Mâna lungă a Securității și studenții străini

La sfârșitul anului trecut, în orașul Cluj Napoca, Institutul Intercultural Timișoara, alături de la alte instituții de stat și oengeuri a organizat un “curs de formare în comunicare interculturală și deconstrucția stereotipurilor în mass-media” destinat jurnaliștilor. Întâlnirea dintre jurnaliști și reprezentanții migranților din România a fost pentru unii un prilej de rememorare a evenimentelor care au avut loc nu departe de centrul orașului, unde cu peste trei decenii în urmă (1983 – cartierul Mănăștur), ar fi avut loc o bătaie generală între studenții români sprijiniți de interlopi mănăștureni cu arabii aduși de regimul comunist la studii în facultățile clujene. Se spune că, deşi conflictul a avut conotații etnice (scandări împotriva studenţilor arabi), românii erau supărați mai degrabă pe condițiile de viață grele și privațiunile de care străinii nu aveau parte în România, aceștia din urmă având acces la produse occidentale de care majoritatea cetățenilor erau privaţi. Mai precis, studenții arabi aveau dreptul să deţină valută și puteau intra fără probleme în magazinele de tip „Shop” sau „Comturist. Tot în acea perioadă, un incident important petrecut lângă fabrica de bere Ursus a tulburat cartierul. Un interlop mănășturean omorâse un student străin, care s-a dovedit a fi odraslă de ministru african. După Revoluție, odată cu ridicarea restricțiilor, aceste conflicte au fost date uitării, mulți dintre foștii studenți străini întorcându-se în țările lor de origine. O parte dintre ei s-au căsătorit cu românce, devenind prosperi oameni de afaceri.

Sub regimul comunist, România devenise un paradis pentru străini, mai ales pentru tinerii din țările arabe care voiau să facă o facultate, studenții trimiși la studii universitare constituind o categorie de migranți aparte. Așa au rămas multă vreme, unii dintre absolvenții arabi neprimind nici astăzi cetățenia română. Marile centre universitare ale vremii din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara sau Craiova erau asaltate de tineri din Irak, Siria, Liban sau Iordania. O parte dintre ei, făcând parte din familii înstărite sau fiind odrasle de diplomați aflați la post, urma facultăți contra cost (arabi, africani, sudanezi). Alții erau trimiși de partidele comuniste în cadrul unor programe de schimburi între universități ( de ex. japonezi membri ai partidului comunist trimiși în schimburi interculturale la facultățile de drept). Toți străinii veniți la studiu în România comunistă erau luați în evidență de organele de Securitate, mulți dintre ei fiind racolați și folosiți de-a lungul timpului pentru diverse operațiuni speciale. “Pasionații auto” își aduc aminte că începând cu anul 1976, mașinile străine erau înmatriculate pe numere începând cu 12 (semn că proprietarii erau străini) – numărul emis cu caractere albe pe fond negru fiind rezervat reprezentanțelor de firmă, iar cele pe fond alb cu caractere negre pentru studenți. Totul era sub control ! Datorită relațiilor privilegiate dezvoltate de Nicolae Ceaușescu cu statele arabe și Orientul Mijlociu, dar mai ales pentru că reprezentau o sursă prețioasă de valută, se estimează că prin țara noastră au trecut în perioada 1980-1990 o jumătate de milion de arabi studioși. Cum printre aceștia, inevitabil, se strecurau și extremiști, Securitatea (îndeosebi Brigada Antiteroristă, UM 0625/RP, ulterior Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă – USLA) a racolat profesori (cazul fostei senatoare Mona Muscă – nume conspirat Eva sau Dana), studenți care furnizau informații prețioase despre colegii lor sau chiar jurnaliști ( senatorul Sorin Roșca Stănescu – conspirat Deleanu sau H15). Foștii colaboratori ai Securității din zona migrației au ajuns după 1989 vedete ale politicii românești, dosarele lor fiind clasificate pentru multă vreme.

Dobrogeanu de la V2

Începând cu anii ’70, cel mai important ofițer de Securitate care se ocupa de migrația din țările arabe, inclusiv de documentarea studenților veniți la studiu în țara noastră a fost traducătorul de limbă arabă al lui Nicolae Ceaușescu, ofițer al Direcției de Informații Externe (DIE) Gheorghe Șerbănescu. Purtând numele conspirativ Dobrogeanu, Șerbănescu a fost cel mai mare arabist al spionajului extern românesc, ocupându-se și de sectorul țărilor arabe și Israel din cadrul UM 0920/V2 – Direcția de spionaj politico-economic pentru Americi și alte Regiuni. Sub comanda generalului Virgil Panțuru, conspirat Enescu, Șerbănescu, ofițer “K” (în codificarea ofițerilor DIE din sectoarele Țările arabe și Israel) a studiat limba arabă la Khartoum și a fost prieten apropiat cu Jafar Muhammad El-Niemiri, președintele Sudanului, despre care se spune că ar fi făcut parte din agentura DIE. Colegii arabistului Dobrogeanu afirmă că școlile și facultățile românești au pregătit cel puțin 10.000 de sudanezi, copii de șefi de trib, unii dintre aceștia fiind căsătoriți ulterior cu românce. Spionajul extern căuta să profite de pe urma lor, desfășurând acțiuni de influență și strângând informații economice din zonele în care se întorceau împreună cu soțiile lor. În 2014, presa centrală a scos la iveală colaborarea Dobrogeanului cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), acesta funcționând ca ofițer de legătură și coordonator în acțiunile Securității împotriva postului de radio Europa liberă. După 1990, Gheorghe Şerbănescu a ajuns ambasador în Kuweit, apoi s-a dedicat afacerilor. A fost acuzat că ar fi fost unul din devalizatorii Bancorex și, recent, numele lui a fost vehiculat într-un scandal de trafic cu copii, alături de cel al afaceristului Cristian Burci.

