Copertă de dosar ’89: Vă rugăm, adânciți !
Miștocăreala asta numită “revoluție sau lovitură de stat” este folosită, an de an, de politruci și de serviciile secrete pentru a-i acoperi pe criminalii statului român și face parte din mecanismul perfid de manipulare în masă, menit să arunce praf în ochii cetățeanului. Ca și în ’89, televiziunea a rămas principalul instrument de dezinformare a opiniei publice. Dezinformarea în masă cu ajutorul imaginilor bine “aranjate” nu este o licență a serviciilor de informații românești. Este marfă de import adusă din cele mai dezvoltate democrații, pe care, cu disperare încercăm să le plagiem de decenii. Astfel, la sfârșitul acestui an, când comemorăm trei zeci de ani de minciună națională, dezbaterile nesfârșite și sterile despre “revoluția furată” au scos la iveală cei mai agresivi agenți de intoxicare, habarniștii guralivi. Cel mai periculos dintre aceștia s-a dovedit a fi Klaus Werner Iohannis.
Ca și Traian Băsescu înaintea sa, președintele reales, Werner, a confiscat mediatic revoluția română și a transformat-o în platforma ideală pentru palmarea incompetenței “Guvernului meu”. Maskirovka prezidențială însoțită de medalii, ședințe solemne, discursuri sforăitoare și depuneri de coroane, toate pe banii contribuabilului aburit, are darul de a prelungi agonia guvernării Orban, o bandă de oportuniști racolați de Securitate în vremurile bune sau aduși pe drumul cel drept de spionajul extern, în timpul Convenției Democrate sau sub mandatul lui Petrov. Spectacolul puturos pus în scenă la sfârșitul lui 2019 de Palatul Cotroceni sub bagheta lui Klaus nu a făcut decât să întineze memoria celor asasinați de instituțiile statului.
De trei decenii, victimele revoluției sau ale loviturii de stat din 1989 și urmașii acestora sunt batjocoriți de autoritățile române, indiferent de apartenența lor politică. Victimele comunismului și criminalii care au tras în popor rămân clasificați, în timp ce flori și lacrimi se usucă pe pietrele reci ale Cimitirului Eroilor din capitală și din piețele și locașele de cult timișorene. Părinți, frați și prieteni vin în fiecare decembrie să rememoreze și să își plângă în liniște dispăruții. Tot mai puțini cu fiecare an ce trece. Adevărul despre militaroizii care au tras în tineri se lasă așteptat, în timp ce magistrații se fac că lucrează.
UM 05440
Opinia publică trebuie să știe că cea mai mare parte a dosarelor referitoare la evenimentele din decembrie 1989 erau instrumentate de magistrați militari aflați pe statul de plată al criminalilor. În buza lui ’90, când debutaseră în forță dosarele Revoluției, orice magistrat militar purta asupra sa o legitimație de serviciu pe care scria UM 05440, nimic altceva decât indicativul Parchetului Militar. Ca urmare, atât procurorii militari anchetatori cât și judecătorii tribunalelor și ai curților de apel militare care ar fi trebuit să facă dreptate, erau plătiți din bugetul Ministerului Apărării Naționale. Făceau parte cu acte și bagaje din Armata țării care a tras în cetățenii pașnici și care, imediat după fuga familiei Ceaușescu de pe acoperișul CC, a ars tone de documente compromițătoare sau le-a transferat în hrubele de la Pitești. Majoritatea magistraților militari din dosarele Revoluției, primea salarii, indemnizații de hrană și îmbrăcăminte, grade, funcții și promovări exact de la cei pe care îi ancheta pentru crime împotriva poporului român. Oficial, instanțele de judecată militare aveau dublă subordonare, față de Ministerul Apărării Naționale și față de Ministerul Justiției. Practic, judecătorii militari erau și ei platiti de MApN și aveau parte de ordinele interne ale armatei privind norma de hrană și îmbrăcăminte.
În cele din urmă, Parchetul Militar a ajuns ordonator secundar de credite, devenind independent financiar de MApN. Dar era prea târziu. Răul era făcut. Dosarele Revoluției și ale Mineriadelor, deschise în anii ’90 sunt nule de drept. În noile condiții, noul ordonator de credite ducea lipsă de contabil, iar procurorii aveau nevoie de urgență, de bani pentru delegații și deconturi. Așa că l-au găsit pe Eugen Bejinariu proaspăt disponibilizat din direcția logistică a generalului Traian Leon Dafinescu tatăl cunoscutei actrițe Cezara Dafinescu. De aici apetitul ulterior al doamnei pentru UNPR. În perioada aceea, Bejinariu făcea parte din antrajul apropiat, chiar foarte apropiat, al fostului premier Adrian Năstase și fusese coleg cu Gabriel Oprea și Florin Radici. Dar aceasta este altă poveste.
Revoluția de sub bocancii MApN
Situația de “conflict de interese” din dosarele revoluției române s-a perpetuat sub toate guvernările postdecembriste. Adevărul despre crimele revoluției a fost închis la secret de complicii criminalilor din conducerea MApN. Personaje importante în ecuația manipulării, despre care astăzi se vorbește foarte puțin sau deloc, sunt cei care au împiedicat anchetele și au defrișat dosare prin legi și ordine circulare secrete. Anchetele din dosarele Revoluției și ale Mineriadelor, instrumentate începând cu 1990, au avut un parcurs sinuos vreme de trei decenii, sfârșind pe masa CEDO ale cărui instanțe au constatat după atât amar de vreme că nu s-a făcut anchetă. Ba s-a făcut ! Au fost identificați făptași și au fost condamnați niște țapi ispășitori.
