BREAKING NEWS

Biografia și averea unui moșier STS

Generalul Opriș, sute de hectare pe crestele Carpaților

 

Generalul Marcel Opriș a ocupat timp de 12 ani funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). A fost numit în această funcție de președintele Traian Băsescu în decembrie 2005 și a fost trecut în rezervă de actualul președinte, Klaus Iohannis, la sfârșitul lunii iulie 2017.
Opriș a absolvit Facultatea de Electronică și Informatică din cadrul Academiei Tehnice Militare și a activat tot în domeniul transmisiunilor speciale înainte de Revoluție. Potrivit CV-ului postat pe site-ul STS, de la numirea sa în funcția de director în decembrie 2005 până la începutul lunii mai 2017, în perioada 1982-1989, Marcel Opriș a fost șef autostație radiodifuziune la UM 02487 București, cunoscută drept unitate de propagandă și război psihologic. Această mențiune a dispărut brusc din CV-ul lui Opriș după ce, la sfârșitul lunii aprilie 2017, în presă au apărut informații că acesta și un alt ofițer cunoscut, Alexandru Grumaz, fost locțiitor al directorului STS până în 2005, actualmente general în rezervă, ar fi fost în misiune în fatidica zi de 21 decembrie 1989 în Piața Palatului, cu ocazia ultimului miting de susținere a lui Nicolae Ceaușescu. Viitorii generali erau în misiune pe autovehicule care produceau urale și aplauze pentru „cel mai iubit fiu al poporului“ și care de data aceasta au produs un alt fel de sunet (asemănător cu huruitul tancurilor) care a creat panică și busculade în piață.

Afaceri necurate cu prieteni de familie

După numirea în funcția de director a generalului Marcel Opriș, în perioada 2006-2010, STS a încheiat nu mai puțin de 51 de contracte de achiziție publică cu firma Quality Bussines Solutions SRL București, care aparținea unor prieteni de familie, soții Dumitru și Iuliana Nicolau. Soția generalului Opriș, Camelia, a fost angajată contabilă la această firmă, precum și la SC Omnivision Consultanță SRL, la care era asociat și administrator buna sa prietenă Iuliana Nicolau. Conflictul evident de interese nu l-a împiedicat pe generalul Opriș să ajute firma soților Nicolau să prospere din bani publici. Valoarea totală a celor 51 de contracte a fost de 28.748.709 lei, fără TVA (peste 7 milioane euro).
În urma verificărilor de specialitate realizate de DNA, au fost constatate mai multe încălcări ale legislației în domeniul achizițiilor publice, precum și că prețul achitat de STS ar reprezenta o cheltuială neeconomicoasă, în condițiile în care valoarea totală a adaosului comercial practicat de SC Quality Bussines Solutions a fost deosebit de mare, evoluând, ca medie anuală, de la 25% în 2006 la aproape 54% în 2010. Cu toate acestea, altfel intransigenta DNA a dispus clasarea cauzei în vara anului 2015, cu mențiunea că nu există nicio faptă penală. Plângerile formulate împotriva acestei soluții au fost respinse cu rapiditate și cu ușurință de procurorul ierarhic superior (Paul Dumitriu, procurorul-șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din DNA) și de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Avere dubioasă dobândită peste noapte

