BREAKING NEWS

Pesimism în legătură cu evoluția Dosarului Mineriada

antonie_2Antonie Popescu este unul dintre avocații care au obținut anul trecut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului redeschiderea anchetei referitoare la evenimentele violente din iunie 1990, dosar cunoscut sub denumirea de Mineriada. Implicat și în dosarul Revoluției române din 1989, avocatul Popescu este sceptic cu privire la o eventuală evoluție a cercetărilor. Acesta este de părere că audierea foștilor demnitari și șefi ai serviciilor secrete, responsabili pentru evenimentele violente ale Mineriadelor, va fi tergiversată din nou.

 

Trebuie sa va spun ca, date fiind experientele anterioare cu conducatorii institutiilor judiciare implicate in aceste cercetari, si conduita acestora, sunt foarte rezervat, chiar daca am fost mereu un optimist in legatura cu aflarea adevarului sprijinind demersurile Asociatiei 21 Decembrie 1989 Bucuresti.

Era normal ca aceste crime sa fie considerate imprescriptibile din moment ce au avut o asemenea dimensiune si intensitate in acele imprejurari insurectionale (un razboi civil in desfasurare, implicand forte militare si paramilitare organizate, stipendiate si coordonate  de catre agentii Statului, de ministere si instituti publice, mari companii comerciale ale statului, implicand mijloace de transport si comunicatii, deplasari importante de mase de oameni (mineri, muncitori din majoritatea bazinelor carbonifere, chemati si de FSN) inclusiv inarmati, (arme albe sau de foc, letale) conducatori politici si militari cu trista notorietate infractionala in epoca) si au fost insotite de alte fapte care erau tratamente neomenoase si tortura, in continutul carora s-au petrecut numeroase vatamari, inclusiv violuri. Este binecunoscut ce tratamente inumane au primit cei arestati si tinuti in incartiruirea de la Magurele – Infernul Magurele a fost descris de presa si de cei torturati acolo.

Am vazut recent ca opinia publica romaneasca a reactionat puternic in cazurile de viol de la Vaslui, astfel ca multi dintre cei sceptici sau negationisti au fost deranjati de reactia civica adecvata, care arata ca simtul justitiei in randurile cetatenilor nu s-a atrofiat, in ciuda capturarii institutiilor statului de catre reteaua de crima organizata si coruptie care s-a tesut tocmai la adapostul crimelor din perioada infractionala Decembrie 1989 – Iunie 1990, avand aceeasi actori si regizori!

Sunt rezervat pentru ca Parchetul, in mandatul procurorului militar Dan Voinea i-a mai pus candva (in anul 1997) pe faptuitori sub acuzatia de tratamente neomenoase – crime impotriva umanitatii, care sunt infractiuni imprescriptibile, insa la 17 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o rezoluţie de scoatere de sub urmărirea penală care avea ca obiect în principal acuzaţii de tratamente neomenoase întemeiate pe 856 de plângeri ale unor persoane vătămate de actele violente săvârşite în perioada 13-15 iunie 1990, asa cum retine si hotararea CEDO din cauza Asociatia 21 Decembrie, Maries, Mocanu, Stoica si altii c. Romania.

137. În perioada 26 noiembrie 1997 – 12 iunie 2006, a fost iniţiată urmărirea penală împotriva a 37 de persoane – 28 de civili şi nouă militari – în principal pentru acte de subminarea a puterii de stat, săvârşite în contextul evenimentelor din iunie 1990. Fostul preşedinte român se număra printre persoanele urmărite penal. Acesta a fost inculpat la 9 iunie 2005, fiind acuzat de participare la genocid [art. 357 lit. a), b) şi c) C. pen.], de propagandă pentru război (art. 356 C. pen.), de tratamente neomenoase (art. 358 C. pen.), de subminarea puterii de stat (art. 162 C. pen.) şi de acte de diversiune (art. 163 C. pen.). Marea majoritate a celor 28 de civili inculpaţi erau directori ai unor exploataţii miniere, şefi de sindicate din minerit şi înalţi funcţionari în cadrul Ministerului Minelor.

138. La 16 septembrie 1998, acestui aspect al cercetării i s-a repartizat dosarul nr. 75/P/1998 (supra, pct. 106).

139. La 19 decembrie 2007, Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus disjungerea cauzei care făcea obiectul dosarului nr. 75/P/1998 în două părţi, una referitoare la acuzaţiile îndreptate împotriva celor 28 de civili – dintre care fostul Preşedinte al României şi fostul şef al SRI – cealaltă referitoare la acuzaţiile aduse împotriva celor nouă militari. Cercetarea privind cei 28 de civili trebuia să fie continuată în faţa secţiei civile competente a aceluiaşi parchet.

140. Prin rezoluţia din 27 februarie 2008, Procurorul-şef al Secţiei Parchetelor Militare a infirmat rezoluţia din 19 decembrie 2007, considerând că, datorită legăturii dintre faptele cercetate, era de competenţa uneia din secţiile civile ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe cu privire la ansamblul cauzei şi cu privire la toţi acuzaţii, atât civili, cât şi militari.

141. La 29 aprilie 2008, în conformitate cu această rezoluţie, Secţia Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie s-a declarat lipsită de competenţă şi pentru a se pronunţa cu privire la acuzaţiile penale îndreptate împotriva celor nouă ofiţeri militari – printre care se numărau mai mulţi generali, fostul şef al poliţiei şi fostul ministru de Interne – şi şi-a declinat competenţa în favoarea uneia din secţiile de drept comun.

