BREAKING NEWS

Lovitura de partid a lui Ion Iliescu

În spatele scrisorii celor trei (Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu), precum și al unor scrisori anterioare și acțiuni ulterioare ale unor fruntași social-democrați îndreptate împotriva președintelui PSD Liviu Dragnea par a se afla vechii lideri ai partidului ignorați sau marginalizați de baronul de Teleorman ajuns în fruntea bucatelor, începând cu Ion Iliescu și continuând cu Adrian Năstase, Ioan Rus, Viorel Hrebenciuc și chiar Victor Ponta. Rolul principal l-a jucat, în opinia mea, fostul președinte al PSD și al României, Ion Iliescu, aflat la o vârstă aproape nonagenară.
Primul act anti-Dragnea al unui lider important al PSD a fost scrisoarea deschisă a vicepreședintelui Ecaterina Andronescu care, cu circa o lună înainte, a solicitat tranșant retragerea actualului președinte al partidului și constituirea unui guvern de profesioniști. Ecaterina Andronescu a fost dintotdeauna o discipolă și o apropiată a lui Ion Iliescu, care a promovat-o în ultimul său mandat prezidențial ministru al Educației în Guvernul Năstase. Deschiderea focului împotriva lui Dragnea de către Ecaterina Andronescu nu a fost deloc întâmplătoare. Aceasta este de cel puțin un deceniu unul din cei mai populari și simpatizați lideri naționali ai PSD. La ultimele congrese a obținut cele mai multe voturi dintre toți vicepreședinții partidului. La un congres a obținut chiar mai multe voturi decât Victor Ponta pentru funcția de președinte al PSD. Probabil că acest fapt s-a datorat unei anumite modestii, onestități și competențe pe care le-a manifestat.
Văzându-se că scrisoarea noii luptătoare de pe Jii nu este luată în seamă de Dragnea și ciracii săi, a intrat în scenă comisarul european Corina Crețu, o altă persoană foarte apropiată lui Ion Iliescu, am putea spune chiar un produs politic integral al acestuia, fostul președinte promovând-o purtător de cuvânt și consilier prezidențial și sprijinind-o să devină senator în Parlamentul României și deputat în Parlamentul European. Corina Crețu a capacitat-o și a influențat-o pe Gabriela Firea, care, precum o amazoană, i-a sărit la gât lui Dragnea cerându-i demisia din fruntea PSD și tocându-l mediatic aproape zi de zi. Firea este politicianul cu cel mai mare număr de voturi după președintele Klaus Iohannis și liderul PSD cel mai bine cotat în sondaje pentru funcția de președinte al României. În jurul său s-au coagulat vicepreședinți naționali și președinți județeni ai PSD care susțin acum solicitarea de demisie imediată a lui Dragnea din funcțiile de președinte al partidului și de președinte al Camerei Deputaților.
Majoritatea acestor susținători sunt cunoscuți drept fani ai lui Ion Iliescu: Paul Stănescu, vicepreședinte național și președinte de Olt, Dumitru Buzatu, președinte de Vaslui, Șerban Valeca, președinte de Argeș, Ion Rotaru, președinte de Brăila, Ion Mocioalcă, președinte Caraș-Severin. Iliescu l-a putut influența și pe liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, prin fostul lider județean Vasile Ion, cunoscut drept un apropiat al amândurora. Un alt politician important din PSD aflat în siajul lui Ion Iliescu este liderul Grupului parlamentar al PSD din Senat, Șerban Nicolae, consilier la Palatul Cotroceni în mandatul prezidențial 2000-2004.
Vicepreședintele Adrian Țuțuianu, care este și președinte de Dâmbovița, a devenit în ultimii ani un apropiat al fostei eminențe cenușii a PSD, Viorel Hrebenciuc, fapt care i-a fost reproșat de Dragnea și l-a costat schimbarea din funcția de ministru al Apărării. Țuțuianu putea fi influențat și de fostul premier Adrian Năstase, având în vedere originile și conexiunile dâmbovițene ale acestuia. Aproape sigur că Năstase l-a influențat pe președintele de Giurgiu, Niculae Bădălău, pe care l-a inspirat în compunerea scrisorii prin care acesta i-a solicitat lui Dragnea, la începutul acestui an, democratizarea și transparentizarea PSD. Neoideologul Bădălău și-a început cariera politică ca prefect de Giurgiu, numit de Guvernul Năstase.
Victor Ponta a încercat în ultimul week-end să-l influențeze pe președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, cu care s-a aflat în relații foarte apropiate în perioada în care a fost deputat de Gorj și prim-ministru al României. Ponta i-ar fi putut influența și pe liderul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, căruia i-a nășit fiica când era premier, și pe liderul de Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, cu care a fost bun amic și pe care l-a promovat purtător de cuvînt după ce a devenit președintele PSD.