După numirea în fruntea STS a crescut foarte repede și dubios, am putea spune, în mod exponențial, averea generalului Opriș. În 2005, la numirea în funcție, Opriș a consemnat în declarația de avere doar un apartament situat în București, care era proprietatea soției sale. În declarațiile de avere depuse în perioada 2010-2011, apar în plus o casă de vacanță în Eforie Sud, 25 de hectare de pădure și 3,4 hectare de pășune în localitatea Podu Dâmboviței, județul Argeș, și 450 mp teren intravilan în localitatea Bragadiru, județul Ilfov. Terenul de la Bragadiru este situat lângă un teren pe care prietenii de familie Dumitru și Iuliana Nicolau și-au construit o vilă. Conform unor surse argeșene, generalul Opriș și-ar fi construit o vilă în orașul Curtea de Argeș, pe numele socrilor săi.
Suprafețele de 25 de hectare de pădure și 3,4 hectare de pășune au dispărut din declarația de avere a generalului Opriș începând din 2012. Această dispariție s-a produs după ce au apărut în presă primele informații privind averea generalului Opriș. Acesta a menționat în declarația de avere pe 2012 că a donat aceste suprafețe unei anumite Ana Vintilă, rezultând că aceasta trebuie să fie o persoană apropiată. Suprafețele donate nu au fost radiate însă din registrul agricol al comunei Dâmbovicioara, de care aparține localitatea Podu Dâmboviței, de pe numele lui Marcel Opriș. DNA și Agenția Națională de Integritate nu au manifestat însă niciun fel de interes față de modul rapid și dubios de dobândire a averii de către generalul Opriș. La pensionare, acesta și-a consemnat în declarația de avere apartamentul din București, casa de vacanță din Eforie Sud, patru conturi la Bancpost cu aproximativ 560 mii lei și peste 11 mii euro, acțiuni în valoare de 250 mii lei la Transgaz, Electrica și DIGI Communication MV.

Stăpân peste aproape 300 de hectare de pădure

Angajați din cadrul Direcției Silvice Argeș ne-au semnalat, în cursul acestui an, că generalul Marcel Opriș ar deține, împreună cu alți apropiați, o suprafață mult mai mare de pădure pe raza localității Podu Dâmboviței, respectiv 280 de hectare, precum și că de paza și administrarea acestei păduri s-ar ocupa un alt general, Viorel Bârloiu, care se află la pensie și locuiește în comuna învecinată Rucăr. În a doua jumătate a lunii octombrie am solicitat relații în acest sens de la Primăria comunei Dâmbovicioara, care mi-a comunicat după o lună că Marcel Opriș și alte două persoane, Viorel Bârloiu și Ana Vintilă, au figurat în evidențele primăriei cu suprafața de 286,34 hectare pădure și suprafața de 1,31 hectare fânețe. Potrivit răspunsului primit, aceste suprafețe au fost dobândite în anul 2007 prin cumpărare și au fost radiate din evidențe în anul 2017. Aproape sigur că radierea s-a produs după ce am adresat solicitarea de informații publice Primăriei Dâmbovicioara.
Pădurea generalului Opriș este situată pe crestele Munților Piatra Craiului, după ieșirea din localitatea Podu Dâmboviței, pe partea stângă a Drumului Brașovului. Pădurea este situată într-o zonă de interes turistic deosebit, aflată între două din cele mai căutate locații agroturistice din România, Rucăr din județul Argeș și Bran-Moeciu din județul Brașov. Conform surselor noastre, generalul Opriș intenționa să construiască un complex agroturistic în zonă și să cultive molizi și paltini albi. Acum, dacă tot a ieșit la pensie, se poate dedica acestor proiecte.

Trei stele și bugete umflate de la Băsescu

După numirea în fruntea STS, generalul Marcel Opriș a fost fidelizat de președintele Traian Băsescu prin trei avansări în grad: general cu două stele, printr-un decret prezidențial din 23 decembrie 2006; general cu trei stele, printr-un decret prezidențial din 1 decembrie 2008; general cu patru stele, printr-un decret prezidențial din 30 noiembrie 2011. Trei avansări, trei stele de general, în doar șase ani, constituie un record fără precedent. Opriș și-a dovedit loialitatea și slugărnicia pe măsură. După contestatele alegeri prezidențiale din 2009, generalul Opriș a fost acuzat că ar fi implicat STS în susținerea candidatului PDL, Traian Băsescu, mai exact, i s-a imputat că în ziua votului STS ar fi transmis alegătorilor SMS-uri prin rețelele de telefonie mobilă, prin care Băsescu era dat câștigător, iar în noaptea de 6 decembrie 2009, ar fi ajutat PDL în manipularea rezultatelor alegerilor, în cadrul unei operațiuni denumite „Taurul“.
Pe această temă, în februarie 2010 i-am adresat o interpelare directorului STS, Marcel Opriș, care avea rang de secretar de stat, dar nu mi-a răspuns niciodată la acuzațiile aduse. În ianuarie 2012 am revenit asupra acuzațiilor printr-o declarație politică, iar în luna mai 2012 am formulat o sesizare către Direcția Națională Anticorupție, prin care am solicitat cercetarea generalului Opriș și sub aspectul implicării sale și a STS în fraudarea alegerilor prezidențiale din 2009. DNA nu a întreprins însă niciun fel de cercetări în acest sens, iar după trei ani, în vara anului 2015, a disjuns cauza sub acest aspect și a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel București. În martie 2017, Parchetul susmenționat a clasat cauza cu motivarea că nu au putut fi administrate probe concludente privind implicarea frauduloasă a generalului Opriș și a STS. După peste șapte ani era, într-adevăr, destul de dificil să mai administrezi probe concludente.
Cert este că, după realegerea președintelui Traian Băsescu, generalul Opriș și STS au fost răsplătiți pe măsură. Printr-un decret din 19 decembrie 2010, președintele Băsescu l-a decorat pe generalul Opriș cu Ordinul Național „Steaua României“, în grad de ofițer, pentru „rezultatele remarcabile obținute în organizarea și coordonarea STS“. Pe de altă parte, prin legea bugetului de stat pe anul 2010, STS a beneficiat de cea mai mare majorare de buget, cu circa 40% față de anul precedent, alocându-i-se suma de 466,5 milioane lei. STS a avut în 2010 cea mai spectaculoasă creștere a bugetului în rândul serviciilor secrete, depășind de două ori bugetul Ministerului Comunicațiilor.

