BREAKING NEWS

Fără o justiție tardivă ca în cazul Vișinescu !

ASOCIATIA 21 DECEMBRIE 1989

 

SCRISOARE DESCHISA CATRE MINISTRUL JUSTITIEI SI PROCURORUL GENERAL

 

Participantii la evenimentele din Decembrie 1989 au calitatea de persoana vatamata in urma represiunii si interes pentru aflarea adevarului si stabilirea vinovatiei.

Participantii la evenimentele din Decembrie 1989 au suferit vatamari dintre cele mai diverse, atat fizice cat si morale sau psihice. Cei care au participat, sunt martori directi. Calitatea de martori directi, in timpul unei represiuni de asemenea anvergura, evenimente insurectionale sau de razboi, soldat cu o multitudine de victime – prezuma si calitatea de persoana vatamata. Numeroase persoane au fost impuscate, ranite, torturate, lipsite de libertate, lovite grav, molestate, supuse la presiuni psihice, amenintari directe pentru ei sau pentru familiile lor.

Viata si libertatea le-au fost puse intr-un permanent pericol

Potrivit legii romane, toti cei vatamati, se puteau constitui si parte civila, pana la citirea actului de sesizare a instantei. Dar Justitia a fost blocata, dosarele nu au mai ajuns in instanta prin rusinoasa invocare a prescriptiei. Procurorii militari, cu mici si notabile exceptii, fiind si ofiteri activi ai Ministerului Apararii, avand deci o legatura ierarhica cu Ministerul Apararii care este si parte responsabila civilmente au incalcat Constitutia, au tergiversat cercetarile si dispretuiesc hotararile CEDO care le-au recunoscut unor asemenea participanti si militanti activi inclusiv calitatea de victima, nu doar de parte interesata in aflarea adevarului despre momentele importante ale tranzitiei de la sistemul totalitare-represiv la democratie. Prin hotararea CEDO Bosnigeanu si alti 33 c. Romania, in cazul unor participanti la Revoluția din Decembrie 1989 care nu au fost reținuți sau răniți, s-a admis ca au calitatea de a formula plangeri pentru tergiversarea anchetei, in considerarea faptului că evenimentele tragice la care au participat au avut un impact emoțional și psihic negativ asupra lor, perceptibil si descris si la evaluari de specialitate.

Faptul ca nu toti cei vatamati s-au prezentat la unitati spitalicesti este explicat atat de ordinul dat de la nivelul conducerii superioare a Partidului Comunist Roman, prin intermediul directiilor sanitare, pana in 22 Decembrie 1989 de a fi inregistrati si internati in spital, unde venea apoi militia si securitatea sa faca arestari – sau asasinate in spital ca la Timisoara, urmate de scoaterea ilegala a mortilor din spital, transportarea si arderea cadavrelor la crematoriul din Bucuresti in cadrul operatiunii  secrete cu nume de cod “Trandafirul”. De exemplu, in Bucuresti, la Spitalul Coltea, mai multi martori afirma ca in zilele represiunii s-au prezentat militieni si civili, cu saci de plastic (nylon 6.6) si au cerut sa preia cadavrele, personalul medical opunandu-se. Ulterior, dupa inceperea diversiunilor prin Televiziunea Romana, era incomod ca, ranit in vreun fel, sa te mai expui unui risc suplimentar.

In plus, nimeni nu se gandea atunci ca Statul va fi re-capturat de structurile securisto-comuniste cosmetizate si ca anchetarea crimelor si pedepsirea vinovatilor ar putea fi intarziate timp de 26 de ani …asteptand disparitia faptuitorilor dar si a martorilor si partilor vatamate intervenirea prescriptiei in plan judiciar – ultraactivand astfel o directiva secreta a CC al PCR luata inca din anii ’60 in ceea ce priveste anchetarea ministrului de interne Draghici si a complicilor acestuia pentru represiunea si relele tratamente aplicate detinutilor si opozantilor anticomunisti. “Rizipericolul pieirii” din cazul bunurilor a fost permanent intalnit in timpul represiunii sau diversiunilor teroriste si antiteroriste provocate de conducatorii politici si militari instalati la conducerea centrala sau regionala a Armatei sau organismelor de putere executiva. Forte militare de represiune, folosind masini de lupta dotate cu armament greu, si armament usor, cu munitie de razboi cu capcitati letele, au tras “in plin” in multimile de demonstranti anticomunisti, de la mica distanta, in plan orizontal cu tinta la cap, piept/trunchi.