Ca dovadă că în dosare a ajuns numai ce trebuie, stă ordinul circular secret nr. 522 din 19.11.1997 emis de Marele Stat Major al MApN, sub semnatura generalului Constantin Degeratu. Ordinul confirmă intervenția brutală și ilegală a MApN în actul de justiție. Așa s-a călcat în picioare adevărul revoluției române. Cu bocancii. Ordinului 522/1997, prin semnătura generalului Constantin Degeratu, secretar de stat și șef al Marelui Stat Major la acea vreme, suspenda temporar” dreptul tuturor angajaţilor din subordinea SMG, militari sau civili, de a furniza (presei sau organelor de anchetă) informaţii cu privire la activitatea proprie sau a altor persoane pe timpul evenimentelor din Decembrie 1989″. Orice persoană care dorea sau era chemată de magistrați să depună mărturie şi făcea parte din organigrama Ministerului Apărării Naţionale, trebuia să ceară mai întâi aprobarea ministrului. Aşadar, ministrul Apărării decidea cine depune sau nu mărturie despre crimele Revoluţiei. Din motive de secretizare, documentul semnat de generalul Degeratu, un act de intimidare oficială la adresa martorilor, a rămas secretizat. Generalul Constantin Degeratu, scos basma curată în dosarele revoluției de la Cluj, punea talpă justitiției sub mandatul celui mai democrat președinte al românilor, Emil Constantinescu. Câțiva ani mai târziu, semnatarul Ordinului 522/1997 avea să fie prețuit și promovat de clanul portocaliu ajuns la putere în România, în funcția de de consilier de stat la Departamentul Securității Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale a lui Traian Băsescu.
Demisia unui procuror al Republicii
Ca dovadă că nu toți magistrații vremii au înghițit gălușca aruncată de conspiratorii cu epoleți stă demisia fostului procuror Valer Marian, publicată în revista „Expres” nr. 28, din 2 august 1990. Vă prezentăm un fragment din demisie, un adevărat rechizitoriu la adresa noilor stăpâni ai României postdecembriste :
” DEMISIONEZ DIN FUNCŢIA DE PROCUROR AL REPUBLICII, PENTRU URMĂTOARELE MOTIVE:
1. Modul defectuos de organizare şi desfăşurare a cercetărilor şi proceselor penale privind evenimentele din cursul lunii decembrie 1989 precum şi lipsa de cooperare şi obstrucţiile făcute în acest sens de către organele şi instituţiile asupra cărora planează dubii, în special de către SRI (care are în componenţa sa majoritatea lucrătorilor din fosta securitate), poliţie, USLA, agenţia TAROM, dar şi de către unele cadre ale armatei, prin reticenţa manifestată faţă de organele de anchetă în aflarea adevărului (refuzul foştilor lucrători de securitate reîncadraţi în SRI de a da declaraţii sau de a oferi date organelor de anchetă în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 ca urmare a unui ordin dat în acest sens de către şeful SRI Virgil Măgureanu, lansarea de diversiuni şi intoxicări sub aspect probatoriu, emiterea unor acte false, proferarea de ameninţări directe sau insidioase la adresa unor membri ai organelor de anchetă etc.).”
Sesizând făcătura, Marian, unul dintre tinerii procurori delegați să ancheteze evenimentele din ’89, își dădea demisia în semn de protest, refuzând să fie doar o unealtă în mâinile pătate de sânge ale Parchetului General, Armatei și SRI, instituții care aruncau praf în ochi oamenilor. Ulterior, jurnalistul și senatorul Marian a dezvăluit o seamă de amănunte din culisele anchetei oficiale. A trebuit să treacă un sfert de veac până la confirmarea celor spuse de fostul procuror. Printre fragmentele concluziilor Comisiei Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, publicate de ziaristul Victor Roncea se aflau și paragrafe copiate din dosarele instrumentat în 1990 de procurorul Valer Marian.
Ca să aveți cât de cât o idee despre modul în care au fost tratate pe parcursul anului 1990, anchetele penale în cazul asasinatelor comise de instituțiile militarizate ale statului român, trebuie să știți că, imediat ce concluziile anchetatorilor se conturau, șefii Parchetului General de la acea dată cerneau grâul de neghină. Unul dintre magistrații implicați în instrumentarea dosarului “Sibiu”, în 1990, povestește că a fost chemat de șefii săi la București și obligat să predea temporar lucrarea penală. Magistratul ancheta o intervenție externă dubioasă din seara de 20 decembrie 1989, de pe aeroportul din Sibiu, care implica un avion Rombac 1-11. “Domnu procuror, lăsați-o mai moale. Luați o pauză. Uitați, stați la hotel în București, s-au deschis cluburile de noapte. Relaxați-vă !”, i-au spus șefii magistratului. După câteva săptămâni, din dosarul depus temporara rămăseseră coperțile și 2-3 pagini nesemnificative. Pe coperta din față, cineva notase cu grijă un vechi îndemn bolșevic: Vă rugăm, adânciți !
Eduard Ovidiu Ohanesian
