Povestea băncilor prin ochii unui spion – Patria S.A.– II

Tweet

Continuăm să vă prezentăm memoriile bancherului Emilian Traian Andreescu, referitoare la sistemul financiar-bancar din anii ’90. Fostul spion extern al Departamentului de Informații Externe povestește cu lux de amănunte cum a pornit demersurile pentru înființarea băncii Patria S.A, mai cunoscută ca Banca Armatei. Proiectul a înaintat greu, s-au făcut primele documente și sondaje în cadrul armatei, apoi în tot sistemul de apărare, MAI, SRI, SIE, STS, SPP. Șeful SRI, Virgil Măgureanu s-a opus.

Pe aeroport, în iulie, exact când a fost în China tovarășul Iliescu, în 1996, ca președinte al României, Tinca spune :

-Băi Milică, poți ? Hai cu mine la minister, că am mașină…

-Băi neică, eu am mașina mea… Aveam mașina mea, de consilier de la bancă.

-Vin în spatele tău.

Ei au mers cu antemergător, că aveau pe vremea aia Daewoo, mai elegantă, Nubira, d-alea negre, făcute special pentru șmecheri. Urma să mergem la minister să discutăm speța.

Tinca mi-a spus :

– M-a mai ajutat unul de la voi.

-Cine  ?

-Păi, Enea.

Colegul meu de grupă din facultate. Toți se dădeau mari bancheri, dădeau sfaturi pe atunci, dar nu aveau competența obiectivă. Erau pe alte domenii de activitate. Eu făcusem Bankcoopul, făcusem bănci. Eram pe meserie, eram consilierul președintelui provizoriu. Mă luaseră din finanțe tocmai pentru competența mea. Ne-am dus în minister cu domnul ministru. Când am intrat pe poartă acolo eram deja consilierul ministrului. Cu numele, fără să iau niciun ban. Intrăm în biroul ăla, făcut de Ilie Ceaușescu ( credea că o să fie al lui). Atunci am văzut și eu biroul ministrului, uriaș, mare, superb. Gândiseră clădirea chinezește. Așa, să impună. Acolo trebuia să fie Ilie Ceaușescu, dacă ar fi fost să fie ministru apărării. După aia venea antecamera. După aia, în partea opusă, sala de consiliu. Mai avea, mă rog, camera de odihnă. Pe culoar era șeful statului major. Asta era aripa de protocol a ministerului, etajul întâi, aia unde sunt toți domnitorii. Statul major  pe altă ușă. Ministrul e politic, armata e cu statul major. Ăla conduce de fapt.

Consilier prin gentlemen’s agreement

Discuția cu Tinca a fost scurtă. El era ministru. Nu se pricepea.

-Băi Milică. În timpul acesta pune mâna pe telefon și îl cheamă pe Cioflină în birou.

-Uite domnul consilier Andreescu poate să ne ajute.

Îl cheamă și pe șeful de cabinet :

-Cheamă-l pe Corhăneanu din Drumul Taberei. Să vină-ncoace.

Și mă rog, toți șmecherii de atunci, din conducerea armatei, care erau atunci. Și vin ăștia rapid, în cinci minute au fost acolo. Eu cu Tinca nu am discutat prea mult.

-Vezi ce faci cu ăștia. Dacă vrei să mă ajuți, bine.

Efortul meu cu el a fost un gentlemen’s agreement. Și aici am luat-o în barbă. Gentlemen’s agreementul a fost numai de partea mea, a lui Tinca nu. Eu nu am făcut nimic decât niște documente scrise, ulterior confirmate de el. Nu a fost un contract de facto între noi. Deci, din punct de vedere moral, ei s-au folosit de mine, de efortul meu intelectual, de proprietatea mea intelectuală. Le-am făcut toate documentele pentru bancă și m-au lăsat în curul gol. Cam asta a fost.

Cioflină, foarte amabil, foarte interesat, m-a trimis la Direcția Financiară a Armatei unde m-au primit Corhăneanu și Ouatu, în biroul directorului Direcției Financiare a Armatei, acolo fiind numai generali și amirali cu grade mari. Erau numai ofițeri de la direcțiile tehnice ale armatei, responsabili cu partea economică. Toți erau adjuncți. Generalul Corhăneanu era șeful, Ouatu era primul lui adjunct. El făcea bilanțurile, era omul de bază. Corhăneanu a murit de infarct și l-au înaintat post-mortem la gradul de general-maior. La un an când a fost comemorarea, am fost și eu. S-a făcut parastats la Haiducul, hotelul ăla din Drumul Taberii. Mai erau colonelul Marinescu și unul Dimulescu, directori adjuncți. Ei aveau în subordine, pe linie ierarhică, toți locțiitorii cu logistica  la nivel de mari unități. Ei erau vârful piramidei militare, care aveau în planul lor de logistică toți locțiitorii de logistică ai marilor unități. Și ăia la rândul lor, tot așa, până la unitatea cea mai mică, locțiitorii cu logistica ai comandanților, până la ultima companie independentă. Ei erau vârful vârfului.

