Ecourile Revoluției maghiare în România
În toamna anului 1956 populaţia Ungariei s-a răsculat împotriva regimului comunist. Specialiștii spun că evenimentele s-au precipitat încă din primăvara anului 1956, când în cadrul Uniunii Scriitorilor şi în presă (săptămanalul Irodalmi Ujsag) ar fi apărut primele critici la adresa vieţii politice, economice şi sociale, formulate de personalităţile vremii sau chiar de foşti comunişti maghiari. În ziua de 23 octombrie 1956 s-a organizat un miting de solidaritate cu evenimentele anticomuniste din Polonia. Guvernul i-a catalogat drept “huligani” pe tinerii demonstranţi de la Budapesta, ripostând cu trupe de intervenţie. Au avut loc ciocniri armate în aproape toată țara, partidul comunist a fost nevoit să-l accepte pe Imre Nagy în funcția de prim ministru, iar trupele sovietice au început tratative pentru retragerea din Ungaria. Armata Roșie a intervenit cu tancurile în 4 noiembrie, iar guvernul lui Imre Nagy a fost răsturnat de la putere. Revoluția a fost înăbușită în sânge, iar la putere a fost instalat guvernul marionetă condus de Janos Kadar.
De la bun început, referindu-se la evenimentele din Ungaria, propaganda comunistă de la București a vorbit despre „contrarevoluţie”, „bande de terorişti”, „crime odioase” şi despre „ teroarea fascistă-horthystă”. Regimul lui Gheorghiu-Dej a avut grijă să lanseze zvonul că revoluţia maghiară urmărea dezmembrarea României prin ocuparea Ardealului. Arhivele Securității dovedesc faptul că revoluția anticomunistă de la Budapesta a avut un puternic ecou în lumea universitară românească, manifestându-se în toată țara. Cei mai vehemenți au fost studenții de la Timişoara, Cluj, Bucureşti, Braşov şi Iaşi.
Istoricul Andrea Varga a reușit să scoată la iveală din Arhivele Naționale dovezi importante ale represiunii desfășurate de regimul comunist în perioada 1956-1960, când în România au avut loc mii de arestări, peste 1000 de studenți au fost exmatriculați, iar sentintele au cumulat peste 14.000 ani de detenție. Au fost pronunțate 30 de condamnări la moarte, dintre care 24 (români și maghiari) executate “prin împușcare cu arma de foc, cu spatele spre grupa de execuție”. Venită din Ungaria, Varga a semnat mai multe filme documentare, a editat sau co-editat patru volume de documente și a deschis două expoziții la Budapesta și București. Cu o încăpățânare și o determinare ieșite din comun, în 1997, Varga a reușit să documenteze în amănunt tema de cercetare “Revoluția Maghiară și ecoul ei în România”, scoțându-i din minți pe angajații Arhivelor Naționale. Scopul declarant al istoricului maghiar este acela de “a sensibiliza opinia publică, dar mai ales clasa politică pentru elaborarea unui proiect de lege pentru casarea sentințelor politice ale celor condamnați pentru că s-au opus comunismului”.
Vă prezentăm în continuare o mică parte din rodul cercetării istoricului Andrea Varga despre ecourile Revoluției maghiare în România.
Eduard Ovidiu Ohanesian
Problema studenţească
Mişcările studenţeşti din toamna anului 1956 au fost calificate de MAI cu numele de “problema studenţească”. Pînă în acel moment tineretul nu reprezentase o preocupare pentru regim, din 1949 cînd fusese complet lichidat în facultăţi Centrul Studenţesc Legionar (CSL). Tineretul era considerat crescut şi educat de partid, iar în armată se considera că ofiţerii erau intelectuali ridicaţi de partid şi soldaţii educaţi de ofiţeri. În toamna lui 1956, pe plan intern, atitudinea studenţilor faţă de mişcarea maghiară – ca şi în Ungaria de altfel – constituie o adevărată surpriză pentru MAI şi CC de partid, o surpriză cît se poate de neplăcută. Se constată că ceea ce ar fi trebuit să fie unul din elementele de încredere ale regimului reprezintă, în realitate, focarul cel mai periculos.
Importanţa acordată de către conducere problemei reprezentată de atitudinea tineretului reiese din măsurile luate:
1) modificarea totală a sistemului de învăţămînt în general şi a învăţămîntului superior în special;
2) preocuparea (ceea ce nu vrea să însemne şi rezolvarea) faţă de problemele legate de standardul material al tineretului studios;
3) supravegherea atentă de către securitate;
4) importanţa dată în cadrul MAI arestării studenţilor, iar dosarele şi condamnările trec direct prin CC PMR;
5) preocuparea deosebită pentru educaţia marxistă a tineretului.
Dacă mişcarea studenţilor ar fi reuşit în ţară, poate s-ar fi putut aduce modificări în regimul de libertăţi existent. Înăbuşirea revoluţiei maghiare face ca pentru RPR aceste încercări să nu mai aibă ecou în mentalitatea creată în ultimii ani. În Polonia şi Ungaria modificările în conducere, posible prin existenţa unor nume de prestigiu din partid înlăturate temporar de la putere, duce la o oarecare liberalizare. În orice caz, din punct de vedere material, condiţiile sunt: lipsa de represiune şi o libertate de expresie ce se instalează treptat, tocmai profitînd de această lipsă de represiune. Totdeauna sesizată de opinia publică, slăbirea represiunii consta tocmai în împiedicarea organizării nemulţumirii, înţelegînd prin organizare chiar şi informarea reciprocă ce duce la un sentiment de siguranţă a asentimentului general. Cu alte cuvinte, un curent de opinie periculos este acela care-şi cunoaşte forţele, numărul de aderenţi. O nemulţumire, oricît ar fi de generală şi de profundă, cîtă vreme nu poate fi exprimată, rămîne un sentiment personal. Mişcarea maghiară, în forma ei acută, a fost momentul în care populaţia din Romînia şi-a dat seama că există o de unitate de opinie în nemulţumire. Însă, condiţia lipsei represiunii, factor determinant în Ungaria şi Polonia, începe să apară în RPR doar în toamna lui 1956. În vara acelui an are loc o concediere importantă în MAI şi mulţi angajaţi ai MAIului şi MFAe sunt obligaţi să se întoarcă la munca manuală. La aceasta se adaugă faptul că “reabilitările”, sub scutul cărora devenise posibilă critica sistemului în celelalte ţări, lipsea în RPR. Informaţiile premergătoare venirii lui Gomulka şi revoluţia din Ungaria ajung greu şi deformat în ţară, mai mult pe calea publicaţiilor iugoslave. În acea vreme era perioada înţelegerii cu Tito şi studenţii sîrbi primesc “Borba”; ei ascultau staţiunea Novisad ale cărei emisiuni, chiar în romîneşte, puteau fi uşor ascultate. În plus, studenţii polonezi ce studiau în ţară, sau întors toamna din vacanţă aducînd informaţii privind mişcările de la Poznan premergătoare venirii la putere a lui Gomulka. Vara anului 1956 fusese caracterizată printr-o deosebită libertate de a circula în Ungaria. Foarte mulţi români şi unguri trec graniţa în Ungaria, cu paşaport, şi vizitează această ţară, constatînd la faţa locului libertatea ce domneşte acolo. Se mai adaugă la toate atitudinea de retragere a URSS-ului, culminînd cu comunicatul oficial din Scînteia prin care se cunosc greşelile politicii externe sovietice şi se anunţă retragerea trupelor. În aparenţă deci, la 4 noiembrie 1956, condiţiile externe păreau să anunţe o rapidă şi totală modificare a regimurilor comuniste din republicile populare.
