BREAKING NEWS

Dosarul Armamentul – conexiunea sovietică

Imediat după ce autorităţile române (în principal magistrații CAB, PICCJ și serviciile secrete subordonatereferat 628 Palatului Cotroceni), l-au scos din ţară pe teroristul numărul unu al României (sfârșitul lunii iunie 2006), sirianul Omar Hayssam înroşea nestingherit telefoanele televiziunilor. Își dorea familia și averea înapoi, fiind dispus să vorbească. Am avut parte de apropouri politice și de amenințări voalate, debitate la ore de audiență maximă de un infractor sirian – nimic concret. Hayssam nega cu tărie orice amestec în traficul internațional cu armament, deși, împreună cu alți parteneri, făcea subiectul unui dosar sensibil cu ramificații internaționale. Astăzi, abandonat de importanții săi prieteni politici  pentru care a producea bani din activități ilegale, Omar Hayssam pare dornic, din nou, să toarne. La un deceniu de la răpirea jurnaliștilor români din Irak, Direcția Națională Anticorupție a deschis un  dosar pentru trafic de influență în care este amestecat partenerul de afaceri al sirianului Hayssam, preacinstitul doctor Yassin Mohamad. La prima vedere, în noul dosar legat de răpire, procurorii DNA se ocupă de  infracțiuni minore. Magistrații au ocazia să ajungă la rădăcina corupției – dosarul 628/D/P/2005 Armamentul și la conexiunile sovietice ale teroriștilor.

 

După fugă, la televizor, teroristul Omar Hayssam îndruga verzi şi uscate. Vorbe aparent fără rost, dar cu dublu înţeles pentru cei ce aveau urechi să audă. Vă mai aduceţi aminte ce spunea sirianul în direct, prin telefon în emisiunea “Sinteza Zilei” de la Antena 3, din data de 31 mai 2007?

Hayssam tv“Acum deţin destul de multe documente autentice”

“Chestiunea cu traficul de armament este o fabulaţie. Cred că cineva a visat noaptea”, spunea primul terorist al naţiunii.

“Sunt în Beirut în timp ce adevăraţii răpitori sunt în România.”

“Am date amănunţite despre fiecare dintre cei implicaţi în răpire

“În spatele acestei afaceri se ascund oameni din viaţa politică.”

Cât despre acuzele pe care jurnalistul Ohanesian le aducea autorităţilor, serviciilor secrete şi direct sirianului la postul Realitatea TV, Hayssam nega totul cu înverşunare:

“Amesteci lucruri, amesteci şi serviciile secrete şi preşedintele”.

Teroristul minţea cu neruşinare. Spunea că nu cunoaşte niciun ofiţer sub acoperire şi că nu are legătură cu fabricile de armament din Irak.

“Dumneata ar trebui să te interesezi de cine te-a răpit şi de ce, nu că a făcut România fabrici de armament în Irak”, replica Omar Hayssam.

Declarațiile teroristului american Mohammad Munaf

Ulterior, s-a dovedit că că în spatele circului mediatic se ducea o negociere la sânge între autorităţile române (şantajate mediatic) şi teroristul care–şi dorea înapoi familia şi averea în schimbul tăcerii. Oficialii români au cedat. Nevasta și copiii lui Omar Hayssam au plecat în Siria. Teroristul a tăcut.

Însă primele dezvăluiri din dosarului Armamentul veniseră deja din partea americanului Mohammad Munaf, speriat de condamnarea laImage10 moarte prin spânzurătoare. Cheia afacerii „Răpirea din Irak” se afla la deţinutul cu numărul US91Z200175 din închisoarea Camp Crooper, un irakian cu origini turkmene, şi pe deasupra, cetăţean american (culmea, fără să fi călcat vreodată pe teritoriul SUA). Mohammad Munaf a făcut cele mai importante declaraţii în zilele de 26-27 iulie 2005, într-un spaţiu al Forţelor de Comandă 134, din cadrul Aeroportului Internaţional Bagdad, în faţa comisiei rogatorii româneşti condusă de procurorul DIICOT Ciprian Nastasiu, în prezenţa unor oficiali americani (vezi documentele atașate). Familia Munaf avea legătură cu România încă din anii ’80, când (făcea afaceri de milioane de dolari cu uniforme militare şi accesorii produse de industria uşoară românească pentru armata lui Saddam Hussein) l-a trimis la facultate pe micul Mohammad pentru a-l scăpa de front. Conaționalii săi școliți în România spun că familia Munaf a avut chiar și un magazine de textile pentru comercializarea produselor de la o secție specială APACA. În acea perioadă, Irak şi Iran se aflau în stare de război, studenţii fiind scutiţi de serviciul militar.

