BREAKING NEWS

SRI în zodia Sămădăului de Târnova. O istorie trăită (II)

Generalul Florian Coldea, fostul șef de facto al Serviciului Român de Informații, așa cum l-am cunoscut

Afacerea “Răpirea din Irak”  s-a învârtoșat după întoarcerea jurnaliștilor în țară. Presa mă vâna neîncetat, încercând să stoarcă cât mai multe informații, pentru a potoli setea de senzațional a opiniei publice, manipulată luni la rând de aparatul de propagandă obedient Palatului Cotroceni. Noul șef al Serviciului Român de Informații, colonelul Florian Coldea, mă curta neîncetat, îndosariind cu disperare adevărul pe raftul secretelor de stat.  Începută cu stângul, prin predarea teroristului american Mohammad Munaf forței militare SUA staționate în Bagdad, mușamalizarea operațiunilor ilegale avea să devină o saga interminabilă pentru SRI, SIE, MAE și, mai ales, pentru Ministerul Public. Presiunile trinomului Cotroceni – Ministerul Public – SRI asupra magistraților care instrumentau dosarele de terorism erau uriașe. Se exercitau atât la serviciu, cât și acasă. Concret, procurorii desemnați să lucreze dimineața la dosarele 540/D/P/2005 și 628/D/P/2005, se culcau seara cu sereiul în pat. Binomul conjugal adus de la Timișoara și certificat ORNISS la nivel strict secret de importanță deosebită a fost pus sub controlul altui timișorean cu delegație la DIICOT, procurorul șef Doru Ioan Cristescu. Mecanismul a funcționat ireproșabil câțiva ani. Căruța secretizării s-a rupt în drum după ce Ohanesian Eduard a reușit să facă legătura dintre răpirea jurnaliștilor români și traficul internațional cu armament, punând ancheta oficială sub semnul întrebării. Ca urmare a afacerii Răpirea din Irak a fost arestat judecat și condamnat traficantul de arme Viktor Bout, iar evreii, intrați în joc, au pregătit operațiunea Livada.

O vreme, am bătut cărările televiziunilor naționale și locale. Fiind o premieră absolută în istoria recentă a României, subiectul răpirii era o sursă de rating nelimitată pentru mass-media. Colegii din presă, din ce în ce mai “prietenoși”, îmi mâncau din palmă, sorbindu-mi fiecare vorbă. Încercau să descifreze înțelesuri ascunse în orice gest, în fiecare grimasă. Relația cu Palatul Cotroceni mergea ca pe roate în ciuda faptului că planurile șefului cel mare scârțâiau din toate încheieturile. Potențialul de simpatie al populației, pentru victimele răpirii și pentru salvatorii acestora, era uriaș. Practic, nu era colțișor din țară, unde să nu fiu recunoscut și primit cu interes. În naivitatea mea, trecusem cu vederea politizarea afacerii.

Relațiile cu Serviciul Român de Informații și cu noul prim-adjunct Florian Coldea erau bune. Vizitam deseori stabilimentul lui Coldea, proaspăt numit șef al SRI. Nu știu cum, dar Sămădăul de Târnova avea chef să bea câte o cafea doar în birou. I-am înțeles mai târziu motivele. Toate discuțiile noastre erau înregistrate ambiental. Intram fără opreliști, fără a fi controlat la poartă sau înregistrat în evidențe. După cum aveam să aflu mai târziu, celebrul soț al consilierei prezidențiale Elena Udrea îl vizita pe Coldea tot așa des. Era totuși o diferență. Cocoș era, invariabil, însoțit de valize cu bani.

Florian Coldea mi-a povestit despre relația excelentă a SRI cu omologii americani și, ca dovadă, mi-a arătat în colțul biroului său o vitrină asemănătoare cu cele frigorifice unde se păstrează băuturile răcoritoare, plină ochi cu medalii primite din SUA. Nu știu de ce, am fost reținut să-i spun că și predecesorul său, Nicolae Pleșiță primise Legiunea de Onoare de la oficialii francezi.