Ecoul mişcărilor ce se produc în ţările înconjurătoare este considerabil în RPR. Lipsa de informaţii din presă pune în circulaţie veşti exagerate despre proporţia mişcărilor din aceste ţări, veşti primite şi vehiculate cu entuziasm de populaţie; se poate chiar vorbi de un entuzism general la acea epocă. În rîndurile MAI şi MFA, deblocările de angajaţi, cu abandonarea lor totală şi dezinteres pentru soarta lor ce era foarte neplăcută, mai ales în rîndul muncitorilor ce arată o antipatie manifestă faţă de slujba ce o avuseseră aceste cadre. La aceasta se adaugă pentru cei din MAI procese intentate pentru “nerespectarea legalităţii”, cum ar fi serviciul de anchete Dulberg-Dulgheru; reeducări, cu condamnarea comandantului Dumitrescu din Piteşti şi lt. Avădanei din Gherla; afacerea Canalului cu condamnarea lui Borcea şi Albon; afacerea Salcia cu condamnarea lt. Pavel. Toate aceste procese ce implică multe condamnări şi concedieri din MAI (securitate, miliţie, penitenciare) şi MFA produc o adevărată panică în MAI ce arată o atitudine mai conciliantă, dar nu ca atitudine trasată de sus ci, mai ales, din frica de răspundere. Elementele tinere din MAI ce înlocuiesc pe mulţi din cei vechi nu au încă suficientă experienţă.
De asemenea, o măsură care afectează întreaga populaţie este desfiinţarea cartelelor. Existau cartele pentru alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, combustibil. Preţurile articolelor raţionate erau sub nivelul pieţei libere. Desfiinţînd cartelele, puterea de cumpărare a salariului scade, iar compensaţia materială acordată nu era suficientă pentru a astupa golul. După o scurtă perioadă de libertate a comerţului, mai ales alimentar, desfiinţarea cotelor obliga la măsuri de împiedicare a producătorilor de aşi plasa mărfurile în altă parte decît la stat. Măsurile acestea irită şi pe producători, şi pe consumatori. Din cele analizate mai sus, unde încă nu sau menţionat decît tangenţial condiţiile vieţii universitare, rezultă caracterul de destrămare a preciziei aparatului de dictatură din perioada stalinistă. Toate aceste amănunte vin să se grupeze pe o stare de nemulţumire generală, încurajată din exterior, şi pe măsurile disperate luate de guvern pentru a atrage de partea sa opinia publică, măsuri ce se dovedesc prost alese, şi, mai ales, insuficiente. Rezultatul negativ al acestor măsuri arată populaţiei că schimbări sunt totuşi posibile, creînd în ţară o adevărată febră a modificării “greşelilor din trecut”. Aceste tentative de reforme, venite din dezorganizarea aparatului de stat şi încercarea acestuia de a cîştiga opinia publică sau măcar timp, irită deci opinia publică, deja larg nemulţumită. În aceste condiţii, în timpul primelor zile ale revoluţiei din Ungaria, izbucneşte prima mişcare studenţească la Timişoara, la sfîrşitul lunii octombrie 1956.
Evenimentele din Bucureşti
În acel moment începe revoluţia maghiară şi, pentru prima oară, se citeşte presa din ţară, astfel că pe la orele 1011 nu se mai găseşte nici un ziar la chioşcuri. La Facultatea de Litere încep să circule lucrări literare consacrate luptelor din Ungaria (înainte de intrarea trupelor sovietice) şi lucrări ce protestează împotriva realităţilor interne. Studenţii de la litere cheamă pe Iosif Chişinevschi să răspundă la o listă de întrebări, întocmită de toţi studenţii. Apelul acesta la conducători reprezintă, în realitate, încercarea de a rămîne cît mai aproape de formele legale. Întrebările ce au fost puse îmbracă mai mult forma unor proteste:
1) dacă regiunile sunt identice, iar internaţionalismul bilateral acceptat, şi, ţinînd seama că din punct de vedere istoric Basarabia este romînească, de ce nu este retrocedată această regiune României? (E probabil ca zvonurile despre retrocedare ce au circulat în RPR şi în Basarabia, au fost puse în circulaţie chiar de autorităţi);
2) De ce ţăranii au nevoie să facă coşciuge pentru copii din garduri, cînd România avea o producţie însemnată de lemn?
3) De ce se vinde pîinea pe cartelă într-o ţară agricolă?
4) De ce se cumpără vin artificial din Bulgaria?
5) De ce nu există peşte pe piaţă?
6) De ce se vînd Vietnamului contoare electrice la un preţ ce nu acoperă nici lăzile de ambalaj?
