BREAKING NEWS

Poetul care ne dezvăluie Regula timidității

Andrei Novac lansează în colecția Qpoem volumul de poezie „Regula timidității”

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, de la ora 18.15, la standul Editurii Paralela 45 din cadrul Târgului Internaţional de carte  Gaudeamus – 2016, va fi lansat în colecția Qpoem volumul Regula timidității, publicat şi tipărit la Editura Paralela 45 din Pitești, în 2016.

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună peqpoem_regula_timiditatii_novac_2016_coperta1_0 deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.

Călin Vlasie

Andrei Novac (n. la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu) este licen‏ţiat în istorie al Universită‏ţii de Vest din Timişoara. A colaborat cu majoritatea revistelor literare din România. A publicat volumele: Poezii (2000),Miez de talpă (2003), A nouăsprezecea inimă de înger (2003), Vârsta sării (2006), Locul în care întorc tramvaiele (2008), Aceiaşi (2011). Este prezent în mai multe antologii. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2009 şi al cenaclului Qpoem din 2016.

„Andrei Novac scrie o poezie care nu este, de fapt, o mască a timidită‏ţii, aşa cum sugerează titlul, ci un vehicul al meditaţiei şi al căutării unor înţelesuri ascunse. Nu e poezia unei mari explozii afective, ci, mai degrabă, a unei permanente sublimări a tensiunii existen‏ţiale, a exasperării mocnite, în nenumărate – dar nu repetate – sugestii ale absen‏ţei. Un agreabil ceremonial fără artificii al micilor tablouri personale, al momentelor evanescente, alcătuieşte nada cu care Andrei Novac îşi îmbie cititorul în poem.”

Răzvan Voncu

Andrei Novac: S-a născut în 1 iulie 1983, în Târgu- Jiu. Este licențiat în istorie al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie; al masterului pe Relații Internaționale și Integrare Euro- Atlantică, în cadrul Universității București, Facultatea de Istorie. Din iulie 2013, este doctor în filologie al Universității de Vest din Timișoara, cu teza, Generația 70, Cazul Valentin Tașcu, profesor coordonator Cornel Ungureanu. A publicat în majoritatea revistelor de cultură din România. Din mai 2009, este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele: Poezii, Editura Newest, Târgu- Jiu, 2000; Miez de talpă, Editura Eurostampa, Timișoara, 2003; A nouăsprezecea inimă de înger, Editura Eurostampa, Timișoara, 2003; Vârsta sării, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2006, cu o prefață de Valentin Tașcu; Locul în care întorc tramvaiele, Editura Timpul, Iași, 2008, cu o prefață de Liviu Ioan Stoiciu; Aceiași, Editura Brumar, Timișoara, 2011, cu o postfață de Cornel Ungureanu. Este prezent în mai multe antologii: Prima generație ultimul val, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2005; Maratonul de poezie și jazz, Etitura Tracus Arte, București, 2010,2011, 2012; Piper, scorțișoară, dafin, vanilie, Editura Brumar, Timișoara, 2014; POETES, VOS PAPIERS!, Editura Tipo Moldova, Iași, 2014. Antologia Festivalului Internațional de Poezie Porțile Poeziei, Reșița, 2011, 2012, 2013. Este promotorul și inițiatorul unor evenimente culturale care cuprind atât concerte de muzică și poezie, cât și al unor festivaluri de literatură.