FBI

Dosarul răpirii demarase oficial și, în afară de audierile în fața procurorilor, am avut câteva întâlniri în sala de consiliu a Parchetului General cu șeful rezidenței FBI la București Gary Dickson, apoi cu comisia de anchetă a Unității de Crime Majore de pe lângă Tribunalul Sharq El Qaim.

Întâlnirea cu biroul federal, mai precis cu Dickson și colega sa, a decurs fără evenimente importante, de față fiind un procuror DIICOT. Erau interesați de cetățeanul lor Roy Hallums rămas în urma noastră, fiind răpit de aproape un an. Ulterior, după 2010, aveam să aflu din cartea acestuia că Roy fusese militar, activând chiar la Pentagon. Mai târziu, le-am mai făcut o vizită celor doi ofițeri în sediul vechi al Ambasadei SUA la București, unde am văzut pentru prima dată imagini aeriene ale fermei cu ostatici aflată la 29 Km sud de Bagdad. Roy avea să fie eliberat în 2006 de trupele speciale, prilej pentru realizarea unui film documentar. Nu aveam să știu că în acest timp, americanii de la DEA ( Drug Enforcement Administration !) colaborau cu procurorii DIICOT în dosarul 628/D/P/2005, referitor la afaceri cu droguri contra armament și cu organizația teroristă columbiană FARC.

Procurorul minune Ciprian Nastasiu făcea vizite în SUA la Secret Service și la Departamentul de Stat, după ce a disjuns la secret Armamentul din dosarul Răpirea din Irak. Nu știam că geniul DIICOT habar nu are de limba engleză. Acum știu. FBI și DEA aveau o țintă importantă, vizându-l pe Viktor Bout, partenerul de afaceri al rețelei teroriste Omar Hayssam-Mohammad Munaf. Aici, colonelul Florian Coldea nu avea ce căuta. În spatele ușilor închise, se profila o operațiune importantă pentru israelieni. Mivtza Bustan, pe românește Livada.

Se rupe căruța secretizării

Mai interesantă a fost întâlnirea cu comisia de anchetă irakiană compusă din generalul  Raad Yaas Hazair, locotenent colonelul Moaied Abdel Kazem (adjunctul generalului Raad), Fadel, alte persoane. La masa oficială, lângă mine era Florian Coldea, procurorul Nastasiu și probabil un ofițer SIE. Surpriza cea mare a fost prezența în Ministerul Public, în calitate de traducător în anchetă a doctoului Mohammad Yassin, prietenul prezidențial la ora aceea, infractor dovedit în prezent.

După ce am fost întrebat dacă pot veni în Irak pentru audieri, le-am spus anchetatorilor irakieni că sunt multe semne de întrebare aupra răpirii și că voi demara cercetări proprii, moment în care prim-adjunctul SRI a băgat capul între picioare. A fost un moment jenant. Yassin a avut o reținere, dar în cele din urmă a tradus exact ce am spus, dacă ar fi să ne luăm după reacția irakienilor. Generalul Raad s-au uitat în ochii partenerilor români. Cine știa la vremea aceea ce amploare avea afacerea Răpirea din Irak ? Ulterior, contrariat de prezența afaceristului Yassin în ancheta oficială din clădirea Ministerului Public, am solicitat să mi se comunice statutul acestuia, în ce calitate era implicat într-o afacere cuprinzând date și informații clasificate. Am aflat că era prezent în calitate de trimis al Președintelui României ! Băsescu îl căutase pe Yassin, dimineața pe răcoare, la telefon și îl trimisese la Parchet.