7) De ce se furnizează gaz metan Ungariei contra numai a unor proiecte de uzină de prelucrare a gazului metan? Felul în care au fost puse aceste întrebări denotă că atacul se ducea mai mult împotriva aspectelor economice, nimeni neavînd curajul să se ridice în mod net împotriva ideologiei. De altfel, împotriva unei asemenea atitudini se luau măsuri cu orice preţ.
În multe institute de învăţămînt superior şi licee, orele politice şi cele de limba rusă se termină cu scandaluri şi profesorii îşi părăsesc catedra. Faţă de toate aceste cazuri, corpul universitar e însărcinat să încerce săi calmeze pe studenţi. În mare număr, profesorii vorbesc studenţilor sfătuindui săşi păstreze calmul. Este singura ocazie cînd se vorbeşte în adunări despre Ungaria. Studenţii cer necontenit să li se trimită delegaţi ai partidului cu care să discute situaţia din Ungaria, dar conducerea se fereşte cu grijă de aşa ceva. Adunările, cu caracter neoficial, ce se ţin pentru rezolvarea unor probleme administrative, cunosc o participare din ce în ce mai numeroasă, în timp ce boicotarea adunărilor UTM continuă, şedinţele cu manifestări ostile. În asemenea ocazii sunt daţi afară din săli conducători de UTM şi de partid (studenţi) ce sunt surprinşi notînd numele participanţilor. Depăşiţi de evenimente, conducători ai UTMului încearcă să intre în curentul de opinie generală şi încearcă să arate entuziasm faţă de mişcarea studenţească din Ungaria precum şi ostilitatea faţă de comitetele de partid ale facultăţilor.
Ceea ce este important este că toţi aşteptă o manifestare cu caracter general, dar nimeni nu o organizează. Aici se observă foarte uşor lipsa totală de experienţă a manifestanţilor. Populaţia însăşi aşteaptă semnalul studenţesc. Studenţii sunt interpelaţi pe stradă, întrebaţi “ce aşteaptă”, “ce fac”. Prima acţiune de organizare este pregătită de un grup clandestin, ce ia legătura cu studenţii fără a da vreo indicaţie de acţiune, cerînd doar să creeze legături. După această iniţiativă organizaţia rămîne în expectativă. În aceste condiţii se consideră că orice aşteptare reprezintă o pierdere a posibilităţii de a acţiona, după cum sa şi dovedit. Era evident că entuziasmul faţă de mişcarea din Ungaria era în descreştere. Ungaria părea să cîştige datorită revoluţiei sale dar tensiunea din Bucureşti, în aşteptarea unei acţiuni locale, începea să scadă. În plus, această inactivitate dăduse timpul necesar reorganizării securităţii. Ar fi trebuit acţionat profitînd de aşteptarea generală a unor evenimente imitente.
La 2 noiembrie se hotărăşte convocarea unei adunări studenţeşti cu caracter public. Ziua de 3 noiembrie (sîmbătă) fiind o dată prea apropiată pentru reuşirea unei mobilizări, se fixează pentru adunare ziua de 5 noiembrie. În primul rînd, s-a considerat că o asemenea adunare trebuie, de la bun început, să evite manifestările violente.
(Europa Liberă – OSA, Budapesta)
Abţinerea de la orice violenţă şi neacceptarea provocărilor constituiau o bază esenţială, pentru că în mod practic lipsea posibilitatea înarmării, iar o asemenea iniţiativă nu se considera ca posibilă sau utilă în condiţiile existente. Ceea ce se considera esenţial în proiectata manifestare, şi ceea ce reprezenta, de altfel, rezultatul minimal propus, consta în crearea unui precedent în folosirea libertăţilor democratice (dreptul la adunare) de care aproape se uitase. Se urmărea creearea unui climat favorabil unei mişcări cu caracter general. Pe de altă parte, pentru a putea avea ecoul scontat, era necesar ca această manifestaţie să cunoască o participare cît mai masivă. Pentru a se asigura o astfel de participare trebuia să se stabilească cu grijă modul de desfăşurare a manifestaţiei precum şi programul de revendicări.În primul rînd, apărea evident că o adunare ţinută într-o sală, oricît ar fi fost ea de mare, nu putea fi prea cunoscută pentru că se măreau şansele de arestare a celor prezenţi. S-a decis să se organizeze manifestaţia în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la orele 15, adică locul unde se încrucişau principalele linii de tramvaie şi autobuze, iar ora era aceea cînd ieşeau funcţionarii din birouri astfel că piaţa era întotdeauna plină. În plus, se mai lua în consideraţie vecinătatea cîtorva facultăţi şi cămine studenţeşti. În privinţa programului, revendicările politice radicale fiind socotite premature, s-a căutat ceva care să atragă cît mai mulţi aderenţi şi de aceea s-au adoptat revendicări cu caracter economic: mărirea burselor, îmbunătăţirea cantinelor, scoaterea din învăţămînt a marxismului şi a limbii ruse. Ultima cerere, de exemplu, se justifica, pentru motive de moderaţie, nu prin raţiuni politice ci ca împiedicînd studenţii de a se consacra studiilor profesionale; se cerea deci numai ca ele să devină facultative. Ceea ce apare în acelaşi program este afirmarea simpatiei faţă de studenţii maghiari şi aici apare interesant de observat cum antagonismele şi antipatiile naţionale au dispărut brusc în lupta anticomunistă. Ungurii, care nu se bucurau de simpatia populaţiei române, au devenit dintr-odată foarte simpatizaţi. În aceeaşi perioadă, începuseră arestări printre studenţi, în special printre cei ce trimiseseră articole şi scrisori oficiosului UTM, „Scînteia Tineretului”. Unii dintre aceştia, bazîndu-se pe convingeri marxiste sincere, consideră că e cazul să se repare „greşelile în aplicarea ideologiei marxiste”. Dintre aceştia vor ajunge pînă la urmă în faţa judecăţii 2 studenţi, foşti activişti UTM, ambii de la Facultatea de Litere din Bucureşti, anul V: Tudor Lupaş, condamnat