BREAKING NEWS

Revoluția mea

Zilele trecute, televiziunile de mare rating au produs o nouă senzație. Spectacol total cu fostul procuror militar, Cătălin Ranco Pițu, “deținătorul” secretelor ascunse în dosarul Revoluției din 1989. Prin “dezvăluirile” sale, vedeta Crăciunului 2023, Pițu, vrea să ne convingă că mass-media este mai credibilă decât justiția. Deși susține cu tărie că, în Decembrie ’89”, Armata și Gărzile Patriotice au tras în popor și au dezinformat, că pot fi identificați cu precizie criminalii, în dosarul principal al revoluției au fost trimiși în judecată trei inși, dintre care numai unul este ofițer MApN. Realizatorii emisiunilor senzaționale îl întreabă pe rezervist orice, evitând să discute despre neînceperea urmăririi penale împotriva personajelor sinistre de care vorbește. Ordinul secret nr. 522/1997 emis de Statului Major General (SMG) al MApN poate fi un răspuns la întrebările nespuse. Pe scurt, la data de 19 noiembrie 1997, generalul Constantin Degeratu, în calitate de şef al SMG, a suspendat temporar “dreptul tuturor angajaţilor din subordinea SMG, militari sau civili, de a furniza (presei sau organelor de anchetă) informaţii cu privire la activitatea proprie sau a altor persoane pe timpul evenimentelor din Decembrie 1989″. Degeratu nu a fost anchetat pentru acest abuz, ba nici măcar audiat. La vremea aceea, magistrații militari care au anchetat evenimentele făceau parte din Armat pe care o anchetau. Că doar de la criminali își luau banii, gradele și uniformele. O mână de oameni și-au dat silința să le facă dreptate victimelor. Fostul procuror militar, Dan Voinea, a trimis în judecată câțiva pioni importanți din ecuația crimei. Condamnări, achitări, mușamalizări. Unii sunt trimiși în judecată doar la presiunile CEDO. Alții, niciodată.

Avocatul Antonie Popescu, cel care a ținut în viață, de peste 30 de ani, spiritul dosarelor Revoluției, susține că faptele ucigașilor sunt imprescriptibile. Între timp, victimele “Forțelor Armate” și urmașii neconsolați ai acestora dispar din motive naturale. Popescu a făcut imposibilul și, în ciuda eforturilor autorităților române de a ascunde autorii crimelor, a stors de la magistrați rechizitoriul nr. 11/P/2014. Așa am aflat nume noi. De exemplu, despre prezența generalului STS Alexandru Grumaz, în focul evenimentelor, un personaj grobian, fost subsecretar de stat, adjunct al directorului STS și consul pe la MAE, am aflat de abia în rechizitoriul susmenționat. Tot de acolo am aflat și despre unitățile Armatei UM 02348 (cu unitățile din subordine, UM 02381 şi UM 02487 ), care se ocupau cu “propagandă specială la inamic” și război psihologic. Despre autospecialele din dotarea acestor umeuri am mai scris. Le-am văzut în acțiune în vara lui 1987 la Cluj Napoca și la Târgu Mureș. Cu ochii la Ranco Pițu, am rememorat bucuria și impresiile trăite în acele zile de foc. Despre Revoluția mea povestesc în continuare, așa cum a fost la ICE Felix Fabrica de Calculatoare Electronice. Practic, am ieșit la manifestație pe 22 Decembrie, dis-de-dimineață, împreună cu aproape toți colegii de muncă. Ne așteptau în poartă, directorul general al întreprinderii,Tănase, și o parte din activul de partid. Tovarășa Stanciu, secretara PCR pe fabrică, ne ruga să nu plecăm. Era prea târziu. După cum aveam să constatăm pe traseu, zăgazurile nemulțumirii erau eliberate. Ni s-au alăturat. pe drum, mii și mii de oameni din platformă,. Se striga “Libertate !” și “Jos Comunismul” ! Am tăiat Bucureștiul flancați de trupe de miliție și securitate, echipați regulamentar în costume de interveție, cu scuturi transparente și căști. Printre ei se ridicau falnice, țevile mitralierelor de calibru 14,5 din doatarea taburilor de cercetare cu două osii. Partidul mobilizase o imensă mașină de tocat oameni. Totuși, ziua în amiaza mare, militarii Securității nu au mișcat un deget. Undeva, pe lângă Palatul Regal, ne-a tăiat calea un cordon de militari, comandat de ofițeri în uniforme kaki. Armata poporului primise ordin să-l protejeze pe dictator de cetățenii furioși. Soldații în termen, înșirați în linie, tremurau ca niște frunze. La un moment dat, au tras în aer. S-a instalat panica. Lumea s-a culcat la pământ. Toți erau pe burtă, de parcă făcuseră armata la aceeași unitate. Unii au fărâmat vitrinele din apropierea hotelului Athenee Palace și s-au adăpostit. Câteva femei speriate au leșinat sau au făcut atacuri de panică. După focul de avertisment, curajoșii, nu mulți, s-au ridicat pe vine și au scanda “Libertate” ! Pe la prânz, lanțurile umane din centrul capitalei, braț la braț, ca în filmele propagandei bolșevice, măturau regimul național comunist. Epoca de Aur luase sfârșit. Aveam democrație originală.

La ICE Felix, șeful formațiunii gărzilor patriotice ( noi știam din liceu de PTAP) era un țăran semianalfabet, nea Popa, de la secția Ambalaj. La magazia de armament și muniție a Gărzilor Patriotice domnea altul, după chipul și asemănarea șefului. Nu știu dacă s-au eliberat arme cu buletinul s-au doar așa că ne cunoaștem din fabrică. Tipul de la magazie era la datorie. A împărțit uniforme militare, kalașnicoave și puști semiautomate cu lunete, faimoasele peseleuri. Urmăream cu sufletul la gură eliminarea cuplului Ceaușescu. Am simțit o ușurarea când i-au împușcat pe cei doi. Asiguram paza fabricii în trei schimburi, când Televiziunea Română a prezentat filmul artistic “E.T.” . Pentru prima dată, la postul public se vorbea liber despre Crăciun. Părea o altă manifestare a  libertății.După ce un angajat a scăpat arma pe podeaua secției “Microcalculatoare” și a comis un incident, magazionerul PTAP nu a mai eliberat muniție. Omul s-a rănit la braț. Glonțul eliberat din întâmplare a trecut printr-un geam de la panourile separatoare din secție și s-a înfipt în tavan. Omul a căpătat certificat de revoluționar. Șefa PCR pe secție, Viorica, miorlăia : ” Nu mă omorâți oameni buni. Am copii acasă.”Un subinginer exaltat, Corman, înfășurat în haine militare și arme ni s-a înfățișat cu două binocluri încrucișate la gât. Voia voluntari pentru Aeroportul Otopeni, scena unui mascaru al inocenților în noaptea de 23 Decembrie.  Noaptea, pe drum,  îmbrăcați în uniforme militare, echipați cu arme, și fără muniție. Eram ținte sigure. Magistratul Pițu are dreptate. Armata avea control deplin asupra țării, iar securiștii și nomenclatura PCR din eșalonul doi au preluat economia. După ’90, ICE Felix  a intrat în era democrației. Astăzi, faimoasa fabrică de calculatoare românești nu mai există. A fost feliată, falimentată și vândută pe bucăți. Câțiva foști angajați au făcut un profil pe Facebook și deapănă amintiri. Asta-i tot.

Eduard Ovidiu Ohanesian