Și liderul Grupului de la Cluj, Ioan Rus, a încercat să pună umărul la dărâmarea lui Dragnea, încercând să influențeze în acest sens pe liderii unor organizații județene din Transilvania. Liderul social-democrat de Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, care a fost ales în această funcție, cu peste un deceniu în urmă, cu ajutorul lui Rus, i-a convocat în week-end la Bistrița pe președinții de organizații județene din regiunea de Nord-Vest pentru a lua pulsul acestora. Cu această ocazie a fost adoptat un comunicat prin care s-a solicitat convocarea de urgență a unei ședințe a Comitetului Executiv Național al PSD, pentru a fi discutate problemele apărute în partid. Liderii PSD de Bihor, Maramureș, Cluj și Satu Mare, desemnați în funcție de Dragnea și aflați în siajul acestuia, cu toții lideri fără anvergură, și-au declarat în zilele următoare sprijinul pentru acesta. Ceilalți doi lideri mai vechi și mai proeminenți, Radu Moldovan de la Bistrița-Năsăud și Tiberiu Marc de la Sălaj, amândoi apropiați de Ioan Rus, au exprimat însă poziții mai evazive. O astfel de poziție a adoptat și președintele veteran de Vrancea, Marian Oprișan, care s-a distanțat în ultima perioadă de Dragnea. Organizația de Timiș, aflată în siajul fostului premier Sorin Grindeanu, s-a pronunțat tranșant împotriva lui Dragnea.
Putem concluziona că aproape toți liderii mai vechi și mai de anvergură ai PSD sunt poziționați anti-Dragnea. Probabil că și-au dat seama că Dragnea nu va scăpa de condamnarea definitivă și că va ajunge la pușcărie până la alegerile europarlamentare și prezidențiale de anul viitor, fapt ce ar putea constitui un handicap major pentru PSD. Probabil că au realizat că Dragnea a devenit un paria politic pentru forurile de la Bruxelles și marile cancelarii europene, în apropierea datei la care România va prelua președinția Uniunii Europene. Realitatea este că, după ieșirea din arenă a fostului președinte Traian Băsescu, a fostului șef operativ al SRI, generalul Florian Coldea, și a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, Dragnea a devenit cel mai toxic politician și cel mai nociv demnitar din România.
Este foarte posibil ca în cazul Dragnea să-și fi dat mâna vechea gardă a PSD cu birocrația de la Bruxelles. Răzvrătiții anti-Dragnea au propus ca șefia interimară a PSD să fie preluată de marioneta sa Viorica Dăncilă, care deține funcția de președinte executiv al partidului, urmând să fie organizat un congres extraordinar al partidului în primăvara anului viitor la care să fie ales un nou președinte. Mai mult ca sigur că, în cazul înlăturării lui Dragnea, Dăncilă va fi schimbată din funcția de premier. În perspectiva preluării președinției Uniunii Europene, cel mai plauzibil viitor șef al Guvernului României ar fi comisarul european Corina Crețu, pupila fostului președinte Ion Iliescu, și, se spune mai nou pe la Bruxelles, și a actualului președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. S-ar împăca astfel capra românească cu varza de Bruxelles. Corina Crețu este susținută și de fostul premier Victor Ponta și de liderul Grupului de la Cluj, Ioan Rus.
Urmează să vedem dacă va fi constituit un guvern PSD-ALDE cu politicieni mai competenți, chiar cu tehnocrați, sau un guvern de uniune națională. Cert este că PSD are ultima șansă a unei resetări necesare pentru a se pune de acord cu valorile social-democrației europene și cu aspirațiile electoratului de stânga din România. Posibil ca la congresul preconizat vara viitoare să fie aleasă președinte al PSD tot Corina Crețu. Nu este exclus însă ca viitorul președinte al partidului să fie Gabriela Firea, care aspiră să candideze la Președinția României, chiar dacă spune, la fel ca Traian Băsescu în vara anului 2004, că vrea să-l ducă la bun sfârșit mandatul de primar general al Capitalei. Pentru resetarea PSD ar fi benefică și se așteaptă revenirea în prim-plan a unor foști lideri și miniștri social-democrați cu o bună reputație internă și externă, ca Vasile Pușcaș, Alexandru Athanasiu și Ioan Mircea Pașcu. Un PSD resetat ar putea contribui la mult dorita stabilitate și dezvoltare internă și la o mai bună imagine și recunoaștere internațională a României.

Valer Marian