la 3 ani şi Ştefan Negrea condamnat la 3 ani. Ultimul, originar din Galaţi, este torturat la Ministerul de Interne, înnebuneşte, e condamnat după ce este judecat în această stare, execută 2 ani de pedeapsă şi se spînzură în închisoarea de la Gherla în 1959. Toate aceste arestări fac senzaţie, agenţii în civil ai securităţii încep să fie descoperiţi şi izgoniţi. În programul de revendicări se notează, deci, şi eliberarea studenţilor arestaţi. În acelaşi timp se mai cere asigurarea exercitării libertăţilor constituţionale. Trebuiau găsite şi revendicări care ar fi interesat şi celelalte pături sociale, pentru a se putea lărgi cadrul manifestaţiei, cu atît mai mult cu cît foarte mulţi studenţi erau preocupaţi de starea familiilor lor. Se formulează deci o serie de puncte ce ar fi putut interesa pe muncitori, armata, ţăranii, funcţionarii.Vestea despre manifestaţie se răspîndeşte cu mare rapiditate, deşi nu e comunicată prin manifeste sau anunţuri în sălile de cursuri, ci doar anunţată pe cale individuală. Ştirea ajunge în toţi anii şi în toate facultăţile, iar mobilizarea începe vineri. Pentru a utiliza toate resursele umane existente şi pentru a putea tipări manifeste cu programul şi lucrul adunării, studenţii se adresează organizaţiei lui Grama şi Petrişor, cerîndu-i participarea, dar aceasta preferă expectativa. Dintre ei doar Marcel Petrişor acceptă să participe la manifestaţie. Studenţii primesc destul de diferit vestea manifestaţiei; foarte mulţi acceptă însă să participe. Membrii de partid, conducătorii UTM, nu au ocazie să-şi manifeste opoziţia faţă de manifestaţie, ei fiind evitaţi. Cei care refuză să se amestece sunt în general foştii deţinuţi politici. Oricare ar fi poziţia personală a studenţilor, ei discută şi anunţă manifestaţie peste tot.Speriată de amploarea pe care o ia această mişcare, securitatea începe să opereze arestări, iar din prima serie fac parte cei din organizaţia GRAMA precum şi iniţiatorii manifestaţiei. În ziua în care urma să aibă loc manifestaţia, situaţia se schimbase total, astfel că aceasta era sortită eşecului. La 4 noiembrie, tancurile sovietice intraseră în Budapesta şi pentru toată lumea apărea clar că revoluţia ungară se prăbuşea. Arestările masive printre studenţi speriau pe ceilalţi în atmosfera de descurajare pricinuită de prăbuşirea Ungariei. Totuşi, mulţi studenţi se adună în Piaţa Universităţii la 4 noiembrie dar măsurile luate de securitate împiedică orice acţiune. Încă de sîmbătă se instalează oameni ai securităţii în piaţă, îmbrăcaţi în pufoaice cenuşii, şi formează un adevărat lanţ. Clădirile din jurul pieţii sunt baricadate şi în geamuri instalate mitraliere. În ziua manifestaţiei, camioane cu trupe de securitate sunt staţionate pe toate străzile din jurul pieţii. Piaţa e împînzită cu agenţi, iar miliţienii nu permit aglomeraţiile. Piaţa e permanent traversată de camioane cu brigăzi înarmate cu răngi de fier. Manifestaţia nu are loc.
★Arestările continuă după această dată. În urma ştirilor publicate de posturile occidentale de radio privind agitaţiile studenţeşti din RPR, se organizează un miting în aula facultăţii de drept, cu participarea corpului profesoral universitar şi reprezentanţi ai studenţilor. În cursul acestui miting se dezmint afirmaţiile occidentale şi se afirmă că nu s-a întîmplat nimic în RPR. Aceasta face ca întreaga afacere studenţească să fie minimalizată. Sunt reţinuţi în închisori un număr destul de mic de studenţi, circa 50, mai mult cu caracter de exemplu, din toate facultăţile, iar condamnările sunt mici, maximum 5 ani. Numai organizaţia GRAMA este acuzată de a fi vinovatul moral, i se face un proces secret, iar membrii ei capătă pedepse mari.ArestărileMembrii lotului Inginer Mihai GRAMA sunt acuzaţi de legionarism, lucru adevărat numai pentru 2 dintre ei. Majoritatea lor sunt foşti deţinuţi politici ce făceau parte din acest grup clandestin care-şi propunea tipărirea unor manifeste. Ei nu sunt aduşi ca martori în procesul studenţilor, din ale căror depoziţii rezultă de altfel că teza securităţii ce susţinea ca membrii acestui lot ar fi vinovaţi de a fi organizat manifestaţiile studenţilor este cu totul falsă. Membrii acestui lot sunt:
- Inginer Mihai GRAMA, originar din Basarabia, trimis în timpul războiului, cînd era ofiţer să facă studii în Germania. Este judecat în Germania pentru activitate pro-americană, condamnat la moarte, trimis la Mathausen şi eliberat de trupele aliate. Reîntors în ţară este internat cîtăva vreme într-un lagăr, în 1949. A doua oară este condamnat la muncă silnică pe viaţă, în cadrul legii speciale 199, articolul 1. Procurorul cere pedeapsa cu moartea pentru 4 persoane din lot.
2) Marcel Petrişor, student la litere, trecut de 2 ori prin închisori, o dată pentru găzduirea lui Puiu COTRUŞ, a doua oară pentru a fi transmis informaţii din închisoare rudelor celor închişi, în momentul cînd a fost eliberat. Originar din OCHIŞOR, Ţara Moţilor, circa 31-32 ani, condamnat la 25 ani muncă silnică.
3) Demostene ANDRONESCU, student la litere, fost legionar, a efectuat 7 ani închisoare, condamnat la 25 ani muncă silnică.
4) Dr. Dionisie STOENESCU, judecat 2 ani mai tîrziu, torturile suferite nepermiţîndu-i să apară în acel moment în faţa instanţei, condamnat la 25 ani.
5) Valentin DIMITRIU, funcţionar, originar din Basarabia, condamnat la 20 ani.
6) Ion COCIORAN, muncitor, condamnat o dată la 7 ani pentru a fi participat la o organizaţie clandestină. A doua oară este condamnat la 12 ani, înnebuneşte în celulă şi se sinucide (sau este ucis) la GHERLA în vara lui 1959.
