BREAKING NEWS

Alai motorizat fără temei legal pentru Gabriel Oprea ?

Adresată: Domnului viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Opreavaler-marian

 

Senator: Valer Marian

Circumscripția electoral: nr. 32 Satu Mare

Colegiul electoral: nr. 1

Grup parlamentar: independent 

Obiect: Legalitatea și urgența deplasării soldate cu decesul polițistului Bogdan Gigina

Ședința Senatului din: 26.10.2015

 

În temeiul art.112 alin.1 din Constituţia României şi art. 162 din Regulamentul Senatului, vă înaintez prezenta

INTERPELARE:                    

În decurs de numai o lună au suferit accidente grave doi lucrători de poliție rutieră care însoțeau pe motocicletă coloanele oficiale cu care vă deplasați în Capitală, primul caz soldându-se cu vătămare corporală, iar al doilea cu deces.

Astfel, în dimineața zilei de 21.09.2015, la intersecția Piața Victoriei cu Bulevardul Vasile Lascăr, polițistul Dorel Moraru a fost acroșat pe motocicletă de un autoturism condus de o persoană care a intrat în intersecție fără să oprească la semnalul „Stop” al agentului care dirija circulația. În urma impactului, polițistul Moraru a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca, unde s-a stabilit că acesta a suferit o entorsă la glezna dreaptă și o contuzie la pumnul stâng, motiv care i-a fost pusă o atelă la picior și a stat în concediu medical timp de o lună.

În seara zilei de 20.10.2015, în condiții de ploaie torențială și de frig, polițistul Bogdan Gigina a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată în cadrul unor lucrări la rețeaua de gaze pe strada Știrbei Vodă. În urma impactului, polițistul Gigina a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a decedat la scurt timp după internare.

Conform articolului 223 alineatul 2 din Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, beneficiază de drept de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere doar următorii demnitari români: Președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și primul-ministru al Guvernului. Potrivit alineatului 3 din același articol, miniștrii din Guvernul României pot beneficia de însoțire cu echipaje de poliție rutieră doar în anumite situații deosebite, care impun deplasarea în regim de urgență.

Pentru considerentele expuse, vă solicit să-mi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Pe ce temei legal ați solicitat și ați beneficiat de însoțire cu echipaje de poliție rutieră, inclusiv motocicliști, în zilele de 21.09.2015 și 20.10.2015?
  2. De unde veneați, unde vă deplasați și în ce au constat situația deosebită și regimul de urgență cu ocazia deplasărilor efectuate în coloană oficială în zilele de 21.09.2015 și 20.10.2015?
  3. Dacă este adevărat că în data de 20.10.2015 v-ați deplasat în coloană oficială de la Academia de Poliție, situată în cartierul Băneasa, la restaurantul Ministerului Afacerilor Interne (Excelsior), situat pe strada Știrbei Vodă? Am în vedere la formularea acestei întrebări, pe de o parte, comunicatul Poliției Capitalei din 22.10.2015, din care rezultă că în data de 20.10.2015, v-ați deplasat în coloană oficială pe traseul Băneasa-Casa Presei Libere-Arcul de Triumf-Piața Charles de Gaulle-Piața Victoriei-Bulevardul Uranus-Strada Știrbei Vodă, iar, pe de altă parte, faptul că în data de 13.10.2015, în jurul orelor 13.00 (respectiv cu o săptămână înainte, tot în zi de marți), în timp ce mă deplasam pe strada Știrbei Vodă, de la sediul DNA spre Calea Victoriei, împreună cu un alt martor ocular, am sesizat că ați oprit cu alai, inclusiv cu doi motocicliști, la restaurantul Ministerului Afacerilor Interne? În opinia dvs, mersul la restaurant constituie o situație deosebită, iar regimul de urgență al deplasării a fost legat cumva de răcirea ciorbei de burtă sau de încălzirea vinului, pe care îl serviți, după propriile mărturisiri, numai rece?

Solicit răspuns scris și verbal.                                            

 

Senator 

Valer Marian