BREAKING NEWS

Hai-hui prin România Mică, peste Tisa

“ Românii din România Mică  ar dori să nu fie daţi uitării, ar dori să poată trece podul Slatina – Sighet, ar dori să poată trece frontiera nu numai de două ori pe lună, ar dori să citească câte un ziar românesc din Patria – Mamă, ar dori să cunoască Patria – Mamă mai de aproape din cartea românească ce ne lipseşte, am dori să întâlnim mai des pe uliţele noastre personalităţi din România, am dori…”, spune Ion M. Botoş, unul dintre reprezentanţii de frunte ai maramureşenilor din Ucraina în cartea sa intitulată  La nord de Tisa în România Mică.

 

Deşi conţine o metaforă, titlul ne vorbeşte de o realitate. Peste drum, în Ucraina vecină, peste râul Tisa care ne separă de o veşnicie, locuiesc urmaşii dacilor liberi. În ciuda vitregiilor vremii şi a imperiilor care au trecut peste ei, podul2câteva zeci de mii de români  şi-au păstrat limba nealterată, portul şi obiceiurile. Supravieţuitori de meserie, locuitorii satelor din dreapta Tisei, se consideră români şi cer să fie trataţi ca atare. Să ajungi în Apşa de Jos, o comună românească cu 3000 de suflete, nu este chiar atât de simplu. Baţi drum greu până în nord-vestul ţării, acolo unde se agaţă harta-n cui, la PTF Halmeu – Diakove. De aici “ mergem hăt “ încă 250 de Km până în raioanele cu populaţie majoritar românească Rahovo şi Teacevo ( Rahău şi Teceu ). Drumul este mai scurt pe podul de peste Tisa, ce uneşte localităţile Sighet şi Solotvino ( Slatina Mare ), inaugurat de foștii preşedinţi Traian Băsescu şi Viktor Iuşcenko. Se mai putea trece cu trenul pe la Câmpulung la Tisa, pe calea ferată, dar autorităţile române au arestat trenul pentru câteva sute de cartuşe de ţigări ascunse de localnici sub scaune. Ultimile directive ale Uniunii Europene prevăd un control drastic la graniţa de nord-vest a ţării. Nu este mai puţin adevărat că după intrarea noastră în Europa civilizată, traficul de la frontiera de Nord-Vest s-a mutat de la graniţa cu Ungaria, pe cea cu Ucraina. Românii din judeţele de la graniţă au descoperit repede că la doi paşi de ei, benzina, tutunul, uleiul, caşcavalul sunt mult mai ieftine şi încă naturale. Contrabanda cu ţigări ucrainene a luat amploare. Dacă eşti prins cu mai mult de un cartuş de ţigări ucrainene, rişti să ţi se confişte maşina.

 Ultimul şaşlâc la iarbă verde…

… a strâns în jurul focului mai multe familii de apşeni. La munte, iarna vine repede. Verega, chelul, Manta şi Botoşmanta beau câte un cin’zăci de pălincă, iar femeile zgribulite bârfesc vesele la o masă învecinată. La Apşa de Jos există un obicei. Mai multe familii de maramureşeni formează un club şi în fiecare sfârşit de săptămână, una dintre ele dă o masă la iarbă verde. Botoş toarnă în pahare vodcă Zalatoi Colos ( Spicul de Aur). Paharele de “ pălincă “ ( aşa se numeşte tăria peste Tisa, indiferent dacă e vodcă sau palincă ) se golesc repede. Dau paharul peste cap, după care sting cu o înghiţitură de suc sau apă. Zacusca ( un fel de gustări cu salamuri, şuncă, brânză slanină şi altele ) păcăleşte foamea până vine bograciul fierbinte. Şaşlâcul – frigărui din carne – se marinează o zi în baiț din diverse condimente. Murăturile sunt gustoase. Porodicile marinate ( roşii murate ) şi castraveţii se fierb cu tot cu borcane, fără oţet, doar cu puţină sare. După răcire se căpăcesc ermetic. Cârnaţul şi ardeii umpluţi cu orez şi legume se topesc văzând cu ochii. Chiperuşii aspri ( ardei iuţi ) sar din borcane.  Găluştile ( nişte sarmale mici în foi de varză umplute cu orez şi hribi ce se mănâncă cu smântână ). Tocana, o mămăligă din mălai necernut amestecată cu brânza şi presărată cu bucăţele de cârnăcior prăjit, îţi lasă gura apă. Din cauza frigului douaşciniciul de pălincă se face cin’zăci, iar limbile se dezleagă. Verega nu a mai venit de 7 ani şi câteva luni pe acasă, la Apşa. Ne arată cu mândrie pe hartă cât drum a bătut din Spania, unde are restaurant care merge foarte bine. Spaniolii se programează din timp să prindă o masă la cârciuma lui de peste hotare.

“ Nu are rezervare din timp, nu intră “, spune apşeanul despre clienţi.

A bătut mai mult de 3200 Km cu merţanul. Nu ştie dacă se va mai întoarce în sat, în Transcarpatia. Masa o dă chelul, proaspăt sosit de la muncă din Germania. Şi el tot Mercedes şi-a adus. S Classe. Ţi-e milă când dă cu el prin hârtoapele satului. Este supărat că ucrainenii nu vor să-i înmatriculeze maşina.

“ Eu am dat 20000 de dolari pe ea, ei îmi cer 30000 taxe vamale numai pentru ca este model foarte nou. Nu se poate aşa !”, spune cu necaz. Are de gând s-o înmatriculeze în Moldova.

