BREAKING NEWS

O altă portocală stricată a lui Kovesi

Procurorul anticorupție Ciprian Man 

Caz școală din ciclul “Noi suntem DNA”

La Consiliul Superior al Magistraturii a fost înregistrată ( sub nr. 1/11179/16.05.2017) o amplă și documentată sesizare prin care sunt semnalate o serie de abateri disciplinare și fapte penale ale procurorului Ciprian Man, care a deținut până recent funcția de procuror șef al Serviciului Teritorial Oradea al DNA, iar de la finele lunii martie a fost transferat în structura centrală a DNA. Sesizarea a fost formulată de Valer Marian și Eduard Ovidiu Ohanesian în calitate de reprezentanți ai Asociației Avertisment, organizație neguvernamentală, având ca obiect principal de activitate apărarea drepturilor omului și monitorizarea instituțiilor de forță din România (servicii secrete, poliție justiție).

 

 

 

 

Către

Consiliul Superior al Magistraturii

 

Subsemnații Marian Valer, cu domiciliul în municipiul Satu Mare str. Mircea cel Bătrân bl. C26 ap. 19 județul Satu Mare, și Ohanesian Eduard Ovidiu, cu domiciliul în București str. Aleea Avrig nr. 10 bl. P5 ap. 4 scara1 Sector 2, în calitate de reprezentanți ai Asociației Avertisment, organizație neguvernamentală având ca obiect principal de activitate apărarea drepturilor omului și monitorizarea instituțiilor de forță din România (servicii secrete, poliție justiție), vă înaintăm prezenta

SESIZARE

prin care vă semnalăm activitatea și conduita necorespunzătoare a procurorului Man Ciprian Florentin, care a deținut funcția de procuror șef al Serviciului Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție până în luna februarie 2017, după care a fost transferat procuror în cadrul structurii centrale a DNA, și vă solicităm cercetarea acestuia pentru săvârșirea următoarelor abateri disciplinare și fapte de natură penală :

I. A fost admis la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Oradea și la Institutul Național al Magistraturii, iar ulterior a fost cooptat și promovat în Serviciul Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție, în urma unor intervenții ale tatălui său Man Ionel (în perioada respectivă director al Agenției BCR Ștei) și ale unor apropiați ai acestuia (politicieni, magistrați, avocați)

Născut în anul 1980 în comuna Lunca județul Bihor, procurorul Man Ciprian Florentin a absolvit Liceul Minier din orașul Ștei și a dat admitere la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Oradea, dar nu a reușit, astfel că s-a înscris la o instituție de învățământ privat, respectiv la Facultatea de Drept a Universității Vasile Goldiș din Arad. După doi ani a reușit să se transfere la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Oradea, în urma intervențiilor tatălui său, Man Ionel, care deținea funcția de director al Agenției BCR Ștei și avea relații suspuse  în județul Bihor. După absolvirea facultății a fost angajat avocat stagiar la Cabinetul individual al avocatului Sava Ioan, cu care a încheiat un contract de colaborare pe o perioadă de doi ani, tot în urma intervențiilor tatălui său, care era în relații apropiate cu avocatul respectiv de peste 20 de ani. După un an și șase luni, a fost admis la Institutul Național al Magistraturii, beneficiind în acest sens de o caracterizare foarte bună din partea avocatului Sava, deși nu se remarcase în mod deosebit pe plan professional. Conform unor surse din zonă, care pot fi audiate, Man Ciprian Florentin ar fi intrat la Institutul Național al Magistraturii cu sprijinul politicianului PDL Vasile Blaga, originar din comuna Petrileni județul Bihor, situată la 6 km de orașul Ștei, cu care tatăl său se afla în relații apropiate. În acest sens se vehiculează  o sumă substanțială de bani, dar se știe că familia lui Man Ciprian a asigurat ulterior, timp de câțiva ani, menajul pentru părinții în vârstă ai lui Vasile Blaga, care domiciliau în Petrileni.

După absolvirea Institutului Național al Magistraturii în anul 2006, Man Ciprian a fost repartizat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, dar după câteva luni a solicitat să fie transferat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș , oraș aflat în apropierea localității sale natale. În urma acestei solicitări a primit avize negative de la procurorii șefi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea întrucât aceștia aveau mari rezerve asupra pregătirii sale profesionale. Transferul său la Beiuș a fost totuși admis în urma unei contestații depuse la Consiliul Superior al Magistraturii. A activat la Parchetul Beiuș până în luna mai 2010, când a fost transferat, tot la cererea sa, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, unde a activat până la data de 30 noiembrie 2010. La data de 1 decembrie 2010 a fost încadrat la Serviciul Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție, iar la data de 1 ianuarie 2012 a fost promovat procuror șef al Biroului Teritorial Satu Mare al DNA.  În decembrie 2013 a fost numit procuror șef al Serviciului Teritorial Oradea al DNA, devenind, la vârsta de 33 de ani, cel mai tânăr procuror șef de serviciu din instituție. În cursul lunii ianuarie 2014, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a deplasat și a stat la Oradea aproape o săptămână pentru a-l instala și instrui în funcție pe procurorul Man Ciprian.

