BREAKING NEWS

Atentat la Monumentul Ostașului Român din Carei!

În primăvara acestui an, în plină Săptămână Mare, primarul UDMR al municipiului Carei, Kovacs Eugen, a devenit subiectul unui scandal național cu ocazia inaugurării nelegale și neavenite, împreună cu președinta Ungariei, Katalin Novak, a unei statui a autorului imnului Ungariei, poetul și politicianul Kolcsey Ferenc, în această urbe de frontieră. Pentru nelegalitățile comise, primarul Kovacs a fost sancționat atunci cu o amendă contravențională de 10.000 lei de către Direcția de Cultură Satu Mare, care a dispus și desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială. Culmea ironiei este că, în ziua inaugurării cu scandal a noii statui de la Carei (12 aprilie 2023), edilul șef a fost cadorisit de Ministerul Culturii cu un aviz pentru un proiect prin care urmărește obturarea și minimizarea Monumentului Ostașului Român, care este dedicat Armatei Române pentru eliberarea țării de sub ocupația fascisto-horthistă în 25 octombrie 1944. Numai că acest aviz este un dar otrăvit ce-l poate duce pe iredentistul Kovacs în cătușele Parchetului European condus de fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi. Deputatul Daniel Ghiță a prezentat, în acest sens, în ședința de ieri a Camerei Deputaților, o interpelare adresată ministrului Culturii, Raluca Turcan, care este intitulată ,,Nelegalitatea certificatului de urbanism și a avizului Ministerului Culturii pentru proiectul de reamenajare a amplasamentului Monumentului Ostașului Român din Carei”, din care reproducem următoarele:

Certificat de urbanism nelegal

Printr-o hotărâre adoptată în data de 15 iunie 2023, Consiliul Local al Municipiului Carei a aprobat un proiect ce va permite flancarea Monumentului Ostașului Român cu plăci masive de beton cu copertine și reamenajarea totală a parcului din jur prin construirea unui ansamblu așa-zis comemorativ, locuri pentru jocuri publice, parcări și prin înlocuirea băncilor de lemn cu bănci de piatră. Cel mai grav și sfidător este că pe plăcile de beton urmează să fie prezentată istoria grofilor maghiari din Carei, care au oropsit atât majoritatea românească cât și minoritatea germană și minoritatea romă din zonă.

Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul UDMR al Municipiului Carei, Kovacs Eugen (care se prezintă sub prenumele Jeno) și a fost adoptat, cu unanimitate de voturi, de un consiliu local în care alianța UDMR-FDG deține majoritatea absolută, dar a reușit să atragă și voturile consilierilor cointeresați sau habarniști din PNL și PSD. Pentru acest proiect, intitulat ,,Reamenajare Parc zona Monumentului Ostașului Român”, au fost solicitate și obținute, cu o motivare frauduloasă, fonduri europene de 5 milioane de euro. Proiectul tehnic a fost realizat de doi arhitecți de etnie maghiară, Tima Erika și Paskucz Ștefan. Pentru proiect a fost emis un certificat de urbanism de către Primăria Municipiului Carei, care este însă nelegal întrucât a fost emis anterior (cu 5 luni înainte) dezbaterii publice asupra poiectului de reamenajare a zonei verzi din jurul monumentului, care a fost organizată în data de 10 august 2022.

Ocolirea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice

Monumentul Ostașului Român a fost realizat de marele sculptor român Gheza Vida în colaborare cu arhitectul Anton Dâmboianu, este monument de for public și este înscris în Lista monumentelor istorice din România la poziția nr. 304. Monumentul este un obiectiv de importanță națională, fiind de categoria A și necesitând obligatoriu avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din România pentru orice modificare. Totodată, monumentul este de maximă importanță pentru istoria României, fiind dedicat victoriei Armatei Române din 25 Octombrie 1944, soldată cu eliberarea orașului Carei, intrată în istorie sub sintagma de ,, ultima brazdă de pământ românesc eliberată de sub jugul fascisto-horthist”. Data de 25 octombrie a fost statuată oficial, de aproape opt decenii, drept Ziua Armatei Române, victoria de la Carei intrând în topul celor mai mari victorii militare românești, alături de victoria de la Mărășești din 1917 și de eliberarea și ocuparea Budapestei în 1919 și în 1945.

Autorii proiectului nu-i menționează în proiectul de prezentare pe autorii români ai monumentului și invocă, în mod mincinos, că ,,monumentul este dedicat victimelor celui de-al doilea Război Mondial”. Comunitatea românească din Carei și majoritatea românească din județul Satu Mare (66%, conform ultimului recesământ), precum și specialiștii consultați, în frunte cu reputatul academician Marius Porumb, directorul Institutului de Arheologie și de Istoria Artei din Cluj-Napoca, opinează că prin acest proiect insidios și fraudulos se urmărește obturarea și minimizarea Monumentului Ostașului Român de la Carei, ceea ce constituie un grav atentat la identitatea și demnitatea națională, precum și o sfidare inadmisibilă la onoarea Armatei Române.

Aviz dubios și nul al Ministerului Culturii

În pofida acestor aspecte de nelegalitate și de neoportunitate, Ministerul Culturii a emis pentru acest proiect, în data de 12 aprilie 2023, prin Direcția Patrimoniu Cultural, avizul nr. 79/M/2023, care este semnat de altcineva pentru ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, cel mai probabil fiind semnat într-un mod insidios și fraudulos, conform surselor noastre, de către un secretar de stat de la UDMR.

Pentru considerentele expuse, deputatul Daniel Ghiță solicită imperios ministrului Raluca Turcan să dispună efectuarea unor verificări urgente de către Corpul de control al Ministrului Culturii asupra aspectelor de nelegalitate și de neoportunitate semnalate în interpelare și să inițieze demersuri în justiție pentru anularea certificatului de urbanism emis, precum și sesizarea Parchetului European pentru obținerea și folosirea frauduloasă de fonduri europene, urmând să i se comunice constatările efectuate și măsurile dispuse, inclusiv sancțiunile aplicate.

În mod expres, Ghiță solicită să i se comunice numele, prenumele și funcția persoanei care a semnat avizul susmenționat pentru ministrul Culturii, precum și motivele pentru care nu a fost solicitat avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din România. Parlamentarul solicită urgent răspuns scris si oral, respectiv până la sărbătorirea Zilei Armatei în 25 octombrie.Să sperăm că domnița Ralu își va face datoria.

Valer Marian