Eu nu eram investit oficial, dar aveam pe funcție de consilier al lui Tinca, o funcție uriașă, peste ei, o funcție ad-hoc, fără ordin, fără nimic. Pe bază de vorbe, în cinci minute.

Înțelegerea cu Tinca de la bun început a fost dacă eu fac banca, devin președintele ei. Aici mai intervenea un lucru important. Cu ăia la masă, am discutat de principiu militărește, fiind și eu militar, punctual, un plan de acțiune care urma să fie prezentat ministrului cu termene precise, cu sarcini ca la armată, cu răspunderi. Cu etape. Și urma ca până în luna septembrie, banca să fie gata. Eu mă angajam în problema cea mai importantă. Documentele tehnice trebuia înaintate Băncii Naționale. Studii de fezabilitate, contracte…, statut, un dosar întreg, baza băncii. Documentația trebuia înaintată Băncii Naționale, respectiv Direcției de Reglementări Bancare,apoi ei, Consiliul de administrație al BNR, propuneau dacă să aprobe sau nu înființarea Băncii X….

Armata vrea

Bun. Și pe lângă asta, documentele. Pentru etapele premergătoare, trebuia un comitet de inițiativă. Urma ca Tinca să fie propus președinte al acestui comitet. După el venea în ordine ierarhică, în ordine firească, ceilalți funcții în minister. Banca trebuia să fie a sistemului de apărare. Banca trebuia să fie în principial o bancă privată, nu a armatei. Nu era Banca Armatei domne’ ! Era o bancă privată, dar la care acționarii principali urmau să fie persoane din sistemul de apărare națională, rudele și familiile lor ca acționari, precum și instituțiile economice ale armatei. Care veneau și ele în funcție de posibilități, cu o anumită sumă la capitalul social al băncii, care urma să fie o bancă solidă. Scopul acestei bănci era următorul : să asigure pentru armată finanțarea programelor militare de atunci, tancul românesc, Bizonul, care se făcea cu turcii și altele. Banca asta putea să finanțeze armata, în cadrul acționarilor fiind industriile de apărare. Atunci era o industrie de apărare destul de solidă în România. Nedistrusă încă. Ăia veneau și ei cu bani și aveau dublu rol de acționari și de beneficiari ai creditelor.

Le-am dictat acest program. Au chemat niște locotenenți-colonei, scribii. Tot ce a fost acolo a fost propus de mine.

-Sunteți de acord tovarăși ?

-Păi da.

Ce să zică altceva ? Eu aveam competența obiectivă. Tehnicianul bancar.

-Aveți la programul ăsta vreo obiecție ?, i-am întrebat.

-Nu.

Le-am dictat-o ca la copii. Ei doar au scris-o și au bătut-o la mașină. Și treaba lor, i-au dat-o lui Tinca. După un număr de zile mă cheamă Tinca.

I-am spus :

-Excelență, eu nu-mi pierd timpul. Ori o facem banca, ori nu o facem. Voi începeți în octombrie alegerile și eu pierd timpul.

Problema numărul unu era adunarea capitalului social. Tinca a început să dea din colț în colț. Că hâr că mâr.

-Stai mai întâi să trimit eu pe ăștia de la direcție, că am eu în minister o direcție de sondaje. Să facă niște sondaje. Să vadă dacă le convine, spunea Tinca.

Am chemat băieți isteți. Ai lor. Ofițeri, statisticieni, d-ăștia care au făcut sondaje în cadrul marilor unități ale armatei. Armata a întâia, a doua, a treia, a patra. Și a rezultat din sondaje că Armata vrea.