Potrivit acelorași surse, procurorul Man  Ciprian a fost angajat în Serviciul Teritorial Oradea al DNA cu sprijinul fostului procuror șef al acestui serviciu , Moldovan Ioan, fost ministru FSN, care avea relații atât în mediul politic (îndeosebi în PDL) cât și la nivelul structurii centrale a DNA (de exemplu, cu fostul procuror șef al Serviciului Inspecție, Ioan Burlacu). Fostul procuror șef Moldovan Ioan a fost în relații apropiate cu tatăl procurorului Man Ciprian, iar fiul său, avocatul Moldovan Tudor, a fost nașul de căsătorie al lui Man Ciprian , amândoi fiind o perioadă colegi la Cabinetul avocatului Sava Ioan. Procurorul Man Ciprian a mai fost susținut în ce privește menținerea în DNA și de către doi judecători care erau membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, Aron Mircea și Danileț Cristi Vasilică. Judecătorul Aron era originar dintr-o comună învecinată  și se afla în relații amicale cu tatăl procurorului Man. Judecătorul Danileț s-a cunoscut și s-a împrietenit cu procurorul Man în perioada în care a deținut funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Oradea. După instalarea în fruntea Serviciului Teritorial Oradea al DNA, procurorul Man a fost susținut în mod substanțial și permanent de către procurorul șef Laura Codruța Kovesi, care nu a ținut cont de nicio sesizare și de nicio plângere penală formulate împotriva sa.

II. A dovedit un profil psiho-moral labil, dominat de reacții de frustrare și de răzbunare

Foștii șefi și colegi îl caracterizează pe procurorul Man Ciprian drept un individ labil, oportunist, cabotin, frustrat și consumator înveterat de alcool. În perioada în care era avocat stagiar avea obiceiul ca, pe fondul consumului excesiv de alcool, să urce pe unul dintre cele mai înalte blocuri din Oradea și să o sune pe o colegă avocată cu care era în relații de prietenie, amenințând cu sinuciderea, astfel încât aceasta era nevoită să se deplaseze la fața locului și să stea toată noaptea cu el pentru a-l liniști. După ce a devenit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, avea obiceiul să-i invite dimineața la cafea pe polițiștii cu care colabora și să-i întrebe : “Astăzi, pe cine f… ?”.  În aceeși perioadă avea obiceiul să le instrumenteze dosare penale unor consăteni din Lunca pe care avea pică din diverse motive. Astfel, consăteanului său Sărac Adrian Alexandru i-a instrumentat un dosar pentru complicitate la furt după ce l-a stropit cu noroi pe tatăl său cu un microbuz cu care efectua curse de persoane. Procurorul Man l-a reținut, arestat și trimis în judecată, dar în final Curtea de Apel de la Oradea l-a condamnat cu suspendare condiționată.

După ce a ajuns procuror la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, le-a instrumentat dosare penale aproape tuturor foștilor săi șefi, cu care a fost în relații apropiate și care l-au sprijinit în cariera profesională, începând cu avocatul Sava Ioan și continuând cu fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, Gligor Sabău Ioan, și cu fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Popa Constantin, care au fost arestați și trimiși în judecată pentru pretinse fapte de corupție. Explicația cea mai plauzibilă este că procurorul Man s-a răzbunat pe aceștia întrucât dețineau anumite date compromițătoare referitoare la pregătirea, conduita și cariera sa profesională. Împotriva unui alt fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gavra Viorel, procurorul Man a formulat acțiune disciplinară, cu motivarea că acesta a intervenit în vederea soluționării favorabile a unui dosar penal al concubinei sale, reușind să obțină plecarea acestuia din magistratură. Anterior insă procurorul Man a solicitat și a obținut sprijinul fostului prim procuror Gavra în vederea soluționării favorabile a unui dosar penal al fratelui său Man Cătălin.

Procurorul Man a instrumentat un dosar penal (nr. 37/P/2013) în care i-a trimis în judecată, printr-un rechizitoriu emis în data de 20 august 2014, pe patru judecători de la instanțele din Oradea, respectiv  pe judecătoarea Roman Florica de la Curtea de Apel Oradea ( pentru trafic de influență și favorizarea făptuitorului ) și pe judecătorii Vidican Denisa, Cuc Raluca și Galea Ovidiu de la Tribunalul Bihor (pe primele două pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, iar pe al treilea pentru participație improprie la fals intelectual), drept răzbunare pentru că unii dintre aceștia au fost implicați în schimbarea din funcția de președinte al Secției Penale a Tribunalului Bihor a judecătoarei Muntean Crina cu care se afla în relații foarte apropiate (după unii, chiar intime). Dosarul a fost restituit la DNA pentru grave carențe de drept material și procesual printr-o decizie a Curții de Apel Cluj, care a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar ulterior a fost preluat de structura centrală a DNA, care a dispus recent clasarea cauzei, cu motivația că faptele nu există ( printr-o ordonanță emisă în data de 6 aprilie 2017, în dosarul nr. 331/P/2016). După trimiterea în judecată judecătorii susmenționați au fost suspendați din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii.

