BREAKING NEWS

Punctul ”G” al industriei nucleare românești

ICSI Râmnicu Vâlcea, de la apă grea, la apă vie 

 

L-am contactat pentru prima dată pe prof. univ. dr. Ioan Ștefănescu în vara anului 2010. Doream să2012-06-13-261 aflăm dacă Institutul de Criogenie și Separări Izotopice Râmnicu Vâlcea pe care-l conduce,  este într-adevăr urmașa faimoasei Uzine G. “Pofitiți pe la noi domnu’ jurnalist, să stăm de vorbă”, ne-a invitat directorul, ocolind elegant răspunsul la întrebare. Nu ne-am putut întâlni atunci. După doi ani de la convorbirea noastră telefonică, Ștefănescu a trimis o mașină a firmei să ne culeagă de undeva din Râmnicu Vâlcea. Pe strada Uzinei din Oltchim, nici acum nu intră oricine dorește cu orice mașină. Eram curioși să vedem unul dintre puținele institute de cercetare românești, care nu numai că a reușit să supraviețuiască, dar se și autofinanțează. Cititsem în presă despre cercetătorii vâlceni premiaţi cu aur la saloanele de inventică de la Bruxelles şi Budapesta, dar și despre miraculoasa apă vie produsă aici. O afacere ridicată pe ruinele proiectului nuclear Măgura, ascuns de Securitate în combinatul Oltchim înainte de 1989.

2012-06-13-266Undeva la 12 kilometri sud de orașul Râmnicu Vâlcea, în mijlocul unui colos muribund și zguduit de afaceri murdare și scandaluri amoroase Oltchim, funcționează ascuns încă de pe vremea Securității comuniste câteva clădiri discrete înconjurate cu sârmă ghimpată. (Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice ), pe scurt ICSI, a fost de la începuturile sale, obiectiv cu destinație specială. Comuniștii i-au spus codificat Uzina G, iar Nicolae Ceaușescu a dat ordin să fie ascuns în măruntaiele uriașului combinat chimic, pe strada Uzinei nr.4. Înainte de 1989, Uzina G era păzită cu trupe de securitate de jur-împrejur. Ioan Ștefănescu, președintele Consiliului de administrație și director al firmei în același timp, spune că imediat după Revoluție, paza trebuia plătită din fonduri proprii. Astăzi, după gardul de sârmă ghimpată, nu mai sunt decât 2-3 jandarmi care stau cu ochii pe porțiunea unde se manipulează substanțele periculoase. Materiale radioactive, substanțe toxice ca tritiu, hidrogen sulfurat ș.a. În rest, clădiri de birouri și camere de filmat cu circuit închis. Multe camere de filmat.

Primele picături

În holul clădirii care adăpostește conducerea ICSI ne întâmpină un panou mare din plastic transparent cu sigla institutului “G”, rămășiță simbolică a uzinei comuniste. Dialogul cu directorul Ștefănescu a fost oficial și protocolar.2012-06-13-262 La ICSI nu au au fost decât doi directori : până în 1990, academicianul Marius Sabin Peculea (numit și părintele apei grele românești) și fizicianul Ioan Ștefănescu. Mai întâi a fost construit combinatul Oltchim, apoi a intrat în funcțiune uzina de produse clorosodice Govora, ultima, prin 1970, fiind Uzina G. La vremea aceea, în domeniul nuclear mai funcționa doar Uzina R de prelucrare a uraniului de la Feldioara. Referitor la apa grea românească ( versiunea oficială), fizicianul Marius Sabin Peculea ar fi produs-o la nivel de laborator în cadrul Institutului de Fizică Atomică Cluj. Instalația sa de laborator era numită Colibri, datorită dimensiunilor miniaturale. Apoi, pe baza studiilor lui Peculea s-ar fi construit stația pilot pentru producția industrială de la Râmnicu Vîlcea, numită și Uzina G. În 1969 s-ar fi aprobat finanțarea primelor două instalații industriale de hidrogen sulfurat, substanță care stă la baza fabricării apei grele.

“Primele picături de apă grea de la stația pilot din Râmnicu Vâlcea au curs pe locul pe care se află  clădirea vecină”, arată Ioan Ștefănescu spre fosta secție de distilare izotopică.

Instalațiile originale au fost dezafectate de mult. Acum clădirea înaltă, arată ca un mozaic din geamuri colorate. Înăuntru sunt adăpostite recipiente de toate formele și mărimile pline cu lichide.

