BREAKING NEWS

Ce i-a apucat sa dea cu legea 544 de pământ ?

S-au apucat să schimbe legea 544 numai ca să nu ne dea ce le-am cerut!

Cinci parlamentari de la PSD și Florin Roman (PNL) au depus un proiect de lege la Senat prin care vor să modifice Legea 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Proiectul de lege limitează accesul la informațiile publice și dă posibilitatea autorităților să refuze accesul pe motiv că informațiile sunt solicitate cu „rea-credință” – Hotnews.

Poate vrea cineva să știe ce i-a apucat… Ei bine, toată tevatura are drept cauză un singur caz foarte particular pe care se întâmplă să îl știu mai bine decât mi-aș dori. O anumită informație „sensibilă” pentru structurili statului trebuie protejată cu orice preț.

Iată răspunsul la o solicitare pe care am făcut-o către ROAID, o agenție a MAE condusă de fostul șef SIE Cătălin Harnagea.

Le-am cerut o anumită corespondență iar insituțiile statului au intrat în fibrilații până la cel mai înalt nivel – chiar și Parlamentul, iată!

De remarcat că au folosit încă din august argumentația că „acest drept trebuie exercitat cu bună credință” și nu „într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe”. Până una alta, excepția asta nu se regăsește în Legea 544. Așa că, după ce s-au trezit dați în judecată, nu le-a rămas decât să încerce să o vâre în lege, că poate-poate.

Cică: Cinci parlamentari de la PSD și Florin Roman (PNL) au depus un proiect de lege la Senat prin care vor să modifice Legea 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Proiectul de lege limitează accesul la informațiile publice și dă posibilitatea autorităților să refuze accesul pe motiv că informațiile sunt solicitate cu „rea-credință”.

Lucian Davidescu

Preluare www.romaniacurata.ro