III. Utilizarea unor metode nelegale de anchetă în calitate de procuror DNA

Procurorul Man a realizat în mod repetat înțelegeri frauduloase, nelegale cu infractori condamnați, inculpați sau în curs de urmărire penală în dosare pe care le-a instrumentat la Serviciul Teritorial Oradea. Astfel, într-un dosar penal (18/P/2012) pe care l-a instrumentat avocaților Sava Ioan și Sava Ana Daniela, foștii săi îndrumători, pentru trafic de influență, și în care aceștia au fost condamnați definitiv la pedepse de 3 ani închisoare cu executare respectiv la 3 ani de închisoare cu supraveghere , procurorul Man Ciprian a realizat o înțelegere frauduloasă cu inculpatul Romocsa Morar Ionel, care era acuzat de 6 infracțiuni de complicitate la furt, după ce anterior fusese condamnat pentru 24 de astfel de infracțiuni. Recent am intrat în posesia unui document care confirmă modul fraudulos în care a fost instrumentat de către DNA dosarul susmenționat al soților Sava. Este vorba de o sesizare penală formulată de către fostul prim-procuror al Parchetului de pe lânga Tribunalul Bihor, Popa Vasile, înregistrată la structura centrală a DNA sub nr. 14698/03.11.2014 și nesoluționată până în prezent, prin care solicită cercetarea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și trafic de influență, a procurorului Man Ciprian de la Serviciul Teritorial Oradea al DNA și a procurorului Ardelean Cristian de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Conform acestei sesizări, care este confirmată de o înregistrare audio, Popa Vasile a fost căutat la începutul anului 2013 de procurorul Man Ciprian de la DNA Oradea, care i-a solicitat ca, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, să dispună preluarea la această unitate de parchet a unui dosar penal aflat la Parchetul de pe lânga Judecătoria Oradea privind pe învinuitul Romocsa Morar Ionel, care era acuzat de 6 infracțiuni de complicitate la furturi din locuințe. Prim-procurorul Popa l-a refuzat inițial invocând motive obiective legate de volumul de activitate, dar procurorul Man a insistat să dispună preluarea acestui dosar, rugându-l chiar să-l repartizeze unui anumit procuror, sens în care l-a indicat pe procurorul Ardelean Cristian. Procurorul Man a invocat drept motiv pentru justificarea demersului său faptul că procurorul Stamatiu Adela, la care se afla dosarul în care era cercetat învinuitul Romocsa, intenționa să-l trimită pe acesta în judecată, deși nu ar exista probe privind vinovăția sa.

Verificând situația dosarului, prim-procurorul Popa a constatat lipsa de temei a cererii procurorului Man. Învinuitul Romocsa era un infractor cunoscut, care fusese trimis în judecată în 2011 pentru comiterea altor 24 de complicități la furturi din locuințe și fusese condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei. Iar, în dosarul cu privire la care procurorul Man insista să fie preluat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și să fie repartizat procurorului Ardelean Cristian, dosar care era înregistrat sub numarul 16/P/2011, fusese finalizată urmărirea penală, prin prezentarea materialului de urmărire penală, și rechizitoriul era schițat în ciornă de către procurorul Stamatiu Adela. Cu această ocazie, prim-procurorul Popa și-a dat seama ca au fost exercitate presiuni și asupra procurorului Stamatiu, întrucât nu a comentat în niciun fel și nu s-a opus intenției de a prelua dosarul respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Văzând în continuare că prim-procurorul Popa nu era hotărât să dea curs solicitării sale, procurorul Man a invocat că învinuitul Romocsa era important pentru DNA Oradea și doreau să-l ajute fiindcă, într-un dosar instrumentat de DNA avocatului orădean Sava Ioan, i-au făcut promisiunea că nu va mai fi trimis în judecată și nu va risca condamnarea la o pedeapsă cu executare dacă face un denunț împotriva fostului său apărător. Avocatul Sava fusese trimis în judecată în baza acelui denunț pentru trafic de influență, iar dosarul se afla atunci pe rolul Curții de Apel Cluj, în prima instanță, și, dacă procurorii DNA nu-si țineau promisiunea făcută denunțătorului, riscau să se deconspire această colaborare frauduloasă cu un infractor și să fie achitat inculpatul susmenționa.