Cum dovezile mușamalizării dosarului Răpirea din Irak se înmulțeau pe măsură ce întrebările ridicate de presă erau din ce în ce mai deranjante, întălnirile mele cu șeful de facto al SRI de la vremea aceea își pierdeau farmecul. În perioada aceea, călătoream mult prin țară, având ocazia să iau măsura percepției oamenilor simpli despre evenimente. L-am întrebat pe Coldea de ce nu ne vedem la o cafenea în centrul orașului, printre oamenii obișnuiți, îi este chiar așa de greu să scrie un raport despre ce a discutat cu Ohanesian în deplasare ? Foloseau doar înregistrările ambientale. Coldea nu a comentat. Aștepta să îi cer ceva.

Jurnaliștii au întrebat de unde atâta secretizare, cum a apărut prea cinstitul doctor Yassin în afacerea răpirii, dar mai ales cum a ajuns acesta să reprezinte instituții de forță ale statului român în exterior, apoi ca traducător într-o anchetă sensibilă privind acte de terorism. Răspunsul meu a venit într-o emisiune la postul Național TV, zguduind serios relațiile cu șeful de la Cotroceni. Cerusem public atunci să se verifice prietenia și afacerile  președintelui țării Băsescu ( pe când acesta fusese primar al capitalei) și sirianul Mohammad Yassin, “prea cinstitul moștenitor al lui Omar Hayssm”. Băsescu nu a înghițit gălușca prea ușor și a reacționat violent. După 11 ani, fostul președinte recunoștea public relația sa cu dr. Yassin și că îl cunoscuse chiar și pe tatăl acestuia în portul Tartous.

Cd-ul cu scandal

Ianuarie 2006, Focșani. La restaurantul Arcada, de pe Bulevardul Republicii, viziavi de sediul PSD, o månă de jurnaliști din presa locală stau la taifas. Am aflat cu stupoare că fișiere cu informații despre o bază militară din Afganistan,  circulă nestingherite prin Vrancea de câteva luni.

Nu eram singuri. Serviciile secrete ale armatei și sereiul își făceau datoria la fața locului. Ne-au înregistrat audio și video. Ulterior, monitorizarea jurnaliștilor a continuat și la restaurantul Intim din centrul Focșaniului, unde o trupă de artiști basarabeni întreținea atmosfera. Două ore mai tårziu, primesc un disc în plic.

Volumul informațiilor de pe cd-ul intitulat “Ro Army” era uriaș. Hărți detaliate de la sol și din satelit, schemele posturilor de pază, fotografii, trasee printre cåmpurile de mine, tabele cu coduri, semne și semnale folosite de aliați, tipuri de armament, rapoarte de intelligence, liste cu personal și responsabilități, numele șefilor locali ai taibanilor. Documentele vizau activități ale regimentului de Infanterie Parașutată 504 – Task Force Devil Terrain, ale batalionului de Infanterie 812 Șoimii Carpaților, Companiei I Infanterie „Blue Thunder“, batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ și companiei I Infanterie „Vânătorii de Recompense“. Cel mai interesant amănunt pentru un jurnalist, era faptul că armata americană lucra în Afganistan pe hărți sovietice, realizate pe vremea războiului din anii ‘80.

Mă temeam că totul este o făcătură, o provocare, menită să discrediteze jurnaliștii. L-am sunat imediat pe șeful SRI.  “Florinel, știi ce am pe mână ?”, i-am spus. Apoi, i-am luat la rând pe toți șefii spionilor. Am avut întålniri cu : prim-adjunctul SRI Florian Coldea, generalul Ion Savu, șeful DIM/J2 și cu fostul șef al Direcției Generale de Informații a Apărării, generalul Constantin Croitoru. Printasem câteva documente de pe cd și le împrăștiasem prin biroul lui Coldea. Amabil, acesta s-a oferit să mă ducă acasă cu o mașină a instituției. Să nu pierd “secretele militare” pe stradă. Scurgerea de informații din baza militară Kandahar, unde activează și romåni era deosebit de gravă și dovedea cât de vulnerabile erau sistemele de securitate ale Alianței în teatrele de luptă. L-am sunat pe șeful Departamentului de Relații cu Publicul al MApN, locotenent colonel Cristian Ghiga.

