BREAKING NEWS

Devalizarea României în documente secrete – I

Redacția ziarului Avertisment a intrat în posesia unui document care dovedește că, la scurt timp după Revoluție, instituțiile de forță ale  statului erau bine informate și documentate despre jaful care avea loc chiar sub nasul lor. Începând cu anul 1996, la nivelul Consiliului de Apărare a Țării ( CSAȚ), corupția generalizată și crima organizată care cuprinseseră întreaga țară erau considerate drept “stări de pericol la adresa siguranței naționale”.

 

007Documentul pus pe masa fostului președinte Emil Constantinescu (în cursul anului 2000) prezintă în detaliu modul în care, la nivel de CSAȚ, Guvern și Președinție, datele, faptele și persoanele implicate în devalizarea României erau pe deplin cunoscute încă de la începutul anilor ‘ 90. Înalții demnitari și funcționari fiind pe deplin conștienți de pericolul și de amploarea faptelor de corupție comise de funcționari ai statului la cel mai înalt nivel, ca dealtfel  și de activitățile de crimă organizată  ale unor puternice grupuri de interese care preluaseră economia țării după decembrie 1989. Spre exemplu,  sabotarea cu bună știință a sistemului financiar-bancar, adus în pragul prăbușirii, a produs în perioada analizată prejudicii de sute de miliarde de dolari. Deși se vorbește foarte puțin despre traficul ilegal cu armament, sunt pomenite afacerile conexe – contrabanda cu țigări și activitățile ilicite ale unor grupuri de interese în domenii strategice ca extracția, prelucrarea și comercializarea petrolului și produselor petroliere sau securitatea alimentară.

Raportul secret referitor la “ Corupția în România ( 1990 – 2000 ). Activitatea Consiliului Național de combatere a corupției și crimei organizate “ descrie în detaliu jaful național, modurile de furt de fraudare și prezintă o mică parte a celor care au devalizat patrimoniul țării și au subminat economia națională.

Vă punem la dispoziție prima parte a raportului secret.

Eduard Ovidiu Ohanesian