În aceste condiții, prim-procurorul Popa a acceptat să-l ajute pe procurorul Man, dispunând preluarea dosarului lui Romocsa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, unde a fost înregistrat sub nr. 255/P/2013, și repartizarea acestuia pentru soluționare procurorului Ardelean Cristian, care i-a confirmat că a discutat cu Man și că știe ce trebuie să facă. În cursul lunii iulie 2013, după ce a revenit din concediu, prim-procurorul Popa a constatat că procurorul Ardelean l-a scos de sub urmărire penală pe învinuitul Romocsa (fapt realizat printr-un rechizitoriu emis în data de 3 iulie 2013), cu toate că existau probe certe privind participarea acestuie, în calitate de complice, la săvârșirea celor șase furturi din locuințe. Procurorul Ardelean Cristian a fost recompensat pentru acest ajutor, fiind angajat la Serviciu Teritorial Oradea al DNA, după ce Man Ciprian a fost definitivat în funcția de procuror șef.

Consiliul Superior al Magistraturii a criticat și a sancționat astfel de înțelegeri frauduloase între procurori și infractori, ca, de exemplu, în cazul fostului procuror DNA Eva Emilian, cercetat și condamnat ulterior pentru fapte de corupție. În fapt, procurorul Man a traficat o soluție de scoatere de sub urmărire penală cu procurori de la alt parchet, în favoarea unui infractor recidivist, pe care l-a folosit în mod fraudulos ca denunțător pentru instrumentarea unui dosar de corupție. Culmea ipocriziei, în data de 6 noiembrie 2015, în cursul judecării dosarului soților Sava la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul șef Man a înaintat instanței o adresă cu precizări pentru dosarul nr. 517/33/2012, în care afirmă în mod mincinos că personal nu cunoaște și nu a cunoscut niciodată situația de fapt concretă din dosarul denunțătorului Romocsa.