Nu s-a pus problema proiectului armei nucleare

Despre legăturile instituției cu Securitatea, directorul nu prea vorbește, lasă de înțeles că și înainte de 1989, angajații Uzinei G aveau un regim nerestricționat. L-a cunoscut personal pe primul adjunct al Elenei Ceaușescu, generalul Ioan Ursu, dar și pe cei mai mari fizicieni ai țării și ai lumii. Ștefănescu a colaborat cu majoritatea institutelor de profil românești de la Pitești, Cluj, Turnu Severin sau Măgurele.

“Desigur că mai apăreau unii colonei care țipau, urlau. Dar nu simțeam presiunea Securității”, povestește Ștefănescu.

Deși lucrează de zeci de ani în domeniu și a cunoscut multă lume, directorul ICSI nu are cunoștință de vreun proiect de armă nucleară dezvoltat în România. Nici măcar nu crede ca s-ar fi pus problema. Despre agenții acoperiți ai Departamentul de Informații Externe (DIE), îndeosebi de cei din cadrul UM 0920/SD (Brigada Știință și Dezvoltare, redenumită ulterior TS) care aveau în lucru tematici pentru uzinele de grad zero ca “G”,  „R” sau IAUC București, directorul Ștefănescu nu știe nimic sau nu vrea să vorbească.

Pacepa, împuternicit să exercite control şi îndrumare la “G”

Știm despre implicarea DIE în proiectul armei nucleare românești și, implicit, în Uzina G din mărturiile greilor epocii, dar și din documentele Securității. Iată ce declara fostul general Victor Atanasie Stănculescu (VAS), în dialog cu istoricul Alex Mihai Stoenescu (AMS), în cartea sa “În sfârșit adevărul…”, publicată de Editura RAO în anul 2009 :

“ AMS : Cam cât de avansată era fabricarea armei nucleare ?/ VAS: A fost cea mai în urmă. / AMS: Față de marile puteri nucleare ? / VAS: Față de celelalte arme de care am discutat. Dar se pornise acțiunea pentru arma nucleară. Se făcuse programul sub umbrela instalațiilor de la Cernavodă., apa grea de la Turnu Severin, și pentru că centrul de la Măgurele era depășit, a apărut noul centru de la Pitești, unde se discuta problema îmbogățirii uraniului. Se făcuseră pașii ăștia mari, care erau pentru construcția propriu-zisă a armei”.

Reamintim faptul că, până la evenimentele din decembrie 1989, Stănculescu a fost ministru adjunct al apărării naționale, având în responsabilitate probleme de înzestrare a armatei, inclusiv multe din fabricile cu secții speciale producătoare de armament. Era la curent cu majoritatea proiectelor militare speciale (clasificate ca secrete de stat), trecute din responsabilitatea DIE, în grădina MApN, după fuga generalului Ion Mihai Pacepa.

Despre amestecul Securității, mai ales a Departamentului de informații Externe (UM 0920) la Uzina G există dovezi incontestabile că generalul I.M. Pacepa deţinea importante informaţii despre o parte din proiectele clasificate ca strict secret de importanță deosebită ale epocii comuniste, cum ar fi Stele – diamante sintetice, Programul nuclear – centralele nucleare de la Cernavodă şi bomba atomică sau Uzina G – staţia pilot de apă grea de la Râmnicu Vâlcea. Despre unele dintre aceste proiecte, Pacepa a dat detalii în declarațiile sale. Iată un fragment din raportul subordonatului și prietenului său, generalul Teodor Sârb, şef al Diviziei UM 0920/SD (fosta Brigadă Specială Tehnico-Ştiinţifică).

“Din 1975, relaţiile de serviciu cu Pacepa Ion au cunoscut o reducere, lucrând direct cu şeful departamentului, aceasta nu însemna însă că sus-numitul nu a mai avut acces la problemele unităţii. Au rămas acţiuni cum ar fi: “Stele”, “Programul nuclear”, “Fabrica de tras geam pe baie de metal topit”, “Uzina G” etc. în care Pacepa Ion a avut acces şi a fost împuternicit să exercite control şi îndrumare”.

Raport

Gl.-mr. Sârb Teodor Nr. C/187 din 24.08.1978

Nr. 1/14.08.78 

Nume de cod “Poly”

Colaboratori mai vechi ai ICSI ne-au declarat că bazele staţiei pilot pentru obţinerea apei grele de la Vâlcea au fost puse prin anii ’60 sub îndrumarea Departamentului de Informaţii Externe. Agentul brigăzii speciale SD, Alfred Polihroniade, (nume de cod “Poly”) , ar fi adus elemente importante ale tehnologiei de fabricaţie a apei grele de la o uzină de undeva din Savannah – SUA. Dealtfel, după misiunile din SUA și Germania, în familia lui Poly au avut loc diverse “accidente”. Fiica securistului avea să moară acasă într-un accident stupid, eveniment tragic care a marcat-o iremediabil pe soţia lui Poly, personalitate de rang înalt a vieţii sportive româneşti. Femeia are o cădere nervoasă, iar agentul DIE se retrage din activitate.