7-8) Fraţii GABUDEANU, funcţionari, unul fost legionar şi a executat de acum 7 ani închisoare. Ambii condamnaţi cam la 12 ani.
9) Victor PAPAZOV, basarabean, muncitor, condamnat la 7 ani.Lotul acesta este judecat în cel mai mare secret, avocaţii au dreptul de a consulta dosarul doar în sala de instanţă şi nu mai au dreptul de a o părăsi. Se relatează că GRAMA, torturat, nu era în stare să-şi dea seama dacă se găsea în faţa tribunalului sau la anchetă, confunda avocatul cu anchetatorul. Unul din avocaţi, ZAHARESCU, care a apărat realmente în procesele legate de revoluţia maghiară, a fost arestat ulterior şi a primit o condamnare de 5 ani. De acest lot este legat un altul, de circa 12 persoane, acuzate de omisiune de denunţ, de favorizare, subvenţionare, etc: 1) Învăţătorul CERNĂUT, prieten cu GRAMA, condamnat la 2 ani. 2) Inginerul Constantin CONSTANTINESCU, fost inginer şef la Bicaz, 2 ani. 3) Poetul Ştefan POP, zis AUGUSTIN DOINAŞ, 1 an. Apoi, separat, cîţiva prieteni ai acestora: 1) Aurel-Dionisie DARĂU, ziarist la „Scînteia Tineretului” consătean cu Marcel PETRIŞOR, 6 ani. 2) Ion ONESCU, actor a fost 7 ani în închisoare (1948-55) condamnat a doua oară pentru un manuscris despre reeducări. 3) Ion DEZIDERIU SÂRBU, fost redactor al revistei „Teatrul” apărută în 1956, condamnat la 8 ani.
Urmează loturile studenţeşti propriu-zise:
- A) Lotul I:
1) Saşa-Alexandru
IVASIUC, student anul IV medicină, exmatriculat de la facultatea de filozofie, condamnat la 5 ani. 2) Victor-Mihai SERDARU, anul IV medicină, 4 ani. 3) Constantin ILIESCU, idem, 2 ani. 4) Alexandru TĂTARU, arhitectură, 2 ani. 5) Dan STOICA, idem, 4 ani. 6) Mihai RĂDULESCU, litere, 4 ani. 7) Lt. Petcu REMUS, institutul medico-militar, 2 ani. 8) Lt. Paul ILIESCU, idem, 1 an. 9) Lt. Bebe BRÂNZAN, idem, 1 an. 10) Christa DEPNER, studentă litere, 2 ani. B) Lotul II: cuprindea 15 oameni: 1) Alexandru MĂLINESCU, institutul de teatru, 2 ani. 2) Eugenia FLORESCU, secretara UTM Facultatea de Drept, 2 ani. 3) Dan RUSIECKY, drept, 4 ani. 4) Radu SURDULESCU, idem, 4 ani. 5) Florin CABA, idem, 3 ani. 6) Dan STAVARACHE, medicină, 1 an. 7. Mirel TRIFU, idem, 1 an. 8) Mircea TATOS, drept, 1 an. Aurel MOLDOVEANU, idem, 1 an. C) Lotul III: 1) Şerban-Horia POPESCU, medicină 1 an. 2) Tiberiu IONESCU, politehnică, 1 an. 3) Radu CERNĂIANU, medicină, 1 an. 4) Marian RosenzOSENZweigEIG, 1 an.În arestarea acestora joacă un rol important studenţii conducători de partid, şi UTM, ce au notat pe cei trecuţi prin piaţă sau suspecţi: Lucian GILLES, medicină, GUTMANN, idem, Ion HUHULEA, idem, Dumitru DĂIANU, idem. Virgil JAEGER, drept, toţi din promoţia 1959. După aceste arestări urmează tentative de protest, greva studenţească, etc., toate înăbuşite prin arestări şi trimiterea de echipe de bătăuşi ce atacă studenţii izolaţi; exmatriculările reîncep. Se încearcă iniţierea unor petiţii semnate de profesori şi artişti pentru eliberarea celor arestaţi, iniţiativă pornită de la studenţi. Toate acestea au ca rezultat noi arestări şi exmatriculări, printre care se pot cita: 1) Lotul Paul GOMA şi Horia POPESCU-PRUNDENI, la cîte 2 ani, studenţi la litere. 2) Lotul Mihai DERDENA, facultatea de ziaristică, 5 ani, şi Costel DUMITRESCU de la filozofie, 1 an. 3) Lotul Marin PETRIŞOR, de la politehnică, 5 ani. 4) Lotul Petre GHEORGHE, Adrian IANULI şi Gabriela COCORA, de la Institutul de teatru, la cîte 2 ani.★Separat de aceasta se formează un grup de rezistenţă la Academia Militară. Printre aceştia se pot nota DUMITRESCU, fiul generalului DUMITRESCU, actual şef al direcţiei sanitare a armatei, apoi Filip PAVEL, etc. Aceştia sunt condamnaţi la pedepse severe, pînă la 18 ani. Grupul îşi propunea să editeze manifeste şi este arestat odată cu organizaţia „Etatistă” la care erau afiliaţi profesori ai Academiei Militare (MERCUREANU) şi alţi membri recrutaţi din toate păturile sociale: Margareta POPESCU, GĂLBINEANU. Securitatea încearcă să descopere legături între acest grup şi armată sau muncitori. Ancheta este dusă de serviciul „L” din Securitate (anchete legionare), comandat de căpitanul Gheorghe ENOIU, locţiitor-şef al serviciului de anchete.
Măsuri guvernamentale
În zilele revoluţiei maghiare se duce pînă la capăt politica de satisfacere a cererilor. După 5 noiembrie, pe mesele cantinelor studenţeşti apar feţe de mese, cuţite, se servesc găini fripte. Se măreşte alocaţia de cantină şi de bursă, se scoate limba rusă din învăţămîntul superior şi ea devine o limbă facultativă. Acestea sunt paliative pentru a frîna mişcarea studenţească. În acelaşi sens, se poate interpreta eliberarea majorităţii celor arestaţi şi judecarea proceselor la numai 6 luni după arestări. Măsurile efective sunt luate după terminarea proceselor. Procesele sunt publice. Intrarea se face prezentîndu-se buletinul de identitate. Primele rînduri sunt ocupate de membri ai conducerii de partid şi UTM din facultăţi, ofiţeri de securitate, anchetatori, chiar generali de securitate ce participaseră la anchete. În spatele lor, într-o sală atît de tixită încît stîrneşte mirarea gardienilor, se găsesc familiile celor din boxă şi studenţi veniţi din proprie iniţiativă. Securitatea evacuează pe mulţi dintre ei, în special pe studenţii în uniforma militară a Institutului medico-militar.