  1. Procurorul Man Ciprian a folosit ofițeri SRI pentru realizarea probațiunii în anumite dosare penale , recunoscând acest fapt într-un interviu publicat pe site-ul avocatura.com în data de 27 martie 2014, în care a afirmat textual : “Apoi aș dori să menționez că majoritatea cauzelor complexe pe care personal le-am instrumentat ca procuror în cadrul DNA Oradea au fost probate cu sprijinul important al ofițerilor din cadrul SRI. Cu concursul acestora, au fost racolați și instruiți denunțători și martori în anumite dosare instrumentate, iar în multe rechizitorii au fost inventate stări de fapt fără suport probator, simple alegații nefundamentate. Procurorul șef Man a fost prezent de multe ori la sediul Direcției Județene Bihor a SRI, iar martori din anumite dosare au fost văzuți la sediul Direcției Județene Satu Mare a SRI înainte de audierea lor la Serviciul Teritorial Oradea al DNA. Se impune semnalat că, potrivit unor surse din SRI, cu ocazia videoconferințelor cu direcțiile județene ale SRI, generalul Coldea Florian, fost prim adjunct, și generalul Ciocârlan Adrian, actual adjunct, au solicitat subalternilor în mod constant și imperativ să racoleze dennțători pentru SRI.
  2. Procurorul Man și subalternii săi au recurs frecvent la timorarea și influențarea martorilor prin amenințarea acestora cu instrumentarea unor dosare penale pentru pretinse fapte de corupție sau conexe acestora. De asemenea, procurorul Man a citat și timorat soțiile mai multor inculpați la sediul Serviciului Teritorial Oradea al DNA, prin prezentarea acestora a unor înregistrări audio și video privind relații extraconjugale întreținute de soții lor, în scopul determinării acestora să facă dezvăluiri și chiar denunțuri împotriva acestora. În acest sens au fost identificate patru cazuri până în prezent. Într-un caz a mers până acolo încât a invitat-o și a timorat-o în acest scop și pe principala amantă a unui inculpat.
  3. Nu în ultimul rând, procurorul Man a recurs la timorarea judecătorilor cărora erau repartizate propunerile de arestare preventivă sau dosarele în care au fost emise rechizitorii de către DNA, mergând până la șantajarea acestora cu sesizări pentru pretinse fapte de corupție. Procurorul Man și subalternii săi s-au imixtionat de multe ori în activitatea instanțelor judecătorești, convocând telefonic martori la ședințele de judecată, înainte ca aceștia să fie citați de instanța sesizată, contestând hotărâri prin care au fost admise cereri de eliberare condiționată, în situații în care la judecarea acestora au participat procurori de la alte unități de parchet, care nu au atacat hotărârile respective, ori sunând la organele de poliție pentru ridicarea unor inculpați de la domiciliu în vederea încarcerării după pronunțarea unor condamnări definitive.
  4. IV. A manifestat o atitudine părtinitoare și de favorizare a infractorilor în anumite dosare pe care le-a instrumentat    
  5. 1.În calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, Man Ciprian a instrumentat părtinitor un dosar de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ambele în formă agravată (800/P/2007), produse în urma unui accident de circulație, în care avocat al învinuitei Pustan Florica a fost nașul său de căsătorie, Moldovan Tudor, fiul primului procuror șef al DNA Oradea, Moldovan Ioan. Procurorul Man a preluat dosarul respectiv, în condiții suspecte, de la o colegă de serviciu și a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei ca fiind nevinovată. În schimb, a dispus începerea urmăririi penale, inculparea și trimiterea în judecată a conducătorului auto aflat în autoturismul din spatele învinuitei absolvite, Cherecheș Gheorghe. Lipsa sa de imparțialitate a fost evidențiată de faptul că a admis cererea învinuitei Pustan pentru efectuarea unei expertize privind accidentul rutier, iar persoanei învinuite ulterior i-a respins în apărare o expertiză la Institutul Național de Expertize Criminalistice. Judecătoria Beiuș a extins procesul penal împotriva învinuitei Pustan Florica printr-o încheiere emisă în data de 25 aprilie 2012, în dosarul nr. 938/187/2010, iar prin sentința penală nr. 336 din 27 noiembrie 2013, a dispus condamnarea inculpatei Pustan și achitarea inculpatului Cherecheș. Curtea de Apel Oradea a menținut această hotărâre, care infirmă soluția vădit părtinitoare a procurorului Man. Ulterior, s-a vehiculat că, după scoaterea învinuitei Pustan de sub urmărire penală, procurorul Man și-ar fi petrecut un sejur pe litoralul Mării Negre într-un hotel aparținând unei firme a fraților Micula, la care era angajat soțul învinuitei susmenționate.
  6. În perioada în care a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, procurorul Man a soluționat părtinitor dosarul nr. 556/P/2008, privind pe învinuitul Burz Călin Dan, care era soțul unei colege de serviciu a soției sale la Primăria orașului Beiuș. Printr-o ordonanță emisă în data de 19 februarie 2010, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestui învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică peste limita legală și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în sumă de 850 lei, în condițiile în care învinuitul a fost depistat cu o alcolemie de 1,45 grame la mie în sânge și a provocat un accident de circulație, tamponând o autoutilitară condusă regulamentar, care a fost proiectată într-un autoturism care staționa regulamentar.
  7. Tot în perioada în care a activat la Beiuș, procurorul Man Ciprian a avut o atitudine părtinitaore în dosarul nr. 59/P/2009 privind pe învinuitul Tomșe Nelu, un cunoscut interlop din zonă, care era prieten cu tatăl său și contractase un credit de la Agenția BCR Ștei, la care acesta era director. Printr-o ordonanță emisă în data de 28 mai 2009, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestui învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permis de conducere necorespunzător și fiindu-i suspendat dreptul de a conduce și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, în sumă de 1000 lei, în condițiile în care învinuitul era recidivist, având mai multe condamnări, inclusiv pentru infracțiuni similare.
  8. Procurorul Man Ciprian a intervenit în vederea soluționării favorabile a unui dosar în care fratele său Man Cătălin a fost cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în păstrarea secretului de stat (904/P/2011). În data de 3 noiembrie 2014, fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Popa Vasile, a mai adresat Direcției Naționale Anticorupție o sesizare penală prin care a solicitat cercetarea procurorului Man Ciprian pentru trafic de influență, arătând în esență că în prima parte a anului 2011, perioadă în care exercita funcția de procuror șef al Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, iar Man era procuror la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, acesta i-a solicitat să se implice personal și să preia în anchetă proprie, iar apoi să finalizeze printr-o soluție de netrimitere în judecată un dosar penal care-l privea pe fratele său, agentul principal de poliție Man Cătălin, care era cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în păstrarea secretului de stat. Inclusiv prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gavra Viorel, l-a întrebat dacă este de acord să se soluționeze dosarul respectiv, în caz afirmativ urmând să i-l repartizeze “ ca să-l ajutăm pe colegul nostru “ . Astfel, în urma mai multor intervenții și tatonări, a acceptat repartizarea dosarului respectiv, iar, prin rezoluția emisă în data de 22 noiembrie 2011, a dispus neînceperea urmăririi penale față de fratele procurorului Man, deși din probele administrate nu rezulta în mod concludent nevinovăția acestuia.
  9. Procurorul Man Ciprian a intervenit în favoarea tatălui său Man Ionel, care a avut notorietate de corupt în funcția de director al Agenției BCR Ștei în soluționarea a cel puțin două dosare penale. Astfel, în perioada în care a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a intervenit la procurorul Ilisie Teofil, cu care era coleg de birou, în vederea soluționării favorabile a unui dosar în care erau cercetate mai multe persoane care beneficiaseră preferențial de credite pe care nu le-au rambursat, în care era vizat și tatăl său. Mai recent, în calitate de procuror șef al Serviciului teritorial Oradea al DNA, l-a favorizat pe tatăl său după ce un deținut din penitenciarul Oradea, Matei Cornel, a formulat împotriva acestuia un denunț penal pentru luare de mită. Denunțul a fost expediat la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, dar procurorul șef Man a declinat competența astfel încât acesta a ajuns la Poliția municipiului Beiuș, unde a fost repartizat ofițerului Mateuță Ioan, cu care este în relații de prietenie și pe care l-a trimis la Penitenciarul Oradea ca să-i spună denunțătorului Matei să tacă.
  10. În perioada în care a activat la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, procurorul Man a intervenit și în favoarea fostului primar al orașului Ștei, Lucaciu Ioan, în perioada în care acesta era cercetat într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. În acest sens a apelat la avocatul Sava Ion, fostul său îndrumător, pe care l-a rugat în mod repetat și insistent să discute cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea soluționării favorabile a dosarului fostului primar Lucaciu Ioan, motivând că el și familia sa îi sunt foarte îndatorați acestuia.
  11. Procurorul Man Ciprian a fost favorizat el însuși referitor la o infracțiune de braconaj pe care este acuzat că ar fi săvârșit-o în perioada în care a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș. Conform unor surse din zonă, în seara zilei de 20 octombrie 2009 procurorul Man a fost prins la braconaj într-o localitate din zona Beiuș (Șuncuiuș), împreună cu soțul unei colege procuror, de către un echipaj mixt de polițiști și jandarmi, în urma unei sesizări a unui cetățean din localitate care a observat că urmăreau o căprioară cu autoturismul folosind farurile acestuia. A fost întocmit proces verbal de constatare la postul de poliție din localitate, dar procurorul Man a refuzat să-l semneze. Pentru a scăpa, până la întocmirea procesului verbal, acesta a solicitat și a obținut în noaptea respectivă o autorizație de vânătoare eliberată pentru un mistreț, care comportă mari discuții asupra valabilității sale. Procesul verbal de constatare a fost înregistrat la Poliția municipiului Beiuș, dar cauza a fost mușamalizată întrucât șeful acestei instituții, comisarul Hanis Alin, era consătean, prieten și partener de vânătoare cu procurorul Man. Cert și grav este că poliția nu a înaintat dosarul parchetului competent după calitatea de procuror a lui Man, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Ulterior polițistul Hanis Alin a fost promovat șef al Poliției municipiului Oradea, iar din toamna anului trecut a fost împuternicit la comanda Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, vehiculându-se că la această ascensiune fulminantă și-ar fi adus contribuția și procurorul șef Man.

