BREAKING NEWS

Tainele generalului cu piciorul în ghips – II

Victor Stănculescu era, poate, cea mai autorizată persoană în problema ambiţiilor nucleare, chimice şi bacteriologice ale dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu.  Însă, generalul nu a fost singurul înalt demnitar care a vorbit despre aceste proiecte. În presa centrală au apărut informaţii atribuite fostului director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe, generalul Ion Mihai Pacepa. Mărturiile acestuia confirmă (cu lux de amănunte), datele oferite de revistele ruseşti şi de Stănculescu, despre finanţarea proiectelor de cercetare şi producţie în România a armelor nucleare şi bacteriologice de la mijlocul anilor ’70.

Uzina G

Uzina G

„Ceauşescu vroia cu disperare să aibă o bombă atomică cât de mică” pentru a şantaja marile puteri. Proiectul secret ar fi purtat numele de cod “Dunărea II” şi ar fi beneficiat de finanţare libiană. Pacepa spune că, la acea dată, Ministerul Minelor încerca să creeze în localitatea Băiţa o rezervă de uraniu, iar DIE lucra intens la proiectul unei staţii pilot pentru îmbogăţirea uraniului prin centrifugare. De unde ştia Ion Mihai Pacepa de proiectele speciale? Un indiciu important îl oferă rapoartele generalilor apropiaţi şi ale subordonaţilor generalului trădător, înaintate imediat după fuga acestuia. Toate acestea sun dovada că, cel mai important dezertor roman din toate timpurile deţinea importante informaţii despre o parte din proiectele epocii comuniste, cum ar fi Stele – diamante sintetice, Programul nuclear – centralele nucleare de la Cernavodă şi bomba atomică sau Uzina G – staţia pilot de apă grea de la Râmnicu Vâlcea. Iată un fragment din raportul generalului Teodor Sârb, şef al Diviziei UM 0920/SD (fosta Brigadă Specială Tehnico-Ştiinţifică) :

“Din 1975, relaţiile de serviciu cu Pacepa Ion au cunoscut o reducere, lucrând direct cu şeful departamentului, aceasta nu însemna însă că sus-numitul nu a mai avut acces la problemele unităţii. Au rămas acţiuni cum ar fi: “Stele”, “Programul nuclear”, “Fabrica de tras geam pe baie de metal topit”, “Uzina G” etc. în care Pacepa Ion a avut acces şi a fost împuternicit să exercite control şi îndrumare”.

Raport

Gl.-mr. Sârb Teodor Nr. C/187 din 24.08.1978

Nr. 1/14.08.78 

Materiale cu dublă întrebuințare

2012-06-13-262Angajaţii combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea îşi aduc aminte că România producea apă grea într-o staţie pilot, creată pe baza informaţiilor aduse de spionii Brigăzii Speciale SD (unitatea de spionaj tehnico – ştiinţific a Securităţii) de la o companie din Statele Unite ale Americii. Apa grea, fabricată pe scară largă mai târziu la Turnu Severin, era un produs cu dublă întrebuinţare. În plan militar putea fi folosită pentru realizarea bombei nucleare, în plan civil pentru operarea reactoarelor CANDU de la Cernavodă. Cele mai importante experimente în vederea producerii bombei atomice au avut loc la Institutul de Chimie Militară de pe Şoseaua Olteniţei (la capătul tramvaiului 34), aflat la vremea aceea în subordinea Comandamentului Trupelor Chimice (aflat în subordinea generalului Chiţac), una din puţinele instituţii de cercetare militară care a supravieţuit integrării noastre euroatlantice. Despre acest episod ar putea spune multe directorul institutului, colonelul Savu, urmărit îndeaproape de direcţiile de contrainformaţii ale serviciilor secrete pentru că era căsătorit cu o rusoaică, pe nume Tamara. Şeful proiectului, doctorul în fizică, Octavian Ciobanu a fost numit după ’90 director al ANCESIAC. O instituţie care trebuia să controleze aşa-numitele materiale cu dublă întrebuinţare. După 2000, Ciobanu a fost desemnat guvernator al Văii Jiului. Ion Romeo a fost reprezentantul României la Agenţia Internaţională de Energie Atomică. Senatorul PSD Şerban Valeca, fost director al institutului de cercetări nucleare Piteşti, era în 2009 membru în Comisia de Siguranţă şi Apărare Naţională din Senatul României. 