★În cadrul proceselor, securitatea vrea să demonstreze: 1) iniţierea de către recidivişti legionari a acestei manifestaţii, 2) caracterul violent de pregătire al unui puci, 3) lipsa de valoare a celor din boxă. Nici una din aceste teze nu reuşeşte să se impună. S-a dovedit că prea puţini studenţi cunoşteau grupul GRAMA, iar cei care îl cunoşteau contestau existenţa vreunor directive. S-a dovedit în instanţă felul în care au fost smulse unele declaraţii privind pe inculpaţi, iar martorii îşi retrăgeau declaraţiile făcute la securitate invocînd torturile suportate (uşor de dovedit, de altfel). Nu s-a putut nici un moment găsi realmente o tentativă de înarmare; în afara unei asemenea încercări, o adunare, chiar de protest, era în limitele legale. Procesul devenea anticonstituţional, lucru pe care acuzaţii au încercat să-l arate la interogatoriu precum şi în momentul cînd au avut ultimul cuvînt. Avocaţii şi martorii au arătat că studenţii acuzaţi sunt elemente fruntaşe în facultăţi. Adesea, martorii se solidarizează cu cei din boxă, cu tot pericolul. În general, studenţii martori luau apărarea celor din boxă, pentru care mulţi dintre ei au fost exmatriculaţi.
Preşedintele nu a permis acuzaţilor să vorbească, atunci cînd au avut ultimul cuvînt, întrerupîndu-i de la primele vorbe.Odată procesele judecate a început adevărata contraofensivă guvernamentală:
1) Apare decizia de exmatriculare definitivă a tuturor foştilor deţinuţi politici sau fiilor acestora.
2) Paralel cu acestea încep exmatriculări masive ca număr printre toţi cei care, de aproape sau de departe, avuseseră vreo legătură cu agitaţiile studenţeşti, în special cei achitaţi şi eliberaţi, martorii la procese. Toţi aceştia sunt urmăriţi şi vor face obiectul altor procese, pentru alte „fapte”, în 1958, primind pedepse mult mai mari.
3) Sistemul de admitere în facultăţi se schimbă, punîndu-se un mult mai mare accent pe provenienţa socială şi apartenenţa politică.
4) Educaţia politică este intensificată, considerîndu-se ca mişcarea studenţească din 1956 este datorită insuficienţei acestei educaţii.Mişcările din alte oraşeLa Iaşi studenţii erau cel mai puţin organizaţi pentru o acţiune. Atmosfera ce a domnit acolo a dus numai la exmatriculări masive şi la arestări doar în 1958.Condiţiile speciale antagonice din Cluj împiedica dezvoltarea mişcărilor studenţeşti. Securitatea speculează cu abilitate zvonul caracterului pur iredentist al mişcării din Ungaria şi mai ales al revendicărilor studenţilor unguri din Cluj. Din acest motiv cele două mase studenţeşti s-au privit cu multă rezervă, iar singura manifestare importantă a avut loc la cimitir, pe ziua de 1 noiembrie, ziua martirilor. Urmează aceleaşi exmatriculări şi arestări tardive. La Cluj este arestat mai cu seamă lotul profesorului de marxism, Raoul Volcinski, cu ramificaţii în toată ţara, mai ales între studenţi: organizaţia numără circa 100 membri. Printre ei se citează Raoul VOLCINSKI, condamnat la muncă silnică pe viaţă, Puiu BĂLAN, Ion IUGA asistent de marxism, Puiu URSU student, Puiu PETRESCU, GANEA student la medicină, HAGEA, Gino LUPI cetăţean italian din părinţi italieni, student la medicină. Toţi primesc condamnări de la 10 ani în sus. Cele întîmplate la Cluj duc la desfiinţarea Universităţii de limba maghiară “Bolyai”. Au loc arestări şi sinucideri în rîndurile corpului didactic
★Mişcarea studenţilor din întreaga ţară, cu ocazia revoluţiei maghiare, demonstrează antipatia şi slăbiciunea unui regim chiar printre cei mai tineri, ce nu cunoscuseră una lt regim şi pe care se bazau comuniştii; aceste acţiuni se înregistrează chiar printre conducătorii UTM sau fiii de conducători comunişti, ceeace arată că regimul actual din RPR nu se poate baza în realitate pe nimeni. Aceasta apare încă şi mai evident dacă se ia în considerare atitudinea armatei în timpul revoluţiei din Ungaria. Singur faptul ce a trebuit să se recurgă la dezarmarea armatei este suficient de demonstrativ pentru starea ei de spirit. Din cele cunoscute de sursă, un detaşament de tancuri hotărăşte cu ofiţeri cu tot să meargă asupra închisoarei GHERLA. Şeful lotului este judecat şi executat la GHERLA. Ceilalţi arestaţi primesc condamnări mari. O unitate de paraşutişti de lîngă Bucureşti începe să transmită cu postul de radio al unităţii incitări la revoltă. Circa 10 persoane sunt judecate, din care BARBU, Radu MUSAT, condamnările fiind de la 25 ani la muncă silnică pe viaţă. Sursa a întîlnit în colonia STOENEŞTI ofiţeri arestaţi ce afirmau că foarte multe unităţi au refuzat să plece către TIMIŞOARA, BUCUREŞTI, etc. Ei adăugau că multă lume a fost arestată şi internată în lagăre din Deltă. O parte din ei ar fi fost sumar judecaţi şi executaţi. Se spunea că numărul arestaţilor ar fi fost de cîteva mii. Fără a fi exclusă, această informaţie nu a putut fi suficient de verificată de către sursă pentru a fi considerată de acesta ca absolut sigură. A putut însă constata printre soldaţii întîlniţi ulterior în închisoare, pentru diferite delicte politice, că se discuta pe ascuns între ei problema neintervenţiei în cazul unei răscoale. Se semnalează că generalul FULGA, fost ministru al aviaţiei, se găsea în colonia STOENEŞTI, pentru delictul de agitaţie; părea să fie dezechilibrat.