De abia după șase ani a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu un denunț penal pentru braconaj împotriva procurorului Man Ciprian, dar, prin ordonanța emisă în data de 27.06.2016, în dosarul nr. 635/P/2015, s-a dispus clasarea cauzei, cu motivația că a intervenit prescripția răspunderii penale întrucât prin noul Cod Penal au fost modificate limitele de pedeapsă, de la 3-10 ani la 1-5 ani. Tot în 2015 a fost formulat un denunț penal pentru fals și favorizarea infractorului împotriva polițiștilor și jandarmilor care l-au prins la braconaj și nu au sesizat unitatea de parchet competentă, dar Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj a dispus, printr-o ordonanță emisă în data de 29.04.2015, în dosarul nr. 404/P/2015, clasarea față de aceștia și disjungerea cauzei sub aspectul infracțiunii de favorizarea infractorului referitor la suspectul civil Plaștin Emil Dorin și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, în vederea efectuării unor verificări necesare asupra valabilității autorizației de vânătoare prezentate de procurorul Man. Până în prezent nu se cunoaște soluția emisă în acest dosar, dar este de reținut că procurorul Man nu a contestat soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru braconaj prin prisma motivării că a intervenit prescripția răspunderii penale și nu a solicitat continuarea urmăririi penale pentru a i se stabili nevinovăția.

V. A dobândit o avere substanțială și nejustificată în perioada în care a activat ca procuror și este suspectat de infracțiuni de fals în declarații în legătură cu completarea declarațiilor de avere.

În perioada 2006-2011, respectiv în numai 5 ani de activitate ca procuror (la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, Parchetul de pe lânga Judecătoria Oradea și Serviciul Teritorial Oradea al DNA), Man Ciprian a dobândit conform declarațiilor sale de avere, patru imobile, respectiv un apartament și trei case.