În direcția care se ocupa de “țările arabe “ a activat și colonelul DIE Luigi Ciulu, care răspundea de anumite campusuri universitare, în unele cazuri escortându-i personal pe studenții recalcitranți ( extremiști sau bișnițari cu blugi și valută) la aeroport. Ciulu, oltean și bun prieten cu generalul Iulian Vlad, a lucrat și la UM 0920 V2 – Spionaj politico-economic pe spațiul Americilor, Israel și alte regiuni. A fost recuperat în anii ’90 de Sorin Ovidiu Vântu la firma Gelsor – instituție sub acoperire a SIE, unde au activat și colegii săi Tirigan, Ion Raţiu, Mircea Plăişanu ( fost ofiţer DIE acoperit la New York, nepotul generalului Bolînu) sau George Toader (acoperit în Israel, general SIE după ’90). Persoane importante în ecuația migrației arabe din România anilor ‘80 au fost alte trei specialiste românce, fiicele unor înalți demnitari din regimul comunist. Doina Nadia Dincă (fostă Popoviciu), fata temutului lider comunist Ion Dincă (poreclit Teleagă), specializată în dialecte arabe la Direcția a III- a Securității, sora sa Liliana Dincă Badea, căpitan de contraspionaj și instructor la Școala de securitate de la Băneasa. Imediat după căderea regimului comunist, Doina și soțul ei au plecat în SUA, unde au obținut cetățenia americană, având importante afaceri în domeniul imobiliar. Liliana este soția lui Nicolae Dincă Badea, om de afaceri implicat în clubul de fotbal Dinamo București. Cea de a treia specialistă, Mioara Roman (fosta soție a premierului român Petre Roman), fiică a demnitarului comunist Ion Georgescu, a fost jurnalistă de radio, traducătoare şi specialistă în istoria şi civilizaţia ţărilor arabe.

Abu Nidal de Cluj

Atât de puternic a fost impactul organizațiilor extremiste în lumea arabă, încât, deseori, copiii nou născuți purtau numele martirilor naționaliști uciși în luptă sau chiar numele formațiunii preferate. Am avut surpriza să întâlnim la Cluj un afacerist palestinian Abu Nidal, același nume pe care-l purta compatriotul său fondator al organizației Fatah și conducătorul Organizației Abu Nidal, una dintre cele mai dure grupări palestiniene în perioada 1970-1980. Nidal de Cluj este căsătorit cu o româncă stabilindu-se în orașul în care a studiat medicina. Începând cu anul 1968, serviciile specializate ale Securităţii au evidenţiat pătrunderea organizaţiilor extremiste pe teritoriul ţării, vizând obiective ale altor state şi personalităţi sau instituţii. Securitatea avea motive temeinice de îngrijorare, pentru că odată cu fluxul crescut de studenți străini, creștea și riscul infiltrării unor organizații teroriste pe teritoriul României. Iată numai cîteva dintre activitățile extremiștilor străini înainte de Revoluție :

1972 – Ministerul Român de Interne şi serviciile secrete israeliene au prevenit ocuparea Ambasadei Israelului din Bucureşti;
1973 – Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) a capturat o importantă cantitate de explozibil, aparţinând organizaţiei Septembrie Negru. Materialele erau destinate unui atentat împotriva Ambasadei Israelului din Bucureşti;
1974 – Patru terorişti au încercat să-l asasineze pe preşedintele Consiliului Mondial Evreiesc, aflat în vizită oficială în România. Încercarea a fost dejucată de comandamentul ARTA al MI;
1975 – a fost expulzat din România un grup de terorişti germani, aparţinând organizaţiei Baader Meinhof. Aceștiau încercau să livreze arme, explozibili şi documente false unui terorist palestinian;
1977 – Ambasada Egiptului la Bucureşti a fost ocupată în forţă de câţiva studenţi arabi;
1984 – Ahmad Mohammed Ali Al-Hersh, student palestinian cu cetătenie iordaniană, l-a împuşcat mortal pe diplomatul iordanian Azmi Al-Mufti. Al-Hersh era membru al Organizaţiei Abu Nidal (OAN), iar arma şi muniţia îi fuseseră furnizate de Mustafa Said Hasan Al-Khardali, un alt membru OAN;
1985 – o maşină-capcană a explodat la Universitatea Politehnica Bucureşti, în cartierul Grozăveşti, provocând moartea a doi ofiţeri USLA. Atentatul a fost revendicat de organizaţia Fratii Musulmani şi a implicat patru membri ai acesteia: irakienii Hassan Adil Al-Ali şi Tarek Awad, sirianul Haytham Rahmeh, poreclit „Doctorul”, şi iordanianul Ibrahim Ali Ahmad Dawood.

Eduard Ovidiu Ohanesian