Generalul din Rusia

I-am lăsat pe Verega, pe chel şi pe ceilalţi băieţi la şaşlâc, vorbind despre maşinile lor bengoase şi m-am întors la Apşa mai devreme. De fapt nu voiam să-i întreb cum de au făcut atâţia bani în occident şi cred că nici ei nu voiau să-mi răspundă. Se simţeau prea bine printre ai lor, acasă. Pe drum, Botoş povesteşte :

“Noi avem un neam care a ajuns mare în Rusia. General, fost şef al Direcţiei de Topografie a Armatei a 4-a. Când vine acasă la Apşa plânge ore în şir. Dar ce să-i faci ? Aici nu mai are nici un rost. Nici casă, nici familie. Pensiile foştilor militari sunt mici. Nu mai face faţă la oraş. La bătrâneţe, tot acasa te întorci. “.

După ce dă frigul, prea multă distracţie nu este în zonă. Cei care nu pleacă în străinătate la muncă se strâng de sărbători ba la unul, ba la altul  acasă. Numai pot ieşi la iarbă verde, la vâltoare sau şaşlâc, dar îşi sărbătoresc zilele de naştere. Soţia lui Botoş spune că vara nu au timp.

Sovieticii uniformizasera imperiul

Localităţile româneşti sunt înşirate de-a lungul Tisei. Casele noi sunt adevărate cetăţi. Zeci de camere ridicate cărămidă cu cărămidă îşi dezvăluie secretele. Beton şi cărămidă de cea mai bună calitate. În interiror, finisaje extra şi parchet de lemn masiv. În exterior piatră de râu, grădini cât mai mari ce copiază proprietăţile de lux occidentale. Au garduri sofisticate, flori, garaje spaţioase ca nişte hale, fântani arteziene cu îngeraşi, pitici şi alte statuete decorative. Aprope în fiecare gospodărie nouă găseşti câte două maşini. Multe vile au fost construite în jurul vechilor case, ridicate de sovietici. Toate erau cubice, cu un etaj, iar în spate, acoperişul în pantă, asigura scurgerea apei sau zăpezii. Pe vremea Uniunii Sovietice, acoperişurile ascuțite erau interzise. Locuinţele oamenilor trebuiau să fie ridicate după acelaşi tipic, să semene cât mai mult cu blocurile standard din oraşe. Am aflat că prima casă cu acoperiş ascuţit din Apşa de Jos a fost a familiei Botoş.

“ După noi s-a luat toată lumea şi şi-a mai făcut un etaj în plus, un acoperiş mai deosebit, încă o casă şi tot aşa “, povesteşte soţia lui Botoş.

Încălzirea este asigurată de obicei de centrale sofisticate, bazate pe antracit, un cărbune cu mare putere calorică. Sistemele de încălzire trec pe sub duşumele. Deşi conductele de gaz trec la 5 Km de satele româneşti din raioanele Teceu şi Rahău, maramureşenii nu dispun de utilităţi. Noaptea, căşile maramuresenilor luminează şoseaua, altfel ţi-ai băga degetele în ochi. Curentul costă şi, în ciuda bunăstării aparente a românilor, bugetul local este sărac.

Clanul lui Verega

Vara, toată lumea se duce la Selionîi Ozero ( Lacul Sărat ), un fel de litoral în miniatură, plin de baruri şi discoteci. După ce dă frigul, distracţiile tinerilor se împuţinează considerabil. Turiştii au plecat demult, iar staţiunea ridicată pe fostele extracţii de sare este pustie. Staţiunea s-a ridicat pe o veche carieră de sare. Ultimile extraţii s-au închis anul trecut după ce s-a surpat pământul. Întreg orașul Solotvino este în pericol de surpare.   Dacă vin în baruri ucrainencele de la Sanatoriul de Alergologie din apropiere, distracţa e în toi. Sâmbăta şi duminica se dansează în draci. Rar prinzi româncă în bar.  Celentano, nepotul doctorului Iovdi Vasile din Teacevo face spectacol. Nu prea are voce, dar le zice bine italieneşte. La bar, la Ciotu, unguroaicele ne aduc vodcă Hortiţa şi pui fripţi. Nu mai au pâine.

“ O fost lumea înfometată “, spune una dintre ele.

Coconu’ este mândru nevoie mare că face parte din clan. La numai 18 ani e pe picioarele lui. A muncit un an şi jumătate la Ecaterinburg. Acum are casă şi maşină de top. Pe românii din Transcarpatia îi găseşti la muncă din Urali până-n Portugalia. Se întorc acasă şi îşi ridică cetăţi. Coconu’ îi sfidează pe miliţienii ucraineni. “ Stau aici la barieră şi ne pândesc. O sută de dolari este amenda dacă te-au prins băut la volan ”, spune el cu dispreţ. Cu câteva zile în urmă s-a întâmplat o nenorocire. În apropiere de oraşul Mukacevo, Gheorghe, un apşean a murit în accident de maşină. Student în Rusia, tânărul avea numai 25 de ani şi un cocon de câteva luni. Sătenii povesteau că acul vitezometrului se oprise la 190 Km/h. Hortiţa alunecă pe gât mai uşor cu mâncare. Tinerii plictisiţi se înghesuie la sala de jocuri mecanice. E un fum să-l tai cu cuţitul.

 “ Ni, uite ce cur are fata noastră “, remarcă unul dintre veri, ameţit de vodcă. Fata râde încântată şi dispare după o comandă. Afară, în noaptea de cristal se aud bubuituri. Undeva la orizont se ridică flori de foc colorate. Sărbătoare cu artificii la Sighet. În prag la cârciuma lui Ciotu, România – Patria Mamă pare atât de aproape.

Eduard Ovidiu Ohanesian