Aroganța, perfidia și ingratitudinea Austriei trebuie curmate

Cu câteva zile înaintea Consiliului JAI de la Praga, am avut plăcuta surpriză că Olanda a renunțat la poziția sa încăpățânată de respingere nejustificată a primirii României în Spațiul Schengen, guvernul de la Haga anunțând că nu se mai opune trecerii țării noastre de acest ultim hop european. Din păcate, aproape în același timp, am avut surpriza neplăcută că Austria a anunțat, aproape în al doisprezecelea ceas, prin ministrul de interne, prin ministrul de externe și prin cancelarul de la Viena, că nu va mai susține aderarea României în Schengen la Consiliul JAI din 8 decembrie, în pofida recomandării pozitive a Comisiei Europene. Motivul invocat intempestiv de decidentii de la Viena, și anume că România ar fi culoar pentru creșterea migrației ilegale din Austria, care se apropie de cifra de 100.000, este unul inventat, total nefundamentat, pueril, de-a dreptul imbecil. În pofida demontării pretextului austriac la București, Sofia și Bruxelles, Austria a rămas inflexibilă, blocând accesul României și Bulgariei în Schengen prin votul său negativ de la Consiliul JAI. Mai mult, controversatul șef al guvernului de la Viena o ține langa că în Austria au ajuns migranți ilegali care au trecut prin România, fără să prezinte nicio dovadă în acest sens. Inclusiv presa austriacă a demontat în ultimele zile acest scenariu, plasându-l pe cancelarul Karl Nehammer între ridicol și dezinformare.

Fantasmele și fandacsiile imperiale ale Vienei
Din păcate, Austria, o țară pe care istoria implacabilă a adus-o, cu un secol în urmă, la o treime din suprafața României și la puțin peste o treime din populația țării noastre, a avut frecvent pusee, fantasme și fandacsii imperiale după căderea zidului Berlinului, după destructurarea fostului bloc comunist est-european. Nu am uitat aroganța și chiar discriminarea manifestate de grănicerii, polițiștii și politicienii austrieci față de românii plecați la muncă după 1989 spre Vestul cu care am fost ademeniți înainte, comparativ cu maghiarii și cetățenii altor foste țări comuniste. Nu am uitat că, în anii 90, sute de mii de români, îndeosebi din Transilvania și din Banat, au fost extorcați, unii de-a dreptul jecmăniți, de zeci dacă nu de sute de milioane de mărci germane, printr-un joc piramidal promovat de o firmă de asigurări internaționale cu sediul în Graz, Austria. Nu am uitat piedicile puse de Austria în calea aderării României la Uniunea Europeană. Noroc că nu a putut să ne încurce și în privința aderării la NATO, succesoarea fostului Imperiu Habsburgic neavând statut de membru al marii alianțe nord-atlantice și reprezentând un zero barat sub aspect militar.
Nu am uitat poziția partizană a unei Austrii cu vise și pofte neoimperiale față de Ungaria postcomunistă în aproape toate problemele aflate în contencios între români și maghiari. Nu am uitat rolul jucat de Austria, alături de Germania și Ungaria, în destrămarea Iugoslaviei prin declanșarea primelor războaie interetnice între croații catolici, cărora le-au furnizat arme și le-au asigurat sprijin diplomatic și mediatic. Nu am uitat poziția duplicitară a Austriei față de Rusia sovietică în anii războiului rece și, mai nou, față de Rusia putinistă, care a culminat cu kazaciocul jucat în capitala valsului de o fostă șefă a diplomației austriece, la nunta sa, cu invitatul de onoare Vladimir Putin și cu vizita dubioasă a actualului cancelar la Kremlin după invadarea Ucrainei de către armata rusă.