Faptul ca se afirma in mod cinic, ca nu toti manifestantii au fost impuscati, nu inseamna ca nu a existat in mod real amenintarea cu moartea pentru fiecare din cei prezenti langa cei impuscati, indiferent de robustetea individuala. Faptul ca tragatorul a deteminat o traiectorie sau alta, in conditiile tragerilor “in plin”, in baza ordinelor criminale sau intoxicarilor provocate prin diversiunile comandantilor politici si militari din epoca, tine de hazard. Oricare dintre participanti, prezenti in fata lanturilor/cordoanelor/posturilor de tragatori, putea fi victima tirurilor venind dinspre armele de foc letale de care au facut uz membrii fortelor militare sau paramilitare organizate de Stat.

Rezolutia Congresului Medicilor din Bucuresti care au operat in timpul Revolutiei din Decembrie 1989 si Mineriadei din iunie 1990 plagi impuscate sau au examinat pacienti si cadavre, confirma aceste aspecte. Examinarile efectuate de Comisii de medici si alti specialisti confirma sechelele posttraumatice, post-evenimente. In lumea civilizata exista o vasta literatura de specialitate in urma cercetarii asa-numitului sindrom post-Vietnam, chiar daca studiile de victimologie in Romania au ramas o zona marginala in sistemul judiciar.In loc sa intrebe de ce nu toti participantii au documente medicale care atesta vatamarile fizice sau morale suferite, Autoritatile judiciare romane ar trebui sa explice de ce serviciile de medicina legala nu au facut autopsii in cazul victimelor din Decembrie 1989.

La coordonatorii centrali ai represiunii si unelete lor la nivel regional, pana si procurorii militari au putut constata acelasi modus operandi si inainte si dupa 22 Decembrie 1989, chiar daca au omis grav sa consemneze in ancheta cine a dat, cu intentie, ordinele criminale contradictorii, care au avut ca rezultat atatea pierderi de vieti omenesti, desi nimeni nu mai trebuia sa moara dupa alungarea lui Ceausescu.

Este impardonabila si lipsita de temei legal si factual opinia impusa in practica de Sectia parchetelor militare ca participantii la evenimentele revolutionare impotriva carora s-a indreptat o represiune armata, cu tactici, tehnica si armament de razboi, nu ar avea nici calitatea de persoana vatamata si nici de persoana interesata in a face plangeri sau contestatii fata de tergiversarea fara precedent a solutionarii juste a dosarelor, cu incadrarea juridica la tratamente neomenoase.

Intr-un stat de drept care respecta si aplica prevederile Conventiei si ale legilor nationale in conformitate cu jurisprudenta Curtii EDO si cu principiile prevazute in Declaratia Universala a Drepturilor Omului o asemenea opinie ar trebui sa determine oficial scuze din partea Ministrului Justitiei, Procurorului General, Ministrului Apararii Nationale si de ce nu, Presedintelui Romaniei, in calitatea de comandant al fortelor armate – in raport de raul pricinuit acestei tari, cetatenilor ei, nu doar prin represiune ci si prin lipsa unei anchetei efective constatata de CEDO, fata de asasinatele si tratamentele inumane care s-au produs in decembrie 1989, cand aparatul regimului comunist a declansat un nou razboi impotriva cetatenilor tarii.

Nu trebuie asteptata o justitie tardiva ca in cazul Visinescu! 

Nu are nimeni nevoie de o  justitie infaptuita prin invoiala cu gruparile de crima organizata si represiune care au re-capturat Romania incepand cu seara de 22 Decembrie 1989! 

Pentru conformitate,

Teodor Maries

Presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989