În prima declarație de avere completată ca procuror, purtând data 09.10.2006, Man Ciprian a menționat că deține în proprietate o casă situată în orașul Beiuș, în suprafață de 92 mp, dobândită în anul 2006 (anul în care și-a început activitatea), prin cumpărare, împreună cu soția sa Man Maria Georgeta. În această declarație a mai menționat ca a donat tatălui său Man Ionel un apartament în valoare de 105.941 lei în data de 29.03.2006. O donație cel puțin curioasă în condițiile în care părinții au obiceiul să facă donații imobiliare copiilor, mai ales la început de carieră și de viață familială. Referitor la casa în suprafață de 92 mp, procurorul Man a menționat în declarația de avere din 28.10.2010 că ar fi vândut-o fratelui său Man Cătălin, în data de 07.06.2010, cu suma de 30.000 de euro. O altă tranzacție sub semnul întrebării, cum este și cea menționată în declarația de avere din 15.05.2012, conform căreia ar fi vândut un autoturism Renault Clio numitei Man Anamaria (soția fratelui său), în data de 02.02.2012, cu suma de 5.000 de euro.

O altă problemă, care intră sub incidența falsului în declarații, este legată de un teren intravilan, în suprafață de 600 mp, situat în orașul Beiuș, pe care procurorul Man l-a menționat în declarațiile de avere din anii 2008, 2009, 2010 si 2011, cu precizarea că l-a dobândit în anul 2008 prin cumpărare. Terenul respectiv nu mai apare în declarațiile ulterioare ale procurorului Man nici ca deținut în proprietate, nici ca înstrăinat.

În declarațiile de avere completate din 2012 până în 2016, procurorul șef Man a consemnat o casă deținută în orașul Beiuș, în suprafață de 333 mp, dobândită în anul 2011, prin construire, și o casă deținută în municipiul Oradea, în suprafață de 170 mp, dobândită tot în anul 2011, dar prin cumpărare. Potrivit unor procurori și polițiști din Beiuș, procurorul Man ar fi construit casa în suprafață de 333 mp într-un singur an, în timp ce ei și-au construit case mult mai mici pe parcursul mai multor ani. Conform acestora, procurorul Man ar fi beneficiat la construirea casei respective de materiale de construcții și de lucrări de manoperă cu titlu gratuit. De exemplu, de la un om de afaceri din zonă a primit gratuit cantitatea de 26 de tone de nisip, iar un alt om de afaceri i-a livrat și i-a montat parchetul pe gratis. Unul dintre acești oameni de afaceri a susținut și că tatăl procurorului Man i-ar fi solicitat, cu ocazia contractării unui credit de la Agenția BCR Ștei, la care era director, un comision nelegal de 10%, cu motivarea că are nevoie de bani “ pentru ca Cipri să ajungă procuror și să protejeze zona”.

Dobândirea a două case în același an ridică în mod firesc semne de întrebare, raportat la veniturile anterioare ale sale și ale soției, și ținând cont că a contractat un credit bancar de abia în cursul anului 2011. Mai exact, conform declarației de avere din 15.05.2012, soții Man Ciprian și Man Maria Georgeta au contractat în anul 2011 de la Unicredit Țiriac Bank SA un credit de 100.000 de euro, cu termen de rambursare de 30 de ani. Cel mai probabil că au folosit acest credit pentru cumpărarea casei din Oradea, în suprafață de 170 mp. Pentru garantarea creditului susmenționat, în data de 27.04.2011, în Cartea Funciară nr 100295 au fost înscrise interdicția de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, alipire, demolare, restructurare, amenajare și construire (sub B5) și dreptul de ipotecă (sub C1) în favoarea Unicredit Țiriac Bank SA asupra casei soților Man din Beiuș strada Liviu Rebreanu nr 1, în suprafață de 333 mp.

Conform unor surse judiciare, ulterior procurorul șef Man ar fi înstrăinat în fapt casa din Beiuș, dar nu a făcut mențiunile obligatorii în declarațiile de avere. Tranzacția a fost încheiată în anul 2012 când a fost întocmit un act de vânzare-cumpărare la Biroul notarului public Stiole Marius din Oradea, cu care se afla în relații de prietenie și la care a perfectat și celelalte tranzacții imobiliare. Prin actul încheiat a fost stabilit un preț de vânzare de 80.000 de euro din care a primit un avans de 20.000 de euro, urmând ca diferența să-i fie achitată în rate lunare de 500 de euro (6.000 de euro anual). Cumpărătorii, doi tineri din Beiuș, Costea Ionuț Ciprian și soția acestuia, au intrat în posesia casei după încheierea tranzacției, în anul 2012, iar în perioada următoare au efectuat anumite lucrări la imobil, cum ar fi montarea de uși și geamuri termopan și finisaje interioare. În anul 2014, invocând devalorizarea survenită, procurorul șef Man le-a solicitat cumpărătorilor să-i achite, în plus față de prețul convenit inițial, suma de 15.000 de euro, pe care aceștia i-au remis-o integral. Cumpărătorii lucrează din greu în Austria pentru a-i putea plăti casa procurorului șef Man, care i-a atenționat să nu discute cu nimeni despre tranzacție.