Tribut plătit Austriei cu vârf și îndesat
Nu am uitat și nu vom uita niciodată tributul greu pe care politicieni români lipsiți de viziune și de patriotism, neștiutori, nevolnici sau corupți, fără nicio grija față de viitorul țării, l-au plătit Austriei pentru a accepta accederea țării noastre în Uniunea Europeană. România a fost victima unui jaf colosal, în urma concesiilor și cesiunilor, reprezentând o mită mascată, care au fost făcute Austriei cu perle ale economiei naționale din domeniul exploatării și comercializării resurselor naturale (petrol, gaze, material lemnos), din domeniul industriei prelucrătoare și din domeniul bancar. La Viena s-au auzit voci că Austria trebuie să recupereze beneficiile pierdute timp de un secol după pierderea Transilvaniei în urma unirii cu România. Astfel, compania austriacă OMV a achiziționat, în anul 2004, 51% din acțiunile Societății Naționale PECO-Petrom cu o sumă mai mult decât derizorie; oficialii noștri vorbesc de o tranzacție de 1,5 miliarde de euro, dar firma vieneză a achitat în realitate doar 669 milioane euro, respectiv mai puțin de jumătate din așa-zisul preț, diferența de 831 milioane de euro constituind majorare de capital social, în condițiile în care resursele petroliere deținute de Petrom la data privatizării erau estimate la 10 miliarde de euro. În plus, în ultima perioadă OMV a emis pretenția de a comercializa tot gazul extras din perimetrul românesc al Mării Negre.
În aceeași ordine de idei, banca austriacă ERSTE Bank a achizitionat, în anul 2006, tot cu o sumă relativ derizorie (nici patru miliarde de euro), 62% din acțiunile celei mai mari bănci din țara noastră, Banca Comercială Română (BCR). Cu cinci ani înainte, RAIFFAISEN Bank Viena a cumpărat, tot cu o sumă relativ derizorie, o altă bancă românească importantă, Banca Agricolă, a treia în topul național, la care a ajuns să dețină, în urma unor artificii juridico-financiare, 99% din capitalul social. Ca să încheiem cu perlele coroanei oferite Austriei, trei companii austriece, respectiv HOLZINDUSTRIE SCHWEIGOFER, KRONSPAN și EGER, au ajuns să dețină un cvasimonopol asupra tăierii și prelucrării materialului lemnos din pădurile patriei, derulând în ultimele două decenii afaceri de ordinul miliardelor de euro. Iar compania austriacă STRABAG, lider european în materie, a beneficiat de o anumită preeminență în domeniul construcțiilor și reparațiilor de drumuri, poduri, aeroporturi (vezi lucrarea de modernizare a aeroportului Otopeni) și autostrăzi ( vezi lucrările de construire a tronsoanelor Deva-Orăștie și Orăștie-Sebeș). La fel, se poate vorbi de o anumită preeminență acordată în domeniul salubrității și construirii de gropi ecologice companiei BRANTNER din Viena, cunoscută tot ca lider european în materie.
Este evident că se poate vorbi de un jaf colosal care succede exploatării de către Imperiul Habsburgic vreme de peste două secole (1700-1918) a resurselor naturale (aur, fier, cupru, plumb, cărbune, material lemnos, ape minerale, ape termale, produse agroalimentare, ș.a.) și a muncii milioanelor de români din Transilvania, Banat și Bucovina de Nord, adevărate perle ale coroanei de la Viena. În palatele și în acareturile și în alte locații din Viena se simte și sudoarea milioanelor de români care au fost supuși austrieci.