“Acum, câteva cuvinte despre Polihroniade. El a fost asistent la catedra de chimie organicã a profesorului   Costin D. Nenițescu în anii când am fost student al acelei facultăți, și m-am specializat la catedra lui Nenițescu. Am fost încadrat în Securitate cu douã luni înainte de a-mi da examenele de stat (l-am trecut doi ani mai târziu), și la scurt timp după ce am devenit ofițer, Polihroniade a dispărut de pe firmament. Dupa 1972, când am început sã coordonez și UM920/U, care era Brigada DIE pentru operații sub steag străin, l-am regãsit pe Polihroniade. El era ofițer ilegal al DIE și fusese trimis în RFG cu sarcina de a se angaja la uriașa firmă vest-germanã Lurgi, și de a penetra RFE [Radio Europa Liberă]. Dupã ce am cerut azil politic, în 1978, majoritatea zdrobitoare a ofițerilor ilegali ai DIE au fost rechemați în țară. Ei nu aveau imunitate diplomatică, și DIE/CIE se temea, evident, că puteau fi arestați în Occident și compromite această ramură exclusiv sovietică și extrem de secretă a activității de spionaj comunist. În 1997, Virgil Mãgureanu a produs probe irefutabile atestând apartenența lui Polihroniade la DIE. Această evidență a fost sintetizată în cartea „Autopsia”. Atașez capitolul ce se referã la Polihroniade. Vă poate ajuta ca punct de plecare pentru a documenta în continuare activitatea lui Polihroniade. A fost un tip extrem de inteligent, și sunt convins că a obținut rezultate interesante la RFE”, povestește unul dintre foștii șefi ai brigăzii speciale “U” din cadrul DIE, mai cunoscută sub numele de “Fantome”, unde acționau cei mai conspirați ofițeri ai spionajului extern românesc în străinătate, ofițerii “S”.

De la apă grea la apă ușoară

2012-06-13-264“Iniţial, la Uzina G s-a produs apă grea, un element necesar în funcționarea centralelor CANDU de la Cernavodă. Specialiștii spun că apa cu un conţinut foarte mare de deuteriu  are efecte distructive, suprimând viaţa. De aici le-ar fi venit ideea că, reversul acesteia, apa săracă în deuteriu (ASD), ar putea avea efecte benefice. ASD este o apă microbiologic pură, cu o concentrație izotopică aflată sub concentrația apei naturale. Procedeul de obținere constă în distilarea continuă sub vid a apei naturale pe coloane de separare de înaltă performanță. Au numit minunea “apă vie” sau „ușoară”, descoperirea fiind  premiată cu cinci medalii de aur şi trei de argint la saloanele de inventică de la Bruxelles, Geneva, Londra şi Budapesta. Până de curând, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI a fost unul dintre puținii producători de apă ușoară din lume, ajungând la un export de 50 de tone, trimestrial.

Efectele curative ale ASD au ieșit la iveală după ce un biolog ungur, Gabor Somlyai, a început să cumpere apa cu tonele. O îmbutelia și o vindea sub un alt nume decât cel românesc. Cercetările efectuate ulterior de institute specializate au evidențiat efecte bioactive de necontestat ale ASD asupra ființelor vii: creșterea reactivitatii vasculare, stimularea imunității, creșterea rezistentei animalelor la doze de radiații subletale și letale, remisia liniilor celulare tumorale și a afecțiunilor dermatologice. Apa vie se găsește astăzi în farmacii, fiind recomandată ca remediu pentru cancerul în stare incipientă. O jumătate de litru se vinde cu până la 10 euro. În China sau Japonia, prețul ar atinge chiar 60 de euro litrul. De la ICSI au importat vreo doi ani ASD japonezii, profesorul Kunihiro Seki preparând celebra băutură sake cu o astfel de apă. În urma unui transfer tehnologic, apa vie este produsă de un partener al ICSI, institutul urmînd să încaseze redevența timp de 20 de ani.

Factorul de stres 

Specialiștii de la ICSI au avut diverse colaborări. Acum lucrează la proiecte pentru centrala de la Cernavodă. Este vorba despre o instalație de extracție a tritiului, acronim internațional CRTF. Proiectul trebuie să țină seama de noile standarde de securitate impuse de Agenția Internațională de Energie Atomică (AIEA) după dezastrul de la Fukushima. Practic, în ultimii ani, agenția a fi dublat toate standardele de securitate, numite în limbaj tehnic “Factor de stres”. Proiectul CRTF este finanțat din bugetul unităților centralei nucleare de la Cernavodă.

Eduard Ovidiu Ohanesian