Evenimentele din Timişoara
Mai multe condiţii psihologice au contribuit la importante mişcări studenţeşti din Timişoara:
1) studenţii din Timişoara, circa 4000, sunt mult mai concentraţi decît în capitală şi duc o viaţă comună în bună măsură;
2) la Timişoara, din cauza prezenţei trupelor sovietice la frontiera jugoslavă, atmosfera anti-rusă este mult mai acută.În primele zile ale revoluţiei maghiare, cîţiva studenţi ai Institutului Politehnic Timişoara hotărăsc adunarea studenţilor de la Politehnică, împreună cu reprezentanţi ai celorlalte facultăţi pentru stabilirea unei platforme comune de revendicări. Se alcătuieşte un program scris şi se stabileşte ordinea primilor vorbitori. Se afişează ora adunării la unul din amfiteatrele universitare, afişare făcută la toate facultăţile prin prietenii din facultăţile respective. Este, de asemenea invitat decanul precum şi reprezentanţi ai partidului.În ziua fixată pentru adunare, se pare 29 octombrie, amfiteatrul este închis fără ca adunarea să fie oficial interzisă; nu se pune nici o sală la dispoziţia studenţilor. Sosiţi în faţa amfiteatrului, numărul studenţilor creşte mereu şi adunarea se mută în sala mare a cantinei studenţeşti. Curînd sala este plină şi restul celor veniţi aşteaptă pe culoare. Ei cer decanului să vină pentru a răspunde studenţilor şi a lua act de revendicările lor. Acesta, speriat, telefonează la Bucureşti şi se prezintă apoi în sala cantinei. Din capitală sunt trimiţi cu avionul Drăgoescu, ministrul adjunct învăţămîntului, şi 2 membri ai CC ce sosesc în plină adunare. Vorbitorii se ridică şi iau cuvîntul pe rînd, mai întîi dintre organizatori, urmaţi imediat de studenţi din asistenţă. Se cere: retragerea trupelor sovietice, acordarea libertăţilor democratice, îmbunătăţirea standardului de viaţă studenţesc, eliminarea marxismului şi limbii ruse din programul universitar. Prezidiul format din decan şi cei veniţi din Bucureşti încearcă să protesteze, apoi promite că va satisface cererile studenţeşti şi în cele din urmă părăseşte sala devenită net ostilă. Programul prezentat, dovedindu-se că cuprinde toate revendicările, este votat în unanimitate.
Nu se ia încă o hotărîre în privinţa destinaţiei lui: unii vor să-l trimită la Cluj, pentru a avea adeziunea studenţilor clujeni; majoritatea vor ca el să fie trimis guvernului la Bucureşti. Înainte de închiderea adunării, se stabileşte o participare masivă la manifestaţii de protest, în cazul vreunei acţiuni a securităţii. Noaptea tîrziu, studenţii părăsesc cantina unde rămîn doar studenţii politehnicii.
★În acel moment securitatea înconjoară imobilul şi cartierul, arestînd pe toţi cei care locuiau în cămin. Sunt aduse trupe ale batalionului de intervenţie, miliţie, armata şi se dă ordin unor unităţi militare, mai îndepărtate de Timişoara, să pornească spre oraş. A doua zi dimineaţa, din iniţiativa studenţilor de la facultatea de medicină, începe manifestaţia de stradă. Securitatea încercuieşte cartierul şi începe să încarce pe studenţi în camioane, asediază căminele de fete, începe să vîneze studenţii pe străzile oraşului. Studenţii nefiind înarmaţi nu se trage în plin niciodată, ci numai focuri în aer pentru intimidare. Rezultatul final este arestarea întregului centru universitar şi închiderea lui în cazărmile de la Becicherec, din aproprierea Timişoarei.
Din cei arestaţi sunt reţinuţi ca organizatori circa 30-40, restul sînt eliberaţi şi vor trece printr-o serioasă epurare aplicată de cadrele universităţii: exmatriculările au loc pe scară masivă.
★Ancheta este făcută de o comisie specială sosită din Bucureşti. Procesul este judecat la Timişoara în secret, maximul de condamnare fiind de 8 ani. Iată lista celor condamnaţi: 1) La 8 ani: Aurel BAGHIU, Teodor STANCA şi MUŢIU Caius, toţi de la Politehnica;
2) La 7 ani: Valea RUSU de la medicină;
3) La 6 ani: Ion DROBNY de la Politehnică şi Ion Haiduc, profesor la Politehnică;
4) La cîte 3 ani: Iulian STANCIU de la Chimie şi VULPE de la medicină;
5) La 2 ani: Gheorghe Păcuraru, student.
★Mişcarea studenţească din Timişoara are un imediat ecou în întreaga ţară, deşi presa şi radioul nu pomenesc nimic. Dintre unităţile militare trimise împotriva studenţilor li se spune că stagiul militar se va prelungi cu cîţiva ani pentru ei din cauza acţiunii studenţeşti. Li se aduc fripturi, găini fripite, prăjituri, sticle de bere ce le sunt prezentate drept mîncare “refuzată de studenţi”. Discuţiile între studenţi şi paza militară a cazărmilor din Becicherec arătau în ce mod erau ostaşii de dezinformaţi. În stare de alarmă de multă vreme, ostaşii se găseau cu totul rupţi de restul populaţiei.
★Se pare că mişcarea din Timişoara s-a dezvoltat prea puţin, avînd un caracter prea strict studenţesc, fapt ce a dus la ţinerea adunării într-o sală închisă, restul populaţiei din Timişoara neputînd nici participa, nici afla ceva despre adunare şi revendicările studenţilor. Manifestaţia de a doua zi venea prea tîrziu, într-un moment cînd centrul era arestat, iar căminele studenţeşti înconjurate de securitate.
