Ascultători de manele cu burți și cefe groase
Sportul și Educația Muzicală, cenușăresele învățământului românesc!
Mulți îmi vor spune că altele sunt problemele sistemului de învățământ românesc, că avem subfinanțare cronică, cursuri care nu sunt axate pe obținerea de competențe etc. În urmă cu ceva timp, o cunoștință îmi povestește cum al său copil, elev în clasa a VII-a pe la o școală din Pitești, a fost luat, împreună cu colegii săi, de la orele de Sport și de Muzică de către diriginta lor, profesoară de matematică, pentru a se pregăti intens pentru examenele naționale pe care le vor susține anul viitor.
,,Acum, îmi zice amicul ăsta, eu nu am nimic împotrivă să știe matematică și să ajungă la un liceu bun, dar e normal să se facă și sport la școală, și educație muzicală, ca să nu îl văd peste cinci ani cum aruncă cu bani la lăutari…!’’.
Hopa, îmi aduc eu aminte, așa se întâmpla și acum 20 de ani, când mă pregăteam de adminterea la liceu (pe vremea aia se dădea examen). Da, țin și eu minte cum dirigu’ nostru, profesor de română, aranja la cancelarie pentru anularea orelor de Sport și de Muzică și înlocuirea lor cu intense exerciții de analize gramaticale. Câteva luni mai târziu, ăia care, oricum, puneau mâna pe carte au intrat la licee bune. Ceilalți aveau să nu înțeleagă, vreodată, diferența dintre diatezele pasivă și reflexivă sau între genitiv și dativ. În schimb, mai toată generația noastră a rămas cu mari lacune în ceea ce privește teoria de bază a muzicii și, mai ales, cultivarea gusturilor muzicale. Astfel, generația mea a fost, la începuturile anilor 2000, cea mai mare consumatoare de muzică de proastă calitate, mai ales manele. Tot atunci a apărut prima generație de sedentari moderni, oameni care preferau să stea în fața unui grătar sau a televizorului decât să facă mișcare, de orice fel ar fi ea.
Fără a da, exclusiv, vina pe sistemul de învățământ, trebuie să sesizez și aspectul legat de nerespectarea acestor materii din programa școlară. Cunoștințe de-ale mele mi-au spus că, în Occident, orele de Sport și de Educație Muzicală se țin cu sfințenie. Fiecare elev este îndrumat, în funcție de talentul și capacitățile sale, să învețe să cânte la un instrument (chitară, tobe, clape, instrumente de suflat etc.) și să facă un sport. Astfel, acesta se dezvoltă armonios, fizic și cultural. În România, tinerii care știu să cânte la un instrument reprezintă un foarte mic procent din total, aceștia fiind, în majoritatea cazurilor, elevi ai școlilor de arte.
Lipsa orelor de educație fizică se vede și în performanțele pe care sportul românesc le are în ultimele două decenii. Orele de sport fiind înlocuite, forțat, cu ore de pregătire la matematică sau la limba română, s-a anulat posibilitatea de a avea o bază de recrutare pentru performanță. Lucrurile s-au agravat și mai mult, în ultimii ani, lipsa orelor de sport ducând la o creștere a procentului de copii și adolescenți obezi.
,,Țurca pe maidan joacă doar golanii, de cântat cântă doar țiganii!’’ ne spunea, pe vremuri, o profesoară de matematică, aceasta visând ca fiecare dintre noi să fie, la un moment dat, un Țițeica. Anii de după au arătat nu numai că, cu foarte puține excepții, după terminarea școlii abia mai știam să rezolvăm o ecuație de gradul doi, dar și că mulți dintre noi aveau să dea, regulat, bani pe dedicații sau pe onorarii (la propriile nunți, la onomastici, aniversări, botezurile copiilor etc) acestor ,,țigani’’ sau să se uite cu jind la competiții sportive internaționale unde românii deveniseră codași. Păi, dacă pe vremuri profa îi lua de pe terenul de sport pe ,,golani” să facă ecuații…
Fără a-i acuza pe profesorii de limba română și de matematică, am vrut să arăt importanța păstrării și chiar creșterii ponderii Sportului și Muzicii în educația școlară. Când elevii, profesorii și părinții s-au împărțit în două tabere privind orele de Religie, Sportul și cu Muzica au rămas Cenușăresele învățământului românesc. Dacă, în alte țări, sunt considerate discipline la fel de importante precum matematica, fizica sau chimia, la noi sunt considerate materii de umplutură, care au rolul de a ,,umfla’’ mediile generale sau de a fi înlocuite, la clasă, cu materii la care se dau examenele naționale.
La nivel de performanță, muzicieni și sportivi România nu mai are, cu foarte puține excepții. La nivel de mase, suntem, în proporție îngrijorătoare, niște ascultători de manele cu burți și cefe groase. Vedeți că sunt importante și cele două materii?
Dan Badea – Argesplus.ro