Protejat până la capăt

Atât dobândirea, cât și înstrăinarea unei suprafețe atât de mari de pădure comportă dubii care trebuie clarificate de instituțiile abilitate. Cine este și ce a făcut generalul Marcel Opriș, se cam știe. Despre generalul Viorel Bârloiu se știe că a fost ofițer de armată și că a ocupat funcția de secretar al CSAT în perioada 2003-2006, servindu-i astfel pe președinții Ion Iliescu și Traian Băsescu. În ceea ce o privește pe Ana Vintilă, credem că este o rudă apropiată, probabil mama sau sora Iulianei Nicolau, soția patronului firmei abonate la contracte cu STS și prietena de familie a soților Opriș, care a avut numele de fată Vintilă. Astfel se conturează versiunea că pădurea de pe crestele Carpaților ar fi fost cumpărată din profitul (sau para-ndărătul) realizat în urma afacerilor dintre STS și Quality Bussines Solutions. Marele stăpân al pădurii de pe crestele Carpaților a fost generalul Opriș. Prin pădurea sa trece o rețea electrică de înaltă tensiune, în proximitatea căreia au fost efectuate în cursul anului trecut lucrări de curățare a crengilor arborilor care se apropiau de cabluri. Atunci când o echipă de muncitori au ajuns în acest scop în zonă, generalul Bârloiu i-a oprit și le-a solicitat să-l contacteze pe generalul Opriș, pe care l-a prezentat drept proprietarul pădurii. Opriș s-a deplasat ulterior la fața locului și a solicitat echipei de muncitori să curețe crengile cu maximă atenție în pădurea sa. Generalul Opriș a avut curajul să se implice în astfel de afaceri veroase, astfel încât a beneficiat de protecția președintelui Traian Băsescu. DNA și ANI nu au avut curajul nici măcar să-i ceară să dea cu subsemnatul. Opriș a supraviețuit în funcția de director al STS și după ce Victor Ponta i-a pus gând rău când a ajuns premier în 2012. Ponta a făcut atunci mare tam-tam că va trece STS în subordinea Guvernului, urmând ca USL să inițieze un proiect de lege în acest sens. Ulterior nu s-a mai auzit nimic despre acest proiect, iar generalul Opriș a rămas în funcție, sub tutela președintelui Băsescu. Prețul menținerii sale în funcție s-a aflat mai târziu: STS a încheiat contracte de peste 15 milioane euro cu firmele fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, bunul prieten al premierului Ponta și al foștilor șefi ai SRI, George Maior și Florian Coldea. Opriș a rămas în funcție și jumătate din mandatul președintelui Iohannis. Cert și simptomatic este că procurorii lui Kovesi și Lazăr nu au avut până acum ochi, urechi și glagorie pentru afacerile și averea celui mai longeviv șef al STS.

Valer Marian