BREAKING NEWS

Popa Brânzea taie pădurea Brătienilor

Articol preluat din Jurnalul de Argeș

Adio, iluzii! Popa Brânzea s-a apucat să taie din pădurea Brătienilor

by Alina Crangeanu

Dacă tot a devenit moștenitor, acesta a cerut aviz de exploatare pentru arboretul de lângă Schitul Florica și pădurea din punctul Marcea

Prin februarie anul acesta, enoriașii care au urcat dealul la Biserica ”Sfântul Ioan”, unde se află înmormântați Brătienii, au fost șocați să vadă că, peste noapte, frumoasa pădure din preajma schitului aproape că s-a evaporat. Și că terenul dintre strada de acces către schit şi capela Brătienilor e curățat de o mare parte din arboret. Muncitorii au înaintat atunci cu ”toaletarea” până în apropierea lăcaşului de cult.

Locuitori din Ștefănești ne-au anunțat că se taie pădurea pe platoul Marcea

În urmă cu vreo zece zile, mai mulți iubitori de drumeții și bikeri ce folosesc dealurile Ștefăneștiului ne-au sesizat că și punctul Marcea, ceva mai sus de Vila Florica, se află sub asaltul drujbelor. Cum aveam o bănuială, ne-am adresat Direcției Silvice Argeș, care ne-a confirmat ceea ce nu prea doream să aflăm nici noi și bănuim că nici iubitorii de pădure. Cei de la Silvic ne-au răspuns că, într-adevăr, atât în zona Bisericii Florica, dar și în zona platoului Marcea ”s-a pus în valoare masa lemnoasă din fondul forestier proprietate privată aparținând preotului Nicolae Brânzea”. E vorba de un fond forestier în proprietatea căruia preotul Brânzea a intrat după ce Oana Brătianu l-a declarat legatar testamentar. De altfel, preotul Brânzea nu și-a ascuns niciodată intenția de a fructifica toate bunurile revendicate și câștigate de pe urma Brătienilor, chiar și prin defrișarea unor suprafețe de pădure, dacă asta dorește.

Firma care exploatează pădurea a și fost amendată de Garda Forestieră

În punctul numit platou Marcea, defrișarea pădurii Brătienilor s-a făcut conform Apv 1468237, pentru o suprafață de 7,24 de hectare și un volum de 809 mc. Însă exploatarea s-a făcut, potrivit celor de la Silvic, în conformitate cu amenajamentul silvic al fondului forestier avizat de o comisie din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor. Având în vedere că documentul mai sus amintit este un fel de pașaport pentru exploatarea pădurii, care se dă pe o perioadă de zece ani, iar suprafața totală la care se referă hârtia este de vreo 8 hectare, parte din domeniile Brătienilor, nu avem niciun motiv să nu credem că, mai devreme sau mai târziu, geografia locului va suferi transformări substanțiale. Deocamdată, într-un raid al Gărzii Forestiere de săptămâna trecută, firma care se ocupă de exploatarea forestieră a pădurii lui Nicolea Brânzea a primit o amendă de 5.000 de lei pentru completarea necorespunzătoare a documentelor.