Cert este că procurorul șef al DNA Oradea nu a declarat în declarațiile de avere completate după anul 2012 nici înstrăinarea casei din Beiuș nici sumele încasate de la cumpărători. În aceste circumstanțe se pune problema incidenței infracțiunilor de fals în declarații și abuz de încredere prin fraudarea creditorului, Unicredit Țiriac Bank SA.

Menționăm că procurorul Man Ciprian a fost transferat la structura centrală a DNA după ce la adresa sa au apărut acuzații grave în presă în perioada februarie-martie 2017 (Cotidianul.ro, Averitsment.net, Flux24, Antena 3, România TV, ș.a.) referitor la care nu a formulat nici drept la replică nici cerere de apărare a reputației la Consiliul Superior al Magistraturii. Într-un asemenea context, considerăm că a fost tranferat pentru a i se pierde urma și a scăpa de acuzațiile aduse. Principalul său protector este actualmente procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, care l-a considerat un procuror de elită, ca și pe procurorul Negulescu Mircea de la Serviciul Teritorial Ploiești al DNA, care a fost protagonistul unor recente scandaluri mediatice, în urma cărora a demisionat din DNA și a fost cercetat disciplinar de către Inspecția Judiciară din Consiliul Superior al Magistraturii, care a sesizat Secția pentru procurori pentru mai multe abateri disciplinare. În realitate a fost un executant obedient și zelos, care, în calitate de procuror DNA, alături de restituirea și clasarea imputabilă în dosarul privind pe judecătorii Roman Florica, Vidican Denisa, Cuc Raluca și Galea Ovidiu, a înregistrat mai multe achitări imputabile, cum ar fi în cazul fostului șef al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Popa Mariana, omului de afaceri Lucuț Vasile, patronul  Unicarm Satu Mare (unul dintre cei mai mari procesatori de carne din România) și comisarului șef Sava Gheorghe, fost șef al Serviciului Arme și Muniții din Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor. Un astfel de procuror a avut tupeul să declare în interviul menționat din avocatura.com că “magistrații care au absolvit Institutul Național al Magistraturii vor schimba fața justiției din România”.

Considerăm că din cele expuse rezultă că procurorul Man Florentin nu îndeplinește principalele condiții legale impuse unui procuror anticorupție, respectiv o bună pregătire profesională și o conduită morală ireproșabilă. Având în vedere implicarea unui politician important ca Vasile Blaga în admiterea lui Man Ciprian la Institutul Național al Magistraturii și în accederea sa în Parchet, se conturează și trebuie verificată ipoteza ca acesta să fi fost infiltrat în Parchet și apoi în DNA de anumite cercuri de interese politice sau economice. În acest sens, mai arătăm că la Serviciul Teritorial Oradea al DNA activează un procuror, Ardelean Cristian Marius, care a fost angajat la un ziar din Oradea ( Informația de Vest ) patronat de controversatul om de afaceri Adrian Tarău, arestat în anii 2000 pentru contrabandă cu carburanți și cunoscut atunci drept un apropiat al liderilor locali și naționali ai PSD. Potrivit unor dezvăluiri din presă, afaceristul Tarău a folosit ziarul respectiv pentru a șantaja adversari politici, concurenți economici și instituții de stat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 97 alin.1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, solicităm cercetarea procurorului Man Ciprian pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 la literele :

a. încălcarea prevederilor legale referitoare la declarațiile de avere ;

b.intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, precum și imixtiunea în activitatea altui procuror sau judecător ;

h.exercitarea funcției cu rea-credință ;

k.atitudinea nedemnă în exercitarea atribuțiilor de serviciu față de colegi, avocați, experți, martori sau justițiabili.

            Totodată, solicităm sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru cercetarea procurorului Man Ciprian sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului (art. 269 din Codul penal), trafic de influență (art. 291 din Codul penal), abuz în serviciu (art. 297 din Codul Penal), folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru altul ( art. 13 din Legea nr. 78/2000), fals în declarații (art. 326 din Codul Penal) și abuz de încredere prin fraudarea creditorului (art. 239 din Codul Penal).   

În probațiune, depunem următoarele înscrisuri : contract de colaborare, cerere de recuzare, precizări formulate în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 517/33/2012, sesizările penale depuse la DNA de fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Popa Vasile, încheierea emisă de Judecătoria Beiuș în data de 25.04.2012, în dosarul nr. 938/187/2010, sentința penală a Judecătorie Beiuș nr. 336/27.11.2013, în dosarul nr. 938/187/2010, ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș în data de 19.02.2010, în dosarul nr. 556/P/2008, ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș în data de 28.05.2009, în dosarul nr. 59/P/2009, cazier judiciar, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în data de  22.11.2011, în dosarul nr. 904/P/2011, ordonanța de clasare emisă de structura centrală a DNA în data de 06.04.2017, în dosarul nr. 331/P/2016, articole de presă.

 

Petenți

Marian Valer

Eduard Ovidiu Ohanesian