BREAKING NEWS

Geneza răului – Otrepele din redacții

Etapa boticului strâns

 

Prima dată când calcă într-o redacţie, are ochii mari şi umezi, ca ai caprioarei Bambi. Unisex, deşi gândirea versatilă, ezitările11215734_1022807741085558_3619118413295566617_n provocatoare, scremetele de neajutorare şi apelul la sentimente dezlegate îi fac pe mulţi să creadă că este un agent patogen care dezvoltă misoginismul. Este doar o aparenţă…

Cu boticul răsfirat într-un zâmbet umil şi tâmp, adulmecă aerul neajutorată cu năsucul în vânt căutând nevinovată ceva tare de care să se agaţe  în curentul uşilor deschise. „Are cur mişto, a cui o fi? De fapt, ce contează? …” privesc cu ochii injectaţi  cameramanii sau şoferii, dându-şi coate complice, regulă fiind că nimic în textile nu fâlfâie fără folos pe lângă ei. „Altă tută cu care trebuie să-mi omor nervii şi timpul” gândeşte o şefă de departament în cazul în care otreapa vine cu pile şi va trebui să o planteze în colectiv. „Vai steaua mea, altă proastă din cauza căreia va trebui să muncesc în plus” mârâie în sinea ei, cu privirea concentrată în monitor, nefericita colegă cu care împarte un sector.

În cazul în care nimereşte doar ca să vadă cum arată uşa unei redacţii pe interior are o oarecare şansă să dea peste un frustrat ofticat care să o adopte în speranţa deşartă că hotărârea cordăciunii va echilibra pentru puţin timp balanţa neajunsurilor naturii. Pe de-o parte. Există însă alte raţiuni mult mai tenebroase prin care zdrenţele parazite prind rădăcini într-un colectiv: dovedesc docilitate şi perseverenţă la… examenul oral. Ca să nu fiu interpretat tendenţios: sunt setate să înghită orice fără comentarii şi să toarne pe oricine. Astfel, indiferent dacă dă peste un şefuţ  ajuns în scaun de la acelaşi stadiu de otreapă sau, dimpotrivă, a promovat pe merit, ambele tipologii miorotice pot uza de o funcţie nemenţionată în vreun nomenclator al meseriilor: otreapa! „Ce ai vrea să faci?” ar suna o întrebare ajutătoare – ceea ce niciodată nu o sa audă un absolvent de jurnalism fără pile dar cu reale calităţi. Răspunsul vine miorlăit, „păi nu ştiu”. De fapt ştie, ar vrea să apară pe sticlă în aşa fel încât nimeni să nu-şi dea seama cât e de tâmpit(ă). „Bine, dar ce pasiuni ai?” ar suspina ghinionistul angajat menit cu integrarea otrepei în speranţa că o poate direcţiona într-un anumit domeniu. Dacă răspunsul izbeşte iar fără milă, există o ultimă soluţie: hai s-o lipim de X. Şi mai cască urechea la X, la Y, mai fură câte o idee de la Z şi în câteva luni otreapa se imaginează deja versată că, deh, prostiei nu îi este necesar mult oxigen ca să prindă volum şi altitudine. Există astfel de joburi în fiecare televiziune, de obicei sunt aruncate în posturi de băgătoare de seamă doar dacă echipa îşi face bine treaba, sau ca ajutor de cine ştie ce. Le recunoşti uşor în mass-media, nu se pricep la nimic, nu au vreo pregătire de specialitate, fac gafe monumentale în cele mai nepotrivite momente, nu au habar de nimic din niciun domeniu, dar devin isterice când situaţia profesională le depăşeşte – moment în care ajung să-şi verse prin injurii şi gesturi de mahala toată frustrarea şi prostia monstruoasă. De-aici şi vorba că nicăieri nu auzi înjurături ca într-o redacţie.

Etapa turnătoriei şi a sabotajului

Un element important: limbajul otrepei. În etapa Bambi, boticul rujat nu scoate decât onomatopee. Este faza în care este drăgălaşă în opinia sufletelor sensibile dispuse la acte de generozitate imbecilă. Este adorabilă când tace şi ia o postură muciformă lăsându-i pe alţii să creadă că lipsa vreunei reacţii este o asumare tacită a vreunui demers. Practic, fraierii adoră slugărnicia fără să-şi imagineze forţa ei distructivă pe termen mediu şi lung. După ce prinde redacţia de cotor, toţi se uită uimiţi cât de sonor devine habarnismul şi cu câtă nonşalanţă îşi exhibă tâmpeniile. Dar nu este încă etapa finală, când este prea târziu.

