BREAKING NEWS

În memoria unui prieten dispărut prea devreme

Se spune că de Paşte, cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi. Ei bine, chiar de Paște a murit prietenul meu Sergiu Tărtăreanu. În memoria lui, public prefața cărții My Way, un volum scris ca o premoniție, pentru că Sergiu știa că timpul nu mai are răbdare cu el. Dumnezeu să te odihnească, prietene ! Drum bun !

 

Calea lui Tărtăreanu

Cine se aștepta ca sub cușma tricotată și îndesată neglijent pe scăfârlie, ursul Sergiu, veșnicit șef în pragul celui mai mare hotel din Târgu Jiu, sa coacă așa o grozăvie ? Aflat parcă sub acțiunea unor resorturi tainice, numai de el știute, Sergiu Tărtăreanu e pus pe fapte mari. Îl credeam în stare de orice, numai la cărți scrise născute din mintea lui nu mă așteptam. Adevărul este că, de multe ori, în holul hotelului Gorj, trecând mai în glumă mai în serios peste neajunsurile zilnice, ursu’ povestea la un pahar despre aventurile și personajele epocii predecembriste, multe dintre acestea celebre, pe care, într-un mod sau altul, a ajuns să le cunoască. La vremea aceea, fără să bănuiesc că în mintea lui încolțise această nouă aventură – scrierea unei cărți- îl îndemnam frenetic să aștearnă totul pe hârtie. A făcut-o cu întârziere, după mulți ani, de parcă s-ar fi trezit dintr-o lungă hibernare. Dar ce carte a ieșit ! Asezat la masa de lucru, amintirile sale s-au revarsat într-o serie de nuvele, care mai de care mai interesante si mai pline de haz. Așa a găsit de cuviință Tărtăreanu să râdă de soartă, hidra aceea ticăloasă cu nenumărate capete, pe care a fost nevoit să o înfrunte de atâtea ori în viață. Parafrazând cunoscuta melodie a celebrului Frank Sinatra, autorul volumului My Way ne transmite câte ceva despre războiul său cu “trecutul”, Sergiu Tărtăreanu trecând, din spusele sale, prin gloanțe și cuțit. A râs de moarte de mai multe ori fără să clipească și a scuipat-o drept în ochi. A supraviețuit printre bube, mucegaiuri si noroiul vieții cu naturalețe și simplitate, dar mai ales cu umor.     

Aflasem frânturi din viața tumultoasă a prietenului meu Sergiu Tărtăreanu, parte din povestirile sale, parte din relatările altora, dar nu mă așteptam să le regăsesc strânse laolaltă într-o carte. În orice țară care își recunoaște și prețuiește valorile, volumul My Way ar fi fost un bestseller pe care, mașina de vise de la Hollywood, mai mult ca sigur, l-ar fi transpus pe marile ecrane. Pentru Românica noastră, scrierea lui Tărtăreanu are mai mult valoarea unei cronici. Calendarul neromanțat al timpului pierdut sub zeci de ani de comunism, de care toată lumea visa să scape într-un fel sau altul, urmat de istoria unui sfert de veac plin de capitalism sălbatic în care ne bălăcim încă. Sergiu Tărtăreanu face parte dintre cei care nu au mai avut răbdare cu Epoca de Aur. A poftit la binefacerile Occidentului într-o perioadă în care norocoșii își cumpărau libertatea de la echipa de bișnițari ai generalului de Securitate Nuță cu 5500 dolari și 150.000 lei înfasurati cu grijă în două ziare – atât costa un pașaport la negru înainte de 1989- în strada Nicolaie Iorga din capitală. Cei mai puțin dotați cu valută forte au ales să-și riște viața, trecând Dunărea înot, cu banii cusuți în haine și în curea. Din această ultimă categorie, a românașului-supraviețuitor, făcea parte autorul. Aventurile sale, strânse în cartea de față, proiectează pe un perete virtual povestea multor concetățeni fugiți din țară. Este o epopee veselă și tristă în același timp, repetată și astăzi la un alt nivel, în ciuda accederii României la organismele euroatlantice.

Tărtăreanu a străbătut lumea luând cu el amintirile copilăriei. Bunica Agatia, cea iute la mânie și bătrânul său, Vasile, gospodăria, păsările din curte, casa bătrânească și morile confiscate de regimul comunist. Când vine vorba despre viața în Epoca Ceaușescu, volumul My Way nu conține nuanțe. Realitatea acelor vremi de tristă amintire este prezentată crud, de-a dreptul, fără ocolișuri. Întalnirea autorului cu marele actor Colea Răutu ne aduce aminte de o țară în care guma de mestecat, kentul și sticla de whisky se dădeau numai pe valută. Iată cum, pentru câțiva dolari în buzunar, adolescentul Sergiu este reținut și încasează o mamă de bataie de la securistii campați la hotelul Lido din capitală. Iar când reușește să scape din mâinile acestora, nimerește din lac în puț. Celebrul actor Răutu, căruia îi ceruse ajutor în scara blocului unde se refugiase, dovedindu-se un cadru de nădejde al partidului, dându-l pe mâna “organului” pe micul valutist cu arcada spartă.

