BREAKING NEWS

Cor cu tenori femei, la Dumbrăviţa

În comuna Dumbrăviţa, judeţul Braşov, am descoperit un cor vechi de 57 de ani, care a funcţionat fără întrerupere până în zilele noastre. Corul este pe patru voci şi, ceea ce este interesant, datorită faptului că nu există bărbaţi cu voci speciale, corul are tenori femei. Preotul Bogdan Brânzea este cel care ne-a deschis uşa bisericii şi ne-a binecuvântat şi ne-a dat acordul să facem poze în interiorul bisericii din Dumbrăviţa. Din discuţie în discuţie am ajuns şi la memorabilul cor, care asigură răspunsurile liturgice la slujbele bisericii.

 

Istoricul corului

Preotul Bogdan Brânzea ne-a declarat: „Practic, în acest moment eu ţin locul părintelui Ion Câmpeanu, care slujeşte în această biserică. El fiind plecat am venit să ţin slujba de duminică şi să ţin sfânta Liturgie a cununiei. În prezent, eu sunt preot în Braşov. Despre cor, pot să vă spun că a fost înfiinţat în 1959, este pe patru voci şi funcţionează fără întrerupere până astăzi. Cel care a înfiinţat corul a fost părintele Ioan Turcu şi apoi Ioanid Merişescu, al cărui frate era profesor de muzică la Conservatorul din Cluj. Corul a avut, de-a lungul timpului, următorii dirijori: Ioniţă Train, Grămadă Dumitru, Grămadă Ana, Şchiopu Gheorghe, pe subsemnatul, Brânzea Bogdan, şi pe Săniuţă Valeria. În prezent, avem în jur de 40 de membri de toate vârstele şi vă rog să menţionaţi faptul că mai sunt încă doi membri vechi care cântă în cor din 1959, adică de la început, fără întrerupere până în prezent. Este vorba de un bărbat şi o femeie.”

Partituri învăţate pe de rost

Toate informaţiile referitoare la acest cor sunt foarte interesante, cu atât mai mult cu cât cei 40 de membri ai corului sunt oameni simpli, fără nici o cunoştinţă muzicală. Ei au învăţat partiturile pe de rost. Despre acest fapt, preotul ne-a spus că nu există nicăieri aşa ceva: nici cunoştinţe muzicale, nici tenori bărbaţi, ci tenori cu voci feminine. Menţionăm că acest cor se numără printre cele mai vechi coruri din judeţ. El este cunoscut sub numele de „Corul bisericii Sf. Ierarh Nicolae” din Dumbrăviţa şi asigură răspunsurile liturgice la slujbele bisericii: Sfânta Liturghie, Sfânta Liturghie a înmormântării şi a cununiei.

Ileana Gafton Dragoş

www.coronapress.ro