Apa grea și agentul Poly

Dacă în cazul armelor chimice şi bacteriologice, “materialele” erau aduse  de agenţii DIE din străinătate în sticluţe ascunse în buzunarul hainei, pentru bomba atomică, era necesară producerea apei grele. Proiectul Măgura s-a desfăşurat la umbra centralei nucleare de la Cernavodă.  Pe baza tehnologiei furate de agentul DIE “Poly” din SUA (nimeni altul decât Alfons Polihroniade, soțul regeretatei șahiste Elisabeta Polihroniade), s-a construit prima uzină numită “G” de la Râmnicu Vâlcea, staţia pilot unde s-a produs pentru prima oară apă grea românească. În 1986, la uzina de apă grea de la Drobeta Turnu Severin s-a produs cea mai pură apă grea din Europa. Directorul  Gheorghe Florea de la acea dată a fost mazilit după ce a refuzat să pornească uzina Drobeta (mai cunoscută ca Halânga), fără îndeplinirea măsurilor de siguranţă.

Uzina “G”

Specialisti

Specialistii lui Peculea

Specialiștii spun că bazele staţiei pilot pentru obţinerea apei grele de la Vâlcea au fost puse prin anii ’60 sub îndrumarea Departamentului de Informaţii Externe, imediat ce agentul Polihroniade a adus tehnologia de fabricaţie a apei grele de la o uzină de undeva din Savannah, din Statele Unite. Apropiaţii familiei spun că după vizita în SUA, în familia lui Poly au avut loc diverse “accidente”. Printre altele, fiica securistului avea să moară într-un accident stupid, eveniment tragic care a marcat-o iremediabil pe soţia lui Poly, personalitate de rang înalt a vieţii sportive româneşti. Femeia are o cădere nervoasă, iar agentul DIE se retrage din activitate.

“Acum, câteva cuvinte despre Polihroniade. El a fost asistent la catedra de chimie organicã a profesorului   Costin D. Nenițescu în anii când am fost student al acelei facultăți, și m-am specializat la catedra lui Nenițescu. Am fost încadrat în Securitate cu douã luni înainte de a-mi da examenele de stat (l-am trecut doi ani mai târziu), și la scurt timp după ce am devenit ofițer, Polihroniade a dispărut de pe firmament. Dupa 1972, când am început sã coordonez și UM920/U, care era Brigada DIE pentru operații sub steag străin, l-am regãsit pe Polihroniade. El era ofițer ilegal al DIE și fusese trimis în RFG cu sarcina de a se angaja la uriașa firmă vest-germanã Lurgi, și de a penetra RFE [Radio Europa Liberă]. Dupã ce am cerut azil politic, în 1978, majoritatea zdrobitoare a ofițerilor ilegali ai DIE au fost rechemați în țară. Ei nu aveau imunitate diplomatică, și DIE/CIE se temea, evident, că puteau fi arestați în Occident și compromite această ramură exclusiv sovietică și extrem de secretă a activității de spionaj comunist. În 1997, Virgil Mãgureanu a produs probe irefutabile atestând apartenența lui Polihroniade la DIE. Această evidență a fost sintetizată în cartea „Autopsia”. Atașez capitolul ce se referã la Polihroniade. Vă poate ajuta ca punct de plecare pentru a documenta în continuare activitatea lui Polihroniade. A fost un tip extrem de inteligent, și sunt convins că a obținut rezultate interesante la RFE”, povestește unul dintre foștii șefi ai brigăzii speciale “U” din cadrul DIE, mai cunoscută sub numele de “Fantome”, unde acționau cei mai conspirați ofițeri ai spionajului extern românesc în străinătate, ofițerii “S”.

Uzina “G” de la Râmnicu Vâlcea, ca dealtfel chiar amplasarea fabricii de apă grea de la Drobeta Turnu Severin au o poveste controversată. Primul ţăruş al fabricii ar fost bătut în apropierea oraşului Cernavodă în 1979. Apoi, la intervenția lui Ion Iliescu, fost şef la Ape, conducerea de partid şi de stat s-ar fi răzgândit pentru o nouă locaţie, Turnu Severin.Nu mai este niciun secret astăzi că staţia pilot unde s-a obţinut pentru prima oară apă grea românească a fost amplasată în interiorul Combinatului Chimic Râmnicu 2012-06-13-266Vâlcea (Oltchim), pe strada Uzinei nr.4. Se spune că locația Uzinei “G”, cum se numea obiectivul, ar fi fost aleasă chiar de Nicolae Ceauşescu. Proiectul a fost demarat în anul 1970. Director general a fost numit academicianul Marius Sabin Peculea, fizician de renume cu experienţă considerat părintele apei grele româneşti. Misiunea iniţială a uzinei, în fapt mai mult un institut de cercetare, era de a pune bazele producţiei pentru viitoarea fabrică de apă grea de la Drobeta Turnu Severin. Uzina “G” a fost obiectiv militar până la începutul anilor ’90, beneficiind de dispozitiv special de pază asigurat în perimetrul străzii Uzinei nr.4 de militari aparţinând U.M. 0460, apoi de o unitate de jandarmi.

