la oraşele greceşti de la Marea Neagră. Ele reprezintă ambalajul unor vinuri de lux ce au fost cumpărate şi trecute, probabil nu foarte uşor, peste Carpaţi.

Comerţul intens ce se desfăşura în acest centru tribal din nord-vestul Daciei este atestat de provenienţă diversă a monedelor găsite în timpul săpăturilor din dava de la Malaja Kopanja. Pe suprafaţa aşezării au fost descoperite un mare număr de monede romane dar şi diferite monede celtice sau din acelea ale coloniilor greceşti de pe coastele Adriaticii. Referitor la monedele găsite pe suprafaţa cetăţii, interesantă este descoperirea unui mare număr de monede de argint, numite de tipul Medieşu Aurit. Numărul mare a unor astfel de monede sugerează că tipul de monedă pe care îl foloseau dacii nord-vestici era confecţionat la Malaja Kopanja, iar grandioasa fortificaţie de aici juca rolul de centru politic al Daciei nord-vestice, în care conducătorii zonei îşi băteau propria monedă. Locul pe care a fost construită fortificaţia nu a fost ales întâmplător, deoarece are o poziţie strategică deosebită. Ea controlează drumul nord-sud ce trece prin importantele trecători ce străbat Carpaţii Nordici, printre care şi pasul Verecke (aşa numita “Poartă a popoarelor”). În acelaşi timp cetatea de la Malaja Kopanja controla şi traficul de pe Tisa, pe care până târziu în Evul Mediu, sarea  din zona Maramureşului istoric era transportată spre Câmpia Panonică. „

Ca urmare a intenselor cercetări şi a caracterului spectaculos al materialelor descoperite, vestigiile de la Malaja Kopanja au intrat şi în atenţia cercurilor ştiinţifice din România. Ministerul Culturii prin intermediul Muzeului Judeţean din Satu Mare a sprijinit şantierul arheologic realizând finanţarea parţială a săpăturilor şi a achiziţionare aparaturii necesare de cercetare şi înregistrare a datelor de pe şantierul arheologic. S-a urmărit şi sprijinirea activă a cercetărilor arheologice prin participarea unor specialişti din Satu Mare. Accentul a fost pus pe căutarea cimitirului cetăţii. Alături de materialele descoperite de-a lungul anilor în cetate, inventarele mormintelor fiind un important reconstituirea istoriei cetăţii şi a oamenilor care au locuit-o. Deşi pentru perioada statului dac, descoperirile funerare sunt deosebit de rare, la Malaja Kopanja posibilitatea existenţei unui cimitir era sugerată de descoperirea de către un sătean în anii interbelici a echipament de războinic din sec I. d. Chr. Profesorul V. Kotigoroško a reuşi să localizeze provenienţa pieselor pe un deal aflat în vecinătatea cetăţii, însă în sondajele efectuate nu au apărut descoperiri. Un important rezultat a fost obţinut însă în urmă cu 4 ani când, cu ajutorul detectorului de metale, pe vârful unui deal din apropierea cetăţii a fost descoperită o sabie de fier. Aceasta era îndoită (pliată) ritual, într-o manieră specifică armelor îngropate în cimitirele din epocă. Într-adevăr, cercetarea arheologică a locului în care a fost găsită sabia a permis, descoperirea unui grup de 8 morminte. S-a dovedit însă că ele nu sunt parte din cimitirul mare a cetăţii ci reprezintă un grup izolat de morminte. Anumite indicii sugerau posibilitatea ca ele să fie mormintele unor persoane cu un statut special aparte în cadrul societăţii, probabil a unor aliaţi germanici (probabil burii ce erau aliaţii dacilor în vremea războaielor cu romanii).

În luna iunie a acestui an folosind detectorul de metale au fost specialiştii muzeului sătmărean au descoperit indicii importante care sugerează posibilitatea identificării locului cimitirului. Într-un teritoriu restrâns, la cca. 150 m de grupul de morminte descoperit în urmă cu 4 ani, au fost găsite patru catarame din fier, inelul unei catarame din bronz, precum şi un vârf de săgeată. Sondajul efectuat în locul în care a fost descoperit inelul de la cataramă a permis descoperirea cârligului de la cataramă cât şi a altor accesorii metalice de vestimentaţie, sugerând posibilitatea ca aceste piese să reprezinte elemente ale unui inventar funerar. Cercetările efectuate pe parcursul acestei veri de Universitatea din Ujgorod au demonstrat că în acel loc se află un cimitir dacic cu un inventar deosebit de bogat. Printre piesele descoperite amintim: 20 de catarame de centuri şi paftale, o sabie lungă, lanţuri pentru agăţat săbiile de centuri, vârfurile de lance şi suliţe, 6 zăbale cu psalii, pinteni de călărie şi câteva bijuterii de aur şi argint. Deosebit de interesante sunt două paftale, una cu decor vegetal argintat şi una din fier cu decor animalier. Aceasta din urmă are două registre decorative ce redau o pasăre răpitoare ce prinde în ghiare un peşte, scena fiind una specifică mitologiei dacice. Astfel de descoperiri sunt deosebit de rare în cetăţile dacice, descoperirea de la Malaja Kopanja fiind comparabilă cu scena de pe scutul de paradă descoperit în anii 50 în cetatea de la Piatra Roşie din zona Munţilor Orăştiei. Chiar dacă o parte din piesele de la Malaja Kopanja au fost bulversate de construcţia unei fortificaţii în zona cimitirului 6 morminte au fost descoperite intacte. Ele sunt reprezentate de urne cu oase incinerate. Urnele şi inventarele funerare, ca şi întreaga ceramică ce apare în zona cimitirului nu lasă dubii asupra atribuirii lor perioadei clasice a civilizaţiei dacice. Atrage atenţia numărul mare de piese ce aparţin unor cavaleri războinici, cu un înalt statut social.

Descoperirea cimitirului cetăţii Malaja Kopanja şi cercetarea acestuia va permite, datorită prezenţei abundente de obiecte personale, o mai bună fixare cronologică a începutului şi a evoluţiei acestui centru al civilizaţiei dacice. Cea mai importantă realizare ar fi însă o cunoaştere profundă a structurii şi a relaţiilor sociale şi etnice din cadrul comunităţii ce a trăit în zona fortificaţiei. Statul social şi ocupaţiile defuncţilor sau eventuala prezenţă a unor elemente etnice minoritare – identificabile prin elemente de port şi ritual specifice – dar şi informaţiile referitoare la bolile de care au suferit sau la alimentaţia şi durata medie de viaţă, ar fi date deosebit de utile pentru o reconstituire mai profundă a istoriei dacilor ce au trăit în Dava de pe malul Tisei. La Malaja Kopanja, în Ucraina Transcarpatică, se conturează primul caz din întreaga arie locuită de daci în care informaţiile ce provin dintr-o intensă cercetare a unei dave dacice pot fi legate de informaţiile pe care le oferă cercetarea cimitirului oamenilor ce au locuit-o.”

Eduard Ovidiu Ohanesian