Tărtăreanu vorbește despre lumea nebună în care trăim cu umor, folosind deseori cuvinte grele, chiar vulgare. Numai așa, autorul volumului My Way își poate extrage personajele din statistica searbădă a autorităților austriece care, la mijlocul anilor 90, numărau cu dispreț mâncătorii de lebede de pe malurile Dunării albastre. Fiecare emigrant întâlnit este tratat separat, fiecare cu profilul, talentele și amintirile sale. Citind cu atenție printre rânduri, îți dai seama că autorul se pricepe bine la oameni, fiind atras de caracterele puternice. La urma urmei, toți suntem la fel. Diferența dintre noi o face doar calea aleasă. Din acest punct de vedere, fără a avea la CV vreo școală specializată în criminalistică, Tărtăreanu este un adevărat profiler”, poate cel mai impresionant personaj desenat în cuvinte simple de autor fiind Pantera. O femeie drăcoasă care a ales să treacă granița înot, gravidă în ultima lună, și să nască pe malul celălalt al Dunării. S-a moșit singură, tăind ombilicul copilului cu dinții.

Parcurgând cu nesaț capitol după capitol, mintea îmi umblă razna, cotrobăind în unghere pe le credeam de mult ascunse. Spusele autorului mi-au dezlegat memoria cinematografică, aducându-mi pe retină, momentul în care am călcat pentru prima dată  în democrație. Roma, Piața Cinquecento, șase seara, luna ianuarie. De abia ieșit din stația de metrou Termini, în zgomotul metropolei italiene, aud câteva înjurături românești. Zic unii cu foc de mamă”. Identific cu greutate sursa înjurăturilor, dar fețele negricioase înfășurate în haine de piele ale țiganilor ieșiți la prăduială se pierd în iureșul cârciumilor și al magazinelor. Îi urmează grăbiți niște moldoveni neaoși, îmbrăcați în treninguri și purtând lanțuri groase de aur la gât. Acestea-mi sunt primele fotograme din experiența occidentală. N-am apucat să-i cunosc personal pe negricioși, pentru că nu am staționat suficient de mult în orașul celor șapte coline. Le-am regăsit portretele în volumul My Way – Pantera, Mause, Bărbie Ascuțită și Unsurosu, Evangheliștii, Sandu-milițianu fiindu-mi cunoscuți parcă de o viață. Sergiu este dotat cu un talent extraordinar de a schița fiecare persoană, fiecare gest și are capacitatea observației în amănunt.

Capitolele se succed cu repeziciune, unul după celălalt, sub forma unor nuvele scurte și vioaie. Viața infractorului român de talie mică din  Belgia, Spania, Iugoslavia, Germania, Austria, Olanda, se succede, lagăr după lagăr, între episoade de hoție, cărăușie și amintirile de acasă. Supraviețuirea în lumea liberă nu este tocmai ușoară. Înseamnă lingușeală, umilință, deseori pumni în cap și în ficați. Sergiu scrie despre porci la fel cum scrie despre semenii săi. În lipsa umărului unui prieten, pe care să plângă la necaz, fugarii beți mangă își varsă amarul direct pe șoriciul patrupedului olandez. Umorul lui Tărtăreanu nu are limite și își atinge apogeul cu momentul în care autorul se prăbușește cu tot cu tavanul din dotare peste credincioșii musulmani înghesuiți într-un lagăr olandez. Este un umor negru, greu de digerat, mai ales de cei care se cred sensibili și civilizați, neatinși încă de valul de euroscepticism. Cartea lui Sergiu Tărtăreanu nu este o sclipire de geniu, dar se parcurge pe nerăsuflate pentru că, vrem să recunoaștem sau nu, la un moment al vieții noastre, fiecare ne-am dori să fim în locul său.

Închei scurtul meu comentariu la acest demers scriitoricesc de excepție, cu un  pasaj din vorbele de duh ale autorului, care,  chiar dacă nu este un scriitor de marcă, are tot timpul din lume să devină, pentru că Sergiu Tărtăreanu mai are încă multe de povestit : “Ca şi pietrele, oamenii au şi ei caratele lor, mai multe, mai puţine, carate pe care soarta sau Dumnezeu le şlefuieşte de-a lungul vieții.”

 Eduard Ovidiu Ohanesian