Al doilea investitor și profitor în România
Cert este că, în urma acestor concesii și cesiuni, Austria a devenit al doilea investitor dar și profitor străin în România, după Olanda, până de curând altă răzvrătită împotriva accederii țării noastre în Schengen. În aceste condiții. atitudinea de ultimă oră a decidenților de la Viena de respingere categorică a accederii României în Schengen pare de neînțeles, fiind lipsită de orice logică. Dar, la o analiză cât decât aprofundată a istoriei ultimelor cinci secole reiese că aroganța imperială, perfidia și ingratitudinea Vienei au fost o constantă, nu o excepție, în relațiile româno-austriece. Nu putem uita că împăratul austriac Rudolf al II-lea s-a folosit în 1601 de marele domnitor român Mihai Viteazul în înfrângerea nobilimii maghiare din Transilvania și alungarea principelui Sigismund Bathory de pe tron, în scopul anexării Ardealului de către Austria, iar, după zdrobirea oștirii maghiare la Guruslău lângă Zalău, a ordonat generalului Basta să-l asasineze în tabăra de la Câmpia Turzii. Nu putem uita că împăratul austriac Iosif al II-lea s-a folosit în 1784 de Horea, marea căpetenie a moților, pentru temperarea tot mai nesupusei nobilimi maghiare din Transilvania, îndemnându-l la răscoală împotriva acesteia, iar, după ce și-a atins scopul, a ordonat să fie arestat, condamnat la moarte și executat prin tragere pe roată, o pedeapsă atroce și primitivă spre finele ,,secolului luminilor”.
Nu putem uita că, în timpul revoluției de la 1848-1849, împăratul austriac Franz Iosif s-a folosit de marele nostru erou național Avram Iancu, Craiul Munților Apuseni, în înfrângerea sângeroasei armate maghiare, după care nu și-a îndeplinit promisiunile făcute acestuia cu privire la drepturile ce urmau a fi acordate moților și celorlalți români din Transilvania, fapt ce a atras o anumită dezavuare a lui Iancu din partea unor conaționali și căderea sa psihică iremediabilă. Marele nostru erou i-a dat ulterior o lecție de demnitate marelui împărat austriac, refuzând să-l primească în casa părintească din Vidra de Sus și refuzând cea mai înaltă distincție militară austriacă, după ce acceptase anterior cea mai înaltă distincție rusă de la țarul Nicolae I.
Recursul la istorie ne obligă să mai amintim două momente în care românii au făcut servicii deosebite Austriei. La asediul Vienei de către armata otomană în 1683, domnitorul Țării Românești, Șerban Cantacuzino, care a fost obligat să participe cu o oștire de 5.000 de oameni, in calitate de vasal al Imperiului Otoman, a ajutat la eliberarea capitalei Imperiului Habsburgic, furnizând apărătorilor informații privind intențiile și mișcările turcilor și folosind paie în loc de pulbere la ghiulele trase de tunurile românești. După încheierea primului război mondial la 11 noiembrie 1918, Imperiul Austro-Ungar și armata sa s-au dezintegrat rapid, iar singura unitate militară rămasă compactă și validă a fost regimentul românesc din Viena, condus de căpitanul Iuliu Maniu, care a asigurat poliția și aprovizionarea capitalei fostului imperiu, până ce liderii Consiliului Național Român din Transilvania i-au solicitat să asigure apărarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, întrucât circulau informații că participanții urmează să fie atacați de Divizia Secuiască. De unde se vede din nou că între țări, între națiuni nu există recunoștință ci doar interese.

Soluția corectă: scuze, daune, restricții, naționalizări și boicot total
A sosit ceasul să renunțăm definitiv la atitudinea de ,,supus austriac” și sa facem un decont istoric cu perfida și ingrata Austrie. În acest sens, ar trebui să solicităm statului austriac scuze și despăgubiri financiare substanțiale pentru ocuparea și exploatarea, ca să nu zicem jefuirea, timp de peste două secole a Transilvaniei, Banatului și Bucovinei de Nord de către Imperiul Habsburgic, respectiv Imperiul Dualist Austro-Ungar (de la 1867 la 1918). Ar trebui să solicităm scuze și despăgubiri financiare substanțiale și pentru pagubele cauzate statului român de către armata austro-ungară în primul război mondial și de către armata Germaniei hitleriste (în care Austria a fost încorporată în urma referendumului din 1938/Anschluss) în al doilea război mondial, luând exemplul Poloniei față de Germania. Ar trebui să ne gândim serios la anularea contractului de privatizare a PECO-Petrom pentru motive de obiect ilicit, de scop ilicit și de dol (prin nerespectarea unor clauze contractuale post-privatizare) și la renaționalizarea resurselor petroliere și a rafinăriilor, cum a făcut recent Franța, un stâlp politic, economic și militar al Uniunii Europene. Naționalizarea ar fi justificată și de motivul că, ulterior achiziționării pachetului majoritar de la PECO-Petrom, OMV Austria a ajuns sub controlul concernului rus Gazprom, un gigant în domeniu, și România riscă, în mod real, ca resursele sale de petrol și de gaz să ajungă sub controlul factorului rusesc.
Ar trebui să ne gândim serios la restricționarea severă sau chiar la interdicția tăierii pădurilor românești de către lacomele companii austriece HOLZINDUSTRIE SCHWEIGOFER, KRONSPAN și EGER . Ar trebui să ne gândim serios la verificarea contractelor atribuite deseori pe ochi frumoși omniprezentelor și omnipotentelor companii austriece STRABAG și BRANTNER, care și-au deschis filiale sau subsidiare în toate zonele țării și care au ajuns să practice coruperea autorităților centrale și locale așișderea unor firme autohtone. Ar trebui ca atât simplii cetațeni cât și firmele românești să boicoteze produsele austriece din supermarketuri, să boicoteze benzinăriile OMV și să-și mute conturile de la băncile austriece prezente în țara noastră (BCR, RAFFAISEN Bank). Trebuie să frângem aroganța, perfidia și ingratitudinea Austriei cu roata lui Horea, metaforic vorbind. Poate că atunci politicienilor de la Viena le va veni mintea cea din urmă și vor ajunge cu picioarele pe pământ.

Valer Marian