Revenind la mărturiile teroristului numărul doi al României, acesta a fost „descărcat” la interogatoriul româno-procura1american, dezvăluind o parte din manevrele partenerului Omar, inclusiv operaţiunile de trafic cu armament desfăşurate pe teritoriul ţării noastre. Din data de 4 noiembrie 2004, când instituţiile statului în frunte cu DIICOT, au început percheziţiile şi arestările la firmele deţinute de sirian, Omar Hayssam începe transferul activelor pe numele familiei Munaf. Sirianul încerca astfel să-și pună averea la adăpostul cetățeniei americane pe care o dobândise ilicit prietenul Munaf. Suveica teroristului cuprindea firmele Bucovina Enterprises SRL, Uno Internaţional, Iapit Divertis şi Rio Bucovina Distribution ș.a. După afacerea răpirii, autorităţile române nu numai că i-au lăsat pe cei doi terorişti să-şi cureţe toate firmele şi conturile, ba chiar i-au şi ajutat. În vreme ce Omar aflat înprocura2 puşcărie, o mandata nestingherit pe soţia sa Adela să înstrăineze toată averea ilicită strânsă timp de 20 de ani, Munaf şi consoarta cesionau acţiunile deţinute la firme (transferate cu câteva luni înainte de Omar Hayssam pe numele lor), unor persoane străine, de preferat arabi, care vindeau totul şi dispăreau din ţară cu banii. Totul sub ochii şi cu acceptul serviciilor secrete române, poliţiei şi procurorilor. Despre sora teroristului Miriam, cea care trebuia să îi furnizeze certificate medicale sirianului Hayssam pentru a scăpa de brațul lung al legii, nu s-a spus niciun cuvânt. Rezidentă în Marea Britanie și (cel puțin) parteneră în conducerea firma Timesco Ltd ( la nivelul anului 2005) Miriam pleacă în SUA, de unde face demersuri în 2015 pentru reabilitarea fratelui său în România. O serie de avocați cunoscuți fiind contactați de aceasta pentru reprezentarea lui Munaf. Propunerea de contract pornind de la 20.000 de dolari.

Conexiunea sovietică

Cât despre traficul cu armament, teroristul american Munaf a descris în amănunt operaţiunile internaţionale în care Saracu Hayssamera implicat îngeraşul neprihănit Omar Hayssam, fapte grave, infracţiuni şi conexiuni cu state suspectate că sprijină terorismul internațional, pe care până în 2005, procurorii le puteau doar bănui. Sirianul încercase încă din anul 2002 să vândă sute de rachete antiaeriene ruseşti regimului din Irak. Procurorii au descoperit că în acea perioadă, Omar a făcut mai multe vizite la Moscova şi în Bagdad, prin intermediul serviciilor secrete arabe. Dealtfel, în presa centrală au apărut imediat după arestarea teroristului, listele cu echipamente militare disponibile pentru vânzare din Rusia şi fostele state sovietice. Tot Munaf a făcut pentru prima oară referire la un traficant de armament al cărui nume apare în toate discuţiile cu Omar, cu numele de cod „Ivanov”. Nimeni altul decât colonelul GRU (serviciul secret al armatei ruse) Ivan Grigorevici Busuioc, partener de ilegalităţi cu celebrul Shimon Naor. Dealtfel, imediat ce a fost arestat şi interogat, Ivanov şi-a adus aminte despre interesul partenerului Omar pentru tractoare, combine şi elicoptere produse în Belarus. Se cunoscuseră la începutul anilor 2000 la Bucureşti, apoi au avut numeroase întâlniri şi discuţii referitoare la tranzacţii cu echipamente militare la Moscova şi în Siria cu mai multe delegaţii din care făceau parte Nicolae Săracu, Cico Dumitrescu Mustafa Tlas. Cazul Busuioc a fost conexat dosarului 628/D/P/2005 şi a fost rezolvat prin arestarea, judecarea şi condamnarea traficantului. Ivanov era primul pas către cea mai importantă conexiune sovietică a grupului infracțional, contrabandistul Viktor Bout căutat de ofițerii Drug Enforcement Administration (DEA SUA). O poveste care a dat naștere filmului de succes Lord of the War.

Eduard Ovidiu Ohanesian

 

Declarația teroristului american Mohammad Munaf despre partenerul său de arme Omar Hayssam – fapte, nume, date, conexiuni.

 

pag1 pag2 pag3 pag4 pag5 pag6 pag7 pag8 telefon Gabriel Oprea