Mimetsimul este o altă metodă derutantă cu ajutorul căreia şerpuieşte printre jurnalişti. Imită expresii, gesturi, atitudini, idei, forme pe care le şablonează, studiază şi repetă chiar şi în faţa oglinzii. Însă niciodată nu vei vedea vreo formă de originalitate,… nici măcar distructivă! Ajunge să ia şuturi în cur pentru că nici nu se pricepe să toarne corect, le prinzi prin birouri străine sau cum se sâiesc cu urechea pâlnie pe lângă uşi sau discuţii. Devin scârbe pe faţă din cauza perversităţii adepţilor „devide et impera”.

Neavând niciun resort profesional depind de mizerii: fac bisericuţe, plimbă bârfele, complotează, sabotează, exagerează etc. Intervine o situaţie gravă: manifestă o ură patologică faţă de persoanele care îşi văd de treabă şi le amintesc unde le e nivelul. Invidia faţă de orice formă de superioritate ia forme diverse şi agresive, niciun mijloc nu este evitat ca să distrugă ceea ce nu înţeleg dar le fac să se simtă târâturi. Se ajunge la o situaţie gravă în care atrag de partea lor partea nevolnică, laşă şi bolnăvicioasă a unui colectiv şi încep să facă aerul unei publicaţii sau televiziuni de nerespirat. Nu comentez aici prestaţiile sexuale pe la vreun anume partid de căcat care le susţine şederea în domeniul amintit, ca să nu forţez fierea cititorilor. Multora le vin imediat în minte exemplele cutăror cititoare de prompter care ajung să se autointituleze jurnalis(z)de şi, cu puţin timp înainte de menopauză, încep să-şi publice zgomotos curvăsăria pe maculatură autobiografică impregnată cu sfaturi etice şi morale. Vorbesc despre feminism, libertate și carieră nişte boarfe care s-au lipit pe uşa din spate de anumite redacţii, s-au măritat cu boşorogi libidinoşi dar bogați, şi-au schimbat până şi religia progeniturilor lor cărora le-au pus nume orientale după care au fost abandonate pentru alte prestatoare mai tinerele, moment în care şi-au găsit timp să îşi tasteze minciunile şi ipocrizia.

Simptomatologia curviştinelor din presă notează o formă deranjantă de amnezie: nu recunosc niciodata vreo forma de ajutor sau vreo chestie pe care au pupat-o cândva cu ardoare( ex. o mână de ajutor, un picior etc) decât în perioadă de maxim profit. Au şi o altă mare problemă, confundă consolările, încurajările cu laudele nejustificate cu vreo performanţă iluzorie. După ce ajuţi o secătură să parvină poţi fi convins că nu va recunoaşte sau întoarce vreodată gestul. Fără excepţie, otrepele vor manifesta o obrăznicie şi aroganţă agresivă pentru simplul fapt că le aduci aminte că dincolo de postura în care le-ai ajutat să se caţere, le cunoşti nulitatea. Otrepele doar mimează loialitate.

Începutul sfârşitului

Au nevoie de conflict ca să parvină. Dacă înainte de blestematul ceas al venirii în redacţie nu exista vreo problemă internă, o lansează. Dacă exista deja într-o formă nesemnificativă, o alimentează. A se înţelege: dacă toată lumea judecă lucid şi colectivul respectiv se bazează pe profesionalism şi unitate, nu rezistă într-o redacţie decât maxim două săptămâni, cu verificare pe ceas. Dacă rezistă o lună, înseamnă că ceva pute. Dacă sunt angajate, e de rău.

Etapa cangrenării: sunt promovate în funcţii de decizie. La stat nu se simte prea tare pentru că nimeni nu răspunde de nimic. În sectorul privat, otreapa poate pune coliva peste orice fel de sacrificii sau performanţe. Încep convulsiile: profesioniştii devin letargici, indiferenţi. Logic, prezenţa unei zdrenţe inapte a cărei singur argument este forţa funcţiei îi umileşte, nu îi mai motivează. Mai mult, ajung să fie agasaţi cu discuţii aiurea care îi încarcă de silă şi le inhibă orice iniţiativă. Ascultă cu pupilele micşorate ordine tâmpite şi sfaturi halucinante pentru că otreapa confundă responsabilităţile cu maimuţăreala la ecuson. Scad calitatea muncii şi a oamenilor, productivitatea. Este începutul sfârşitului.

Vă întrebaţi cine m-a enervat? Acele otrepe care nu manifestă simț critic dar au un apetit fantastic pentru mahala. Dovadă că locul lor este pe centură, la dat din cur şi din buric, nu în modul de a gestiona o ştire sau un program TV. Butonăm enervaţi telecomanda televizorului, citim ziare de mare tiraj şi ne aducem aminte cu uimire de zilele în care otrepele erau doar nişte pupincuriste inofensive cu boticul strâns, în etapa Bambi.

Codruț Burdujan

dinport.ro

 

1 Comment on Geneza răului – Otrepele din redacții

  1. tare! Corect! Răduleasca răspunde perfect tiparului. Și nu e singura!

    View Comment

Comments are closed.