Un rechizitoriu securisto-pompieristic al Revoluției(II)
Așadar, prin rechizitoriul emis în dosarul Revoluției din 1989 procurorii militari rescriu istoria României după canoanele Securității. În decembrie 1989 ar fi avut loc o lovitură de stat, care a fost denunțată de însuși Nicolae Ceaușescu cu ocazia procesului de la Târgoviște. Sugestiv este că, încă înainte de declanșarea evenimentelor din România, Ceaușescu a calificat drept lovituri de stat schimbările politice produse în RDG, Polonia și Bulgaria afirmând că acestea au fost organizate cu sprijinul plevei societății și cu sprijin străin (din URSS, SUA și Europa Occidentală). Vina pentru morții și răniții de după fuga Ceaușeștilor revine în exclusivitate grupului preconstituit condus de Ion Iliescu și capilor Armatei. Securitatea a fost cuminte, l-a abandonat pe dictator și a sprijinit revoluția. Procurorii militari concluzionează că în decembrie 1989 nu au existat teroriști, și cu atât mai mult teroriști-securiști, și nu a fost dovedită nicio implicare militară străină. Aceștia acuză că procesul Ceaușeștilor a fost simulat, înscenat, invocând că a fost încălcată Constituția RSR, care nu a fost abolită, și că acestora nu le-au fost respectate drepturile procesuale elementare. Mulți interpretează această alegație a procurorilor militari drept un semnal pentru reabilitarea lui Ceaușescu.
Rechizitoriu supervizat de doi procurori ceaușiști
Astfel de alegații devin explicabile prin prisma faptului că Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data emiterii rechizitoriului Revoluției, și generalul magistrat Gheorghe Cosneanu, șeful Secției Parchetelor Militare, care a confirmat rechizitoriul, s-au aflat de cealaltă parte a baricadei în decembrie 1989. Lazăr și Cosneanu activau atunci în procuratura comunistă, primul la Alba Iulia iar cel de-al doilea la Caransebeș. Din această postură au colaborat cu Miliția și cu Securitatea până la răsturnarea lui Ceaușescu și este posibil să fi fost implicați în represiune în 1989. Lazăr și Cosneanu au fost colegi de an și de cameră în timpul studiilor la Facultatea de Drept a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, pe care au absolvit-o în 1981. Gheorghe Cosneanu a fost în perioada respectivă directorul căminului studențesc al Universității Babeș Bolyai, calitate în care verifica dacă studenții cazați în cămin se prezintă la cursuri, precum și dacă fac chefuri sau ascultă posturi străine. În această funcție Cosneanu trebuia să fi avut tangență cu Securitatea. După absolvire Lazăr a devenit procuror la Procuratura locală Alba Iulia, iar Cosneanu a ajuns procuror la Procuratura locală Caransebeș. Recent a fost devoalat faptul că Lazăr a colaborat cel puțin informal cu Securitatea, făcând jocurile acesteia în calitate de procuror care a condus comisia de liberări condiționate în cazul unor deținuți politici din penitenciarul Aiud (ca Iulius Filip).
După ce a devenit procuror general al României în aprilie 2016, Augustin Lazăr l-a promovat pe colegul și amicul său Cosneanu în funcția de șef al Secției Parchetelor Militare din PICCJ și l-a însărcinat să finalizeze dosarele istorice ale Revoluției din decembrie 1989 și Mineriadei din iunie 1990. Dosarul Mineriadei a fost finalizat cu rechizitoriu în iunie 2017, dar, așa cum am arătat, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat recent neregularitatea rechizitoriului, a anulat toate probele administrate în cursul urmăririi penale și a dispus restituirea cauzei la PICCJ, Secția Parchetelor Militare. Rechizitoriul din dosarul Revoluției a fost emis în data de 5 aprilie 2019 și este semnat de colonelul magistrat Cătălin Ranco Pițu, procuror șef al Biroului de urmărire penală din cadrul Secției Parchetelor Militare. Procurorul Pițu a fost adus la București în acest scop de către șeful Secției Parchetelor Miitare, generalul magistrat Georghe Cosneanu, care l-a promovat de la Parchetul Militar Timișoara, unde i-a fost șef într-o perioadă anterioară. La scurt timp după delegare, generalul Cosneanu l-a numit în funcția de șef al Biroului de urmărire penală din Secția Parchetelor Militare. Autorul unui astfel de rechizitoriu trebuia să fie neapărat un om de încredere și acesta trebuia să fie stimulat și cointeresat.
Posibila implicare a procurorului Cosneanu în represiune
După cum se vede, Augustin Lazăr și Gheorghe Cosneanu nu au ținut cont în analiza evenimentelor din decembrie 1989 de revoltele anticeaușiste care au avut loc atunci în aria lor de competență teritorială. În data de 21 decembre 1989, cu o zi înainte de răsturnarea dictaturii ceaușiste, în orașul Cugir din județul Alba și în orașul Caransebeș din județul Caraș-Severin au avut loc revolte soldate cu morți și răniți în urma represaliilor declanșate de lucrători de miliție și de securitate, nu de armată. Cugirul și Caransebeșul au fost primele orașe eliberate de comunism după Timișoara, în acestea declanșându-se manifestații anticeaușiste înainte de cele din București, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș. Ambele localități au primit ulterior titlul de oraș-martir.
