BREAKING NEWS

Cerem anchetă eficientă în Dosarul Mineriadei !

Asociatia 21 Decembrie 1989 isi manifesta ingrijorarea fata de informatiile ca in Dosarul Mineriadei nu se strang noi probe si nu se fac noi acte procedurale in scopul aflarii adevarului
Asociatia 21 Decembrie 1989 isi manifesta ingrijorarea fata de informatiile ca in Dosarul Mineriadei nu se strang noi probe si nu se fac noi acte procedurale in scopul aflarii adevarului – reluarea cercetarilor de pana in prezent marginindu-se la reaudierea acelorasi martori pe aspecte deja consemnate la dosar, pe formulare de declaratii inca din anii 2005-2007. De aceea, Asociatia 21 Decembrie 1989 asteapta un raspuns din partea Sectiei Parchetelor Militare si a Procurorului General, ingrijorarea noastra fiind fireasca dupa rusinoasa inchidere prin clasare a dosarului Revolutiei.

 

Deocamdata, Asociatia 21 Decembrie 1989 refuza sa creada ca echipa de procurori care instrumenteaza dosarul mineriadei ar putea dirija dosarul in acelasi sens al favorizarii celor care au comandat ori au executat represiunea sangeroasa, cum au facut cei care au clasat dosarul Revolutiei. Asociatia 21 Decembrie 1989 considera ca reaudierea acelorasi martori la o distanta asa de mare in timp, in conditiile in care nu au fost audiati inca nici restul martorilor, nici restul victimelor si nici restul faptuitorilor – NU contribuie la aflarea adevarului. Prin urmare, Asociatia 21 Decembrie 1989 cere realizarea unei anchete efective si eficiente, potrivit cu art. 2 si 3 din Conventie, in sensul in care s-a pronuntat recent Marea Camera a Curtii Europeana a Drepturilor Omului in cauza Asociatia 21 Decembrie, Maries, Mocanu si Stoica vs. Romania.

Apreciem ca prioritara audierea urmasilor celor 6 victime decedate si a celor 8 raniti prin impuscare ( numar de victime indicat de dovezi din dosar, pana in prezent), continuand cu cei care au suferit tratamente neomenoase – tortura din Infernul Magurele, Jilava si Scoala de militie si securitate de la Baneasa) si cu aceia care au umplut spitalele din Bucuresti.
In acest context, Parchetul trebuie sa preia documentele clasificate ale Ministerului de Interne, condus de Doru Viorel Ursu si ale Serviciului Roman de Informatii condus de Virgil Magureanu, sa identifice reteaua de tainuire a probelor si sa continue expertiza financiar-contabila pentru stabilirea prejudiciului creat prin organizarea si coordonarea la nivel national, de catre institutii guvernamentale, a descinderilor acelor zeci de mii de mineri si sustinatori ai FSN structurati in grupuri teroriste inarmate, care au comis actele de teroare si represiune salbatica asupra bucurestenilor in iunie 1990.

PRESEDINTE,
Teodor Maries