“Misiunea iniţială era de a pune bazele producţiei de apă grea, tehnologie după care s-a creat fabrica de apă grea de la Drobeta Turnu Severin. Locul a fost ales special de Ceauşescu, pitit printre furnalele de la Oltchim şi alte fabrici de pe platforma industrială din sudul oraşului Râmnicu Vâlcea. Institutul nu trebuia să fie detectat nici măcar din avion”, declara pentru presă Ioan Ştefănescu, director al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea, urmaşul celebrei Uzine “G”.

Hidrogen sulfurat și monoxid de deuteriu

Florea1

Primul director de la Halânga, Gheorghe Florea

Oficial, uzina de apă grea de la Drobeta Turnu Severin îşi are originea în fostul IITPIC – Institutul de Inginerie Tehnică Proiectare şi Inginerie Chimică. Primele patru module ale uzinei de apă grea  au fost montate în anul 1986. Şeful proiectului era inginerul chimist Mircea Turtureanu, iar proiectant principal un fost inginer din IITPIC, Dolbea.

Director general a fost numit Gheorghe Florea, echipa managerială fiind completată  de  directorul economic Gherman Ion. Aproape toţi angajaţii uzinei Drobeta aveau certificat de acces la informaţii Strict Secret de Importanţă Deosebită, iar corespondenţa era trimisă doar prin poşta militară. Echipamentele au fost transportate pe Dunăre. Staţia de azot a fost adusă de la sovietici pe calea ferată  până la Galaţi şi transbordată pe o navă, datorită diferenţei de ecartament dintre căile ferate sovietice şi cele româneşti,  apoi a fost montată de specialiştii din Republica Democrată Germană. Foşti angajaţi ai ministerului chimiei spun că locaţia primei fabrici de apă grea româneşti nu a fost aleasă la întâmplare. În procesul  de producţie a apei grele (monoxid de deuteriu) era folosit hidrogenul sulfurat, o substanţă extrem de toxică. Până în 1989, se ridicaseră patru module de producţie GSI-uri, utilajele grele, aduse de la uzinele bucureştene IMGB sau Griviţa.

Numit la conducerea proiectului uzinei de apă grea în anii ‘80, Florea cunoştea potenţialul ucigător al hidrogenului sulfurat. În concentraţia folosită la Drobeta, orice scăpare de hidrogen sulfurat era fatală pe o rază de 150 Km. Un potenţial accident putea afecta ţările vecine. Specialiştii spun că locaţia de la Turnu Severin a fost aleasă pentru “controlul curenţilor de aer“, şi limitarea efectelor unui accident, după ce Ion Iliescu (Preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor în acea perioadă) s-a opus amplasării fabricii de apă grea la Cernavodă.

“În 1991, România a acceptat să ofere acces la obiectivele sale nucleare Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Inspecţiile realizate de experţii AIEA, susţine expertul rus, au scos la iveală faptul că, începând din 1985, România a efectuat, în secret, experimente pentru obţinerea chimică a plutoniului militar (prin folosirea combustibilului iradiat dintr-un reactor nuclear experimental de concepţie americană TRIGA SSR, cu o capacitate de 14 megawaţi. Este vorba de un reactor simplu, de laborator, pus în funcţiune în 1979. Pentru iradierea combustibilului nuclear ar fi fost înfiinţat un laborator radiochimic care şi-ar fi început activitatea 1983. Aici ar fi fost amenajat un dispozitiv pentru prelucrarea combustibilului nuclear, cu o capacitate de producţie de până la un kilogram de plutoniu pe an. Lucrările, scrie sursa citată, au fost încununate de succes, iar în cadrul inspecţiilor AIEA realizate în aprilie-mai 1992 au fost descoperite 470 de grame de plutoniu obţinut în laboratoarele IFA”.

(Fragment din Jurnalul Naţional)

 

Eduard Ovidiu Ohanesian