Evenimentele din Bucureşti
MAI-ul acorda o atenţie specială capitalei, centru universitar cu 40.000 studenţi. Aceştia nu reprezentau totuşi o forţă prea mare din cauza împrăştierii facultăţilor, a numărului mare al populaţiei şi absenţei unei vieţi studenţeşti unitare. În privinţa condiţiilor materiale, bursele se acordau după sistemul vechi, 270 lei lunar, pentru luni lucrate integral. Sărbătorile şi întreruperile nu se socotesc. Bursele se acordă semestrial, în număr destul de mare. Suma era mică iar plafonul de acordare, după veniturile părinţilor, era prea ridicat. Condiţia permanentă era prezentarea şi luarea tuturor examenelor. Amînarea unui singur examen atrăgea pierderea bursei pe un semestru întreg. Cum mulţi studenţi pierdeau cîte un examen din cauza unei boli sau a muncii prestate pentru a se putea întreţine, pierderea pe un semestru a bursei îi obliga să-şi mărească timpul consacrat muncii de întreţinere, intrînd într-un cerc vicios care avea ca rezultat pierderea definitivă a bursei. Mai exista un supliment lunar de 50 lei, acordat studenţilor ce treceau toate examenele cu calificative foarte bune.
★Felul în care se acordau bursele stîrneau multe nemulţumiri, mai ales din cauza sumei insuficiente, a restricţiei de acordare şi a faptului că se acordau membrilor de partid, conducătorilor organizaţiei UTM şi, în general, celor ce absolviseră sau care urmau cursurile facultăţii muncitoreşti (şcoala specială de 2 ani). Acestora din urmă, pentru a li se uşura căpătarea bursei, li se dădeau calificative maxime la examene, din oficiu, fie că li se comunicau subiectele înainte de examen, fie că profesorul era obligat să le dea calificativul orice ar fi răspuns, fie că nu reuşeau la examene dar calificativul era modificat după examene. Toate acestea constituiau fapte bine cunoscute de masa studenţilor şi proteste existau destule. Suplimentul de 50 lei era împărţit mai întîi studenţilor favorizaţi iar celorlalţi numai ce mai rămînea. Lucrul extra-universitar, pentru a da studenţilor venituri suplimentare, nu era la fel organizat. Mulţi studenţi descarcă noaptea în gara de Est lăzi de zarzavat şi vagoane cu marfă. În afară de medicină, lucrul intelectual sau de specialitate e greu de găsit pentru studenţi. Celor de la institutul de teatru li se interzice figuraţia plătită la teatre.
★Se poate afirma că în capitală atitudinea antirusă reprezenta în acel moment mult mai puţin o atitudine de tip naţionalist, aceasta fiind o idee oarecum depăşită din cauza gravităţii situaţiei. Atitudinea antirusă exista în măsura în care stalinismul făcuse din URSS puterea ordonatoare ţi conducătoare a comunismului de aici; în acest sens încercările de independenţă faţă de manifestările anti-comuniste.
Din acest motiv se poate vorbi în 1956 de un adevărat curent anti-comunist, îmbrăţişat aproape unanim. Ceea ce este mult mai discutabil este identificarea anticomunismului cu anti-marxismul.
Cei nemulţumiţi de starea prezentă de lucruri, conştienţi de faptul că partidul comunist, călăuzit de doctrina marxistă, este responsabil de această situaţie, nu acuzau totuşi ideologia în primul rînd fiindcă erau prost informaţi.★În această situaţie conducerea începe să ia o serie de măsuri de prevedere. Condiţiile de acordare a burselor se îmbunătăţesc, nu printr-o lege publicată ci direct prin rectorat. Absolut toţi cei care fac cerere de bursă, indiferent de situaţia lor, o primesc. Se încearcă îmbunătăţirea cantinelor şi au loc inspecţii regulate ale organelor de partid şi ministerului învăţămîntului. Bugetul fiind însă mult prea mic, situaţia nu se schimbă prea mult. Orice cerere individuală este rezolvată favorabil şi repede. Măsurile rectoratului dau dreptate masei studenţilor împotriva conducătorilor abuzivi, stăvilindu-se privilegiile. Toate acestea clatină şi mai mult puterea UTM-ului.
★În acelaşi timp, securitatea împînzeşte facultăţile, la început cu agenţi nestudenţi, care treceau adesea neobservaţi prin marele număr de studenţi. Se începe apoi să se recruteze chiar dintre studenţi, oferindu-se avantaje materiale imediate. În vara anului 1956 se dizolvă sindicatele studenţeşti şi rolul lor este luat de noile “asociaţii studenţeşti”. Dizolvarea sindicatelor eliberează fondurile acestora, care ar fi trebuit să fie împărţite ca ajutoare de boală. În realitate, fondurile se împart conducătorilor sindicatelor (aceiaşi cu cei UTM) şi se refuză cererile studenţilor care au efectiv nevoie de ajutoare. Asociaţiile studenţeşti urmăreau să grupeze toate activităţile extraşcolare, pentru a putea supraveghea mai de aproape aceste activităţi, şi pe de altă parte pentru a putea accentua munca de educaţie politică. Cum izbucnise atunci revoluţia în Ungaria, aceste asociaţii cad pe planul al doilea, alegerile pentru ele urmînd să se desfăşoare la sfîrşitul lunii noiembrie 1956.
★În timpul revoluţiei maghiare se iau măsuri de prevedere speciale:
1) amînarea sistematică a adunărilor de orice fel: UTM, partid, 7 noiembrie, chiar baluri; 2) starea de alarmă pentru toşi militarii;
3) dezarmarea unei părţi din armată;
4) înarmarea membrilor de partid de încredere cu arme de foc;
5) formarea unor echipe de muncitori tineri înarmaţi cu răngi de fier;
6) crearea unor echipe soc, de bătăuşi, pentru intimidarea studenţilor;
7) fortificarea punctelor strategice ale capitalei;
8) dispariţia totală a uniformelor pentru a nu irita populaţia şi a prezerva securitatea personală a militarilor;
9) suspendarea proceselor politice de orice fel;
10) în mediul universitar, sub pretextul revizuirii programelor de învăţămînt politic, se suspendă pentru un an cursurile şi seminariile de marxism;
11) se reduce cu o sesiune numărul examenelor de rusă.
(Europa liberă – OSA, Budapesta)