La Cugir manifestația de protest a început în dimineața zilei de 21 decembrie 1989, fiind generată de vestea că un student originar din localitate a fost împușcat mortal la Timișoara în zilele precedente. Sute de manifestanți au protestat în fața sediilor locale ale PCR și Miliției. La un moment dat, din sediul Miliției, în care se aflau și ofițeri de securitate, s-a tras asupra manifestanților, fapt ce a înfuriat și a dezlănțuit mulțimea, care a dat foc clădirii. Au fost răniți peste 40 de manifestanți dar, concomitent, au fost linșați șeful Miliției orășenești Cugir și un subofițer din subordinea sa, care au fost loviți cu corpuri contondente, stropiți cu benzină și arși de vii. Pentru uciderea celor doi lucrători de miliție au fost trimiși în judecată în 1999, după aproape zece ani, de către PICCJ patru participanți la evenimente, care au fost condamnați la pedepse între 10 și 13 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. În perioada anchetării și trimiterii în judecată a acestora, Augustin Lazăr era procuror șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din PICCJ. Inculparea și condamnarea celor patru a fost interpretată de către asociațiile de revoluționari drept o răzbunare în timp din partea fostelor organe de represiune.
La Caransebeș, în jurul amiezei din 21 decembrie 1989, au protestat în fața sediilor locale ale PCR și Miliției sute de manifestanți care au cerut eliberarea a patru tineri muncitori arestați pentru că au răspândit manifeste și au scris lozinci anticeaușiste în zilele precedente. Lucrători de miliție și de securitate au tras asupra manifestanților, rezultând un mort și 13 răniți. Mulțimea înfuriată a incendiat în seara zilei respective sediile PCR, Miliției, Procuraturii și Judecătoriei. În acest context au fost reținuți 21 de manifestanți la Caransebeș. Generalul magistrat Gheorghe Cosneanu, șeful Secției Parchetelor Militare, era procuror la Procuratura locală Caransebeș în perioada respectivă. Conform unei plângeri formulate în 2018 de Asociația „Erori Judiciare” din Arad, procurorul Cosneanu ar fi fost implicat în represiune în 1989, imputându-i-se că ar fi arestat 15 persoane nevinovate, care au fost eliberate câteva zile mai târziu. Devine imperios necesar ca această acuzație să fie elucidată pentru acuratețea și credibilitatea rechizitoriului.
Evenimentele de la Cugir și Caransebeș sunt prezentate trunchiat și tendențios în rechizitoriul Secției Parchetelor Militare, accentuându-se că forțele de ordine ar fi fost provocate de elemente turbulente, chiar de infractori de drept comun, și acestea ar fi tras în legitimă apărare. Din rechizitoriu transpare și un reproș la adresa revoluționarilor din Cluj-Napoca și Sibiu că ar fi provocat forțele de ordine în 21 și în 22 decembrie 1989. Militarii sunt căinați că se aflau într-o stare de tensiune în urma stării de alarmă declanșate în 17 decembrie 1989.
Multe evenimente cheie neelucidate
Procurorii militari nu au lămurit mai multe aspecte care ar putea constitui adevărate chei ale evenimentelor din decembrie 1989. De exemplu, nu au clarificat cine a tras asupra manifestanților din Sibiu, Cluj-Napoca și București în 21 decembrie 1989 din sau de pe clădiri (hoteluri, restaurante, turle de biserici, apartamente probabil conspirative), în timp ce armata executa foc de avertisment sau foc direct, provocând morți și răniți. La Sibiu, în timp ce armata executa foc de avertisment în Piața Mare, s-a tras asupra manifestanților din clopotnița bisericii luterane, fiind rănite șase persoane dintre care una a decedat. La Cluj-Napoca, în timp ce armata trăgea în Piața Libertății, s-a tras și dinspre hotelul Continental, iar în zona Astoria s-a tras și dintr-o clădire situată pe malul Someșului. În București, în timp ce armata executa foc de avertisment în zona Intercontinental, s-a tras asupra manifestanților de pe restaurantele Dunărea și Pescarul conform declarației martorului Dan Iosif, liderul revoluționarilor de la baricadă. În rechizitoriu nu se pomenește de implicarea Miliției în represiune în 21 decembrie 1989, deși au existat dovezi în acest sens la București, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu-Mureș.