Căderea Bancorex, o paranteză 

Și s-au făcut sondaje și la alte instituții. În bancă urmau să intre MAI, SRI, ăștia din sistemul de apărare. Tovarășul Măgureanu voia să-și facă șușaneaua cu banca lui, Columna. El nu s-a băgat în asta. Au discutat ei, la nivelul lor. Acolo ei hotărau cine vine. N-aveam eu treabă. Eu trebuia să le fac banca, tehnic. Președintele ei urma să o administreze, pe baza legii bancare. S-au făcut liste cu comitetul de inițiativă, cu membri fondatori. Au lăsat pentru instituțiile astea locuri libere, iar sereiul nu l-au mai pus, pentru că nu a vrut ăsta. El avea în lucru Columna. Eu nu aveam de unde să știu. Eu m-am ocupat de probleme pur tehnice. Dar istoria dovedește că asta a fost. Nu știam că va apărea o bancă Columna. STS-ul venea și SPP-ul. Tot ce era sistemul de apărare, inclusiv Ministerul de Interne. Adică, toate instituțiile care veneau să ceară credite peferențiale de la Bancorex, tot pentru scopuri sociale. Acolo nu a fost vina lui Temeșan, ci tot ei politic.

Tărăcilă care era la interne și ăștia i-au impus în Consiliul de Administrație lui Temeșan să dea o anumită cotă lunară. Și când veneau aprobările, venea o listă. De exemplu, Ministerul de Interne, țin minte că la cadre în ’90, era un colonel Roman. El trimitea lunar, în cadrul plafonului  aprobat de Bancorex pentru Interne, o listă cu cine spunea Ministerul de Internele să primească bani. Temeșan nu aproba. Șefa lui de cabinet, Olguța, care acum, este șefă de cabinet a președintelui Băncii Feroviare de pe Popa Tatu. Aia avea o ștampilă, d-asta cum se pune la șefii mari, cu specimenul de semnătură a lui Temeșan, al președintelui băncii, și o punea pe listele alea. După aceea se ducea la serviciul ăla special, unde o puseseră pe madam Horotan [n.r. Augusta soția spionului Gheorghe Horotan din SUA], care era bancheriță. Lucra în Bancorex, pentru că era ofițereasă, ea se ocupa ca să nu aibă oricine acces la dosarele de credit cu datele personale ale ofițerilor. Era un serviciu mai secret, pentru ăștia. La Bancorex ideea era să-și facă o bancă proprie privată, nu de stat, dar în care principalii acționari fiind militari, era sub controlul lor indirect și a acționarilor, întreprinderile economice ale armatei sau ale SIE, ale SRI. Își făcuseră firmele lor pentru autofinanțare. Cum era la SRI. Generalul Gioni Popescu, (gorjean de-al nostru). Știi că era în anii ’90  director acoperit la CENTROCOOP, la depozitele din Uranus ? Acolo s-au făcut bani mulți. Chestii complexe, nu-i așa de simplu.

Vizite la SIE și la SPP

Revenim la banca noastră. Ce spun eu este chestie de istorie, punct cu punct. Tinca ăsta era indecis, cum era firea lui.

-Băi Excelență, nu-mi freca mie timpul, zic. Eu nu-mi puteam lăsa banca, pâinea mea.

Eu asta am făcut-o pe timpul liber și pe efortul meu privat. Eu eram slugă la Bancorex, nu eram de capul meu. De acolo păpam banii.  O aveam pe nevastă-mea bolnavă acasă, probleme sociale grave, ale mele. Am muncit de mi-au sărit capacele să-i fac studiu. Ăsta se analizează de specialiștii Băncii Naționale, pe indicatori de eficiență. Acolo faci proiecția activității economice pe baza capitalului social.

M-a trimis să explic mai întâi. M-a trimis la DIE [n.r. SIE]. M-au primit doi. M-a primit Talpeș. Am fost în Batiștei la SIE. Am fost în biroul directorului economic al SIE, gorjean de-al nostru, Nănescu. Reactivat după ’90. A murit, Fusese pensionat înainte de 1989. M-a primit în fostul birou al lui Pacepa, unde e Înalta curte acum. Nănescu, și a venit și Talpeș acolo. Am fost la Parlament, unde era SPP-ul. Am discutat cu toți din conducerea de atunci a sepepeului.

-Da domnu’ consilier, vrem și noi să venim.

Discutau între ei pe telefoane. Eu m-am dus doar cu partea de prezentare a băncii. Ei discutaseră la nivel de conducere. Ddacă Cioflină a zis da, îți dai seama că … Eram oficial, dar nu eram oficial, pentru că banca era în curs de constituire. Eram însoțit de reprezentanții Direcției Financiare a Armatei.

Eduard Ovidiu Ohanesian

Documentele inițiale ale Băncii Patria S.A. – numele demnitarilor și ofițerilor implicați.