BREAKING NEWS

Domnule general, prim-ministru Ciucă, permiteți să raportez : Nu am finalizat !

Cam așa ar trebui să sune raportul amiralului Vergil Chițac către superiorul său politic generalul Nicolae Ciucă. Amintim că, într-un articol precedent, am arătat cum preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, pomenea în cadrul lansării candidaţilor partidului pentru alegerile locale din 9 iunie 2024, de discuțiile cu primarul Constanței ,Vergil Chițac, referitor la proiectele  de succes ale acestuia din urmă. “Astăzi, când am venit, într-adevăr lucrările s-au finalizat, şi când mai venea domnul primar la Bucureşti şi discutam de ce avem de făcut, îl întrebam de fiecare dată ‘domnule amiral, finalizaţi?’. ‘Finalizez’.”, povestea ;eful PNL pe scenă. Mai mult, generalul Ciucă îl admira pe amiralul Chițac pentru modul în care își face datoria în civilie, la fel cum și-a făcut-o în calitate de militar, exemplificând cu “ finalizările” de pe bulevardul Mamaia.

Nesfârșitele lucrări se prelungesc cu încă 40 de milioane de euro

Nici că plecă bine generalul Nicolae Ciucă din oraș și […] Ce mai freamăt, ce mai zbucium ! Mult lăudatul bulevard Mamaia se desfundă din nou. Mizerie, praf, trotuare arate, guri de canale care împung mașinile șoferilor neatenți, trafic îngreunat și viteze de 5 km pe oră. Un comunicat emis de primăria amiralului, în 13.05 a.c., îi anunța pe constănțeni că “începând cu ora 21:00, se va interveni cu utilaje pentru decopertarea carosabilului pe bulevardul Mamaia, între strada Soveja și strada Ion Rațiu, doar pe sensul de mers de la Delfinariu spre centru, circulația autovehiculelor fiind restricționată parțial, până la ora 06:00, pe sectorul de drum pe care se lucrează. Lucrările vor continua toată săptămâna, fiind instituite aceleași restricții de trafic rutier.” Reasfaltarea ar trebui să se termine pe 18 mai, când blocajul va fi total. În acest sens, cei care realizează lucrările, așează mixturile asfaltice cu tot felul de utilaje, ziua în amiaza mare, în trafic, printre și pe lângă automobile. Coada de mașini se întinde pe sute de metri. Nervi, timp pierdut și înjurături. Lucrările au calitatea necesară ? Greu de crezut. Controlează cineva ? Greu de văzut. Nu se știe cum se face pregătirea stratului-suport și așternerea mixturilor asfaltice. Observăm în imaginile surprinse în aceste zile, că lucrările stradale se realizează în mare viteză,  pentru a respecta termenul limită, direct peste vechiul pavaj din granit cubic. Pe trotuarele desfundate, printre borduri de ciment, utilaje grele și andezit colțuros, cetățenii fac echilibristică atârnați de sacoșe pline, încercând, în zadar, să-și salveze încălțările. Urmează reabilitarea aceluiași bulevard în toată stațiunea Mamaia. Deja a fost eliberată autorizația de construcție nr. 403 pentru un proiect care va costa 40 de milioane de euro. Implementarea va dura cel puțin 18 luni. Alți nervi, altă distracție, în plin sezon turistic. Toate acestea se întâmplă în Municipiul Constanța, în plină campanie electorală. Să mulțumim din inimă, domnului amiral, primar, profesor și ce-o mai fi el, Vergil Chițac !

E.O.O.