Nu s-a clarificat nici cine au fost indivizii îmbrăcați în combinezoane negre care au tras în 22 decembrie 1989, în jurul prânzului, după fuga Ceaușeștilor, de pe clădirea policlinicii situată lângă sediile Miliției și Securității, asupra UM 01512 (Școala de ofițeri de infanterie) din Sibiu, împușcându-l mortal în frunte pe soldatul aflat de gardă la poarta unității (Mitiți Dumitru din Negrești Oaș). Procurorii militari nu au elucidat nici episodul cheie petrecut în seara zilei de 22 decembrie 1989, după lăsarea întunericului, în Piața Palatului. Aceștia nu au reușit să stabilească dacă și cine a tras din Biblioteca Centrală Universitară, din Palatul Regal (denumit atunci Palatul Republicii) și dintr-un bloc din apropiere, provocând o adevărată canonadă de pe tancurile și TAB-urile Armatei. Autorii rechizitoriului au ales să disjungă acest episod care este esențial în stabilirea existenței unor teroriști fideli lui Ceaușescu după fuga sa.
Autorii rechizitoriului bagatelizează și cazul avionului Rombac care a aterizat la Sibiu, unde era prim-secretar PCR Nicu Ceaușescu, în seara zilei de 20 decembrie 1989, după întoarcerea lui Ceaușescu din Iran. Controversa a apărut pentru că, doar la acea dată, cursa București-Sibiu a fost efectuată cu o aeronavă Rombac, care avea 112 locuri, în locul uzualei aeronave AN 124, care avea 54 de locuri. În rechizitoriu se conchide că motivul înlocuirii a fost unul determinat de faptul că aeronava Rombac era mai încăpătoare, astfel încât au putut fi transportate toate pachetele trimise din străinătate, mai ales din Republica Federală Germania, rudelor aflate în zona Sibiu. Întâmplarea face că, în calitate de procuror în Comisia guvernamentală de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, am efectuat investigații legate de acest zbor controversat, care contrazic versiunea din rechizitoriu. Cu aeronava Rombac s-au deplasat atunci la Sibiu 91 de pasageri. În partea din față a aeronavei s-au aflat 31 de pasageri care aveau domiciliul în Sibiu sau în județe învecinate (Alba, Hunedoara). În partea din spate, care era despărțită de o perdea, s-au aflat 60 de pasageri, care figurau majoritatea cu domiciliul în București sau în județe ca Vâlcea sau Arad.
Conform unor angajați ai Tarom care au asistat la îmbarcare, cei 60 de pasageri erau relativ tineri, atletici, tunși scurt și îmbrăcați în treninguri. Mulți dintre aceștia vorbeau cu accent moldovenesc. Cu ocazia procedurii de identificare la ghișeu, unuia dintre ei i-au căzut din borsetă trei acte de identitate cu aceeași poză dar cu nume diferite. Verificând domiciliul celor 60 de pasageri, am constatat că majoritatea erau sedii de întreprinderi sau de instituții din București. Rețin că unul dintre acești pasageri figura cu numele Mandravela Ion, cu domiciliul într-o localitate din județul Vâlcea, dar în urma verificărilor efectuate, am aflat că în localitatea respectivă nu a existat niciodată vreo persoană cu numele Mandravela. Am transmis informațiile obținute și probele administrate la Parchetul General, dar nu s-a dorit aprofundarea anchetei, motiv pentru care am demisionat.
Posibila influență a unui general prezidențial
Este evident că asupra rechizitoriului Revoluției din decembrie 1989 și-au pus amprenta viziunile fostului procuror general Augustin Lazăr și generalului magistrat Gheorghe Cosneanu, șeful Secției Parchetelor Militare, care activau atunci în procuratura comunistă și au avut diverse forme de colaborare cu organele de represiune ale Miliției și Securității. Nu este exclus ca aceștia să fi fost influențați asupra modului de prezentare a evenimentelor din decembrie 1989 de bunul lor amic Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază, cu care au avut obiceiul să se întrețină la ședințe comune de refacere organizate la piscina și sauna SPP. În funcția de șef al SPP din 2005, generalul Pahonțu a devenit în ultimii doi ani omul de încredere al președintelui Kaus Iohannis, jucând după unii rolul generalului Florian Coldea pe lângă fostul președinte Traian Băsescu.
Generalul Pahonțu a participat la represiunea din decembrie 1989, când era ofițer în trupele de Securitate din cadrul Ministerului de Interne. Potrivit unui fost șef de-al său, Pahonțu s-a remarcat în formațiunea de intervenție denumită Scutul, care a intervenit prima împotriva manifestanților din Piața Univesității din București, atât în 21 decembrie 1989 cât și în 13 iunie 1990. Timp de 30 de ani nu s-a obosit niciun procuror să-l întrebe pe Pahonțu ce a făcut în zilele de 21 decembrie 1989 și 13 iunie 1990. În concluzie, rechizitoriul emis în dosarul Revoluției din decembrie 1989 este mai mult o însăilare securisto-pompieristică. Va trebui să mai așteptăm mulți ani pentru aflarea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989. Păcat de sângele vărsat!
Valer Marian