Mohammad Munaf, file de poveste (I)
Pentru a înțelege mai bine cum a ajuns Mohammad Munaf al doilea terorist al României, trebuie să
ne întoarcem în timp, în anii ‘80 , când prin politica înțeleaptă a Partidului Comunist Român, universitățile țării au fost înțesate cu arabi dornici să-și cumpere diplome universitare cu dolari puțini. Responsabili cu spațiul arab în anii ’80 din partea Securității / Departamentul de Informații Externe, instructori și supraveghetori ai studențimii arabe erau arabistul Gheorghe Șerbănescu – nume conspirat Dobrogeanu, colonelul Luigi Ciulu și alții ca ei. Mulți învățăcei din spațiul arab instruiți de serviciile secrete comuniste s-au stabilit la noi legându-și familii și afaceri la limita legii, dar și mai mulți au plecat în țările de proveniență cu soții românce, unde au ocupat funcții imporante.
Adevăratele tunuri s-au dat în România tranziției, unde studenții străini de ieri, afaceriști astăzi, au reușit să
acumuleze averi impresionante peste noapte sub aripa protectoare a băieților cu ochi albaștri, dar și sub stricta lor supraveghere. Din această categorie fac parte cei mai celebri absolvenți străini de învățământ superior românesc, teroriștii Omar Hayssam și Mohammad Munaf, ambii condamnați la ani grei de temniță pentru diverse infracțiuni printre care și cea de răpire a trei jurnaliști români în Irak în 2005. Foștii colegi de facultate ai teroriștilor, ulterior parteneri de afaceri Raad Halool, Shamil Al Abadi și Mehdi Dulimli au și ei familii pe la noi, dar au interdicție de a intra în țară. În prezent, partenerul lor de afaceri murdare, trafic de influență și șantaj, Mohammad Yassin face subiectul dosarului 640/P/2014, fiind în prezent, în stare de arest. Astfel, trei din patru complotiști ai Răpirii din Irak, reuniți în data de 15 marite 2005 la sediul din strada Comana nr. 4 ( conform rechizitoriului din dosarul 540/D/P/2005 – pagina 13 ) se află după gratii. Jurnalista prezentă acolo cu aeeași ocazie este liberă. Încă.
Fondul problemei
Iată de ce intrarea României în organizațiile euro-atlantice nu a fost un drum pavat cu petale de trandafir. Protocoalele mai mult sau mai puțin secrete semnate de țara noastră cu viitorii aliați prevedeau desovietizarea, demilitarizarea și renunțarea la vechile parteneriate cu unele țări din spațiul arab devenite între timp subiectul luptei împotriva terorismului. Activitățile de devoalare și de conservare a agenturii arabe din România au culminat odată cu semnarea documentului PATRIOT Act, de către președintele american George Bush la 26 Octombrie 2001. Surse din serviciile secrete spun că, în același an, Consiliul Suprem de Apărare a Țării avea să emită o hotărâre clasificată ca secret de stat, prin care spionajul avea primea dispoziții să încalce orice lege în vigoare. Primiseră misiunea să monitorizeze prin toate mijloacele o listă de cel puțin 1000 de persoane (majoritatea cetățeni români de origine arabă), fără nicio limită de timp și fără mandat din partea judecătorilor. Această ședință a însemnat începutul sfârșitului pentru Omar Hayssam, Mohammad Munaf și ai lor.
Salvat de clopoțelul UTC
Un student de înaltă ținută al învățământului superior românesc (deși are dificultăți serioase de exprimare și 
înțelegere în limba română chiar și acum după decenii petrecute în țara noastră și soție româncă) a fost și Mohammad Munaf, teroristul nr. II al României. Născut la 29 noiembrie 1962 într-o familie de comercianți suniți numeroasă din Bagdad, teroristul american Mohammad Munaf Mohammad este fiul lui lui Munaf Al Amin (născut în 1919) și al soției acestuia Suad Omar. Într-o înregistrare video, realizată la biroul său din reprezentanța diplomatică a României din Bagdad, negociatorul în criza ostaticilor din 2005, colonelul SIE Octavian Hârșeu susține că Munaf ar fi pierdut cetățenia irakiană când a optat pentru cea americană. Conform foștilor săi colegi de facultate, ulterior, parteneri de afaceri, teroristul și-ar fi achiziționat cetățenia SUA pe căi nelegale, printr-o rețea de contrabandiști arabi din Olanda și Suedia, fără a călca vreo dată pe pământ nord-american. Pașaportul său legal are seria PA nr. 112264008 și este emis de Autoritatea New York în data de 03.02.2000.
Mohammad a recunoscut că fost trimis de familia în România la începutul anilor ‘80, pentru a scăpa de înrolare în războiul iraniano-irakian, la Universitatea Tehnică de Construcții (UTC), Facultatea de Hidrotehnică. Coleg de facultate cu viitorul său partener de afaceri Omar Hayssam între anii 1982-1985, Munaf s-a transferat la un moment dat secția de Constructii Civile. Cei doi l-au avut ca profesor chiar pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, conferențiar universitar la acea vreme în cadrul Facultății de Hidrotehnică. Informație confirmat de fostul procuror șef adjunct DIICOT Ciprian Nastasiu, magistratul care a instrumentat dosarul răpirii.