– Bună ziua. Aș dori să vorbesc cu șeful DGIA, dacă se poate.

– Domnu’ Ohanesian, știți că asta durează. Sunt necesare aprobări…

– Domnule colonel să vă citesc ce am în față…Frago number….

-Dah. Da. Sigur. Vă sun în 5 minute.

În scurt timp eram invitat la sediul serviciului DIM/J2, un fel de SIE al armatei.

O vreme, șefii serviciilor secrete nu au confirmat veridicitatea informațiilor, dar mi-au cerut să nu public documentele. Nu s-a luat timp de o lună nici un fel de măsură la vedere, pentru că, informațiile de pe cd-ul buclucaș nu puteau fi încadrate ca documente clasificate conform legilor românești. De abia după ce în  presa centrală au apărut referiri la scandal, serviciile și procurorii au trecut la acțiune. Au arestat ziariști abuziv, au răscolit redacții și au dat afară jurnaliști. Apoi, pe cei mai obedienți, i-au racolat.

Raportul Daju a pus capac “prieteniei” cu Florian Coldea

I-am spus colonelului Florian Coldea că a primit un raport intern care dovedea că, în 2005, la Secţia Judeţeană SRI Gorj, se petreceau abuzuri fără precedent. În curtea sa, aveau loc importante scurgeri de informaţii secrete către persoane din afara sistemului şi presă, ba chiar mai mult, fostul director al Finanţelor Publice Gorj, Dumitru Udroiu, avea cîrtiţe în interiorul SRI. Colac peste pupăză, conducerea SRI păstorea niscai afaceri cu vile şi terenuri în staţiunea Rînca. Totul se petrecea sub nasul generalilor Ion Făget, Dumitru Zamfir sau al colonelului Florea Zaharia. Scandalul de la Gorj a fost anchetat chiar de generalul Ion Maranda, la acea dată şeful Direcţiei de Protecţie Internă din cadrul SRI, cel care, printre altele, avea datoria să facă raport despre cazul Răpirea din Irak. În iulie 2005, Maranda era demis şi trecut în rezervă. Pentru prima dată (de când îl cunoșteam), Coldea a trecut la amenințări voalate. Dacă raportul avea să apară în presă, autorul, ofițerul SRI Narcis Daju, va fi arestat.

“Cel care l-a scris este nebun, domnule, poate să radă cu chestia asta jumătate din SRI”, a exclamat prim-adjunctul când a auzit că știu dosarul.

Cazul Daju a apus capac “prieteniei” cu Florian Coldea. De unde,de obicei, eram primit în sediul central al SRI cu brațele deschise, când am venit să îi aduc personal raportul Daju, am fost ținut la poartă, controlat amănunțit și înregistrat. Documentele au fost scoase din plic și numerotate. Coldea și-a închis numărul de telefon la care îmi răspundea. Pentru (ne)liniştea acestuia, în 2007, în fața Comisiei parlamentare de verificare a activității SRI, jurnalistul Ohanesian Eduard avea  să ceară declasificarea în regim de urgenţă a altor documente cu caracter secret, dovezi incontestabile ale disoluţiei acestui serviciu secret. Iată numai câteva exemple :

Ordinul Directorului SRI nr. 0706 / 01 iulie 2005;

Raportul personal nr. 004007243;

Nota internă întocmită de generalul Ion Maranda (fostul şef al Direcţiei de Protecţie Internă SRI) din 15 martie 2005;

Raportul Informativ nr. 004039486 din 21 aprilie 2005, elaborat de fostul şef al Secţiei Judeţene de Informaţii Gorj, colonelul Peptan Cătălin (document referitor la date importante despre Revoluţia din 1989 !).

Eduard Ovidiu Ohanesian