142. În rezoluţia din 29 aprilie 2008 a fost întocmită o listă cu peste o mie de persoane care au fost reţinute şi supuse la rele tratamente în special la sediul Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri din Băneasa şi al unităţii militare din Măgurele. Domnul Marin Stoica era inclus în această listă a victimelor. Rezoluţia în cauză conţinea, de asemenea, lista persoanelor juridice care au suferit prejudicii în timpul represiunii din perioada 13-15 iunie 1990, printre care se număra şi asociaţia reclamantă.

143. Această rezoluţie menţiona, de asemenea, „identificarea celor aproximativ 100 de persoane decedate în cursul evenimentelor din perioada 13-15 iunie 1990”.

144. Aceasta conţinea, de asemenea, lista cu întreprinderile publice care puseseră la dispoziţia autorităţilor muncitori pentru intervenţia de la Bucureşti. Această listă conţinea în special 20 de exploataţii miniere de pe întreg teritoriul ţării şi uzine din 11 oraşe Călăraşi, Alexandria, Alba-Iulia, Craiova, Constanţa, Deva, Giurgiu, Galaţi, Braşov, Slatina şi Buzău), precum şi trei uzine din Bucureşti.

145. În urma acestei rezoluţii, la 5 mai 2008, procurorii militari au trimis secţiei competente a parchetului cele 209 volume – care aveau 50 000 în total – din dosarul nr. 75/P/1998.

146. La 26 mai 2008, secţia din cadrul Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care primise dosarul în întregime, şi anume Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a declarat necompetentă şi şi-a declinat competenţa în favoarea altei secţii a aceluiaşi parchet, şi anume Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – DIICOT.

147. Prin rezoluţia din 10 martie 2009, direcţia competentă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – a pronunţat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale în favoarea fostului şef al SRI, pe motiv de prescripţie, în ceea ce priveşte acuzaţia de subminare a puterii de stat, şi o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale în ceea ce priveşte majoritatea celor 27 de civili urmăriţi penal – directori de exploataţii miniere, şefi de sindicate din minerit, înalţi funcţionari din cadrul Ministerului Minelor şi din administraţia locală – în absenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.

148. Pentru a se pronunţa astfel, parchetul a considerat că, în calităţile lor respective de şef de stat, de ministru de Interne, de ministru adjunct sau de şef al poliţiei, unii din inculpaţi erau depozitari ai puterii publice şi că ar fi fost ilogic să se creadă că ar fi putut săvârşi fapte de natură să le slăbească puterea. În ceea ce îi priveşte pe mineri şi pe ceilalţi muncitori care au venit în Bucureşti la 14 iunie 1990, parchetul a considerat că aceştia „se transformaseră în forţe de ordine” şi că erau convinşi că actele lor serveau puterea de stat. În plus, acesta a subliniat că intervenţia minerilor se dovedise inutilă, deoarece acţiunea desfăşurată de paraşutişti la sediul televiziunii a permis restabilirea ordinii în capitală în jurul orei 1 în ziua de 14 iunie 1990.

149. De asemenea, parchetul a încetat urmărirea penală împotriva a trei inculpaţi care decedaseră între timp.

151. În cele din urmă, DIICOT s-a declarat lipsită de competenţă pentru a se pronunţa cu privire la restul cauzei – adică fapte calificate drept tratamente neomenoase, acte de diversiune, propagandă pentru război şi genocid, în sensul art. 357 lit. (a)-(c) C. pen. – şi şi-a declinat competenţa în favoarea Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Aceste fapte priveau doar nouă din persoanele puse sub acuzare în perioada 2000-2006, printre care se numără şi fostul preşedinte.La 17 iunie 2009, a fost pronunţată o rezoluţie de scoatere de sub urmărire penală în ceea ce priveşte acuzaţiile în cauză, al cărei conţinut este prezentat în continuare.
Rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală din 17 iunie 2009
152. La 17 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o rezoluţie de scoatere de sub urmărirea penală care avea ca obiect în principal acuzaţii de tratamente neomenoase întemeiate pe 856 de plângeri ale unor persoane vătămate de actele violente săvârşite în perioada 13-15 iunie 1990.
153. Rezoluţia în cauză preciza că fostul şef al statului nu fusese audiat în calitate de învinuit în cursul cercetării.
154. Aceasta descria ansamblul actelor de violenţă – considerate ca fiind de o cruzime extremă – la care au fost supuse mai multe sute de persoane.
155. Se menţiona faptul că cercetările efectuate timp de aproximativ nouăsprezece ani de parchetele civile şi, ulterior, de parchetele militare nu au permis stabilirea identităţii agresorilor şi gradul de implicare a forţelor de ordine. Fragmentul relevant din această rezoluţie se citeşte astfel:

„În urma cercetărilor efectuate pe parcursul celor aproape 19 ani, de parchetele civile şi ulterior, de cele militare, cercetări care se regăsesc în cuprinsul dosarului (…), nu s-a putut stabili identitatea minerilor agresori, gradul de implicare în acţiunile acestora al forţelor de ordine şi al membrilor sau simpatizanţilor F.S.N., rolul şi gradul de participaţie în acţiunile îndreptate în perioada 14-15 iunie 1990 împotriva locuitorilor Capitalei.”