Familia Munaf
Mohammad Munaf are numai puțin de 10 frați și surori (toți absolvenți de facultate) și două duzini de nepoți. Unul dintre aceștia este Youssef Al Amin, unul dintre participanții direcți la operațiunea răpirii jurnaliștilor români. Două dintre surori sunt Buteina, Miriam, aceasta din urmă participantă la toate acțiunile de spălare a banilor folosiți în activitățile de terorism ale fratelui său. Căsătorită cu un cunoscut medic specialist în afecțiuni ale rinichilor pe vremea dictatorului Saddam, Miriam este multimilionară, având în 2005 afaceri prospere cu echipamente medicale în Marea Britanie prin firma Timesco Ltd. Anul trecut a fost identificată în Statele Unite și a făcut demersuri pe lângă avocatul Pavel Abraham pentru a-l reprezenta în România pe fratele său ( propunere de contract de 20.000 de euro). Aceste demersuri sunt dovada că teroristul american știa că i se apropie funia de par și că va fi predat oficialilor români.
Fratele său, Youssef, vorbește bine românește, semn că a stat o perioadă lungă în țara noastră. Soția sa era din 
Fallujah, fieful insurgenților irakieni. Irakianul avea mâna dreaptă țeapănă și susținută de un suport ortopedic. Cândva încasase un cartuș de calibrul 7,62 care i-a atins un nerv important. Prima operație reușise parțial, dar brațul atârnă inert. Urma o nouă operație în Marea Britanie, după care Youssef voia să-și ia familia și să plece din Irak pentru totdeauna. Înainte de răpire, teroristul se pregătea pentru a doua operație. Youssef a fost primul membru al familiei Munaf arestat pentru răpirea jurnaliștilor români, în cursul lunii aprilie 2005, apoi condamnat la moarte pentru terorism alături de cumnați și alți membri ai familiei.
Casa familiei Munaf se află într-o zonă luxoasă a capitalei, în cartierul Al Yarmouk, la doi kilometri de Zona Verde și valorează cel puțin un milion de dolari. Terenurile deținute de munafi pe malurile râului Tigru sunt adevărata lor avere. Nimic din toate aceste bunuri sau valori nu a fost indisponibilizat. Există date că Miriam, sora lui Mohammad a reușit să înstrăineze o bună parte din averea teroriștilor. Conform procurorilor, în afacerea Răpirea din Irak, Munaf a jucat rolul executiv, împreună cu fratele său Youssef Al Amin și cu niște cumnați de ai lor (vezi foto cu inculpații) punând la cale acțiunea de răpire a jurnaliștilor români în teren.
Ca și în cazul colegilor săi Hayssam, Halool, Shamil sau Mehdi, Mohammad s-a căsătorit cu o româncă, Georget (probabil Georgeta, o fată simplă care, după spusele conaționalior lui Munaf frecventa barul Melody din capitală), cu care are trei copii. La vremea aceea, cunoștințe ale lui Munaf afirmă că mariajul dintre cei doi a declanșat un adevărat scandal în comunitatea arabă. Deși este căsătorit cu o româncă, Munaf nu a primit cetățenia română. O are în schimb pe cea … americană ! La un moment dat, în anii ‘90, Munaf a dispărut prin Olanda, întorcându-se după 2000 cu cetățenie americană și cu ceva bani. Foștii colegi de facultate arabi ai lui Mohamad Munaf spun că acesta nu a călcat niciodată pe teritoriul SUA.
Cât despre foștii săi colegi de facultate, Shamil, Halool și Mehdi, cu toate că au avut grijă să-și ia neveste românce, acești au interdicție din diverse motive să calce pe la noi. Multimilionari în Irak, prietenii lui Munaf au înființat acolo diverse asociații de prietenie româno-irakiene. Intervenția lor în favoarea jurnaliștilor răpiți în Irak în 2005 a fost salutară, doi dintre ei ajungând să lucreze la caz cu Ambasada României din Bagdad. Despre Raad Halool se știe doar că a primit interdicție de intrare în România deoarece a fost implicat într-o escrocherie în programul ONU “Petrol contra hrană”. Intervievați în 2006, cei trei nu au niciun cuvânt de laudă pentru foștii prieteni Hayssam și Munaf. Dimpotrivă.
De partea Irakului
Familia teroristului american avea afaceri cu regimul comunist de la București, comercializând uniforme și accesorii pentru uniforme, fabricate la secția specială a fabricii APACA de la Gara de Nord. Conaționalii săi spun că munafii au avut la Bagdad și un magazin de textile care a dat faliment. Beneficiind de sprijinul fostului președinte al SUA Richard Nixon, familia Munaf ajunsese să vândă armatei lui Saddam Hussein uniforme și accesorii fabricate de o secție specială a Atelierelor de Productie Armament si Confectiuni ale Armatei (APACA) de la Gara de Nord sau de la Fabrica de Confecții de la Râmnicu Sărat, în timpul războiului irakiano-iranian 1980-1988. Comerțul intermediat de Nixon între Ceauşescu şi Saddam, s-a materializat în contracte de sute de milioane de dolari. Ministrul român al Afacerilor Externe din perioada respectivă, Ştefan Andrei, a confirmat pentru ziarul Cotidianul existenţa afacerii.
„Într-adevăr, am vândut uniforme Irakului. În războiul dintre Iran şi Irak, noi eram mai degrabă de partea irakienilor, ca şi Statele Unite, de altfel”, a spus fostul ministru pentru Cotidianul.
Într-una din întâlnirile avute cu americanul Munaf la sediul grupului de firme Manhattan, în biroul care aparținuse partenerului său Omar Hayssam, care-l numise președinte și îi cadorisise (pe el și pe Georget) cu o parte din avere, pentru a le pune la adăpost, acesta a povestit că unul dintre unchii săi figura pe cărțile de joc cu care erau dotați soldații americani din Irak, fiind unul dintre cei mai căutați nomenclaturiști irakieni.
Eduard Ovidiu Ohanesian
